... ce mancai in ziua1 din saptamana duhovniceasca. In ordine cronologica:
-200ml suc portocale
-ciorba urzici+muraturi+mamaliga+ ulei (ma rasfat, ca alaptez, sic)
-o banana cu tahini
-iar urzici+masline+paine cu maia
Mai mancai: critici fondate si nefondate, jigniri din te miri ce, reprosuri dintre cele mai bizare, discutii narcisiste tip capcana, respingere a ceea ce eu numesc dragoste catre altii. Astea ca fel principal, langa care a mers de minune niste mizerie, dezordine, nebagare in seama, neascultare si stricare de program (lumesc si duhovnicesc)
Daca va spun si ce dadui afara 😊, va smintesc, asa ca nu pot decat sa le numesc generic: cleveteli, judecati, manie, vorbe aspre. Am cate o zi in care asa imi merg lucrurile, incat sunt nevoita sa vorbesc mai mult de lucrarile dracesti, decat de cele dumnezeiesti. De exemplu ieri am vazut clar cum, prin cine si cine se bucura ca sunt zadarnicite planurile mele de a merge la biserica si de a face rugaciune toata familia la un loc. Nu am avut insa colaboratori cu trezvie, in duh de dragoste si de ascultare.
Nu-i nimic. Asa invat sa ma detasez si sa ma echilibrez la seisme exterioare din ce in ce mai mari. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru raspunsurile existentiale pe care mi le-a dat pana acum. Fara ele as fi murit sau as fi innebunit. Cu ele viata mea, chiar si asa incercata, capata un sens si o explicatie si imi pare interesanta si frumoasa. Dumnezeului nostru slava!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Un post usor, cu folos duhovnicesc si binecuvantat! Doamne ajuta!
ReplyDeleteAsa vreau si eu😊
ReplyDeleteIoi, parca ai descris proria-mi zi, propria-mi viata!! Te imbratisez frateste, sora preoteasa! Nu esti singura care o pateste astfel exact in momente care ar trebui sa fie la cea mai inalta spiritualitate. deh! Invidia celui urat, impatimirea noastra, ispitirea ingaduita de Sus...
ReplyDeleteSa ne sprijinim cu rugaciunea in urcusul spre Sfintele Pasti si sa ne regasim cu zambet langa piatra rasturnata, intru bucuria Invierii!
Dai vointa, iei putere!!!
Stiam eu ca cineva in lumea larga ma intelege 😊
ReplyDeleteVa imbratizez!
o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri.
ReplyDeletePrin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată hotărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi diferenţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, decât pe cei care s-au pocăit!
Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele momente… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte limpede: Nu te teme turmă mică! Noi suntem turma mică. Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.
Postul, cumpătarea și rugăciunea e ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările.
(Fragmente din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)