... un telefon surpriza de la o doamna pe care nu am mai văzut-o de 20 de ani si care pur si simplu voia sa stie ce mai facem. Nu eram nici atunci prietene, ci doar am fost impreuna la un drum mai lung.
Din vorba in vorba am ajuns si la o cunostinta comuna, care intre timp a plecat la manastire.
-Aaa, daca mai ajungeti vreodată acolo... zice ea
-Chiar saptamana viitoare merge sotul meu. Eu trebuie sa fiu cu copiii in alta parte, iar el incearca sa ajunga la manastire. Vreti sa transmiteți ceva sau poate sa trimiteti vreun pachet, pomelnic? am intrerupt-o repede eu.
-Nu, vreau sa merg si eu, ca nu ne-am văzut de mult.
Intai m-am blocat, apoi am incercat sa sugerez cu delicatete:
-Stiti, el nu organizeaza o excursie. Este o calatorie de suflet, in care pleaca singur, cel mult cu un prieten.
-Nu-i nimic, poate ii ziceti sa ma ia si pe mine...(clare accente narcisiste)
-Doamna, consider ca aveti o indrazneala mult prea mare sa va autoinvitati insistent, in conditiile in care v-am spus ca eu nu merg si nici nu este o excursie deschisa. Vreti sa va trimit chiar eu intr-o minivacanta cu sotul meu, sa inteleg? Doar dvs si el, la capătul tarii, fara un scop anume... Nici macar nu va cunosc, nu mai stiu nici cine sunteti. Regret ca trebuie sa va fac putina educatie, dar anumite lucruri nu se fac in cercurile in care noi traim.
Bineinteles, persoana s-a simtit ofensata. Inca o confirmare a faptului ca preotii sunt perceputi ca barbati de imprumutat la oricine.
:))))))))))))
ReplyDeleteAdmirabil ! De luat aminte !!
ReplyDeleteFrumos și sincer ati răspuns, va admir! Eu as fi evitat cu minciuni de genul: "nu e sigur ca reușește, ca mai are de rezolvat unele probleme, dar o sa va sune după ce stabilim când și cum pleacă, după ce ne organizam"... si nu o mai sunam . Nu as fi avut curaj sa răspund asa clar ca dvs, am de învățat:-)
ReplyDelete