Friday, January 31, 2020

Cum se creeaza...

... codepenta inca din copilarie, facandu-ne mult mai vulnerabili in fata narcisistilor este o chestiune importanta de cunoscut, nu pentru a ne declina raspunderea, ci pentru a incepe procesul de vindecare prin cunoastere si apoi iertare. Mai mult, observand aceste mecanisme psihologice intime putem opri influenta negativa pe care o aducem in viata propriilor copii perpetuand ceea ce am primit de la parinti.

Un parinte narcisist sterge efectiv orice urma de incredere in sine, inhiband cu totul afirmarea personalitatii copilului. Acest fenomen apare cand copilul este inca foarte mic, injurul varstei de doi ani, cand el incepe sa exploreze si sa se delimiteze pe sine si dorintele sale de parinte si indicatiile acestuia. Ceea ce copilul face si nu este in conformitate cu voia parintelui toxic este intampinat cu represalii extreme. Ori de cate ori trec peste interdictiile dese si stabilite in mod egoist de parintele N primesc in schimb crize de furie.

Acestea sunt inspaimantatoare pentru copil, mai ales ca el simte ca viata lui depinde de parintele acela. Cel mic intelege ca ori de cate ori spune nu apar aceste situații dureroase pentru el, in care se simte efectiv abandonat. De frica manifestarilor agresive ale parintelui, el invata ca este mai sigur pentru el sa isi nege tot ce simte sa faca, chiar propria individualitate si sa devina strict obedient. Multi relateaza ca starea de inhibare a propriei personalitati se mentine si cand respectivii devin adulti. Nu sunt in stare sa exprime si sa sustina o opinie diferita de a interlocutorului, chiar daca momentul o cere.
Ei simt (si am si eu un caz printre rude care incepe pur si simplu sa tremure in situatii banale in care trebuie sa atraga civilizat atenția cuiva) ca daca spun ceva contradictoriu li se declanseaza automat frica si nervozitatea aceea de demult. Desi ratinea le spune ca sunt in siguranta, raman parca blocati in raspunsul emotional al copilariei care genereaza o frica de  netrecut si un sentiment de abandon si prefera sa nu se exprime.
Grija deci cum ne purtam cu cei mici, fiindca sunt afectati pe termen lung de tot ce li se intampla in copilarie.
Va urma...

Cum necum...

... am ajuns peste noapte temporar in posesia unor particele din moastele parintelui Ioan Gutu de la Colciu. Ma simt datoare sa spun ca a contribuit la doua mici tamaduiri in familia mea. Spun mici fiindca sfantul a rezolvat cazuri mult mai grele, dar pentru mine au fost mari usurari. La Grigo a oprit efectiv evolutia unei viroze catre obisnuita insuficienta respiratorie (deja era cu wheezing etc) iar mamei i-a "luat cu mana" o durere puternica si persistenta de coloana cervicala din pricina careia abia se misca atunci cand a ajuns la mine.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Vad ca...

... incepe sa se trezeasca tocilarul din mine😊 si sa se simta frustrat.
Mi-e dor sa scriu de mana caligrafic mai mult decat liste de cumparaturi, sa citesc ore in sir din carti adevarate si chiar sa memorez cate un textulet mot-a-mot. Cum Alzheimeru' ma cauta de ceva vreme, n-ar fi rau sa incep cate putin din toate astea.
transcriind tropare
pe apucate 

Voi mai...

... descrie narcisisti in alte postari, dar momentan vreau sa raspund unei intrebari pe care si-o pun toti care devin victime ale acestora: de ce eu?
Iata cateva caracteristici ale persoanelor eligibile pt manipulatori:
1.esti un om capabil, ambitios, ai succes, poate bani, poate o pozitie sociala tentanta, poate pur si simplu ai o imagine publica favorabila, in orice caz ai multe avantaje de oferit. Cu toate acestea tocmai tu insuti nu iti constientizezi adevaratul potential, nu iti observi realizarile, esti mai mult preocupat de ceea ce nu reusesti sa faci. Asta ii atrage atentia N care surprinde foarte bine ambele aspecte.
2. N cauta persoane cu traume nerezolvate din copilarie (poate le banuieste sau pur si simplu le marturisesti chiar tu) carora li se prezinta ca fiind exact genul de mediu afectiv care ii poate vindeca. Odata ce ai cazut in cursa lor stopeaza tot fluxul de manifestari cu care te hraneau.
3.esti un om care se straduieste prea mult sa placa altora. Intr-o anumita masura a face lucruri pentru alti oameni este un lucru minunat, dar in momentul in care faci acest lucru in permanenta cu pretul sacrificarii nevoilor tale firesti atunci devine un obicei bolnavicios, autodistructiv. Ei cauta chiar aceasta trasatura care te face o sursa de profit narcisistic pe termen lung.
4.N iti testeaza reactia la deformarea realitatii pe care el o practica. Bineinteles nu va incepe cu inscenari evidente, ci va lucra insidios, prin replici de genul: ti se pare, de ce as fi facut asta, data viitoare comporta-te tu altfel si va fi ok, reactionezi exagerat. In felul acesta iti desfiinteaza perceptia ta normala asupra realitatii, te face confuz si nesigur pe tine.
5. N te inalta pe un piedestal al aprecierii si atentiei si iti spun tot ceea ce ai fi vrut sa auzi ca sa te simti iubit. Daca nu ii intereseaza decat o satisfactie narcisista de moment, te vor devaloriza brusc. Daca vor ceva pe termen lung, lucrurile se vor desfasura progresiv. In momentul devalorizarii ei testeaza cata nevoie de atentia si iubirea lor arati si cat esti dispus sa faci eforturi pentru a fi din nou iubit. Daca intri ca intr-o roata pentru hamsteri in jocul lor de a iti impune noi standarde santajandu-te ca te vor abandona emotional, atunci esti prada perfecta.

Ca o concluzie:
Nu cauta validare, apreciere in exterior. Fii constient de propria valoare.
Identifica si rezolva problemele ramase din copilarie
Invata ca poti spune nu, invata sa delimitezi invazivitatea altora, intelege ca nu esti vinovat daca altii se deranjeaza de limitele tale.
Ai incredere in instinctul tau, in capacitatea ta de a simti cand esti tratat necorespunzator.
Da-ti seama ca pentru a te face iubit/apreciat nu trebuie sa faci sacrificii si eforturi peste masura. Daca cineva iti cere indirect asta, nu merita increderea si deschiderea ta.

Thursday, January 30, 2020

Acolo unde...

... sunt copii multi si veseli paturile se transforma rand pe rand in:

Trambulina
Ring de lupte greco-romane si gadilaturi
Nava spatiala/avion/vapor cu echipaj si capitan iscusit
Lac/Ocean in care se zbenguie balene
Lant muntos pe care vezi tot soiul de animale preistorice
Ocol pentru cai, vite si alte oratanii
Sala de lectura/ cinematograf
Ocazional cantina/ bolnita

Ma distrez...

... uitandu-ma la babuta asta cum gateste diverse feluri in cantitati industriale. Parca ma simt mai odihnita😊 si zisai sa v-o arat si voua.

Incerc...

... sa ii imprietenesc pe copii cu sfintii trei ierarhi. Nu stiu daca voi avea rezultate. Ca sa ne apropiem, le-am citit din vietile sfintilor portretul fizic al fiecaruia dintre cei trei ierarhi. Stim cat a trait fiecare. Stim ca au fost mari "influenceri" ai vremii lor. Vreau sa ramana macar cu ideea ca sunt vii, le putem vorbi si ne putem folosi de darurile lor inca din aceasta viata. Le putem cere ajutorul in diverse probleme. Au fost minti luminate si cred ca ne pot limpezi si noua cugetul. Au fost ierarhi si stiu problemele Bisericii. Au fost cuviosi, asa ca ne inteleg suspinele duhovnicesti. In smerenia lor, locuitorii ceresti accepta si prietenii pe interes😊.

