Sunday, December 28, 2014

Pe afara cu bebelusii




Despre iesirea la aer a bebelusilor am citit si auzit pareri contradictorii, de la spartani care te indeamna sa scoti copilul de la 3 sapt iarna ajungand progresiv la stat 2-4 ore in carucior (cred ca nici eu n-as rezista atat si nici timp nu am sa stau atat pe drumuri) si care dau de exemplu cresele nordicilor unde bebeii de la cresa sunt scosi sa doarma somnul de pranz in curte pana la hiperprotectori care nu i-ar scoate deloc din casa pe frig, ci doar ar aerisi camera copilului (cum eu sunt legata de Gh. cred ca as innebuni sa stau in casa pana la vara, deci nici asta nu mi se potriveste)

Nu stiu ce fac alti bebelusi, dar Gheorghita a iesit pana acum la plimbare la temperaruri apropiate de zero grade: mai intai la 3 saptamani pentru botez si apoi pe la o luna. La inceput am stat cate 10-15 min, apoi am prelungit pana la maxim o ora (asta a fost ieri). Am fost o data si in Auchan, desi din principiu caut sa nu merg in spatii aglomerate cu el. M-am ferit de ceata si vant. Pe ploaie am mers 5 minute blindati in paturica, iar pe ninsoare am iesit la biserica de sf Stefan.

La inceput fiecare iesire era urmata de cresterea secretiei de mucus. Era plin de ronchusuri si se mai si ineca din cand in cand. Tot insistand cu iesirile scurte mucoasa s-a adaptat si pana la urma nu a mai avut problemuta asta. Pana acum suntem foarte bine.

"Dati-mi o generatie de mame crestine...

...si voi schimba fata lumii"! Oare asa se simt in zilele noastre femeile care zamislesc si se straduiesc (cu inerente caderi si ridicari) sa creasca copii pentru Domnul? Ispita sa gandim cu totul altfel e mare, mai ales ca multe dintre noi nu sunt educate in acest sens. Feminismul cu care am fost otravite isi inalta capul hidos si sopteste descurajator:

Sa cresti copii e o pierdere de vreme. La urma urmei, oricine poate face asta. De ce sa nu platesti o bona sa se lupte cu dezordinea, sa arbitreze certurile intre pitici si sa dea de mancare la beblus ca tu sa poti face ceva util pentru binele societatii? Sa fim sincere! A creste copii nu e numai lipsit de sens, ci si extrem de distructiv (nici nu mai arati ca inainte, nici nu mai gandesti la fel de limpede, viata personala nu mai ai, ba parca incepe sa te lase si memoria).

Nimanui nu-i place sa creasca copii si nu e de mirare: cine e incantat sa faca ordine de dimineata pana seara fara sa primeasca ajutor, sa incerce mereu sa aplaneze conflicte fara sa vada vreo schimbare subsatntiala in bine, sa schimbe scutece mizerabile si sa spele rufe in nestire, sa gateasca pentru niste mofturosi mici carora oricum nu le place nimic si, in mare, sa se sacrifice continuu pentru nevoile altora fara sa astepte nimic in schimb si fara sa simta ca lucruruile evolueaza in vreun fel. Pare firesc sa angajezi pe cineva mai putin capabil sa preia meseria asta necalificata, iar tu sa stai ca o doamna la birou, bine imbracata si respectata de toti.

Se pierde din vedere ceea ce ar trebui sa facem de fapt: sa crestem intru Hristos barbati si femei. In mod tragic am devenit miopi si nu vedem in copilul din brate decat o mogaldeata draguta care are exclusiv nevoi fizice. Uitam sa fim atenti cum sub ochii nostri si hranindu-se din atitudinea noastra se dezvolta o persoana care are nevoie sa fie puternica, iubitoare, curajoasa si inteleapta. Nu ne dam seama poate cat de importanata e atmosfera familiala pentru formarea unui om integru. Parintii ar trebui sa fie mai implicati in munca aceasta fascinanta a formarii de oameni. Felul in care traiesc parintii se revarsa in viata copiilor si modeleaza adultii de maine care ii vor inlocui in angrenajul societatii. Deci, daca vrei sa construiesti o lume mai buna, rolul oricarei alte profesii e eclipsat de misiunea de a forma oameni. E nevoie insa de mult timp pentru a vedea rezultatele efortului sustinut: aproape o viata de om.

Traim o criza sociala: avem generatii intregi de oameni care au crescut, dar au ramas copii, copii-adulti care nu sunt in stare sa-si controleze iesirile atunci cand se enerveaza, care asteapta sa le rezolve altii problemele, care nu sunt capabili sa-si asume responsabilitati, iar in caz de esec dau vina pe altii si care cred ca merita orice fara sa aiba vreo obligatie. Suntem inconjurati de copii mari care au primit in viata lor de toate, mai putin ceea ce aveau cu adevarat nevoie: o educatie solida pentru viata.

