Friday, March 30, 2012

La masă

            "Poftă bună!"
            "Mulţumim, şi la masă nu vorbim!" Dar de ce să nu vorbim? În timpul conversaţiilor la masă oamenii au o deschidere şi o receptivitate aparte. Poate şi de aceea Mântuitorul mânca şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii, găsind ospeţele lor cel mai potrivit prilej de a le vorbi.
             Citesc mereu cu nostalgie despre cât de importante sunt reuniunile familiale zilnice în jurul mesei:
  • se creează astfel legături afective puternice între copii şi părinţi
  • se îmbunătăţeşte comunicarea între membrii familiei
  • copiii percep mediul familial ca fiind mai stabil şi mai sigur 
  •  rugăciunea comună de la începutul şi sfârşitul mesei e printre primele la care au răbdare şi cei mici şi e un mod simplu de a transmite copiilor mesajul că toată "darea cea bună" vine de la Dumnezeu, purtătorul nostru de grijă.
  • se deprind mai firesc bunele maniere şi lucrul "în echipă", se dezvoltă abilităţi practice şi simţul responsabilităţii odată cu implicarea în aranjarea mesei sau strângerea vaselor murdare
  • conversatiile din timpul mesei ajută copiii să îşi dezvolte limbajul să îşi însuşească topica specifică limbii materne mai mult decât citirea poveştilor la culcare; aceste achiziţii se concretizează şi prin calificative superioare la şcoală
  • se trăiesc momente frumoase, care vor rămâne ca amintiri ale atmosferei din casa părintească
  • copiii sunt mai puţin predispuşi la obezitate, la diverse adicţii (alcool, tutun, droguri) sau promiscuitate
            La noi lucrurile au mers altfel decât mi-aş fi dorit, din păcate. La inceput, cand primii copii erau mici, refuzau să mănânce şi am avut o problemă de sănătate destul de gravă: pe fondul acestei subalimentări duse la extrem una din fete era cât pe-aci să orbească din pricina unui herpes ocular. Văzând că nu se hrăneşte suficient mă enervam (mai am şi acum o linguriţă pe care am îndoit-o la disperare) şi mă panicam într-atât încât efectiv nu mai puteam înghiţi nimic nici eu. Aveam disfagie şi la solide şi la lichide care mima perfect o obstrucţie pe esofag (de care m-am căutat în zadar, ca orice medicinist ipohondru). Pentru că fetiţa cu pricina mă simţea încordată şi se hrănea mai bine singură decât când îi număram eu linguriţele şi-i cântăream castronelul din priviri, ca să nu ne mai facem rău reciproc am expediat copiii cu castronelele la o măsuţă de plastic in camera lor. Măsuţa era drăguţă, viu colorată şi nu erau deloc înghesuiţi la ea. Şi totuşi...

        Ultimii doi copii au fost mai mâncăcioşi şi am avut răgaz să ne vindecăm de stresul care însoţea mesele şi am început să mâncăm împreună. Avem o masă mărişoară pentru bucătărie: 1,20 lungime şi 90 cm lăţime, dar începe să devină şi ea neîncăpătoare :) Discuţiile la masă sunt libere, nu am reuşit să instaurez un regim de citit proloage sau Biblia în timpul mesei, deşi am încercat în câteva rânduri. Nici muzica bisericească nu prea a fost binevenită: se suprapunea peste "ciripelile" tuturor şi nu era decăt un zgomot de fond deranjant. Deci la noi în familie nu au mers rânduielile de trapeză monahală :) În schimb sunt ascultate cu plăcere năzbâtii din copilăria lui tati, mai povestim fiecare ce-am mai făcut peste zi, ce-am mai citit interesant, ne mai amintim întâmplări hazlii. Mami, adică eu, trebuie să fie un moderator al discuţiilor, altfel vrăbiuţele gureşe se supără când sunt întrerupte nepoliticos sau comentate de fraţii mai mici. Bineînţeles, nu lipsesc nici micile acuze (făcute din ţânţar-armăsar): "Nu şi-a suflat nasul înainte de masă!" "Mami, uite cum plescăie!". Tabloul auditiv e destul de colorat, mai ales că din când în când se mai varsă câte-o cană cu apă sau câte-o farfurie cu ciorbă, ca să simţim că avem copii :) Cam asta e atmosfera la o cină în familia noastră (la restul meselor nu reuşim să ne strângem toţi din cauza programului diferit). Deocamdată nu simt că se zideşte ceva spiritual, şi nici a proces educativ nu prea seamănă, dar tare mi-e drag să văd copiii că ne aşteaptă să mâncăm împreună.