E o capcana...

... sa citesti carti duhovnicesti ca sa identifici metehnele altora, sa formulezi asteptari despre cum trebuie sa fie alti cresini si sa critici pe toti care nu ating standardele din literatura ascetica.
Cunoasterea este foarte buna daca este folosita corect si orientata cu discernamant spre propria persoana.

Despre copii...

...Scriptura vorbeste clar cum ca trebuie sa isi asculte parintii si sa ii cinsteasca. Atentie! Acesta nu este un motiv suficient pentru a justifica o impunere fortata sufocanta a ascultarii. Terorizarea unui copil pana la obtinerea unei ascultari absolute este foarte nociva prin traumele psihice pe care le poate lasa, traume care ne pot urmari pana in perioada adulta modelandu-ne o personalitate bolnava. Voi reveni cu postari despre ce spun psihologii legat de aceste exagerari.

In primul rand copilul trebuie facut sa inteleaga ca nici parintele si nici Dumnezeu nu au nevoie de ascultarea lui, ci prin ea isi face un bine lui insusi. Bineinteles, pana cand ajunge la varsta acestei intelegeri, parintele este dator in fel si chip sa il sfatuiasca cu blandete si sa puncteze ori de cate ori ascultarea i-a fost de folos sau voia proprie a facut ravagii. Copilului trebuie sa i se deschida incet incet o perspectiva duhovniceasca asupra vietii (asta presupune ca si parintii o au si se ghideaza dupa ea) pe masura ce el se dezvolta. Acest proces cere din partea parintilor o mare rabdare, multa stapanire de sine si o deosebita intelepciune pentru a discerne ce trebuie spus, ce este prea mult si cat poate copilul patrunde pentru moment. Lucrurile se complica atunci cand sunt mai multi copii, fiindca fiecare este unic si trebuie sa tatonezi cum sa il abordezi ca sa te faci inteleasa.
Nu se pot da retete de generale pentru formarea copiilor. Schemele stas de parenting palesc atunci cand este vorba de insuflarea DUHULUI ascultarii in copii. Ele sunt cel mult tehnici de manipulare, de programare neurolingvistica cu care obtii efecte imediate, dar nu asigura formarea unor radacini adanci ale virtutii ascultarii.

Prin comportamentul si atitudinea lor impecabila parintii ar trebui sa inspire respect. Viata in caminul lor ar trebui sa reflecte Evanghelia. Daca tu esti un isteric, un narcisic sau un vicios, ce pretentii ai sa fii ascultat si privit cu admiratie de copil? Imi spun aceste lucruri si mie: poate ar fi fost mai bine ca uneori copiii sa nu te fi ascultat si sa nu iti fi urmat exemplul, daca nu esti demn de a fi unul.

Un alt aspect important este ca parintele sa fie in mod real interesat de formarea si trairile omului care este copilul lui. Sa fie empatic si autentic in relatie. Aceste lucruri se simt si copilul se deschide, dupa cum simte foarte bine cand il educi ca sa faci impresie buna altora si sa ai cu ce te mandri sau ca sa iti realizezi idealurile tale de viata prin el.

Educatia si formarea ascultarii in copil trebuie intelese echilibrat, nici neglijate, dar nici supraestimate. Un element important este inceperea lor timpurie. Ideal ar fi ca omul, din secunda zamislirii sa respire o atmosfera duhovniceasca pentru ca viata lui sa poarte nestirbit amprenta crestinismului. Cum acest lucru nu se intampla, facem si noi ce putem, asteptand ca Dumnezeu sa carpeasca lucrarea noastra nedesavarsita.

Tocmai pentru ca iti doresti binele pentru copil din toata inima si pui dragoste in relatia cu el, Dumnezeu iti va veni chiar si nechemat in ajutor, daca cumva nu stii si nu simti ca trebuie sa te rogi pt copil. El iti va da gandul cel bun pentru copil si vei vedea lucrarea Lui speciala pentru el. Treptat, il poti invata pe copil sa Il vada pe Adevaratul lui Creator, sa il cunoasca personal, sa se desprinda de aripa ta protectoare si sa isi croiasca singur drum prin viata.


Wednesday, January 29, 2020

A nu mai vorbi...

... cu cineva este o forma de abuz fata de persoana respectiva, poate mai dificil de gestionat decat agresiunea fizica. Am avut aceasta intuitie dintotdeauna si nu am practicat niciodata tacerea ca metoda de educare a copiilor si nici in conflictele cu sotul.

In cazul relatiei cu un narcisist, tacerea aceasta (silent treatment = st) ) este aplicata ca sa te tortureze emotional, sa iti erodeze increderea in tine si sa iti sufoce dorinta de a supravietui. Te face sa te simti neputicios si indurerat.

De obicei N te invinuieste de ceva ce nu ai facut, de ceva ce el proiecteaza intentionat asupra ta, deci nu este indicat sa iti ceri iertare ca in cazul unei relatii normale. Cel mult iti poti gasi o vina morala in cu totul alta zona decat cea indicata de N si poti face pocainta interioara pentru aceea, primind persecutiile N cu intelegere duhovniceasca. N simte frustrarile si furia specifice tulburarii lui psihice si cauta sa acuze pe cineva. Daca iti ceri iertare nu faci decat sa ii sustii minciunile. Observa pentru ce inchipuiri sau nimicuri intrerupe comunicarea in mod nemilos si nu iti altera simtul realitatii asa cum isi doreste el.

Da-ti seama ca atunci cand st este folosit in mod regulat, ori de cate ori actionezi, gandesti, simti sau chiar privesti altfel decat vrea N atunci este vorba despre o tactica de a te controla. N foloseste st ca o dictatura: "voi lua la cunostinta ca existi doar cand te vei purta cum vreau eu, daca nu te conformezi, vei fi ca un om mort pentru mine." Te trateaza ca si cum ai fi o extensie a lui, un soi de robot a carui telecomanda este acest st.

Practica si dezvolta-ti o disciplina emotionala, nu te lamenta inutil. Rugaciunea in taina pe toata durata tensionilor ajuta mult. Invita-l politicos la o discutie rationala ca intre doi adulti, in care sa explice motivul tacerii. Daca refuza, indeparteaza-te, plimba-te putin, fa-ti de lucru. In acest timp nu te gandi deloc la absurditatea conflictului, ci detaseaza-te, relaxeaza-te mental si vino-ti in fire. Apoi intoarce-te si arata-te disponibil pentru conversatie. Probabil nu va accepta si vei primi jigniri si respingere. Ramai calm si da de inteles ca nu vrei sa intri in jocul emotional murdar al N. Observa si nu absorbi, delimiteaza-te prin propozitii scurte de ceea ce el improsca asupra ta.

Atentie, daca are obiceiul de a fi agresiv fizic, nu aplica aceste metode, fiindca poti fi in pericol. Atitudinea de mai sus te poate ajuta sa ramai echilibrat pe parcursul atacurilor N. Nu este despre o schimbare a lui, ci despre o intarire interioara a ta.

Cum timpul odata cheltuit nu se mai intoarce niciodata inapoi, cantareste bine cum il investesti. Nu lasa pe nimeni sa iti fure bucuria inimii si intelege ca in fond toti suntem "tarana vorbitoare" in clepsidra vietii, deci nu da prea mare importanta la ceea ce iti poate face un om, ci agata-te cu toata fiinta de Dumnezeu si El nu te va lasa.


Tuesday, January 28, 2020

Daca...

... observi ca te tulbura foarte mult parerea altora despre cati copii ar trebui sa faci maxim, incearca sa descoperi care este neajunsul tau interior. Nu este normal ca niste oameni fara bun simt care sunt preocupati clar de ceva ce nu ii priveste sa detina control (catusi de putin) asupra starii tale interioare.
Creste-ti imunitatea la agresori de genul acesta instalandu-ti alt "soft" cu care sa le intampini atacurile.