Acesti adulti-copii nu stiu sa-si gaseasca bucuria in lucruri simple, sa fie multumiti de ceea ce le ofera viata si, bineinteles, se simt frustrati sa-si creasca propriii copii. Din cauza obisnuintei de a obtine satisfactii imediate le este greu sa vada in timp dincolo de corvoada care insoteste meseria de parinte, drept pentru care nu-si constientizeaza rolul si nu-si pretuiesc cu adevarat copiii. Inevitabil, tot mai multi dintre acestia din urma se vor simti neacceptati si neiubiti ca urmare a faptului ca au fost respinsi (indirect) ca o povara de parintii lor.

Stiu din proprie experienta cat este de greu sa rupi acest cerc vicios al generatiilor si sa te dedici cresterii copiilor intr-o lume bolnava de egoism, in care nimeni dintre apropiati nu gaseste de cuviinta sa te incurajeze. A trebuit sa invat singura sa vad binecuvantarile ascunse in crucea casatoriei dupa ani de zile in care m-am rugat si m-am incapatanat sa nu cred ca Dumnezeu ne-a harazit o viata urata.

Thursday, December 25, 2014

Dupa 40 de zile...

...am pasit din nou pragul bisericii. Abia asteptam reintalnirea asta. Am reusit sa ma bucur de ea in ciuda plangacelilor copiilor mai mici. Ce spun eu plangaceli? Au fost de fapt veritabile accese de furie fara motiv. N-am elucidat inca misterul indispozitiei simultane a lui Grigo si a Elenei, cu tipete, tranteli pe jos si imbufnari prelungite. N-am reusit sa-i calmez nici cu vorbe dulci, nici cu mangaieri, asa ca am luat-o ca pe o ispita. Le-a trecut cand ne-am intors acasa.
Ma gandeam asa la patima asta a maniei ca ar trebui inteleasa ca o boala, iar omul care tuna si fulgera ar trebui privit cu mila si intelegere. Problema e insa ca mai toti suntem bolnavi. Neputintele noastre se intersecteaza si nu ne putem rabda unul pe altul...
am incercat inti la o biserica
apoi la alta
tot suparat
intr-un final ...

Sunday, December 21, 2014

Cartofi

Am ajuns aproape de finalul postului. Luand in discutie strict latura culinara a problemei, nu cred ca ma simteam la fel de bine daca ma intindeam in proteine animale: la putinele dezlegari la peste pe care le-am incercat m-am constipat, am avut lapte prea mult si dureri articulare. Nu am simtit nevoia de suplimente cu calciu si nici cu fier.

Gheorghita a fost foarte multumit cu ce a primit, asa ca nu a plans nici macar o data la san ca n-are lapte. In ciuda iahniei cu muraturi si a cartofilor copti cu zeama de varza, am avut de a face cu cel mai linistit bebelus.

Ma bate gandul ca mi-ar prinde chiar bine o zi, doua, de paine, fructe si apa. Asta ca sa se mai spele (daca s-o putea) ciocolatile, inghetatele si pernutele Viva pe le-am bagat in mine cu inconstienta...

Dupa o saptamana...

...de masaj la ochisor ne-a ajutat bunul Dumnezeu sa se rezolve total asa-zisa "infundare" de canal lacrimal
ziua Gheorghe, noaptea Gheorghe, 
dimineata Gheorghe iara :)

Wednesday, December 17, 2014

Duct nazolacrimal




Am masat si eu ochisorul lui Gheorghita cam o data la doua ore si am observat ca secretia purulenta s-a redus semnificativ din prima zi, iar lacrima s-a scurs pe obrajor la intervale de timp mai mari. Se face presiune spre nas, cu miscari circulare, repetand manevra de 5-1o ori (se simte in unghiul intern al ochiului o mica umflatura data de canalele inflamate si blocate).

N-as masa cu unghiile netaiate si nici cu degetul liber, ci invelit cu o compresa.

Pe la noi indicatia ar fi sa aduci copilul pentru interventie oftalmologica pe la 3-4 luni (si ti se spune ca o anume structura membranoasa care realizeaza obstructia se va osifica daca astepti), dar vad ca prin alte tari se recomanda sa tii copilul sub observatie pana la 9 luni sau pana la un an, cand problema se rezolva de la sine (in 90% din cazuri sau chiar 99%)

Sunday, December 14, 2014

:)


  • Mowgli e un fel de Tarzanel mic.
  • Elena, nu te dezbraca, fiindca nu faci tu baie prima, intelegi?  Nu... Eu sunt mica si ploasta si nu inteleg ...
  • Elena se piaptana indelung, apoi isi pune o cordeluta si se priveste multumita in oglinda : ” Gata , acum sunt blonda!”
  • Vreau sa ma culc. De obosit ce sunt, ma simt ca un nebunel.

