Wednesday, August 28, 2013

Vanatoare de gandaci

Dupa tentative esuate de dezinsectie cu otravuri cu care nu-mi facea deloc placere sa stropesc prin casa sunt incantata sa incerc o metoda mai prietenoasa :-) de omorare a gandacilor. Am confirmari de la niste cunostinte ca e o modalitate foarte eficienta, chiar daca rezultatele devin vizibile abia dupa o luna:
  • acid boric, zahar, miez paine umezita in parti egale
Sa vedem ce va iesi ...
Mai stie cineva alte solutii pentru aceasta problema spinoasa?

Thursday, August 22, 2013

:-)


  • La Suroti, Eca se intoarce de la toaleta (pe care o mai folosise in urma cu un an, cand era mai scunda) plina de mirare: "Mami, astia au construit alta baie care seamana cu prima, dar e mai mica. Toate sunt mai mici: chiuvete, usi, ziduri ..."
  • Inainte de culcare pe fereastra deschisa auzim cantecul delicat al greierasilor: "Auzi greierasii, cat de aproape canta?" "Da. Mi se pare ca unul isi taie unghiile." (intr-adevar la alta fereastra a blocului cineva isi aranja manichiura)
  • Ce e diabetul? Diabetul nu e deloc o boala grava, e o boala buna care te ajuta sa nu ajungi in iad
  • Mami, spune-mi o poveste, da sa fie o poveste cu gheronde
  • Tot inainte de culcare, Grigo isi aduce aminte de ghinda gasita in parculet si nu vrea sa doarma fara ea. Lumina nu o aprindem, fiindca Elena doarme si nu vreau sa se scoale. Luam deci o lanterna si o cautam indelung, fara rezultate insa. Obosit, copilul gaseste o solutie salvatoare: "Lasa, ca iau lanterna cu mine in pat si mai caut ghinda in somn."
  • si un filmulet cu o mamica fraiera care, stand cu ochii pe ecranul telefonului ca sa filmeze, uita sa-si supravegeheze copiii   video

Sunday, August 18, 2013

Bici





















Am reusit sa ajungem sa ne spovedim ...  
Totul era bine si frumos legat de plecare, ba chiar o chemasem la noi si pe o batrana vaduva de la parohie ca sa-i facem o mica bucurie cu aceasta iesire. Cand am sunat cu o zi ianinte ca sa ne anuntam, parintele ne-a mustrat "De ce nu ati venit si in postul Sfintilor Apostoli?" apoi a parut ca glumeste "Biciul pe voi, mai!" Eu stiu ca parintele nu vorbeste la intamplare si m-am dus imediat cu gandul la biciul lui Dumnezeu. Ceilalti radeau de mine, ca sunt superstitioasa, ca n-are ce sa mearga prost. Eu, insa, simtind ca vom avea ispite, mi- am zis ca Acoperamantul Maicii Domnului trebuie sa fie scaparea noastra. Nu am avut nici macar ravna sa-mi fac timp pentru un acatist, ci doar ziceam asa de cate ori imi aminteam: "Bucura-te, bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau acoperamant!"
La cateva ore de la convorbirea cu parintele Elena, in plina stare de sanatate, mi-a trantit o herpangina ca la carte, cu febra 40 grade, cu dureri la deglutitie care o impiedicau si sa se hidrateze. Stiam ca e virala, ca nu da complicatii grave si ca tot ce aveam de facut era hidratare, antitermice si rabdare. Din fericire a primit sanul, altfel nu as fi avut curaj sa plec cu ea la drum. Si asa m-am hotarat destul de greu si tot drumul am fost panicata oarecum.  Ma bucur ca nu m-am lasat intimidata, fiindca odata ajunsi am impartasit-o pe micuta noastra in noaptea aceea si de atunci nu a mai facut febra si a si inceput sa si guste cate ceva. Deci herpangina ei a durat in total doua zile, ceea ce eu as spune ca e destul de neobisnuit.
La manastire a facut si Iuli boala, iar acasa cand am ajuns au cazut la datorie Grigo, Eca si Ioan, apoi eu si tati. Cu toate ca au fost bolnaviori, unii dintre ei mi-au spus ca se simt foarte bucurosi cu sufletul. Asa i-am sfatuit mai demult, ca dupa spovedanie sa fie atenti la miscarile interioare, ca sa poata simti pacea, bucuria si toate celelalte roade dulci ale harului; nu sa-mi spuna mie, ci doar sa-si asculte inima. Se pare ca n-am rabdat biciul bolii pe drum in zadar :-)