Fa diferenta dintre dorinta fireasca a crestinului de a nu rani pe nimeni si exagerarea acestui obicei de a fi in armonie cu oamenii pana la tendinta de anulare a oricarei manifestari care nemultumeste pe cineva. Daca in raport cu propria constiinta inaintea lui Dumnezeu te simti in regula, nu este nevoie sa ai grija ca se deranjeaza altii. Intelege ca este un abuz din partea lor si nu te considera pe tine insati cauza iritarii lor. Nu poti fi marioneta altora. Stabileste niste limite sanatoase dicolo de care nu accepta sa treaca nimeni.

Aceasta strategie este valabila in orice situatie, dar mai ales cand este vorba despre chestiuni de credinta. Pune-ti in inima ca mai inainte de a ura viata pe care o zamislesti, L-au urat pe Dumnezeu, fiindca impotriva legii lui isi ridica glasul. Pentru asta mi se par foarte utile lecturile din "Vietile sfintilor". Acolo gasesti exemple de verticalitate si de sfidare a oricarei ordini sociale cand marturisirea crestinismului o cere.

Scriptura...

... spune intr-adevar sa ne supunem stapanirilor, fiindca in esenta ceea ce se intampla cu noi in plan lumesc nu este esential si te poti sfinti foarte bine si din postura de sclav la un pagan, cata vreme ai grija sa dai lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (daca te multumesti cu atat, cinste tie!)

Asta nu inseamna ca in zilele noastre a participa la un miting de protest este un semn ca esti rebel si ca aceasta actiune nu se potriveste cu Scriptura. In primul rand mitingul este o forma de manifestare sociala perfect legala si acceptata de autoritati. Daca se desfasoara pasnic, el ramane o expresie in plan public a cerintelor cetatenilor. Ea nu poate fi sanctionata ca atare.

Nu e logic sa ii ceri unui om sa nu isi exprime opinia fiindca este crestin dupa cum nu e logic ca, din biserica fiind, sa astepti ca in cele ce tin de viata pamanteasca sa astepti sa lucreze doar Dumnezeu si tu sa fii doar un spectator. Nimic legat de om, nici sfanta liturghie, nici chiar mantuirea, nu e lucrat numai si numai de Dumnezeu.

In al doilea rand observ un virus care odata instilat, ataca grav mentalitatea celor din jur: conceptia ca orice demers social este sortit esecului, ca parerea (votul) omului de rand nu conteaza. Singur acest microb, bine implantat in sistemul de gandire, este suficient ca sa paralizezi o societate intreaga. Bineinteles ca daca pornesc de la ideea ca protestul la care vreau sa imi exprim adeziunea este o pierdere de vreme si ca oricum nu il baga nimeni in seama, mai bine stau acasa si dau cu aspiratorul.

Daca insa fiecare in parte ne simtim responsabili pentru viata orasului, a tarii si ne implicam activ in orice manifestare sociala care ne reprezinta cred ca vom vedea mai devreme sau mai tarziu schimbari care vor demonstra ca toate acestea au avut un rost.

Monday, January 27, 2020

Una dintre

... piedicile in calea nasterii de prunci este opinia publica nefavorabila. Sunt si eu patita, desi in cazul meu nu a prevalat aceasta isipta. Si parintii, si socrii, si colegii, si vecinii aveau de comentat mai mult sau mai putin agresiv despre "inconstienta" noastra, desi nu au fost niciodata implicati sa preia responsabilitatile noastre. Am primit zeci de intrebari indecente, ironice chiar si de la necunoscuti pe strada, fiindca populatia noastra are potential huliganic considerabil.

Acesta este un alt motiv al existentei acestui blog: implinirea nevoii de comunicare intre femei prigonite in acelasi mod. Sa stiti ca simpla auzire a unei povesti de viata similare ajuta foarte mult.

Va multumesc mult! Eu stau bine cu teoria, sufletul se impotriveste! E foarte greu caci toti m au facut in fel si chip de la Al treilea copil, salvarea a fost fond baietel, au acceptat mai usor! Stiu ça am multa mandrie, altfel nu mi ar pas asa de mult ce cred altii! Pana si fetita a venit plangand de la scoala caci o colega i a spus ça am o problema ,fiindca a anuntat o de sarcina! In familia sotului inca nici nu am anuntat! Ultima oara am fost facuta moldoveanca, caci stiu sa fac doar copii, ça sunt ça nu stiu ciné ça n am auzit de contraceptie, acum cel mai adesea sunt sfatuita sa mi leg trompéle! Noi suntem in Belgia, financier nu sunt problème. Problema mea este ça nu ma rog si Cad mereu si mereu ! Domnul sa va rasplateasca, m ati mangaiat mult prin aceste cuvinte!

Eu am un baiat, urmat de 3 fete. Tot timpul au fost sicanari, din partea celor apropiati. Mi-am dorit toti copii, chiar daca e atat de greu cateodata. La ultimele sarcini, doar sotului i-am spus rezultatul testului(si ne-am bucurat pentru), la ceilalti abia dupa 3-4-5 luni. Tocmai pentru ca nu vroiam ca gandurile lor negre sa-mi afecteze odorul. Copiii isi mai doresc fratiori(chiar ziceau ieri ca ar vrea sa fiu in fiecare an insarcinata :).
Parintele duhovnic imi zicea: "cand cad in deznadejde, il las pe diavol sa ma judece." Nu trebuie sa ii permitem sa isi bata joc de noi. Mie de Dumnezeu sa imi fie frica.
Legat de rugaciune, am gasit acest cuvant al Arhim. Emilianos Simonopetritul care vorbeste despre Casatorie(cred ca il voi citi periodic ca sa ma intaresc)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/casatoria-taina-cea-mare/
TeodoraM

Acestea sunt doar doua din miile de cazuri care traiesc efectiv o prigoana pentru simplul fapt ca au mai multi copii decat majoritatea. Prima marturie este de la o doamna din Belgia la care nu intra in discutie factorul lipsurilor materiale.
Solutia este sa ne intarim interior cu gandul ca daca noi lucram ceea ce este bineplacut lui Dumnezeu nu trebuie sa ne ingrijoreze iritarea altora. Aceia au o problema si nu noi suntem responsabili de solutionarea ei. Sunt oameni care nu stiu sa respecte niste granite de bun simt fata de viata intima a altor familii. Mai este si vrajmasul care ii instiga, le creeaza un disconfort chiar daca nu participa ei la cresterea copiilor.

Situatia se poate detensiona si tinand legatura online cu mame de multi copii si aratand constant copiilor imagini, articole, filme cu familii numeroase. In felul acesta nu se vor mai simti la fel de singuri si ciudati. Voi mai reveni cu idei de slabire a presiunii puse de societatea uratoare de viata noua...

Alte detalii...