Monday, March 26, 2012

Bobe

           Mi-as lua un wrap elastic, dar ma gandesc ca vine vara si nu e prea confortabil sa stai infasurata in 3 straturi de material. Slingul pare mai racoros (pe cel roz de acum 2 ani l-am dat cuiva, intr-o perioada de exces de zel in promovarea purtatului bebeilor). Inconveniente ale slingului ar fi ca trebuie reglat la fiecare purtare si ca uneori copilul se mai loveste de inele in incercarea de a la gusta :)
      Nu prea arata a nou nascut copilasul de mai sus...

Sunday, March 25, 2012

Calauzitori

           "Începutul mântuirii este ca omul să-şi lase dorinţele şi socotelile sale şi să împilnească dorinţele şi socotelile lui Dumnezeu. (...) Iar voia lui Dumnezeu nu o putem afla în cazuri particulare decât prin judecată, dar nu prin propria noastră judecată, ci întărită de întrebarea celor încercaţi care au darul judecăţii. Numai astfel putem afla ce fapte voieşte Dumnezeu de la noi. Altfel nicicum nu ne putem mântui. (...)
           Este esenţială necesitatea de a te supune conducerii altora şi foloasele ei sunt incalculabile, dar nu este indiferent cui să te încredinţezi.(...) Mulţi părinţi aduc în loc de folos pagubă, şi în loc de mângâiere disperare celor ce vin la ei să le ceară sfatul. Nu oricine este vârstnic cu anii este capabil să îndrume, ci numai cel ce a atins nepătimirea şi a primit darul judecăţii.(...)
          Calea lui Dumnezeu o putem cerceta şi din cărţi, şi din pildele şi învăţăturile sfinţilor părinţi şi o putem arăta şi altora; dar conducătorul nu trebuie doar să arate ci să şi conducă, şi nu trebuie numai să conducă, ci oarecum să poarte în spate. Prin rugăciunea sa el trebuie să fie un puternic mijlocitor în faţa lui Dumnezeu şi un izgonitor al vrăjmaşilor nevăzuţi." Sf. Teofan Zăvorâtul- Viaţa lăuntrică
        ...cam astea sunt motivele pentru care la acest sfârşit de săptămână am practicat  sporturi extreme (pentru o gravidă):

video

Thursday, March 22, 2012

Leapşa

Nu prea ştiu eu ce-i cu leapşa, dar am primit şi eu una de la Irina. Fiind prima din viaţa mea de blogger m-am gândit să o accept.
  • saptamâna trecută am cheltuit pe factura Orange enorm 90 euro fără TVA, dintr-o greşeală: soţul meu mi-a cumpărat un telefon mobil (deşi l-am rugat să nu cumva) la ofertă la abonament-180 lei. A doua zi, verificând costurile am constatat cu stupoare suma de mai sus, am discutat cu numeroşi reprezentanţi Orange şi concluzia a fost că ne-am luat un "smart phone" care ştie să-şi facă "auto up-date" şi, în ciuda semnalului wireless prezent în blocul nostru a utilizat reţeaua Orange pentru toate paginile deschise... Se pare că noi nu prea am fost smart :)
  • Daca as castiga maine 10.000 euro - tot într-o căsuţă la ţară i-aş investi
  • Reteta mea preferata, din cele extrem de ieftine - tot "fructul oprit": cartofi prăjiţi (trebuie să fac câte 5-6 kg când mă apuc, atât de mult le plac tuturor din familie)
  • Distractia mea preferata, care nu implica cheltuieli - tot blogul, suplineşte lipsa de comunicare faţă către faţă cu oameni care au aceleaşi idealuri cu mine
  • Voi considera saptamana aceasta un succes pentru blogul meu daca -cineva s-ar simţi încurajat de vreo postare 
  • Daca ar fi sa fac o cheltuiala mare si nu neaparat necesara, mi-as cumpara - mare... cât de mare? Eu aş schimba nişte saltele la paturi...
  •  Cand eram copil, visam sa fiu - artistă, în nici un caz doctoriţă, cum am ajuns 
  • Dintre mere si pere imi plac - perele, dar să fie zemoase şi dulci
  •  Intre ghiocei si zambile, aleg - zambilele, pentru că sunt mai colorate, mai parfumate, mai rezistente şi pentru că-mi amintesc de bunica...
  • Banii reprezinta pentru mine un mijloc - de a fi independentă (autonomia financiară limitează comentariile invazive ale altora referitor la concepţiile noastre de viaţă) şi de a nu face diverse compromisuri "din obligaţie" faţă de cineva care ne-a ajutat cu bani cândva.