Perioada aceasta...

... o resimt ca pe un razboi intens al vrajmasului impotriva bucuriei pe care asteptam sa o savurez dupa nastere, ca sa nu am "ochi de vazut" binecuvantarea copilasului cumintel si sanatatos pe care l-am primit.

Nu e vorba de vreo depresie post partum, ci pur si simplu s-au aglomerat in rastimpul acesta scurt (e si post) multe ispite, si mai mari, si mai marunte:

  • un canal lacrimal obstruat la Gheorghita (un oftalmolog ar zice ca e un fleac, dar mie mi se rupe inima)
  • defectiuni costisitoare in casa si la masina aparute fara un motiv anume, 
  • interpretari gresite ale unor gesturi (care se voiau a fi frumoase) care au dus la discutii aprinse inutile cu rudele, 
  • felurite boli si stari de rau fizic neelucidate (sau doar detoxifiere?), 
  • mici accidente ale copiilor la scoala, 
  • obiecte care se pierd (?!) si nimeni nu stie unde ar putea fi etc.


Toate acestea vin pe fondul unei mari oboseli pentru noi, adultii, pe fondul sfarsitului de semestru cu teze si lucrari pentru copiii mai mari, pentru cei mici ramanand mai putina disponibilitate, desi vremea urata de afara si statul in casa mai mult ca de obicei ar cere niste parinti cu veleitati de animator de petreceri pentru copii :)

Stiu ca in perioada de lehuzie femeia e vulnerabila si duhovniceste, pe langa nevoia acuta de afectiune, intelegere si acceptare pe care o resimte. Sotul ar trebui sa fie un izvor nesecat de dragoste pentru a pastra neatins "ceea ce a unit Dumnezeu", altfel, acum pot aparea mai usor ca oricand fisuri greu de reparat in relatia conjugala. Cred ca barbatul nu poate raspunde adecvat acestei situatii decat intarit de harul lui Dumnezeu.

In astfel de vreme de restriste nu se supravietuieste decat cu multa rugaciune la activ. Constat ca oricat am sustinut la viata mea ideea ca rugaciunea de toata vremea e echivalenta pravilei citite, de data asta nu-mi merge treaba doar cu "doamne Iisuse" spus in timp ca fac altceva. Un acatist/paraclis si o catisma aranjeaza in mod evident ziua altfel. Probabil pentru ca e si o jertfa de timp adusa lui Dumnezeu. Poate fi si faptul ca in timp ce faci treaba mintea e impartita si mai putin simtitoare decat atunci cand te dedici exclusiv rugaciunii.

A nu se intelege ca ma dau vreo isihasta. E vorba de o rugaciune ca un gest de disperare cand simti ca esti depasit de evenimente ca om. Pe de o parte sunt recunoscatoare pentru ca mi s-a randuit acest neplacut procedeu de a experimenta o traire scuturata de inchipuire desarta: cand ai dat tot ce puteai si totul iese prost, altfel te uiti la icoana...

Saturday, December 6, 2014

In wrap...

... se poate alapta fara sa scoti bebelusul si sa-l pui altfel decat in mod obisnuit. Stiu ca e reglat cam jos (nu e "so close that you can kiss"), dar se pare ca merge si asa.

Friday, December 5, 2014

Decupam

cu pasiune orice foita de hartie
(de fapt ciopartim de zor)

manute harnicute
(de-abia a acceptat sugestii despre cum se tine o forfecuta)

Wednesday, December 3, 2014

Ma simt...

... zgarcita.

Asta fiindca o oarecare actuala profesoara de religie care vrea sa-si mute catedra pe limba romana mi-a cerut caietele de la meditatie de la romana ale fetelor.

Pe la noi sedinta de meditatie este 40 lei, asa ca pana la sfarsitul anului 2014 un "caietel" din acela ma costa 560 lei, nu stiu la cat va ajunge pana la finalul anului scolar. Nu mai spun ca am dus ceva munca de lamurire in familie pentru a justifica investitia in pregatirea in particular a unui elev de nota 10 la scoala. N-am mai luat in consideratie efortul copilului meu de a se trezi pe la 6.30 si a bate drumul pana la profa, indiferent de meteo, nici faptul ca poate le-ar prinde bine si fratilor mai mici caiete cu teorie bine sistematizata.

