Fiindca...

... se pare ca am fost gresit inteleasa din ceea ce am mai scris pe aici, voi face scurte precizari despre cum gandesc de fapt. 

Desi incurajez responsabilizarea timpurie copiilor mai mari in cadrul familiei prin solicitarea ajutorului la treburile casnice sau supravegherea bebelusilor, simt ca acest lucru trebuie facut cu discernamant si limpezime duhovniceasca. Cu dragoste pentru copii, mama poate simti cat sa ceara, ce este adecvat varstei si priceperii fiecaruia si care este limita dintre lene si neputinta.

Nu vreau sa stiu despre situațiile in care prunci prescolari raman inchisi in casa vreme indelungata, despre copii de gimnaziu si chiar mai mici care raman bone cu drepturi depline ore in sir cat parintii sunt la serviciu sau de fetite carora li se plaseaza 100% bunul mers al bucatariei unei familii numeroase. Se intampla in zilele noastre, nu numai la cetateni de o anumita etnie, fara alta perspectiva asupra vietii decat mizeria si abuzul, ci si la oameni care se pretind intelectuali si duhovnicesti. 

Nu e firesc sa iti transformi copiii mai mari in parinti surogat, chiar daca mirajul banului promite tuturor o viata mai buna. Fiind coplesiti de raspunderile peste masura care le-au purtat isi vor incepe viata de familie obositi si plictisiti deja de povara familiei din care provin. Trebuie deci o grija mare ca relaxarea proprie sa nu striveasca echilibrul interior al aproapelui (in cazul de fata al copiilor nostri). 

Situatiile nu se explica in viata prin eterna intrebare "ce era sa fac" pe care o auzim la fel de sonora si pe buzele celor care isi justifica avortul. Toate problemele pe care le intampina cineva in viata sunt acolo cu ingaduinta lui Dumnezeu si atrase de felul in care acesta si-a dus viata, spre binele lui. De aceea in orice impas exista solutia placuta lui Dumnezeu care cuprinde in ea iubirea de oameni si pazirea poruncilor evanghelice. Cine nu o gaseste, pesemne ca nu a cautat-o destul...