Se poate şi altfel

sursa
           Pentru cele care şi-ar dori să nască acasă: experienţa unor pionieri  în domeniu (oameni pe care nu-i cunosc, dar pe care-i apreciez pentru curajul şi optimismul lor) detaliată în mai multe postări aici :1-Preludiul lui Denis, 2-Drumul lui Denis, 3-Naşterea lotus. Bineînţeles, povestea obţinerii unui certificat constatator al naşterii acasă este tipică ţării noastre: deşi există o lege care obligă medicii de familie să constate o naştere din teritoriul dispensarului lor, mai nimeni n-are curajul să o facă pentru că alegerea pare dubioasă şi pentru că nu au mai auzit de aşa ceva. Pe mine m-au lăsat nervii la citirea aceastei ultime părţi şi am admirat "graţia" cu care s-au mişcat cei doi  printre unghiurile obtuze ale minţilor din sistemul medical.

Wednesday, March 21, 2012

Compasiune

"S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, așezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim și ne sculăm.
– Unde mergem? întreabă Nae.
– Eu - zic - mă duc spre casă.
– Ai la o simigerie, trebuie să scoață covrigi calzi.
– E târziu, Nae...
– Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraș... pân-o face.
– Cine să facă?
– Nevastă-mea.
– Ce?
– O apucase aseară durerile.
- !...
– Nu pot, monșer, pentru ca să stau când face... Mă plimb așa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un șvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; și când mă-ntorc... gata.
– Face greu?
– Știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...
- !!...
– Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuință de clește...
- !!...
În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaște desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:
– Madam Ionescu!... Coană moașă! Madam Ionescu!
Dama întoarce capul, recunoaște și ea pe Nae și oprește trăsura.
– A făcut? întreabă Nae.
– Da, răspunde moașa.
– Ușor? întreb eu.
– Foarte ușor.
– Uf! adaog. Ce?
– Băiat.
Și trăsura moașei pornește.
– Bravo, Nae! să-ți trăiască!
– Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...
Și mă ia la braț.
– Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.
– Ce?
– O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca...
Zic:
– Nae! scuză-mă: e așa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg...
– Îmi pare rău...
– Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca să mă culc. La revedere.
M-am suit într-o birjă și l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie."
 (situatiunea de I.L.Caragiale)
           O doamnă (traumatizată psihic de experienţele spitaliceşti anterioare) discuta cu soţul ei despre faptul că ar putea naşte la o clinică privată. Preţul de 4500 lei este cam piperat pentru buzunarul lor, dar un CAR ar acoperi suma. Replica lui: "Ce? Să dau 4500 lei pe o naştere?" Apoi, nervos: "Bine, chiar acum mă duc să fac împrumutul, îţi dau banii, dar pe mine să nu mă mai întrebi de nimic!".
           Pentru unii e "o naştere"( a "n"-a), pentru alţii e un moment crucial al vieţii lor (poate chiar finalul ei...) pe care-l aşteaptă cu emoţie. Cu aşa ceva nu cred că se "obişnuieşte" vreo femeie, ca să ajungă să o perceapă ca pe un eveniment banal, să nu-şi pună problema imprevizibilului. Şi mai cred că pentru orice femeie compasiunea soţului (nu nepărat exteriorizată prin investiţii, ci fie şi doar verbal) vindecă multe temeri şi motivează parţial sacrificiul naşterii. Altfel treci prin dureri când el e alături de tine, şi altfel atunci când simţi că problema nu-l prea preocupă.

Monday, March 19, 2012

Interzis copiilor

          Vă invit să citiţi un articol despre atitudinea românului faţă de copii. Se merită citite şi comentariile. Mă întreb care ar fi fost reacţia dacă în loc de 6 mame cu 6 copii ar fi fost o mamă cu 6 copii. Am trăit N episoade de-astea (de la gardieni care ne urmăreau îndeaproape prin magazine, priviri ucigătoare de la trăitoarele evlavioase din biserică, până la grimase circumspete din partea doamnelor de la ludotecă- loc child friendly prin definiţie).
fetele au putut aştepta liniştite mâncarea

loc de joacă pentru copii în restaurant

Sunday, March 18, 2012

De dor...

