Am citit la sf Teofan Zavoratul o chestiune interesanta: vorbind despre educatia copiilor el spune ca trebuie alungat cu orice chip in aceasta perioada "sentimentul frumusetii proprii". Am mai auzit de alti parinti duhivnicesti care au ce au cu uitatul in oglinda. Unii, mai acrivici, interzic ucenicilor sa aiba in case asa ceva, mai ales din acelea de dimensiuni mari.
Posibil ca aceste complexe, atat de blamate de psihologi, sa fie o frana lasata de Dumnezeu in calea faptuirii pacatului desfranarii la varsta frageda, cand omul nu are minte, dar de porniri trupesti nu duce lipsa. E foarte simplu: daca ma rusinez de trupul meu, nu il voi descoperi degraba, nu voi lasa prea lesne pe altul sa il analizeze cu simturile sale si nu voi veni in apropiere prea mare de cineva ca sa nu ii observe defectele.
E adevarat ca aceasta este o stare chinuitoare si cel care o poarta ar da orice ca sa scape de ea. Uneori ea imbraca forme disproportionate mergand pana la intristare si deznadejde. Ramane in sarcina parintilor sa dea sfaturi adecvate, incurajari eficiente, laude credibile si solutii plauzibile. Nuantati ideea ca frumusetea vine din interior, ca a fi provocator este altceva decat a fi frumos, dati sugestii de mascare, ameliorare a defectelor pe care ei si le percep si dati-le exemple de urati frumosi☺️
Totusi, nu este o situatie fericita dpv duhovnicesc ca aceste complexe sa fie inlocuite de indrazneala si nerusinare. Nu e deloc de dorit sa ai copii fara complexe, atat siguri pe ei incat frizeaza exhbitionismul (daca te uiti la tinutele sexy ale anumitor tineri/vedete se intelege de ce folosesc termenul) care isi consuma trupul prematur si extraconjugal, ramanand in urma acestor experiente dezamagiti, singuri, fara putere de a se mai dedica prin iubire intr-o casatorie binecuvantata.
Total de acord ! Foarte profunda analiza. O consider justa, trebuie sa avem o viziune duhovnicesca asupra acestui aspect. Sf Teofan Zavoratul e f clar si profund, ca de obicei. La faza cu oglinda, poate parea exagerata evitarea ei, dar nu ma mira, mai ales in cultura selfi-ului si a mandriei, de care cu greu scapam, chiar daca ne consideram crestini vii in Biserica. Marturisesc ca am vazut diferenta expunerii la oglinzi cand am petrecut putin timp la manastire, intr o vacanta, unde nu ma intalneam cu oglinzile decat la baie, unde le vad utilitatea (sa nu iesi ciufulita, cu nu stiu ce pata neremarcata pe fata etc). Astfel, eram preocupata mai mult de relatia cu ceilalti si, mai ales, era loc nebanuit pentru interiorizare. Nu cred ca ne ar strica o astfel de abordare si in viata de mirean.
ReplyDeleteAs avea o remarca insa, lauda e binevenita pana la urma sau nu ? Eu stiam ca e echivalenta cu un blestem. O maica sfanta din Rusia certa oamenii care veneau la ea si o laudau. Consider ca duhul ortodoxiei e diferit de alti "crestini". Spun asta gandindu ma la Duggari de ex, pe care i admir in multe privinte, dar care au obiceiul de a spune "praises" (deci laude) copiilor de ziua lor de ex. Poate te referi la faptul de a face un compliment cuminte adolescentului, asa cum trebuie incurajat sotul fara sa l lauzi ? Mi se pare foarte fina nuanta, intre ceva pozitiv si ceva ce poate deveni f repede un pacat. Tu cum vezi asta, Ecaterina ? Ana
Daca lauda are ca efect ingamfarea omului, atunci mai bine tii pentru tine cuvintele. Daca are nevoie sa auda care sunt calitățile lui ca sa nu se deznadajduiasca, atunci lauda prinde bine. E intr-adevar fina limita, dar un parinte atent o poate simti. In plus, omul trebuie sa fie constient de propriile calitati ca sa le poata folosi corect, dar nu e obligatoriu sa se mandreasca cu ele. Il poti ajuta amintind ca toate sunt daruri de la Dumnezeu si ca orice calitate in anumite conditii poate fi pierduta.
ReplyDelete