Informatia din caiet ma costa si pe mine destul de mult si nu e ceva ce pot incadra la categoria milostenie (si nici pe cea care mi-l cere n-o pot considera un om sarac). Se-ntelege de ce nu-mi prea vine sa-l fac cadou pur si simplu? Mi s-ar fi parut fair-play sa puna problema la modul: uite, iti decontez atat per sedinta, dar vreau in schimb sa xeroxez si eu caietul.

Si totusi, daca nu e ceva in genul situatiei de mai sus, atunci... care-i faza cu haina si camasa (Mt 5, 40)?

Sunday, November 30, 2014

Dragoste



Gelozia Elenei nu se manifesta prin agresiune fata de Gheorghita, ci printr-o nevoie crescuta de a-mi sta aproape si de a fi ingrijita doar de mine. Imi place la ea ca stie sa ceara exact gestul pe care-l vrea, nu se mataie asteptand sa ghicesc eu ce ar linisti-o: "Tine-ma de mana... ia-ma-n brate... da-mi tu cu lingurita sa mananc... pune-mi Pampers..."
Ne plimbam de mana prin casa mai ceva ca pe afara :)

Confectionam




:)



  • Ce faci? Iar pierzi timpul?      Nu, imi exersez motricitatea fina...
  • Elena: Ce cauta Gheorghita la noi acasa?    Grigo: A venit aici sa fie fratele nostru, bai.
  • Grigo, du-te si vezi unde e Elena!     E in pijamaua galbena. Nu mai stii?
  • Cu primul copil parintii mai fac greseli, zic eu.    Primul copil e ca prima clatita?
  • Daca tot alaptez la cerere, se si deseneaza in casa pe tema asta:

Botezat...

inainte de botez

in cristelnita

afundare

pecetluire

dupa botez a stat treaz mult timp






+verisoara
...la foc automat :)
In cadru restrans, intr-o bisericuta mica de tot, despre care am aflat cu bucurie ca are chiar hramul Sf. Gheorghe.

Sunday, November 23, 2014

Ma felicit...

...ca nu l-am dus pe Grigo la gradi nici anul asta. Sincer, mi-e mila cand vad dimineata trecand pe strada copii mici cu ghiozdanele in spate, trasi de mana de adulti grabiti.

Intrarea in colectiv ar fi fost o alta schimbare majora careia ar fi trebuit sa-i faca fata in paralel cu venirea pe lume a noului fratior si n-am gasit nici o motivatie in baza careia sa-l fortez. N-as fi putut sa-i fiu alaturi in perioada de acomodare de la inceput de an si mi-as fi complicat in mod inutil existenta cu doua drumuri pana la gradinita in fiecare zi.

Ma bucur ca nu trebuie sa-l silesc sa se scoale dimineata, ca nu trebuie sa-l scot in frig afara la prima ora si ca nu trebuie sa-l las intr-o companie mai mult sau mai putin placuta, dar in mod sigur extrem de solicitanta.

Povesti, cantecele si poezii aude si acasa. La plastilina, acuarelele, lipici, lego, carticele sau forfecuta de hartie are acces de cate ori doreste. Cu atentia, rabdarea si concentrarea sta foarte bine, el fiind de felul lui un baietel linistit. Un alt avantaj ar fi ca nu sta printre copiii bolnavi care vin in clasa cu antibioticul in ghiozdanel si nu e expus de la o varsta atat de mica violentei gratuite a altor copii sau adulti.

In ultima instanta, nu cred ca activitatile de la gradinita schimba cu mult curba dezvoltarii intelctuale pe termen lung, asa ca n-am ratat sansa de a descoperi in fiul meu vreun baby Einstein prin faptul ca nu l-am arondat unei institutii de invatamant.



Friday, November 21, 2014

Versete

A doua zi dupa ce am venit din maternitate m-am trezit ceva mai devreme decat toti ai casei si am luat putin Sfanta Scriptura sa citesc ceva. Am deschis-o la intamplare si am citit fix aceste versete, care mi-au mers la inima:
6.Un glas! Un vuiet din cetate! Un glas din templu! Este glasul Domnului! El răsplăteşte vrăjmaşilor Săi după faptele lor.
7.Înainte de a se zvârcoli în dureri de naştere, ea a născut; înainte de a simţi chinul, ea a născut un fiu.
8.Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-odată? Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionului a şi născut fii!
9.Oare, Eu voi deschide pântecele fără să-l las să nască? Zice Domnul. Sau Eu, Cel ce fac să nască, îl voi închide?
10.Bucură-te, Ierusalime, şi voi, cei care îl iubiţi, săltaţi de veselie. Fiti în culmea veseliei, voi cei care îl plângeaţi!
11.Astfel ca voi să fiti alăptaţi şi să vă săturaţi la pieptul mângâierilor sale, să sorbiţi şi să vă desfătaţi la sânul slavei sale!
12.Acestea zice Domnul: "Vărsa-voi pacea peste el ca un râu şi slava popoarelor ca un şuvoi ieşit din albia lui. Pruncii lui vor fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi.
13.După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi, şi voi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.
Isaia, cap. 66

Wednesday, November 19, 2014

Pulovaras...