         Sunt oameni care deplâng femeile cu mulţi copii că n-au timp pentru a "se veseli cu bărbaţii lor" din cauza celor mici. N-am avut niciodată regrete că n-am ieşit singuri undeva, dimpotrivă, ne bucurăm amândoi să transformăm concediile în prilejuri de bucurie pentru copii. Mi se pare foarte potrivit (dacă nu cumva e o comparaţie prea îndrăzneaţă) şi  în acest caz ceea ce spune părintele Stăniloae despre Sfânta Treime: Daca fiinta dumnezeiasca ar fi in doua Persoane si "n-ar avea pe un al treilea tot atat de nemarginit si de exclusiv, pe care sa-L iubeasca impreuna ar lipsi ceva care ii uneste si in alta forma pe cele doua", ar fi un Dumnezeu nedesavarsit, "comuniunea in doi este si ea limitare. Mai intai comuniunea in doi nu deschide intregul orizont implicat in existenta. Cei doi nu numai se deschid unul altuia, ci se si inchid; celalalt devine nu numai o fereastra, ci si un zid".
         Dacă există vreun lucru pentru care mi-aş dori din când în când baby sitter, cu siguranţă acela e participarea la slujbele bisericii. De ani de zile viaţa mea liturgică e foarte săracă. Chiar dacă ajung la biserică participarea efectivă la rugăciune e minimă. Asta e una din numeroasele faţete ale "împărţirii" de care vorbea Sf. Ap. Pavel. Fenomenul de tranziţie dat de condiţia maternităţii a fost multă vreme dureros pentru mine, deşi am încercat să compensez cu rugăciune personală şi să-l îndulcesc cu gândul că pe lumea asta lucrările oamenilor sunt felurite şi fiecare trebuie să-şi împlinească în trupul bisericii chemarea lui fără să cârtească în slujirea pe care i-o rânduieşte Dumnezeu. Până la urmă Dumnezeu mângâie sufletul, dăruindu-i o oarecare bucurie celui care călătoreşte pe calea aceasta mai sinuoasă, dar mai lină a căsătoriei.


        "În Sfintele Taine primim harul Sfântului Duh ca pe o scânteie divină pogorâtă în fiinţa noastră. După cum pentru ca o scânteie căzută într-o substanţă să se transforme în flacără este nevoie de aer şi de mişcarea aerului, la fel este necesară o anumită atmosferă pentru ca scânteia harului divin primită în Sfintele Taine să pătrundă în fiinţa noastră şi să devină flacără. Această atmosferă este constituită de duhul Bisericii: toate ritualurile slujbelor şi ale rugăciunilor care-l înconjoară pe om în toate situaţiile. (...) Cu cât participă cineva cu mai multă râvnă la aceste sfinte ritualuri, cu atât mai tare se va aprinde în el scânteia harului până când se va transforma într-o flacără care-i va cuprinde toată alcătuirea fiinţei. Cine va face aşa nu-şi va epuiza niciodată puterile, nu-şi va pierde niciodată vigoarea pe drum şi nu va cădea în nepăsare. (...) Cine vieţuieşte după rânduiala Bisericii, aflându-se ca şi ascuns în spatele unei îngrădiri, nu se teme de amăgirile lumii.
         Dar iată că există persoane care spun: tot acest spirit eclezial este necesar numai celor simpli, iar celor care înţeleg esenţa lucrurilor la este suficientă numai slujirea mentală, spirituală sau sufletească a lui Dumnezeu. (...) Ei se aseamănă unor firave fire de iarbă crescute pe pământ uscat, care abia dau slabe semne de viaţă. (...) Închipuiţi-vă că afară plouă, ninge, viscoleşte şi scoateţi pe asemenea vreme un om neîmbrăcat cum se cuvine. Cât credeţi că va rezista? Exact în aceeaşi situaţie se află cel ce se îndepărtează de Sfintele Taine şi de toată Biserica noastră de viaţă dătătoare." Sf. Teofan Zăvorâtul

Friday, March 16, 2012

Boale

            De câteva zile bune casa noastră s-a transformat într-o mică bolniţă. Oblig copiii să bea ceai cu miere şi lămâie, să se alimenteze cât de cât, le dau antitermice cu forţa (sau îi frecţionez şi le fac împachetări reci, brrr), îi terorizez cu aspiratorul nazal şi cu termometrul. Mă simt oribil că trebuie să le fiu atât de nesuferită. Mă asemăn foarte mult asistentelor de ginecologie al căror comportament l-am criticat atât... E foarte greu să fii zâmbitoare, blândă şi bună cu pacienţii necooperanţi, mai ales când te copleşeşte oboseala (şi simţi că mori dacă mai vomită cineva pe tine sau în pat) şi teama de complicaţii (deja cineva cu un simţ exagerat al datoriei, care a vrut să meargă la şcoală înainte de a se reface complet, ca să nu piardă din lecţii, are otită) .
cred că ar trebui să-l folosesc o dată pe oră ca să-i fie nasul curat

Sunday, March 11, 2012

Magneţi pe busolă...