... de personalitate caracteristice narcisistului, pentru cine inca nu a fost absorbit ireversibil in relatie:

1. In discutiile contradictorii cauta sa raneasca, sa isi desfiinteze prin orice mijloace adversarul, nu se centreaza pe solutionarea problemelor reale. Pe romaneste: omul arunca cu pietre in oricine il contrazice. E un mod de a actiona asemanator scorpionului: daca se simte amenintat te musca. Mai mult, daca intreprinzi ceva nevinovat care ii face sa se simta nesiguri de tine cu siguranta nu va veni catre tine sa iti marturiseasca aceasta vulnerabilitate, ci se va razbuna cautand sa te faca sa simti si tu la fel.
2. Trateaza orice interventie ca pe un atac. Poti sa il abordezi in cel mai civilizat si rational mod, poti sa iti alegi cuvintele cu deosebita grija N. va raspunde cu agresiune la toate astea. Un efect advers frecvent al acestei avresiuni este acela ca iti este teama sa mai discuti cu el dificultatile relatiei.
3. Tu esti cauza oricarui incident, oricat de absurd pare acest lucru. Decat sa admita ca are ceva de schimbat la el sau ca a gresit cu ceva, fac tot posibilul sa te convinga si sa creeze aparenta ca tu esti de vina.
4.Iti arata cea mai mare intensitate a iubirii cand esti distrus. Chiar ei pot confectiona astfel de momente, facandu-ti rau intentionat si apoi erijandu-se in salvatori.
5. N nu se simte confortabil cand tu ai succes. Iti innabusa aspiratiile, te ironizeaza constant, iti puncteaza si subliniaza esecurile. Cand ai o realizare nu se bucura alaturi de tine, trec repede peste momentul in care se vorbeste despre ea, schimba subiectul.
Nu ca am fi noi perfecti si N e un gunoi irecuperabil, dar fiecare trebuie sa isi gaseasca un partener care sa ii ofere un climat afectiv benefic, o baza pentru dezvoltarea personala si familiala.

Sunday, January 26, 2020

Pentru pasarele




... proiecte de Grigo, fara sugestii din partea mea. Eu am fost doar sponsor. 

In seara...

... asta discutam cu o cititoare pe mesaje despre diverse (printre care si despre insecticide) si mi-am adus aminte sa pun  pe blog imagini cu noile curse de gandaci pe care mi le aduce mama cu consecventa si care mi s-au parut eficace.
Gg monteaza cu
drag si spor

captura de luna trecuta 

Saturday, January 25, 2020

Text...

... auzit de la mama, care l-a auzit la randul ei de la radio intr-o emisinue al carei mesaj era:
nu mai plange de mila poftelor nesatisfacute ale copilului, nu il bucura doar cu ceva dulce si nu da drept "premii" produse alimentare.

Fusta...

... (sau rochia) decenta e un element vestimentar pe cale de disparitie. Mie imi place mult pentru ca este feminina prin excelenta. Prin modularea lungimii si croielii, se face accesibila oricarui tip de silueta. Pune in valoare un corp frumos fara a trece prin spectrul vulgaritatii. Mascheaza anumite neajunsuri acolo unde este cazul. Da o anumita prestanta celei care o poarta. Jongland cu materialul, imprimeul si cusaturile o poti gasi de la varianta sport, lejera pana la cea pentru tinute office sau de ocazie.



Nu cred ca exista inca vreo fata care viseaza la pantalonii de mireasa. Rochia are nobletea ei, are un aer de poveste. O iei cand vrei sa fii cea mai frumoasa, chiar daca ai in sifonier 10 perechi elegante de pantaloni.

Daca ar fi dupa mine, as face un muzeu al fustei, sa ramana pentru clonele 😊care vor trai in
viitor sau macar un grup facebook unde sa posteze cei care vor sa promoveze si in mediul online frumusestea cuminte a femeii imbracate.

Thursday, January 23, 2020

Am o mare...

...bucurie: eram programati pe 30-31 ian la operatie la oftalmologie pentru Anastasia (obstructie canal lacrimal) si cred ca s-a rezolvat.
Simptomatologia consta in acumularea unei cantitati considerabile de secretii purulente pe traseul infundat, bombarea acestui chistulet sub piele in unghiul intern al ochiului. La presiune digitala se elimina pana la 1ml puroi din ochisorul bolnav. O masam de 4-5 ori pe zi si deja ne pierdusem orice nadejde ca simplul masaj va rezolva ceva. Are deja 9 luni...


Minunea s-a produs intr-o seara in care noi, parintii, eram pe la Elena, iar Anastasia a rămas cu Iuliana. In momentul in care a incercat sa o curețe la ochi, a apăsat puțin mai tare, de sus in jos si a simtit ca un cracment. In clipa aceea singurul ei gand a fost: "Mamaaa, nenorocii fata😯"
Nu ne-a spus nimic pana cand nu a auzit de la mine ca toate sunt bune si frumoase si ca poate chiar si-a revenit canalul. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ca sa gasesti...

... un echilibru in tot ceea ce faci in calitate de mama si sotie, ia la cunostinta cu detasare despre standardele altora, dar nu te tulbura cand incearca sa ti le impuna.

Lasa perfectele sa fie perfecte si tu aseaza-te cu sinceritate inaintea lui Dumnezeu in imparatia dinauntrul tau. Fata de El nu te poti preface, Lui nu are rost sa ii gasesti scuze false si nici masti nu poti purta inaintea ochiului atoatevazator.

Apoi lucreaza pe masura puterilor tale tot binele de care esti capabila in relatie cu ai tai. Asa poti sa elimini mai curand atat delasarea ca vina autentica, precum si sentimentul vinovatiei induse de cei carora le place sa judece pe altii si sa condamne.

Wednesday, January 22, 2020

Sunt pilde...

...care subliniaza ca nu este primita rugaciunea celui care nu iarta. Cum poti sa mai spui tatal nostru, decat " si nu ne ierta noua gresealele noastre, cum nici noi nu iertam gresitilor"?

Se poate si mai rau de atat, si vad asta in direct zilnic: omul cartitor nu poate indrepta rugaciune curata spre tronul Tatalui ceresc.

Orice rugaciune in Bserica drept-maritoare, incepe cu "Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie". Acum, daca esti vreun carcotas nemultumit cronic si nu stii defel sa vezi binele din viata ta, logic ca nu ajungi nici macar pana la "Tatal nostru" si ti s-au frant aripile rugaciunii de la inceput.

Sigur, exista o punere inaintea Domnului a starii sufletesti chinuite de viermele cartirii, dar aceea e cu totul departe chiar si de asezarea interioara necesara formei calauzitoare a acestor rugaciuni "standard".

Traim...

... intr-o lume in care interactionam cu mai multi oameni pe retelele de socializare decat in realitate. Acolo cunoastem doar in parte viata lor si mai ales partea "plina" a acesteia. Vedem doar momentele considerate vrednice de a fi prezentate lumii. Astfel perceptia noastra este una deformata: se creeaza impresia ca oamenii traiesc mereu viata la maxim si merg din succes in succes.

Totul este doar o iluzie. Omul nu are nevoie de realizari peste realizari ca sa fie fericit. Daca stii cum sa intelegi viata poti fi bucuros ca respiri, si asta pe buna dreptate. Poti face si lucrari grandioase fara sa te dezechilibrezi interior, dar lucrul acesta nu este decat al celor alesi. 
Daca este sa vorbim despre mantuire, cu atat mai putin conteaza aceste mariri lumesti la mantuire. Pacea inimii nu vine din realizari, iar omenirea nu are nevoie de realizarile nimanui.  Universul nu sta in loc pentru ele, planul lui Dumnezeu cu oamenii nu depinde exclusiv de tine. 

Acesta este un raspuns primit cu ani in urma cand ma tot framanta gandul carierei pierdute si cand am fost in situatia de a alege. Poate este de folos cuiva. 

Tuesday, January 21, 2020

Cand am inceput...

...acest blog, l-am gandit ca pe un spatiu virtual in limba romana unde sa comunic cu femei care au conceptii asemanatoare mie, sa gasim impreuna inspiratie si incurajare si sa impartasim trairi similare (aceasta fiind o modalitate de eliberare emotionala tipic feminina).

Desi ma feresc sa scriu cand nu am o dispozitie interioara buna, in niciun caz nu am intentionat niciodata sa fac pe perfecta, ci mai degraba sa las sa se inteleaga, prin felul in care Dumnezeu lucreaza cu viata mea, ca o familie numeroasa in spatiu mic si pe bani putini nu e o pacoste, ci o bucurie, daca stii cum sa gandesti si cum sa privesti problema.