...inceput inainte de nastere pentru Gheorghita este gata.

Telepatie

   Dupa ce m-am intors din maternitate m-am tot gandit sa sun o prietena ca sa o intreb daca nu stie pe cineva care ar avea wrap disponibil. N-am ajuns insa sa vorbesc cu ea. Dupa doua zile in care imi tot propuneam sa ii telefonez, dar ma luam cu treburile si nu reuseam....

   M-a sunat ea: "Auzi, ai avea nevoie de un wrap? Imi cautam azi la second-hand draperii si, ca din intamplare, mi-a atras atentia bucata asta de material, prea ingusta pentru o draperie sau un cearceaf. Cum m-am prins ca e un wrap, m-am si gandit la tine. L-am luat, l-am spalat, l-am calcat si vin sa ti-l dau."

:))

Tuesday, November 18, 2014

Nr 7...

...s-a nascut pe 12 noiembrie la ora 2.05 a.m.
A fost cea mai faina experienta legata de nastere pe care am trait-o pana acum. Pe cat de mult m-am stresat inainte pe atat de frumos a pregatit Dumnezeu evenimentul.

Dupa cum spuneam schema dupa care organismul meu s-a miscat la nasterea asta a fost diferita.
Tot eliminam din dopul gelatinos de cateva zile, fapt care ma tinea in tensiune (de cateva ori am avut pe stres puls peste 140). Nu aveam decat cateva contractii dureroase pe zi, dar simteam ca odata cu fiecare din ele presiunea pelvina creste. Durerile lombo-sacrate pulsatile anuntau ca si canalul osos era la final cu ultimele detalii ale adaptarii pentru travaliu.

Contractii mai serioase am inceput sa simt de pe 11 nov pe la ora 5p.m.. Erau la interval de peste o ora asa ca am avut timp sa ma prefac ca nu le bag in seama cat timp am sarbatorit in familie ziua lui Ionut (care e nascut de fapt tot pe 12). Ma rugam in sinea mea sa am timp sa las totul in randuiala si imi doream mai ales sa apuc sa culc copiii (daca nu pe toti, macar pe cei mici) ca sa nu se sperie si sa-si faca griji.

Am terminat tot ce aveam de facut pe la miezul noptii, apoi m-am pregatit sa plec la spital. Pe la 12.30 eram la unitatea de primire in urgenta unde, cu profesionalismul specific spitalelor noastre, mi s-a luat o tensiune arteriala in timpul unei contractii: 155/90. N-am mai comentat nimic. La filtru la ginecologie am reusit sa sar peste consultatia de rutina, fiindca am specificat ca sunt la a saptea nastere si ca oricum, voi fi vazuta din nou la masa in 5 minute de medicii de la sala de nasteri.

Intre timp contractiile erau tot mai sistematizate si mai puternice, de parca uterul isi luase deodata treaba in serios :) Sus in spital initial m-au luat la intrebari si tusee doua rezidente nesuferite. Membrane intacte, dilatatie 8. Stiam ca am deja dilatatie mare. De garda erau doi fosti colegi de an de-ai mei, asa ca n-am mai insistat sa vina medicul cu care vorbisem. Stiam deja de pe net cine e de garda (numai daca ar fi facut schimb de garzi s-ar fi modificat), dar cand l-am zarit prin usa salii de nasteri pe doctorul cu care am nascut m-am bucurat enorm si m-am simtit brusc usurata: il stiam un tip linistit, studios si meticulos.

A dat dovada de un bun simt deosebit: nu a comentat nimic multiparitatea, nu mi-a dat sfaturi inteligente ca ar trebui sa ma opresc, nu m-a intrebat daca am de gand sa mai fac copii. Profesional s-a comportat impecabil: nu mi-a pus mult urata perfuzie cu oxitocina pana dupa expulzie, mi-a dat nenumarate explicatii a ceea ce se petrecea cu mine, mi-a facut ecograf si pe masa ginecologica (bebe nu avea nici macar o circulara de cordon), m-a incurajat tot timpul expulziei cu o voce blanda marcand fiecare progres al prezentatiei. La 2.05 deja nascusem. In momentul acela imi venea sa sar de pe masa si sa-i sarut mainile.