         Adolescenţa se anunţă o perioadă dificilă, cu toate eforturile pe care le-am depus ca să pregătesc oarecum terenul, să preîntâmpin conflictele pe care le-am anticipat. Asta pentru că nu sunt singurul formator al copiilor mei; homeschoolingul m-ar absolvi de multe probleme. Nu e vorba de purtatul cerceilor şi lungimea fustelor; sunt lucruri mult mai fine.  E greu să ajuţi un copil să supravieţuiască în contradicţia dintre duhul lumii şi trăirea creştină. Ce e mai lesne de ales: "Cel ce vrea să fie mai mare între voi, să fie slugă tuturor"/  mentalitatea de profitori şi şmecheri fără de care nu ai succes, sau ascultarea de duhovnic/ "ce trebuie să-mi zică mie un străin ce să fac, să-mi conducă el viaţa"?
        Nu ştiu cum vor trece aceşti ani... Îmi doresc să pot rămâne în continuare prietena copiilor mei şi să ajungă să se raporteze la viaţă de pe poziţii creştine (altminteri poţi oricând spune răului bine)

       "Nu vi s-a întâmplat oare şi vouă să auziţi în discuţii sau să citiţi în cărţi cum filozofează unii despre ordinea lucrurilor, care ar trebui să fie după mintea lor, iar nu cum este acum? Despre mântuirea sufletului nici nu se pomeneşte acolo. Fericirea veşnică, dacă este acceptată ca atare, este considerată ca şi cum am avea-o deja, după oarece reguli ale omenirii, iar toată grija este îndreptată spre îndulcirea, ca adaos la aceasta, a vieţii terestre şi spre transformarea acesteia din amară în paradisiacă.
            În acest spirit unul proclamă: "Să nu crezi în nimic decât în raţiunea ta, urmează-ţi chemările firii, fii independent, trăieşte după bunul tău plac şi nu permite unei mâini străine să se aşeze pe grumazul tău şi vei fi fericit." Altul proclamă: "Unde nu se înmulţesc desfătările publice, ca teatrele şi altele asemenea, acolo viaţa nu este viaţă." În altă parte auzi: "Nu poţi merge pe calea cea dreaptă - trebuie să ai ştiinţa de a trăi, ştiinţa de a-ţi dirija treburile astfel încât să nu-ţi prejudiciezi interesele şi să nu le permiţi altora să-ţi strice planurile, intenţiile şi sentimentele." (aceasta se numeşte la ei înţelepciune)
Observaţi ce întunecate sunt aceste filozofări? Şi cu toate acestea putem spune că ele constituie temelia obiceiurilor lumii (...) Închipuiţi-vă ce trebuie să se întâmple în mintea şi inima (...) fiului ori a fiicei dumneavoastră când dintr-o mulţime de locuri vor fi întâmpinaţi cu asemenea fraze, când vor citi dintr-o carte astfel de păreri, iar din alte cărţi altele şi mai rele şi asta nu într-o singură zi, nici într-o singură lună, ci de-a lungul multor ani; când totodată ei văd în jurul lor obiceiuri impregnate de acelaşi spirit, iar în inima lor ispitită de tentaţii se nasc gânduri pofticioase care clatină buna rânduială. (...) Aud ieşind din străfundul acelei inimi un strigăt, asemenea strigătului apostolilor speriaţi de furtună şi al lui Petru care începuse să se înece: "Doamne, salvează-mă că pier!" "Doamne, ce să fac ca să mă mântuiesc?"  Mame şi taţi! Auziţi voi oare acest strigăt? "   (Sf Teofan Zăvorâtul - Viaţa lăuntrică)

Saturday, March 10, 2012

Gâze

Filmuleţ foarte apreciat de Grigo (2 ani) şi de mama lui (care prezintă de câteva luni un retard psihologic de sarcină)

Copil nesuprevegheat...

