Cezariene

Profesor la Universitatea din Boston, disciplina Sănătate Publică.
US are una din cele mai crescute rate ale cezarienei din lumea industrializată: 32.9% în 2009. Problema e că nu avem dovezi că o treime din mame au un risc obstetrical destul de mare pentru a se indica cezariană. Niciunul din argumentele legate de schimbările demografice în rândul populaţiei materne nu pot fi susţinute de studii statistice realiste:

• vârsta mamei (până în 2002 vârsta maternă era crescută, dar de atunci, în ciuda scăderii vârstei medii a mamelor, numărul cezarienelor e în acelaşi ritm de creştere)
• mai multe sarcini gemelare, datorită folosirii metodelor de reproducere artificială
• nou născuţii au greutate mare la naştere (ceea ce nu e adevărat deloc, de fapt greutatea medie a lor a scăzut, acest lucru datorându-se parţial şi cezarienelor care au dus la rate crescute ale prematurităţii)
• mamele o cer (un procent extrem de mic, mai mic de 1%, cere efectiv acest lucru, din diverse motive: frica de durere, de travaliu)

Mit: nu e nimic în neregulă cu această creştere a numărului de cezariene. Nu există însă nici un beneficiu al acestor cezariene fără indicaţie judicioasă, nici pentru mame, nici pentru copii. Ceea ce se întâmplă de fapt este introducerea chirurgiei abdominale majore la persoane care nu au realmente nevoie de ea (glumea cineva spunând că obstetricienii te bagă la cezariană cu atâta uşurinţă, de parc-ar fi vorba de unghii, nu de burţi tăiate). În felul acesta creăm riscuri (anestezic, infecţios) pe care pacienta nu le-ar fi avut altfel. De ce să ne mire că aceste femei necesită respitalizare sau cel puţin tratament ambulator la scurt timp de la externarea din maternitate?
Nu incriminăm medicii că nu lucrează atent, ci afirmăm că actul medical în sine comportă nişte riscuri care pot fi evitate la o naştere normală. Nu mă îndoiesc că unii medici cred sincer că cezariana e cea mai bună opţiune. Problema este cum au ajuns să gândească aşa. Dacă privim la modul în care sunt instruiţi observăm că se pune accentul în mod excesiv pe patologie. Probabil de aceea tratează mamele ca şi cum la naştere le aşteaptă un mare dezastru imprevizibil. Ei chiar cred asta...
Schimbarea ar trebui să se producă la nivelul sistemului de învăţământ medical. Mă gândesc aici şi la recrutarea celor care nu numai că au note bune la chimie organică, ci şi nivelul de empatie necesar cuiva care  
 supraveghează o naştere. Şi mai e o chestiune colosală, surprinsă într-un documentar despre naştere, în care sunt intervievaţi câţiva tineri obstetricieni: la un moment dat li se pune întrebarea: "Aţi văzut vreodată la stagiu  o naştere normală (adică fără absolut nici un fel de intervenţie din exterior)?" la care ei se uită unul la altul şi răspund "Păi...nu..."