Trebuia sa am si o parte de cosmar in toata povestea: aceea a fost delivrenta, care a durat aproape o ora. Aveam la capul meu un ceas si ma tot uitam cu disperare la el intrebandu-ma ce va fi cu mine. Placenta a fost foarte aderenta de fundul uterin. Cu tot masajul uterin pe care mi-l faceau asistenetele, medicul a fost nevoit sa o decoleze manual. A fost destul de greu, la un moment dat ii obosise mana si era chiar tentat sa roage pe cineva sa-l mai ajute. Ii sunt deosebit de recunoscatoare ca in tot acest timp nu s-a agitat, nu a tipat la nimeni (altii se apuca sa-si injure pacienta daca ceva - ce nu tine de ea, ci de calitatea tesuturilor ei- merge prost) si ma mai si linistea si pe mine asigurandu-ma ca totul va fi bine. Intr-un final, dupa ce am introdus in schema si perfuzia cu oxitocina a iesit si placenta cu pricina.

Nu am sangerat ingrijorator, iar consolidarea hemostazei a mers bine.

Copilul si-a urmat traseul obisnuit in maternitatile noastre, adica l-am vazut doar cateva clipe dupa care l-au luat neonatologele in primire. Daca mi l-ar fi pus imediat la san, cred ca altfel decurgea si parte a doua a nasterii...

Asa cum a fost, pentru mine nasterea asta a fost un prilej de bucurie, un prilej de sporire a increderii in bunatatea lui Dumnezeu si de inmultire a nadejdii.

Tuesday, November 11, 2014

Astept...

N-am mai nascut. De pe 8 noiembrie tot elimin din dopul gelatinos. Nu am decat sporadic dureri care sa aduca a travaliu. Aud ca mai pot sta vreo doua saptamani tot asa...
Ma misc foarte greoi, dar, fiind uterul mai coborat, ma bucur da respiratii de amplitudine mai mare.
N-am mai iesit din casa nici macar la biserica si ma gandesc contrariata la recomandarile de a merge pe jos cativa km zilnic. Poate alte persoane se impaca mai bine cu relaxina...

Tricotez un pulovaras raglan pt bebe (mi-a redeschis Irina apetitul pentru andrele), ingrijesc de probioticele mele (maiaua de paine, borsul, kombucha +muraturile de sezon si varza) si citesc un site despre manevre obstetricale interesante care faciliteaza angajarea si rotatia fatului in prezentatiile mai dificile.
O alta preocupare de baza ar trebui sa fie dragalitul copilasilor mai mici (fiindca deja primesc cereri expilcite de carat in brate, mangaiat, masaj etc). Doua inconveniente majore ar fi ca nu prea am destul spatiu disponibil de imbratisat ca lumea si ca somnolenta ma impiedica sa spun povesti cate si-ar dori ei, motive pentru care piticii mei sunt un pic nemultumiti. M-or intelege mai tarziu :).

Ma bucur ca tati simte ca e nevoie de un plus de tandrete si ii copleseste cu imbratisari, harjoneli si povestioare dragute. Odata cu apropierea nasterii atasamentul copiilor si-a mutat centrul de greutate spre el in mod firesc si nu a fost nevoie de scenarii psihologice asa cum ma asteptam. Dumnezeu pregateste evenimentele cu delicatete si ne ajuta sa atenuam posibilele motive de gelozie ale fratilor mai mari.

Ramane de vazut cum va fi cand se vor confrunta in direct cu noul membru al familiei :)

Saturday, November 8, 2014

:)

Iata o intrebare existentiala care preocupa o fetita draguta in varsta de aproape un deceniu 

Friday, November 7, 2014

Realistii

Nu stiu daca memoria ma-nseala sau chiar am citit undeva ca Montessori recomanda sa nu citim povesti cu elemente fantastice copiilor mici (sub 3 ani parca), fiindca e o varsta la care se construiesc reprezentari ale realitatii si nu e bine sa alteram acest proces.

Am observat asta si la copiii mei: cei patru mai mari mereu insistau chiar si in ciclul primar pe marginea lecturilor propuse de mine cu intrebarea: "Dar asta s-a intamplat candva? A fost vreodata adevarat (Tom Sawyer sau Heidi sau Pollyanna)?" si isi sugerau singuri (dupa ce eu raspundeam lasand loc pentru varianta de pura fantezie) "Eu cred ca asa a fost... Or fi schimbate numele personajelor, ale localitatilor, amanuntele, dar cred ca se bazeaza pe o poveste adevarata."