            Maria a primit de la o colegă un borcănel cu mărgeluţe termoadezive. Le ţinea într-un dulap la care Grigo nu are acces, dar, nu se ştie cum, o mărgeluţă a ajuns ieri pe mochetă. Ieri, când Eca şi Ionuţ tocmai veniseră de la şcoală şi se schimbau de uniforme, l-am lăsat pe pici cu ei, ca să le pun mâncare în farfurii. Deodată Eca începe să strige disperată "Mami, Grigo are o biluţă în nas!" Într-adevăr, micul arăta nara stângă şi scâncea. Eca mi-a spus că e una din biluţele Mariei.
              Nici vorbă să-l pui pe Grigo să sufle nasul (am citit ulterior că poate sufla adultul puternic pe gura bb, în timp ce-i astupă nara liberă). Nici nu mai ştiu cum am ajuns la cutia cu croşete şi am luat-o pe cea mai subţire. Între timp am urlat la distinsul meu soţ care regla setările la un telefon nou achiziţionat ( o "ţeapă" în ce mai adevărat sens al cuvântului) să-l imobilizeze pe copil puţin aplecat cu capul în faţă. Am inspectat nara: mărgeluţa se mai ghicea undeva, sus de tot.
             Mulţumesc lui Dumnezeu, era cu orificiul în ax longitudinal, aşa că am acroşat-o destul de uşor cu croşeta ( la început nici nu-i nimeream nara de tare ce tremuram, apoi mi-am venit în fire, zicându-mi că dacă nu nimeresc din prima orificiul biluţei ori o împing mai sus crescând riscul de asfixie, ori îi mai scot şi vreun ochi). A ieşit cu puţin sânge, apoi am întrebat "aparţinătorii" (a se citi fraţii) "Sunteţi siguri că era doar una?" "Daaaa". M-am trântit apoi pe canapea, ca să-mi revin din şoc, gândindu-mă ce-i poate aduce omului o clipă.
          Mai citiţi şi aici ce se mai poate face, să nu vă prindă ceasul rău nepregătite. Sunt cazuri în care nu se poate interveni acasă, atunci trebuie mers de urgenţă la ORL, unde, pe lângă primul ajutor, veţi primi şi eticheta implicită unor astfel de evenimente "copil nesupravegheat..." sau "părinţi iresponsabili..." Până n-o păţeşti, aşa-i de satisfăcător să dai cu piatra în spirit justiţiar...

Thursday, March 8, 2012

Duhul grijii de multe...

 rugăciunea sf Efrem Sirul:  nici trandavie, nici grija de multe

          " Când ne începem rugăciunea ceea ce este rău în noi ne propune o treabă în aparenţă importantă, ca să ne facem griji cu ea. Dacă cel ce începe să se roage nu se păzeşte, va zbura cu gândul la lucrarea propusă uitând de Dumnezeu şi de rugăciune: va bate metanii ca o marionetă.
          Nu putem trăi fără treburi şi ocupaţii, trebuie să le împlinim pe toate acestea ca şi cum ar fi lucrări dumnezeieşti, pa care ni le-a dat Dumnezeu şi să i le încredinţăm Lui.
          Pentru ca treburile să nu ne răpească toată atenţia trebuie să le facem fără patimă, fără să ne ataşăm de ele. Trebuie să ne câştigăm această deprindere încordându-ne în permanenţă şi spunându-ne că ceea ce facem nu facem pentru că la aceasta ne stă sufletul, ci din datorie. Iar ceea ce se cuvine să facem şi îndemnul către lucrarea aceea trebuie luate din sfera celor dumnezeieşti. Atunci îndeletnicirea cu aceste treburi va fi şi conştiincioasă, şi despătimită, despătimită nu în van, ci îndreptată chiar spre Dumnezeu."
( Sf. Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică)
    

      Din roadele gripei 2012: o vestuţă pentru Iuli, cam strâmtă (pe gustul ei) din fir de lână  100 % "Alina" cumpărat la ofertă de la deschiderea Lidl.
          Model: un oc faţă, 3 oc lucrate împreună pe faţă, (1 oc faţă, 1 jeteu ) x 4, 1 oc faţă, 3 oc lucrate împreună pe faţă cu andreaua introdusă prin faţa lucrului dinspre stg spre dr - pentru simetrie.