Cu atat mai mult nu mi-am dorit ca materialele de aici sa fie bibliografie pentru ca unele capete seci sa o foloseasca la rusinat nevasta din dotare: "Uite, ma, aia cum poate?" Aceasta informatie a ajuns la urechile mele virtuale😊 si nu mi-a placut deloc. Este un efect advers nedorit.


Domnilor, radem, glumim, dar o cruce grea se ridica de buna voie si in conlucrare intima cu Dumnezeu. Altfel apare cartirea, vrajba, mania, ura si nu cred ca ele pot fi un fundament pentru o familie de oameni normali la cap. Daca vreti o viata in Hristos, incepeti cu updatarea propriei fiinte si se vor intampla minuni.

Sunday, January 19, 2020

Mama...

...tata si copiii stau intr-o camera. Mama incearca sa le citeasca la copii din viata sf Macarie. Tata incepe sa le puna youtube-uri cu drone. In aceeasi seara, la rugaciuni, el intarzie lucrurile ca sa se uite cu ei la filmulete cu farse amuzante. Femeia imi spune mie, ce parere am. Ce parere sa am? La casa de crestini, gaseste diavolul cate unul prin care sa aduca tulburare. Rugaciune si rabdare!

O lupta...

...de gand in care ma impotmolesc frecvent, mai ales in momente de criza, dar si in zile mai aglomerate pur si simplu, este aceea de a ma considera indreptatita sa primesc ajutorul altora si sa ma tulbur de manie si judecata cand nu se intampla asa. Cum, cand mie imi ajunge cutitul la os cu oboseala, aproapele meu viziteaza batrani ca sa le ridice crucea singuratatii si maici bolnave, dar de mine nu mai are timp si putere? De ce nu ma pune pe primul plan pe mine si nevoile mele?

Nu e o stare corecta. In afara de tatal copiilor nimeni nu e obligat sa ajute la cresterea lor. Nimeni. Daca cineva ajuta, trebuie sa primesc cu bucurie. Daca nu, trebuie sa cer ajutor explicit cu smerenie, nu sa astept sa imi fie intuite nevoile. Cand nu am parte nici asa de o usurare, singurul caruia trebuie sa ii cer sa imi slabeasca stramtoarea ispitelor este Dumnezeu. Nu e treaba mea sa judec care sunt prioritatile duhovnicesti ale altor oameni, nici felul in care aleg sa isi petreaca timpul. Este un cunoscator al inimilor care le stie pe toate, nu trebuie sa ma ingrijesc eu de asta.

Am invatat un truc: orice emotie negativa care ma cuprinde o pot converti in rugaciune, punand suferinta care mi-o produce inaintea lui Hristos. Facand asa, incetul cu incetul mi s-au lamurit multe probleme in care ma "taiam" de fiecare data cand le intampinam.

Saturday, January 18, 2020

O prima eroare...

...de gandire pe care o observ in acest interviu cu pr Calciu este ascunsa in intrebarea reporterului:

– Aici mai e o problemă, pentru că în momentul în care votezi, să zi­cem, un Preşedinte, tu îţi dai asentimentul pentru măsurile pe care acela le va lua şi te faci părtaş la toate păcatele lui. 

Lucrurile nu stau asa. Votezi pe cineva al carui program politic iti place si care pare un om integru. Aceasta este alegerea de care esti raspunzator: cea bazata pe informatiile pe care le detii in momentul votarii . Daca pe parcursul celor 4 ani de mandat omul respectiv ia decizii care nu corespund cu promisiunile facute, nu mai e raspunderea ta. Nimeni nu cunoaste viitorul si nici dinamica vietii respectivului presedinte. A insinua ca vei fi osandit pentru ceva din viitor (pe care nu il puteai nici macar intui) e total gresit.

Si iarasi nu inteleg primul raspuns al parintelui: cum sa fie o initiativa buna, din care rezulta lipsirea de mantuire a unor oameni? Nu asa se face o schimbare in bine. Sa urce fiecare in sistem cat poate in conditiile in care nu face compromisuri. Cu cat mai multi crestini vor incerca asta, cu atat se va limpezi viata societatii.

Ultimele cuvinte dor...Portile iadului nu vor birui totusi Biserica.

Friday, January 17, 2020

Tip...

... pentru mai mult popcorn la o tura😊: in loc de capac, pune un bol de inox care ofera mai mult volum pt floricelele de porumb, apoi rastoarna.

In afara...

... de tipurile clasice de iubire (agape, filia...) am mai descoperit unul nou: dragostea dintre vedeta si fanii ei si viceversa. Am si eu un copil atins de boala asta. Gheorghe intreba sincer "Da' tu crezi in Selena Gomez?" Normal ca nu crede, dar se vede de la o posta ca o iubeste ff mult.

Thursday, January 16, 2020

Un interviu...

...cu un parinte din sfantul munte, recomandat de un cititor
As face o completare, fiindca la un moment dat, atunci cand vorbeste despre gelozie,  discursul se fractureaza, ideile nu mai sunt convergente pe ideea iubirii. De notat ca parintele are un auditoriu exclusiv masculin, deci ar fi fost de asteptat sa comenteze care ar fi solutia din perspectiva barbatului. Din pacate parintele nu reuseste decat sa indreptateasca ruptura relatiei de catre barbat in momentul in care sotia este sufocanta.
Eu am o viziune putin diferita, poate nu va fi agreata de barbati, dar imi asum si eventuale opinii negative. In primul rand o femeie care te urmareste in stilul securitatii comuniste are un motiv pentru care face asta.

Fie comportamentul barbatului lasa de dorit, flirteaza fara jena etc. si atunci femeia are dreptate sa se ingrijoreze. Sf Ioan Gura de Aur povatuieste barbatii sa fie foarte atenti sa nu creeze suspiciuni.

Fie este bolnava psihic, si e greu de crezut ca nu s-a observat asta anterior casatoriei. In acest caz despartirea poate fi o varianta.

Fie are o problema sufleteasca, o trauma psihica si lucrurile se pot rezolva cu iubire, indelunga rabdare si dezmintirea curata a oricarei banuieli, cu explicatii de bun simt.

Oamenii trebuie sa inteleaga ca gelozia este foarte dureroasa si pentru cel care o duce, de aceea el trebuie sa fie tratat cu delicatete si coplesit cu iubire (mai ales ca e vorba de sotie aici) si in niciun caz banuit ca vrea sa detina controlul absolut asupra partenerului si bruscat verbal pentru ca indrazneste sa ceara lamuriri. Dupa repetate situatii in care nelinistea sotiei s-ar fi dovedit o alarma falsa, cu siguranta interogatoriul despre "unde ai fost si cu cine?" ar fi slabit in intensitate considerabil.

Sa nu uitam ca este firesc ca sotii sa comunice intre ei despre programul pe care il au fiindca au responsabilitati comune. Observati ca nu se discuta despre ce fel de interogatoriu primeste o femeie care intarzie nejustificat de acasa.

In afara de aceste mici scapari, sfaturile sunt foarte utile, expuse intr-o maniera placuta care aluneca natural de la metafora la anecdota trecand pilde de pateric. Parintele este un orator innascut, are un grai dulce, accent usor moldovenesc . Imi place mai ales partea de final, unde aduce in discutie dependenta bolnavicioasa de duhovnic. Vizionare placuta!

Wednesday, January 15, 2020

Cine are...

...o suferinta in viata lui cel mai bine ar face sa caute raspuns in propriile fapte, fiindca in marea majoritate a cazurilor acolo este cauza. De multe ori dupa logica omeneasca nu este nicio legatura intre pacat si efectele sale. Problema este ca omul nu vede si nu intelege unde greseste si isi face rau singur pe mai departe. Nu el insusi si parerea lui il scot din spectrul faradelegii, ci dreptarul adevarat al bisericii aduce pacea in viata omului. Dupa ce cunoaste de acolo cat de cat binele si raul si dupa ce scoate afara putrejunile cele mai mari, omul trebuie sa staruiasca in rugaciune si va primi raspuns la tot ce il framanta si il chinuie interior.