Wednesday, August 14, 2013

Nunti

Din pacate nunta este de multe ori o arena a pretentiilor rudelor mirilor. Oare cati tineri evlaviosi din biserica au o nunta asa cum si-au dori? Unii sunt protagonistii unor scenarii care nu le definesc catusi de putin idealurile. Vad ca in primul rand trebuie implinite visele socrilor, care, fiindca detin monopolul financiar, considera ca felul in care decurg lucrurile ii reprezinta pe ei.

Cu noi a fost un pic diferit: fiindca ne iubeam prea mult :) si nu voiam sa ne desparta decat moartea, ne-am logodit in biserica cu un an inaintea nuntii, chiar daca stiam ca el voia preotie si , daca as fi patit eu ceva trebuia sa ramana celib. Deci, logodna realizeaza legatura aceea indisolubila intre indragostiti, fara a slobozi oprirea de la legaturi trupesti de orice fel. Stiam clar ca logodna nu se "rupe", iar daca unul dintre logodnici moare, cel ramas se casatoreste cu a doua cununie. A fost decizia lui si m-am simtit pretuita cat nu se poate spune in cuvinte ca m-a ales pentru totdeauna doar pe mine mireasa sufletului lui.

Pentru noi nunta nu era nimic altceva decat cununia religioasa  si am simtit ca taina prin care se insotesc mirii crestini nu ar trebui intinata catusi de putin. Daca era doar dupa mine, nu as fi marcat prin nici un element exterior bucuria nuntii. Am avut totusi, ca sa nu se imbolnaveasca lumea de parere de rau pentru mine :-) voal si o rochie de mireasa de la care nu am avut alta pretentie decat sa fie cu maneca si sa nu aiba decolteu (si asa a fost greu, fiindca eram deaj in mai).

Cat priveste sarbatorirea evenimentului, totul s-a desfasurat in cadru restrans, strict cu nasii si rudele apropiate. La acest capitol a fost o mare problema acceptarea ideii noastre de catre socrii mei .Mama si tata au cooperat foarte bine, fiindca ei au mers pe principiul ca la nunta noastra e de dorit sa ne simtim bine in primul rand noi. Sotul meu a avut insa de dus o munca de lamurire destul de dura. Il admir pentru curajul, barbatia si statornicia sa. De altfel nu era prima oara in viata prigonit; mai avusese conflicte serioase cu tatal lui pe tema muncii la camp si a participarii la slujba in zilele de sarbatoare, care au culminat cu amenintarea: "Cat stai la mine eu sunt Dumnezeul tau, daca nu, alege intre mine si El!". Copilul de atunci a stiut pe Cine sa aleaga, si a dat sa plece. Abia atunci, vazandu-i hotararea, tatal ateu a acceptat (nu inseamna ca a si aprobat) vietuirea crestina a fiului sau.

Din fericire si duhovnicul a fost alaturi de noi si ne-a intarit cu cuvantul. Ne-a dat ca pilda si alti tineri ravnitori care au trecut cu bine aceasta proba de foc. Asa am reusit sa scapam prin urechile acului de un posibil bairam adiacent slujbei de la biserica.

Unii sunt de parere ca e bine sa impaci si capra si varza. Noi am gandit asa: daca e jenant sa pui limita la cate pahare de vin serveste fiecare, cum vom putea opri invitatii sa se ameteasca cu bautura? La capitolul muzica si dans situatia nu era deloc mai putin delicata: cheama 10 cupluri necasatorite inca si pune-le 10 blues-uri si asigura-te ca fiorii desfranarii nu au tulburat pe nimeni. Nici nevinovatele jocuri populare nu mi se par a fi un mod de a-l slavi pe Dumnezeu, ci mai degraba de a te cufunda intr-o bucurie pamanteasca tocmai atunci cand simti mai mult  imboldul de a gusta doar din darul pe care tocmai l-ai primit de sus prin Taina Cununiei (nu e o referire la nimic carnal)

Daca lucrurile stau asa, ne-am zis,de ce sa ne facem noi nunta noastra prilej de caderi in pacate ale altora? Drept urmare a acestor rationamente simple (unii le-au etichetat simpliste) am lasat proverbul oamenilor (cu capra si varza) si am luat cuvantul scripturii care ne invata ca lumina nu are nici o partasie cu intunericul. Sunt convinsa ca felul in care isi sarbatoreste cineva nunta e una dintre cauzele implinirilor sau necazurilor de mai tarziu.