Inainte de culcare Grigo isi doreste invariabil povesti de cand tati era mic (nu sunt cine stie ce aventuri, dar vad ca nu egaleaza povestile clasice din carti frumos ilustrate) iar Elena are o deosebita placere sa ne reamintim momente frumoase ale zilei si sa le povestim in detaliu seara. Singura imi incepe ceea ce vrea sa auda: "Mai stii cum am dat azi de mancare la pisicutele din spatele blocului?"

Data fiind setea lor de adevar :) si plictiseala fata de scufite rosii si zane, m-am bucurat sa gasesc la librarie o serie de carticele editate de Aramis care au un continut realist si din care se desprind idei menite sa formeze frumos caracterul copiilor.

Istorioarele sunt scurte si le-a placut sa asculte si sa privesca imaginile (desi noi, cu ochi de adult, am sanctionat expresiile fetelor, coloritul cam strident si saracia nuantelor utilizate)

Thursday, November 6, 2014

Scut


Eu nu sunt prea creativa (in general ma inspir din activitatile altor mamici), de aceea ma bucur ca-i vad pe copii ca au spontan idei de confectionare a unor jucarii. Scutul din imagine este facut de Eca si Ionut (in colaborare succesiva, fiindca simultan ieseau scantei) dintr-un ambalaj de cearceaf de pat pe care eu il pusesem langa galeata de gunoi cu gandul sa-l arunc. Tema designului e preluata din serialul cu Robin Hood (BBC series pe You Tube) pe care-l urmaresc incantati (chiar daca n-are subtitrare) la fiecare sfarsit de saptamana.

Sugestie...

... pentru producatorii de paturici absorbante de unica folosinta:
Ar fi util ca pe dosul paturii sa fie aplicat un strat aderent asa cum au absorbantele intime (sau sa fie aplicat doar anumite zone) intrucat odata puse pe pat se mototolesc (cand copilul se misca) si nu mai acopera eficient suprafata menita a fi protejata.
Neajunsul acesta se poate totusi remedia folosind cateva bucatele de banda dublu adeziva.
Personal am de gand sa folosesc paturicile in maternitate unde schimbarea cearceafului de pat e un veritabil lux.

Wednesday, November 5, 2014

Fericit barbatul...

... care n-a umblat in sfatul necredinciosilor...

Anul acesta de haloween am considerat ca e mai bine sa ne luam o zi libera de la scoala, fiindca nu mi se pare in regula sa-mi trimit copiii la o petrecere care contravine principiilor mele. Varianta cu integrarea in scenariul general, dar in costumatie mai putin malefica, nu-mi surade deloc. Imi aduce aminte de felul in care erau ispititi unii dintre mucenici: hai, jertfeste doar de forma, spune doar cu buzele hula, in inima ta poti crede ce vrei. Daca nu ai partasie cu ceea ce se petrece, atunci nu ai motiv sa fii prezent la acest carnaval dracesc, nici imbracata in zana.

Mi-am dat seama ca scietatea actuala impune totusi putine lucruri. Ea propune insa o multime de modele potrivnice invataturii noastre de credinta. Razboiul adevarat este deci cu mandria si slava desarta, nu cu cei din exterior. Daca alegem sa fim cu orice pret in acord cu oamenii din jurul nostru, asta nu inseamna ca ei ne constrang, inseamna ca sufletul slabanogit de patimi nu are destula tarie de a spune raului pe nume atunci cand e cazul.

Sunday, November 2, 2014

O zabala

Nu am experienta adolescentei in biserica si poate tocmai de asta mi-e greu sa pun niste limite pe care eu insami nu le-am respectat. In orice caz, in principiu nu consider adolescenta (mai ales cea timpurie) ca fiind o perioada a atasamentului exclusiv fata de o persoana, ci mai degraba un timp ideal pentru a cunoaste (fara implicatii afective profunde) cat mai multe tipologii umane. E o vreme a autocunoasterii si autodefinirii, vreme a consolidarii interioare si a formularii (macar la modul rudimentar) unor idealuri.

In fine, lasand filozofia la o parte, spre sfarsitul vacantei de vara am fost cumva pusa in dificultate de una dintre fetele mele. Simteam ca se infiripa o legatura nepotrivita si totusi nu puteam sa intervin intr-un mod lipsit de delicatete. Relatia era intr-un stadiu incipient, nu as fi avut inca elemente concludente pe care sa le interzic, dar nici nu as fi vrut sa se ajunga in faza de cuplu (fie-mea era absolut naiva, dar baiatul parea mai lumesc si mai versat) ca sa am motiv sa comentez ceva.