Ma gandeam...

...zilele astea asa, la bani, ca nu e ok sa iti lipesti inima de ei, dar si cand nu ii ai, nu se stie cum poti duce situatia echilibrat. Cred ca bunastarea materiala a mireanului este rezultatul interactiunii intre darul lui Dumnezeu si priceperea omului.

Administrarea banilor in casa noastra as putea sa o aseman cu aceea a vasului vaduvei din Sarepta Sidonului. Asa o percep eu, din postura mea de femeie (poate sotul se agita mai mult), cateodata nici nu stiu cati sunt. Stiu sigur ca nu avem niciun depozit pana la varsta asta, ci traim doar din ce ruleaza Dumnezeu luna de luna.

Intotdeauna iau pentru ce imi trebuie, iar Dumnezeu are grija sa nu ne lipseasca nimic. De douazeci de ani ne tine in palma. In general am fost foarte stricta cu definirea "strictului necesar". De aceea am simtit nevoia in ultimul timp sa mai indulcesc putin cenzura investitiilor, sa tin cont si de plusul de relaxare si bucurie pe care il aduce o achizitie.

In ciuda stilului spartan in care fac cumparaturile, nu sunt genul ultraplanificat. Fac liste de cumparaturi, dar nu fac provizii pe termen lung. Stand in oras imi permit sa merg mai des la magazine si la piata, asa ca profit de asta si nu ma chinui prea tare. Niciodata nu imi fac meniu saptamanal, ci am grija din mers sa nu repet prea des felurile servite si sa asigur toate grupele de alimente.

Haine am primit, mai ales pentru cei mici. Am primit incat am dat si mai departe. Nu ne cad galoanele sa luam produse second hand, de la reduceri, dar nici nu imi surade sa ma zgarcesc si sa fim toti ultra ponositi ca sa ne simtim mai ortodocsi.

Cu milostenia ne permitem (la marea nesimtire, de unde nu este) fiindca si noi suntem primitori de multa si deasa pomana. Cum sa refuzi pe altul, de vreme ce si tu esti milog? Daniile pe care aveam sa le facem pentru Elena, si le-a platit singura prin altii.

Cu cat iti dai mai bine seama ca are Cine sa iti poarte de grija daca porti grija de suflet fara lenevire, cu atat se dezamorseaza problema banilor. Asta e concluzia mea.

Tuesday, January 14, 2020

Cuvantul anului...

...o traditie buna preluata de la Irina, este de data asta nu numai un cuvant, ci mai degraba o idee care ma preocupa"duhul sa nu il stingeti". Ma refer nu numai la mine personal, ci si la ceea ce transmit copiilor mei. Vreau ca putin cate putin sa lupt cu delasarea care ne cuprinde treptat, sa nu las grijile vietii pamantesti sa sufoce gandul la viata vesnica. Imi doresc sa traiesc mai intens in ritmul bisericii, sa citim mai mult despre mestesugul duhovnicesc si sa ne imprietenim cu locuitorii patriei ceresti.

Cum sa...

...supravietuiesti cu un narcisist, tehnici auzite de pe ytb:
Daca scopul tau este sa il faci pe N. sa simta ce ai simtit tu sau sa te inteleaga, nu vei reusi niciodata, fiindca lor nu le pasa de relatie in acelasi fel ca noua. O imbunatatire a situatiei inseamna si sa faci fata cu succes atitudinii permanent defensive pe care ti-o induce N., sa ai timp de reflectie asupra vietii tale si sa nu mai traiesti sentimente si emotii induse de el, ci sa iti creezi un scut in fata toxicitatii lui si sa ai o stare mentala autonoma.

Daca intr-o conversatie N incearca sa iti inoculeze sentimente negative prin ceea ce spune te poti detasa de afirmatiile lui folosind expresia "asta este parerea ta" . Este tactica de a observa fara sa absorbi, adica iei la cunostinta ce are de zis fara sa iti impropriezi nimic.

N traieste frecven stari negative pe care, fiindca la detesta, incearca sa le transmita si altora, aducandu-i strategic in situatia de a le trai si ei. Ca sa te dezici de acestea, in loc sa intri in jocul lui, mai bine exprimi verbal ca in oglinda emotiile lui "pari manios".  De obicei neaga ceea ce spui, chiar daca este evident. Atentie, acest lucru poate crea furia N in timpul careia e mai bine sa pastrezi tacere sau chiar sa pleci.

N mai are obiceiul sa sublinieze ceea ce nu ai reusit sa faci, chiar daca sunt lucruri minore si reprezinta un procent nesemnificativ din ceea ce aveai de facut.
Nu absorbi critica, ci oglindeste comportamentul lui: "chiar iti este greu sa fii pozitiv/sa vezi partea plina a paharului/ sa spui o vorba buna". Sa spui acestea calm, linistit in constiinta ta ca ai facut atat cat puteai.

Ori de cate ori te invenineaza cu vorbe,sau chiar te jigneste, insulta, nu ai decat sa spui linistit "chiar iti place abuzul/agresiunea verbala". Ei au obiceiul sa reactioneze urat la orice observatie banala, sa te atace la schimb, sa supradimensioneze totul, sa faca scene urate si apoi sa te acuze pe tine ca te certi din lucruri de nimic, cand de fapt toata cearta e confectionata de ei. De asta este esential sa ramai calm si sa nu te implici emotional.

Saturday, January 11, 2020

Asa ...

...fac eu: constat o problema in viata mea, dar merg cu ea nerezolvata multa vreme, fiindca nu imi iau timp sa ma gandesc la o solutie si sa actionez decat daca e vorba de chestiuni majore.
Sunt de mult nemultumita ca beau agheasma din bidoane de plastic, dar prada inertiei care ma caracterizeaza am luat masuri abia dupa 20 de ani😊. Am gasit prin camara un set cu cescute de cafea cu cruciulite aurii si l-am desfacut. Nici nu stiu de ce il tineam asa, de frumos. Am zis sa ma bucur de el la modul prezent si i-am gasit utilitatea asta, mai ales ca suntem in perioada in care se bea aghiasma mare.


Din momentul...

...in care am avut patru copii, participarea mea regulata si punctuala la slujbele bisericii a disparut. In afara de a imi redresa desele slabiciuni trupesti care au fost si ele o cauza, m-am tot straduit sa gasesc metode de organizare care sa diminueze intarzierile la slujbe.

In primul rand am inteles ca daca vreau sa fiu la biserica pentru a imi reincarca bateriile intr-un fel in care acasa nu o pot face, trebuie sa privesc slujba ca pe un eveniment central (de fapt si este sarbatoarea saptamanii) si sa transmit si copiilor duhul acesta.

Felul in care imi randuiesc sambata, si mai ales sambata seara, e crucial pentru ceea ce se intampla duminica dimineata. Daca reusesc sa las bucataria curata, pregatita pt masa de pranz, sa am haine gata de purtare, sa ma odihnesc pentru a ma putea trezi dimineata e un mare pas inainte.

Ora de trezire este alta piatra de poticnire. Nu este drastic matinala, fiindca am vrut sa se odihneasca scolarii, fiind weekend, si sa nu li se para totul o corvoada,  dar nici nu i-am lasat sa motaie cat le-ar fi placut. De asemenea, m-am straduit ca micul dejun pentru cei care nu pot sta nemancati sa decurga cat mai simplu si rapid.

Daca as fi avut ajutoare ar fi fost mult mai usor si mai firesc. Fiindca am fost mereu singura cu copiii de sarbatori, imbracatul lor mi-a revenit exclusiv mie. Iarna e cu atat mai dificil cu cat e mai frig. Ii imbracam pe rand si ii scoteam in fata blocului, ca sa nu transpire. Pana acum nu prea i-am pus pe cei mari sa ii imbrace pe cei mici, fiindca este enervant si nu voiam sa ii obosesc prea tare. Am preferat ca, daca erau gata sa plece singuri inainte la biserica (dupa varsta de 9-10ani).