Exact cum dupa liturghie sfatuiesc parintii bisericii sa te retragi la chilie ca sa nu pierzi harul, asa si dupa cununie se simte nevoia unei retrageri (introspectie in doi, daca vreti) pentru a savura unirea care tocmai s-a facut si a percepe legatura diafana care se infiripa. Harul e o prezenta delicata si foarte usor ratam experierea lui daca ne aruncam in indeplinirea ritualurilor lumesti legate de nunta.

Sunday, August 11, 2013

Judecati de aproape

A fost odata ca niciodata o mama cu 6 copii, care cartea mai tot timpul: "M-am saturat sa strang dupa voi!". N-as putea spune ca nu tinea la ei. Dimpotriva, ajunsese in acea stare tocmai fiindca ii iubea si intelegea sa-si manifeste dragostea prin faptul ca nu-i implica deloc in treburile casnice. Acest fel nesanatos de a-i menaja nu-i facea pe copii sa fie mai fericiti, desi era gandit ca un mijloc de a le inlesni o copilarie fericita. Bietii de ei erau nevoiti sa traiasca sub imperiul nervozitatii mamei lor, care, coplesita de volumul de munca, tuna si fulgera asupra lor.

Daca in loc sa-si deplanga soarta si sa-si blameze sotul si copiii pentru existenta ei neimplinita, le-ar fi cerut ajutorul (explicit, stabilind treburi specifice varstei fiecaruia) cred ca situatia ar fi fost cu totul alta. E mai greu sa faci totul de la un capat la altul decat sa coordonezi o echipa? Fireste ca nu. Atunci?

Pai: mama aceea mai avea un obicei nesanatos de a-si alunga mereu copiii de langa ea, mai ales atunci cand avea treaba sau cand discuta cu alti adulti (discutii banale, nu cine stie ce tabu-uri). Cei mici reprezentau niste mogaldete care-i stateau in picioare (nicidecum posibile ajutoare) sau niste spioni de temut de care era prudent sa ne ferim. Nu stiu cui se datora imaginea pe care o avea despre copii, dar e sigur ca pe modul acesta de a-i percepe se construise si situatia dezastruoasa in care se gasea familia lor.

A repartiza sarcini copiilor nu inseamna ca-i privezi de bucurii sau ca-i exploatezi (dupa cum nimeni nu se gandeste ca se profita de batranii care-si plimba nepotii prin parc). De multe ori faptul ca au ceva important de facut ii face sa se si simta utili, sa dobandeasca abilitati noi si sa capete incredere in sine. Facand ceea ce li se pare mai neplacut, sunt ajutati sa dobandeasca rabdare, sa nu se lase descurajati repede si sa fie perseverenti in viata. Unele domenii in care ajuta le pot da chiar o mare satisfactie: de exemplu, fetele mele sunt incantate sa faca prajiturile pentru mesele de sarbatori ale familiei, iar baietii sa ajute la carat bagaje ca sa demonstreze cat de puternici sunt.
Un lucru e sigur babysittingul e o ocupatie distractiva pentru toti :-)

video

video

Imbatranirea


Monday, August 5, 2013

Dupa sapte ani de asteptare

Saptamana trecuta am vizitat-o pe tanti M., femeia prin care Dumnezeu a lucrat convertirea parintelului meu. De la ea a primit prima Biblie si, tot citind din ea a inceput sa lucreze in sufletul lui dragostea de bine. Spunea ca prin aceasta citire deasa i s-a luminat constiinta si s-a izbavit de pacatul injuraturilor (pacat care, avand in vedere atmosfera din familia lui, nici nu i se parea la inceput a fi pacat, ci un stil de a vorbi).