Wednesday, March 7, 2012

Scaieţi

Un te duci, măi mielule?
         După cum nu e posibil să mergi pe un câmp cu buruieni şi să nu te-alegi cu niscaiva scaieţi prinşi de poala hainei, aşa nu e posibil să stai zilnic într-un grup şi să nu împrumuţi câte ceva din limbajul sau atitudinea celorlalţi. Mă refer la şcoală, şi la multele expresii pe care le aud din gura copiilor mei şi care nu fac parte din peisajul lingvistic al casei noastre:
  • "dispari, mă plictiseşti" 
  • "hai, îţi dau voie să pleci"
  • "îţi lipesc o palmă de nu te vezi"
  • "ha, ha hai să râdem"
  • "ia laba de pe lucrurile mele"
  • "eşti stupid"
  • "hai, dacă eşti deştept, să vedem dacă ştii puterile lui 9"- către un copil de ciclul primar
  • "dar ce, eu sunt fraiera ta?"
         La început mă supăram pe cel care le spunea, apoi mi-am dat seama că sunt absurdă. Influenţa asta e un lucru inevitabil. Cel mult le atrag atenţia să-şi observe comportamentul, deşi nici asta nu dă rezultate satisfăcătoare: ei ştiu că nu asta ar trebui să facă, dar expresiile astea sunt în concordanţă cu tulburarea şi tensiunea lor interioară.
          Din păcate nu pot să mă laud că nu avem şi noi puncte slabe la capitolul acesta al "vorbelor dulci", dar nu ies la iveală la tot pasul, din orice fleac (nu sunt un mod de a fi), ci apar pe fondul unui temperament coleric combinat cu oboseală extremă şi nu sunt însoţite de aceeaşi atitudine de dispreţ faţă de semeni.


         Singura soluţie viabilă pe care o întrevăd este a sfântului Serafim de Sarov "Păstrează pacea înăuntrul tău şi se vor mântui mii în jurul tău!" De fapt asta este: lipsa de tărie duhovnicească a copiilor mei reflectă lipsa noastră de profunzime şi fragilitatea statorniciei noastre în lupta cu păcatul.

Sunday, March 4, 2012

Nazuri

            Pentru părinţii ai căror copii refuză mâncarea de post:
            O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de 3 anişori şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:
           "O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu iaurt. O să vă chinuiţi şi voi părinţii câteva zile. A venit ora mesei? Îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi o să mănânce bucuros." Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit mâncarea preferată a lui Petru.
(Pater Porfirie: Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi)
video

         Am avut şi eu fetele mari foarte dificile la mâncare când au fost mici. Nu a fost însă nevoie de acţiuni disperate cum e a mamei de mai sus.  Ce-i drept, "trainingul" s-a desfăşurat la vârstă mai mare (7 ani) când au ţinut post o săptămână. În prima zi de abia au ciugulit câte ceva din mâncărurile gătite şi tot cereau covrigei şi sticksuri, iar spre seară deja nu se simţeau bine. Din fericire au fost receptive la explicaţiile mele despre alimentaţie sănătoasă şi au cerut cantităţi mai mari de mâncare gătită a doua zi, apoi treptat s-au mai acomodat cu gusturile. Nici în prezent nu pot spune că nu mai fac mofturi, dar rămân doar la nivel de comentarii, iar mâncarea o mănâncă. Fiind mai mulţi la masă mereu se găseşte câte unul care să spună că nu e bună mâncarea, în timp ce toţi ceilalţi o apreciază.
        Ultima problemă în familia noastră este Prâslea, care înainte de fiecare masă trage câte o repriză de plâns că el nu mănâncă mâncare, el vrea... polei (polen). Îi dau câte puţin, dar el ar vrea să-şi sature foamea doar cu grăunţe. O fi polenul sănătos, dar nu e de mâncat cu strachina!
        Sunt cu totul de acord cu diverse trucuri pentru introducerea alimentului dorit (amestecare cu alte gusturi dominante), cu aranjarea mâncării în castronele drăguţe, cu poveştile spuse în timpul mesei, cu hrănirea tuturor jucăriilor din linguriţa copilului, cu schimbarea locului în care mănâncă (unii din copiii mei, nu spun care, că se supără Iuli :) mâncau în faţa blocului, alţii la geam, alţii în timp ce desenau) Ceea ce vreau să spun este că uneori nimic nu pare să meargă, şi atunci nu trebuie să dăm înapoi. Mai bine mănâncă o cantitate mică de hrană preparată sănătos, decât să se umfle doar cu pateu, salam, cartofi prăjiţi sau omletă.
        Ce concluzie am tras observând familiile din jurul meu: cu cât venim în întâmpinarea pretenţiilor gusturilor unui copil cu mai multe variante drese cu glutamat (sau prăjite :) şi cu cât îi facem voile mai mult în domeniul acesta, cu atât ne pregătim viitoarele dificultăţi în a-l alimenta sănătos şi variat şi facem din el un sclav al gustului. Am văzut adulţi tineri la care baza alimentaţiei sunt mezelurile, iar hidratarea se face cu sucuri Cola, Fanta. De ce? Fiindcă aşa la place, iar "fierturile n-au gust".