Mi s-a spus ca nu incurajez intr-ajutorarea intre frati. Posibil. Ceea ce am vazut eu a fost ca daca unul este mai lenes il retine si pe cel care este gata mai devreme si nu se poate impartasi de harul si bucuria slujbelor. Nu era vorba de un frate la ananghie pe care ii indemnam sa il lase in urma, ci de un om dezorganizat, fara prea mare dragoste de biserica de care se foloseste vrajmasul sa incurce si bunul mers al vietii altora. Nu mi se pare eficient duhovniceste sa se simta conditionati unii de altii la modul acesta.

Mai nou pot trimite chiar copiii mici cu cei mai mari la biserica si eu raman cu bebelusul pentru mai tarziu sau chiar las sugarul acasa cu una dintre fete si pot merge si eu la o slujba cat de cat linistita. E cu totul alta situatie decat in tinerete. Cele care inca sunteti la inceput de drum si nu intrevedeti inca o iesire dintr-un stil de viata care pare cam ca la casa de nebuni (singure, cu multi copii mici si zburdalnici) nu deznadajduiti😊.

Thursday, January 9, 2020

Am scris...

...o postare pe un subiect spinos sugerat de o cititoare si cineva mi-a dat de inteles ca tema nu este epuizata si se simte nevoia de disectie mai adanca. In mod clar nu am vrut sa schimb discutia, doar ca pentru mine personal nu este foarte relevant in perioada actuala.
Din cauza ca in viata reala probabil multe dintre voi nu reusiti o comunicare onesta pe tema abuzului sexual in familie pe considerente religioase nici cu sotul, nici cu duhovnicul  poate o exprimare neutra in mediul virtual va ajuta. Poate reusim sa crestem constienta generala legata de acest aspect mai putin dezbatut din perspectiva feminina. Daca aveti o poveste speciala in sfera amintita o puteti publica in comentarii sau imi puteti lasa un mail pe care nu il voi publica si o voi posta aici ulterior.

Pentru inceput zic sa va deschideti "cutia Pandorei" daca credeti ca va ajuta si sa descrieti tipuri de "represalii" (amenintari, tacere impusa, agresiune verbala, raceala respingere) pe care le primiti in momentul in care cereti ingaduinta si amanare a apropierii intime. Poate impartasind aceste greutati cu un grup mai mare va va fi mai usor sa va raportati corect la ele.

Ar fi de folos sa facem schimb de experienta duhovneceasca si sa vorbim despre cum reusim sa trecem peste aceste asperitati fara sa pierdem pacea. Ce gand-suport sau rugaciune va ajuta cel mai mult sa rabdati si sa aratati intelegere?
A se retine: raman in continuare o sustinatoare a familiei numeroase, dar apreciez atunci cand toate se fac in buna intelegere, nu terorizand un om epuizat sau foarte bolnav sa atinga performantele fizice ale celor sanatosi.

Am o dilema...

...legata de puterea sfintitoare a unei materii: este influentata direct proportional cu cantitatea utilizata? Daca stropesti si bei agheasma modic obtii acelasi efect duhovnicesc ca atunci cand bei un pahar si te uda serios cu busuiocul?😊 Eu cred ca da, dar vad cum unii se straduiesc efectiv sa isi spele pe cap credinciosii.

Wednesday, January 8, 2020

Exista...

...o categorie de duhovnici simpatici care fac fac presiuni perfide asupra ucenicelor si promoveaza relatiile intime "din datorie", pretinzand jertfa si supunere in ciuda starii de sanatate precare a femeilor. A fi partinitor partii aplecate spre pofta in detrimentul celei care poarta jugul bolilor mi se pare o forma subtila de misoginism in acest caz.

In primul rand se folosesc de textul scripturii "ca sa nu va ispiteasca vrajmasul". Dimpotriva, punand sarcini pe trupul unei femei si asa instabile fizic sau psihic este il ispitesti pe Dumnezeu. Eu cred ca Hristos nu ingaduie aceasta uneltire a vrajmasului decat in conditiile in care infranarea se face din mandrie. Apoi, fie vorba intre noi, crede vreun om sanatos la cap ca diavolul poate fi indepartat prin manevre erotice? Daca e lucrare draceasca, scaparea e cu post si rugaciune.

Mai arata acesti povatuitori inselati cu degetul spre femeie zicand "datori sunteti voi, cei tari, sa purtati slabiciunile celor neputinciosi". Pai tot bolnavul sa fie mai tare decat cel sanatos in care zburda patimile, sa il compatimeasca si sa se junghie pe sine pentru pofta celuilalt? Interesanta scara de valori...

Daca e vorba doar de trup care isi cere drepturile, acesta poate fi supus (merge cu post, rugaciune si osteneala). Biserica ne cheama la dragoste si mila fata de aproapele, atitudine incompatibila cu aceea de a folosi un om impotriva vointei lui (obligandu-l sa isi riste potential viata) pentru a ne satisface placerile. Cu atat mai pervers mi se pare sa folosim autoritatea duhovnicului pentru a obtine asta.

Mai trebuie reflectat si asupra implicatiilor acestui tip ciudat de "sfat duhovnicesc" in viata eventualilor prunci rezultati din astfel de relatii bolnave. Multi sfarsesc in avort spontan, fiindca un organism epuizat asta este in stare sa faca. Care se nasc, nedoriti saracii, vor manifesta emotional si comportamental patologia familiei disfunctionale din care provin.

Am scris aceste randuri determinata de o relatare primita recent de la o cititoare. Cred sincer ca Adevarul poate fi gasit daca se merge cu discernamant pe calea ingusta a iubirii.

Toata lumea...

...e preocupata de cat rau pot face emotiile negative persoanei care le traieste, celor asupra carora se indreapta precum si pruncului din pantece, care participa indirect la aceste sentimente. Cine se ghideaza dupa psihologia de facebook omite un lucru: exista un spectru de emotii placute, care face pe nesimtite mai mult rau sufletesc decat ne imaginam.

Este vorba despre tot ce e inrudit cu desfranarea, tot ce este pofta in afara cununiei si toata placerea care intineaza casatoria amestecand-o cu pacatul. Toate aceste fapte pe care oamenii lumesti le numesc "ale iubirii" si se bucura de ele, nestiind ce rani mortale isi produc, strica sufletul si il lasa deschis bantuielii vrajmasului. Au inraurire chiar si asupra urmasilor, in functie de gravitatea lor si de momentul in care apar in viata parintilor (ca mostenire genealogica sau ca traire nemijlocita in timpul vietii intrauterine)

Duhovnicii stiu ca multe dintre starile de rau sufletesc aparent inexplicabile dispar odata cu spovedirea si parasirea pacatelor trupesti si asezarea vietii pe fagasul linistit al poruncilor Dumnezeiesti. Am vrut sa notez si eu  acest lucru, fiindca mi se pare ca foarte multi il scapa din vedere, confundand si chiar nerealizand legatura dintre ambalajul de placere cu miezul de durere al patimii.

Tuesday, January 7, 2020

Pentru toti...

...gugustiucii care sunt de parere ca sf impartasanie trebuie data ca medicament pentru pacatele grave, chiar daca omul, in inconstienta lui, nu si-a curatit haina de nunta de mizerii in baia pocaintei:

Monday, January 6, 2020

Anul...