Este vorba despre o femeie simpla de la tara, dar si credincioasa, cum rar vezi prin zona noastra. De fapt, in exterior nu are nimic deosebit prin care s-o distingi de vecinele ei, si nici cand vorbesti cu ea nu-ti lasa impresia de mare asceta. Ceea ce stiu despre ea este ca a facut rabdare langa un sot mai dur si ca este nelipsita de la sfanta biserica, iar in timpul liber pe care i-l permite gospodaria se bucura sa citeasca din carti religioase. Pe aceasta femeie a invrednicit-o Dumnezeu sa primeasca in chip minunat raspuns neintarziat la cererea ei cea de folos.

Are doi copii, o fata si un baiat. Nu avea nepoti de la niciunul. Fata a avut o casnicie nefericita: sotul ei a parasit-o fara nici un avertisment atunci cand s-a confirmat ca are endometrioza si infertilitate consecutiva acesteia (si asta se intampla la un an si ceva dupa casatorie). De atunci nu s-a mai maritat si nici nu vrea sa auda de asta. Eu, una, am gandit ca Dumnezeu o iubeste si, pentru rugaciunile mamei ei, in felul asta o fereste de pacatul uciderii de prunci (fiindca odata, intr-o discutie am intrebat-o: "si daca aveai copii, i-ai fi facut pe toti?" iar ea a incuviintat ca nici nu se gandise macar la mai mult de doi copii)

Baiatul si sotia lui au constatat ca nu pot avea copii de-abia dupa ce ea luase un an de contraceptive (ca sa treaca o perioada de acomodare in viata de familie, sa fie "pregatiti pentru venirea unui copil"). Si-au dat seama ca au facut o mare prostie. Timp de sapte ani au tot incercat apoi sa identifice si trateze vreo cauza fizica a infertilitatii, fara rezultat. Prin aceasta suferinta s-au indreptat si ei mai mult catre Dumnezeu, caindu-se de greselile din trecut.

Cu vreo doua luni in urma tanti M. a simtit ca trebuie sa faca o pravila speciala ca sa primeasca ajutorul dorit: se scula la miezul noptii si citea acatistul sfintilor parinti Ioachim si Ana rugandu-i cu lacrimi si cu multe metanii sa o binecuvanteze si pe ea cu nepoti. A facut asta timp de 40 de zile. Dupa aproximativ o luna de la sfarsitul canonului respectiv a primit un  telefon de la nora ei care-i spunea cu emotie ca ii intarzie menstruatia. A doua zi testul indica doua liniute, chiar daca cea de-a doua de-abia se vedea. L-a repetat innebunita de bucurie de vreo trei ori. Era adevarat!

Sunday, August 4, 2013

Grasita

Am incercat o noutate culinara, ca sa gust ceva din traiul pustnicesc :-) Lasand gluma, la masa la vatopedini sotul mi-a spus ca li s-a pus langa felul principal cate o crenguta de grasita ca delicatesa. Pe la noi oamenii o dau la porci. E o buruiana care creste pe terenuri aride si pe vreme de seceta. Am vazut si la noi in parcare (n-am gatit de acolo). E buna de mancat pe timpuri de prigoana :))

Eu nu am folosit-o cruda, mai ales ca era prima data cand consumam. Am facut un pilaf cu grasita pe care copiii de-abia l-au acceptat, iar pe parinte l-a enervat de-a dreptul (dupa o saptamana de facut foamea spera ca in week-end, fiind dezlegare la ulei, sa aiba ceva cat de cat comestibil la masa). N-am nimerit-o...


Scoici

am cumparat scoici - 10 kg=30 lei

cam atat de mari

si ne-am ales cu 800g in final
Probabil sunt mult mai avantajoase in perioada in care au icre, altfel erau si la Lidl la acelasi pret si nu ne chinuiam atat pe langa ele,

Staretul Iosif

Mi-am luat in sfarsit cartea recomandata de Diana. Inca de la primele pagini m-a cucerit.
Prima impresie, pe neterminate: vazand ce fel de lupte ducea parintele cu ispitele, imi e foarte clar ca noi, caldiceii de rand, plutim undeva in afara "ringului de box". 

Saturday, August 3, 2013

Cum de am luat rezidentiatul

Pe vremea cand am terminat eu facultatea aveam deja un copil de trei ani si unul de un an si jumatate. A urmat apoi anul de stagiu, timp in care tot omul isi planifica sa invete mai temeinic din Gherasim (baza bibliografiei pentru rezidentiat de atunci).