Friday, March 2, 2012

Ajutorului omenesc nu ne încredinţa ...

 Vă pare cunoscut? De drag să te duci la spital ...

0 Views: Un video que deberíamos dejar de ver. from Amnistía Uruguay on Vimeo.

Buf



           Aseară copiii mâncau toţi în bucătărie, tati mai spăla ceva vase mudare în balcon ( acolo avem aragazul şi chiuveta) iar eu stăteam în dormitor din cauza gripei pe care am primit-o de mărţişor de la copii :(
pasiunea vârstei - echilibrul
           De obicei locurile la masă nu sunt strict stabilite. Grigo are locul lui pe o canapea mică, alături de două surori, sau în braţe la tati (la mine deja nu-i mai place fiincă n-are destul loc). Ieri a vrut să fie şi el mare şi s-a impus: a ocupat un loc pe scaun. Cum el e pitic, a fost nevoie să stea în picioare, iar scaunul nostru de plastic a fost o bază de susţinere prea îngustă pentru expansiunile lui teritoriale (el se loveşte rar pentru că e un bebeluş precaut, dar l-a indus în eroare spătarul pe care s-a sprijinit). A căzut destul de rău, ţinând cont de înălţimea de la care s-a izbit cu capul de podea, dar, din fericire nu a întâlnit în traiectoria lui nici un colţ...
          M-am speriat şi eu, deşi am mai văzut chiar şi capete sparte la viaţa mea, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost reacţia lui: imediat ce s-a mai liniştit din plâns a cerut printre suspine primul ajutor: "Mama, dă-mi lepede titi!" Inegalabila "titi", care alungă toate durerile şi fricile şi pe care n-a mai vrut-o cam de-o lună. Ce dovadă mai trebuie pentru rolul psihologic al alăptării?
        PS Trebuie să precizez că nu i-am oferit niciodată sânul din proprie iniţiativă ca alinare (nu mai plânge, că-ţi dă mama titi) deci nu e o reacţie indusă de mine.

Thursday, March 1, 2012

Cu ulei, fără ulei

pate de soia făcut în casă
fără ulei, cu seminţe oleaginoase
Am descoperit recent blogul doamnei preotese Natalia , care reprezintă pentru mine o sursă de inspiraţie culinară în zilele de post. Încerc să ajustez reţetele şi pe măsura buzunarului meu şi să nu-l scandalizez prea tare pe soţul meu, adept al bucătăriei autohtone: "De-asta nu putem noi trăi, că nu avem avocado pe masă!"

De-asta trăiesc eu bine, fiindcă are cine mă echilibra în fanteziile mele (gastronomice şi vestimentare). A nu se înţelege că neg valoarea nutritivă a pateului de avocado. Măcar o dată în postul acesta trebuie să-l încercăm şi noi

1 Martie

          În fiecare an de 1 Martie buni ne aduce o plasă cu mărţişoarele primite de ea, cu gândul de a face o bucurie copiilor şi de a evita cheltuieli inutile anul viitor (pe cele mai frumoase le păstrăm pentru doamne). De fiecare dată însă acest moment devine un prilej de gâlceavă şi nemulţumiri. Ca să evităm ispita asta, mai ales în această vreme de post, le-am cerut să scrie fiecare câte o idee despre cum am putea să împărţim mărţişoarele fără să ne certăm. Propunerile au fost prezentate bunicii, care, fără să ştie a cui este fiecare sugestie, să o aleagă pe cea mai potrivită:
 
  • să luăm pe apucate, ca şi până acum
  • să alegem câte unul pe rând până le terminăm
  • ne alegem pe rând, după ce le aşezăm cu faţa în jos pe covor
  • să le îndepărtăm pe cele urâte, apoi mama să extragă din plasă (fără să se uite) şi să dea la fiecare ce se nimereşte - soluţia câştigătoare. Se pare că tragerea la sorţi e cea mai pacifistă metodă...