...asta ajunul Bobotezei a fost Duminica, deci am avut trei zile consecutive de sarbatoare, prima fiind cu post cu ulei. Mi-a fost foarte incomod sa ma pregatesc cu mancarea, neavand spatiu de depozitare prea mare. Pentru duminica am gatit o ciorba de linte, ramanand sa completam cu cruditati. Pentru luni am avut o ciorba de porc, dar si doua tavi, una cu friptura, alta cu "trandafiri". Cine, cand si cum a terminat tot ce fusese gatit nu stiu😊, dar marti la pranz cred ca vom manca oua si lactate daca nu vrem sa fim doar crudivori, fiindca eu in dimineata asta votez cu biserica, nu cu bucataria.
Voi cum ati trecut aceste zile?

In perioada...

...colindelor, fiind foarte aglomerata, am uitat sa consemnez ceva. Una dintre fete a luat initiativa ca la scoala sa colinde impreuna cu colegii cercul profesoral. Zis si facut, a depistat cativa doritori, i-a testat putin daca au ureche muzicala si au inceput sa discute repertoriul.

Una dintre fetele selectate avea reactii mai ciudate: "Da' de ce sa colindam colinde religioase? O brad frumos, galbena gutuie, ce au? Sunt foarte frumoase". De aia ca jesus is the reason for the season si daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Apoi cand le trimitea la grup mesaje cu colinde ytb, ea cerea sa ii trimita fisier audio, ca imaginea de fundal era o icoana.

Incepand sa descoase mai adanc treaba, fie-mea a primit explicatii de la colega cu probleme, care i-a spus la modul cel mai serios ca ea il venereaza pe cel rau si ca nu are voie sa faca (mai ales in particular) anumite lucruri, printre care si pomenirea sfintei istorisiri a nasterii Domnului precum si privirea icoanelor, caci aceasta foarte tare il supara pe acela caruia slujeste.

As vrea sa ne punem intrebarea: noi, crestinii din lume, cati ne pazim ochiul si urechea cu aceeasi acrivie ca aceasta fata?

Cei mai...

...multi arata cu degetul spre femeile sau spre ginecologii care fac avorturi uitand cu desavarsire ca nu acestea sunt singurele parti implicate. Femeia poate intr-adevar sa opreasca aceast joc al mortii, de aceea reflectorul societatii se indreapta spre ea ca principal vinovat, insa in umbra multor astfel de crime este de obicei un barbat care sta comod acasa. Pe el nu il vedem, despre el nu vorbim, contributia lui este tabu. Oamenii lumesti au gasit metode sa se protejeze de "efectele adverse"(printre care si sarcina) ale desfraului. Cei din biserica fie adopta tacit aceeasi atitudine, fie isi duc cu mare greutate crucea familiei, in lipsa de povatuitori echilibrati si de modele reusite autentice.

Din cate imi ajung la urechi (in calitate de sustinatoare si promovatoare a familiilor numeroase), remarc prea multe predici care infiereaza avortul si prea putine care sustin vehement si realist responsabilitatea relatiei si intelegerea iubirii. Prea mult inclina balanta pe jertfa femeii purtatoare de prunc si prea putin pe nevointa infranarii. E si aceasta o cale mantuitoare.

Intr-adevar, ultima veriga a lantului avortului este intre ginecolog si femeie, dar inceputul cascadei este de multe ori "pofta barbateasca". Daca barbatul ar iubi cu adevarat s-ar atinge de trupul femeii constient de suferintele ei si le-ar privi ca pe ale lui insusi, asteptand cu cuget curat si inima miloasa ca ea sa isi poata asuma fizic si psihic eventualitatea unui copil. Atunci nu ar mai fi atatea avorturi si nici atatia oameni dezechilibrati proveniti din sarcini nedorite. Suna utopic, nu?

Sunday, January 5, 2020

Din experienta...

...trista a unor caderi ale copiilor am invatat ca in afara de a nu ii murdari cu informatii stricatoare de suflet din media, nu le face bine deloc nici sa auda povestiri de viata care sa cuprinda descrieri ale pacatelor tineretii de la membrii familiei (parinti, bunici unchi etc) sau prieteni apropiati ai parintilor. Daca toate relatarile astea ar avea un ton de regret, de scarba ca fata de niste necuratii din care adultii respectivi au gustat, nu ar fi atat de nociv.

Am observat insa ca pana si oamenii credinciosi isi povestesc nebuniile cu nostalgie, ca pe niste aventuri frumoase si creeaza un miraj care seduce mintea adolescentilor si ii face sa fie tentati sa incerce diverse excese pentru a avea o viata mai palpitanta.

Daca puteti invata din aceste greseli si implementa niste reguli care sa creeze o atmosfera sanatoasa in jurul copiilor, ma simt castigata si eu😊. Cred sincer ca te poti veseli de "darul vietii" in mod curat si copiii trebuie sa stie asta. Sufletele care nu respira adanc si constient aerul proaspat al tuturor tainelor bisericii nu au parte de aceasta stare si vedere.

Friday, January 3, 2020

Conversatiile cu un narcisist sunt ca si cand esti pe alta planeta si vorbesti un limbaj diferit. O mare parte din tulburarea celui normal este ca nu intelege ce face narcisistul in conversatie. Cei care traiesc cu acest fel de psihopati recunosc din descriere aceste strategii:
1. Anularea. Ei nu iti valideaza punctul de vedere si nici sentimentele. Mai exact nu iau la cunostinta nimic din ce spui, parca nu vad si nu aud, nu le pasa de ceea ce afirmi tu.
2. Invinovatirea. Schimba brusc, ilogic conversatia aducand in prim plan ceva de care esti tu vinovat. Profita de faptul ca de obicei, intr-o relatie normala, ambele parti sunt responsabile cu anumite aspecte si focalizeaza vinovatia pe ceea ce nu ai reusit sa faci tu, trecand cu vederea discutia despre contributia lor negativa.
3.Proiectia. Are doua obiective. In primul rand ca sa nu se priveasca pe ei ca problema isi proiecteaza asupra ta faptele lor. Fiindca nu pot sa recunoasca faptul ca sunt imperfecti, ca sunt oameni si mai gresesc, te invinuiesc pe tine de faptele lor in mod absurd (iti reproseaza lucruri pe care nu le-ai facut). In al doilea rand prin proiectii mincinoase creeaza in tine ca victima frustrare emotionala si stres. Prin asta isi atinge scopul de a te face sa nu te concentrezi la problema reala, ci sa te dezvinovatesti de false acuzatii. Persoana normala presupune ca narcisistul nu a inteles bine si vrea sa explice. Nu e cazul. El stie prea bine ce face: nu are interes sa vafa adevarul, ci sa te tina confuz.
4.Salata de cuvinte. Sunt replici total off topic pe care n. le introduce in discutie ca sa iti distraga atentia de la subiectul important. Mintea ta lucreaza sa gaseasca vreo legatura cu tema convorbirii si astfel te-a deviat de la scopul tau in dialog.
5.Te fac sa te indoiesti ca esti in toate mintile prin actiuni mai simple (neaga ca au spus ceva pe care stii bine ca l-au spus) sau prin adevarate strategii diabolice (mint ff convingator) ca sa te preocupe mai mult integritatea ta mentala decat greselile lor si sa nu mai ai indrazneala sa te bazezi pe memoria ta.
6.Te ranesc apoi fac pe salvatorii. Strica pacea, apoi vin cu solutii pentru impacare, bineinteles in termenii si conditiile lor. Te scot din minti, apoi spun ca ai nevoie de terapie psihica si ca te vor sustine in acest sens. Scopul este sa te faca sa crezi ca e ceva in neregula cu tine.

7. Iti folosesc starea psihica impptriva ta. Cu cat mai zdruncinat emotional esti in disputa cu narcisistul, cu atat mai calm este el. Te innebuneste cu stilul lui, apoi, cand esti complet epuizat, ridici tonul sau plangi, spune ca nu poate vorbi cu tine in starea in care te gasesti si ca tu esti problema in relatie fiindca esti dezechilibrat interior.