In acest an de stagiu eu am ramas insarcinata. Am fost foarte necajita si chiar l-am sunat pe duhovnic revoltandu-ma:
"Parinte, ce-o vrea Dumnezeu cu mine? Copil imi trebuia mie, acum cad am atatea probleme pe cap?"
"Ecaterino, lasa tu socotelile lumesti, ca odata cu acest copil ti se vor rezolva si problemele!"
Aproape ca i-am inchis telefonul in nas, asa m-au contrariat vorbele lui.

Timpul trecea, lumea invata Gherasimul, iar eu varsam pana la epuizare (asa obisnuiesc eu sa ma veselesc in primele 5 luni de sarcina, de cred ca-mi dau duhul). Dupa ce au trecut lunile cu pricina si mi-am mai venit in fire a dat si Dumnezeu un val de opinii favorabile mie prin minister, care s-au soldat cu schimbarea radicala a programei pentru rezi (s-a trecut la studiat Harrison-ul, asa ca aveam sanse egale cu toti care inainte erau cu mult in avans la invatarea vechii carti) si cu organizarea in orasul meu a examenului pentru specialitatea medicina de familie pe care o voiam eu (altminteri nu m-as fi putut duce la Bucuresti, fiindca examenul propriu-zis a fost la 11 zile dupa ce am nascut, iar la vremea aceea nu aveam masina). Si uite asa s-a rezolvat problema nr1 de atunci.

O alta problema ar fi fost cea financiara, care s-a rezolvat si ea, fiindca mi-a venit termenul sa termin concediul de sarcina si lehuzie si sa intru in cel de cresterea si ingrijirea copilului chiar de pe 1 ianuarie a primului an in care s-au dat indemnizatii si alocatii consistente (10 milioane vechi erau bani seriosi pentru noi). O prietena chiar s-a suparat pe mine cand a vazut ca m-am incadrat la noua lege, crezand ca am stiut dinainte si am aranjat in vreun fel sa intru in concediul respectiv dupa 1 ianuarie. Nu m-a crezut ca pur si simplu atunci mi s-au terminat cele 126 zile de pre+postnatal.

Dupa ce s-au intamplat toate astea, mi-am cerut iertare de la printele duhovnic pentru cartirea mea. Nu vreau sa scot in evidenta ca el stia punct cu punct ce va fi, ci doar ca mergea pe algoritmul ca Dumnezeu ne poarta de grija mai bine decat ne putem noi inchipui. Acest mod de gandire nu da niciodata gres si fericiti sunt cei care il imbratiseaza de la inceput (nu ca mine, care doar ma minunez retrospectiv de lucrarea proniei).

Friday, August 2, 2013

Tol festiv

Oamenii normali transpun si in vestimentatie bucuria de a participa la un eveniment major gen nunta sau botez. Se pare ca pana acum nu m-am incadrat in aceasta categorie. De altfel nu cred c-am fost la vreo petrecere de cand m-am maritat.

La botez la copiii mei nu m-am imbracat deosebit. Am fost in compania unor oameni foarte apropiati pentru care nu conteaza hainele si cu care mi-am permis sa ma simt in largul meu si sa nu ma preocup de toalete speciale. In plus, la 7 zile dupa nastere numai de cautat haine elegante nu-mi ardea.

Se insoara fratele meu si nu pot sa nu ma prezint la el la nunta si nici nu vreau sa se simta prost cu mine. Nu am in dotare nici o rochie de ocazie, asa ca a trebuit sa-mi caut si eu ceva prin magazine prin care n-am calcat in viata mea. La dimensiunile mele (nr. 46) cu cu greu am gasit ceva modele mai lungute care nu fie nici cu spate gol, nici cu umerii goi, nici transparenta mai mult decat e cazul.

Am fotografiat cateva modele probate. M-am hotarat  pana la urma la o rochie rosie a carei culoare mi s-a parut ca ma prinde mai bine la paloarea mea...
preferata mamei (fetele au zis ca e prea mohorata)

prea lunga

scoate in evidenta burta
Concluzia pe care am tras-o vazandu-ma in fotografii este ca m-am ingrasat enorm de la sfarsitul postului mare (nici Elenita nu mai suge la fel de mult, s-a mai deprins cu mancarica). Am gasit prin telefon o fotografie
cu mine fara sunci :-) care imi confirma.
aproape fara sunci