Am mai avut ani in care aveam pravila comuna seara, dar bunul obicei nu ne-a tinut mult si nu vreau sa insist asupra motivelor ca sa nu pun pe tapet chiar toate disfunctionalitatile familiale interne.
Am reluat intrunirea la rugaciune in fiecare seara, ma bucur din inima si vreau sa va descriu putin din atmosfera generala ca sa va incurajez sa nu renuntati, chiar daca aparent totul e un dezastru. Faptu ca in fiecare seara ne asezam ca familie inaintea lui Dumnezeu conteaza enorm.
*Uneori tati da binecuvamtarea cat inca ne foim prin camera, fara ca noi sa fim "pe faza"
*Baietii se capacesc pe muteste din pricini numai de ei stiute
*Fetele nu canta la unison si se deranjeaza reciproc pe motive muzicale
*Unii nu respecta ordinea in care trebuie sa citeasca si ceilalti sar ca arsi
*Dictia deficitara a unora e si ea pricina de observatii si distragere
*"Crestinii" cu probleme se plimba prin camera in timpul rugaciunii
Mai sunt si alte ispite si discutii pe care nu le mai notez, dar un lucru e clar: vrajmasul uraste foarte mult aceste adunari, drept pentru care speculeaza lipsa de trezvie si punctele slabe ale fiecaruia ca sa ne perturbe linistea si sa ne lipseasca de folosul rugaciunii.
Eu am zâmbit și m-am înduioșat.
ReplyDeleteEu zambesc numai cand imi amintesc. In momentele acelea imi e greu sa ma concentrez si am o tensiune interioara...
ReplyDeletePe mine m-a pufnit râsu'-plânsu' de oboseală și neputință în seara asta în timpul citirii din Sf. Evanghelie, când Ștefan -3 ani juma' - uuuuurlaaa într-un hal fără de hal ca nu am cântat troparul pe care îl voia el. Alteori e cu împunsături între băieți, alteori cu jucării zornăitoare, sau câteodată pur și simplu plange bebelușa neconsolată și unul dintre noi trebuie să stea pe lângă ușă. La fix ați lansat această postare. Mă gândeam că numai la noi e așa. Să primească Domnul și aceste sforțări de a rămâne, de dragul Lui, în bună rânduială!
ReplyDeletePe bebelusa nu am mai povestit-o ce circ face...
ReplyDeleteMulta staruinta in lucrare avem nevoie...
ReplyDeleteE f greu când copiii se află în etape diferite de înțelegere duhovnicească... La noi în casă culmea e că atunci când face tata rugăciunea cu copiii totul merge strună, fiindcă e exigent și pe el îl respectă; când îi aud din camera alăturată mă cupreo stare de recunoștință și conștientizez binecuvântarea... Dar când o împlinesc cu mine e mai mult deznodământul unei zile de joacă... Din fericire ne ajută foarte mult cărțile duhovnicești pentru copii, acum le-a intrat în conştiinţă (și o fac cu plăcere) rugăciunea Sf. Efrem Sirul datorită maicilor de la Diaconești a căror carte "La școala bunicii" i-a captivat. Și dacă ne rezumăm la câteva cântări și "Doame etșe" (cum repetă cel mai mic rugător), consider că nu am sărit peste rugăciunile de seară...
ReplyDeleteLa noi cand putem sa ne adunam cu totii, cea mica incepe si plange si tipa ça nu vrea sa facem rugaciune...cand se satura de plans incepe si se foieste ...apoi Andrei la fel se foieste mult si se cearta ba cu una , ba cu cealalta fata...dar xenia e CEA mai difficile incepe si tipa ça de multe ori si eu ma gandesc nici nu apuci sa zici hai sa facem rugaciunea, ça incepe taraboiul...dar cel mai rau este ça nu suntem constanti...sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti sa incercam in continuare!
ReplyDelete