Tot invartind problema pe toate partile am trecut prin filtru tot registrul de reactii pe care sa le exteriorizez, de la cenzurari brutale pana la permisivitate extrema. Pana la urma am ales sa-i vorbesc ceva la modul general si sa-l las pe Dumnezeu sa lucreze (avand in vedere propria adolescenta efectiv mi-e greu uneori sa fac pe lupul moralist). Stiu ca m-am exprimat cam asa: "Doamne, eu am o slabiciune si o mila pacatoasa fata de indragostelile astea... Daca e cazul, pune-i Tu Insuti o zabala!"

Zabala n-a intarziat sa apara: mai intai, fata mea s-a imbolnavit si a varsat vreo cateva zile, apoi a trebuit sa plece din localitate la nunta unei verisoare si cand s-a intors a inceput scoala, care a tinut-o foarte ocupata.

Intre timp interesul viu al junelui nostru a scazut considerabil. Probabil s-o fi reprofilat pe prazi mai usoare, nu stiu. Cert e ca apele s-au linistit. Presimt insa ca doar temporar :)

Burtiere


30 cm 
reglabila - scai
tije pt mentinerea inaltimii

Friday, October 31, 2014

Lupte

Cam asa voia Elena mea sa plecam la slujba de sfantul Dimitrie...
Asta ar fi o tinuta de plimbare, fiindca prin casa, daca nu sunt atenta, ramane fara nimic pe ea cat ai zice peste si apoi trebuie sa ne razboim nitel pana o imbrac la loc.

Monday, October 27, 2014

Indicii

...despre baietii mei:
asa arata buretele (si chiuveta) dupa ce
Ionut ma ajuta la spalat vase.
genul heirup-ist

toate floricelele portocalii sunt desenate de el
din proprie initiativa
(eu le-as fi lasat balta dupa vreo doua, trei la fel;
as fi schimbat modelul, culoarea)

Sunday, October 26, 2014

Kombucha

Am primit si eu ieri o ciuperca Kombucha si sunt curioasa sa incerc ceaiul...

Saturday, October 25, 2014

De toamna

Daca va intrebati:

  • ce facem cu umbrelele ude atunci cand venim toti de afara in acelasi timp, in conditiile in care in tot apartamentul pe jos este parchet (inclusiv in bucatarie si balcon, ca sa elimin un subiect de cearta cand piticii vor sa umble desculti)?

folosim niste accesorii de plastic
montate pe uscatorul de rufe din baie
Tot aici merg scurse si salopetele ude dupa bulgarelile de iarna.

  •  unde punem atatia strampi (fiindca in cuierul obisnuit se agata in fermoarele si scaiurile gecilor) si de unde stim care ai cui sunt (unele scamoseaza strampii mai repede, altele au mai multa grija, iar noi nu suntem destul de sporite duhovniceste sa-i pastram de obste) ?

dupa un semn mic cusut cu o anumita culoare in talie

Tuesday, October 21, 2014

Sapt 37-38

noile mele dimensiuni
In sfarsit am fost la ecograf...
Se pare ca suntem bine. Copilasul e maricel (ca de obicei). 
E baietel. Daca nu nasc chiar de sf Dimitrie, o sa-l numesc Gheorghe.
Nu, n-am avut niciun vis si nicio intamplare minunata datorita careia sa fac alegerea asta.
A fost o miscare a inimii greu de transpus in cuvinte.
Stiu ca e un nume mult batjocorit, folosit cu predilectie in poantele cu prosti.
Aspectul asta nu ma intereseaza prea mult, pentru ca traiesc intr-o lume in care Gheorghe e in primul rand numele unui mare sfant.

Saturday, October 18, 2014

Scovergi


Cand afara e frig si ploaie e momentul sa ne jucam putin cu aluat... M-am inspirat dupa o reteta de aluat de foietaj, in care am mai adaugat un ou, putin mai multa sare si, bineinteles, nu l-am trecut prin etapa de uns cu osanza si impaturit, ci l-am prajit direct (in untura). Desi nu sunt nici cu drojdie, nici cu praf de copt, se umfla in tigaie ca niste gogosi infuriate.
La inceput mi-am chemat ajutoarele sa lucram cu forme, dar in curand am renuntat, fiindca manutele lor nu aveau destula forta sa perforeze bine aluatul. Nici eu nu m-am mai straduit sa scot inimioare si stelute din foaia intinsa pe blat, fiindca operatiunea dura prea mult si ramaneau resturi de coca cu care trebuia sa reiau partea cu sucitorul. Sacrificand latura estetica, am taiat foaia bine intinsa cu o rola, salvand timp pretios.
Micii degustatori au confirmat in unanimitate ca sunt "foaaarte gustoase".