Monday, October 30, 2017

Nu sunt pentru...

...existenta vreunei jumatati predestinate pentru cei care vor sa se casatoreasca. Un om desavarsit ar putea alege cu ochii inchisi, fiindca ar putea iubi si rabda pe oricine. Acesta e cazul ideal. Nu cred ca exista cineva care sa nu aiba nicio pretentie de la celalalt. Dragostea din casatorie nu este o dragoste strict altruista, cel putin nu de la inceput.

Se pune insa accentul in mod exagerat pe problema alegerii persoanei potrivite. Toti si toate isi creioneaza partenerul ideal. Putini scot in evidenta latura utopica a fenomenului. As indrazni sa afirm ca pentru succesul in cuplu, poate mai important decat a formula asteptari,
este aspectul formarii proprii ca familist.

De bun simt ar fi sa admitem ca orice om are patimi sau macar mici nedesavarsiri.  Este firesc sa ai in vedere cateva criterii de baza pe care vrei sa le indeplineasca persoana dorita, dar ceea ce vine la pachet cu acestea trebuie suportat. Nu spera neaparat ca in timp lucrurile vor evolua in directia pe care o vrei tu. S-ar prea putea sa se intample exact contrariul.

Cheia succesului este ca, dupa ce ai gasit omul pe care il cautai, sa te pregatesti tu sa fii cat mai compatibil cu eventualele lui neajunsuri. Nu spun sa nu comunici standardele tale privitoare la relatie, dar ai grija sa nu distrugi relatia facand asta.

Unii oameni sunt dispusi sa se dezvolte, sa progreseze alaturi de tine, altii nu pot trece de egoismul lor, sau cel putin nu in ritmul dorit de tine.Pune.ti in inima ca va fi nevoie de mule ori de taierea voii proprii pentru a mentine pacea.

In casnicie nu facem doar ceea ce simtim si ceea ce vine de la sine. Chiar si in dragoste, adesea ne silim firea noastra cazuta. E un cuvant greu de infaptuit. Aceasta este una dintre nevointele mireanului: a oferi dragoste chiar si atunci cand nu mai ai. Putinele momente in care am facut asa stau marturie ca numai astfel poti trece corect ariditatea unor perioade dificile. Lucrarea aceasta  aduce in timp multa dragoste adevarata intre soti.


Sunday, October 29, 2017

De cand cu Elena...

...mi-am pierdut aproape cu totul avantul la rugaciunea de cerere a vreunui lucru pamantesc. Nu ca n-as mai avea dorinte lumesti sau voie proprie. Pur si simplu nu vad sensul de a mai face un canon sau o nevointa speciala pentru a il indupleca pe Dumnezeu in vreo privinta. 

Atat de mult as fi vrut ca ea sa fie sanatoasa, si totusi Domnul a binevoit sa o cheme la vesnicele lacasuri... Nu a contat deloc voia mea. De ce mi-as mai incorda vreodata puterile sufletesti pentru vreun lucru mai de nimic decat viata copilului meu?

Cea mai adevarata stare este aceea de "faca-se voia Ta",  asteptand cu frica si cu cutremur sa se faca lucrarea Domnului cu si prin mine. Maiestria sta in a accepta cu seninatate tot ce vine asupra-mi si mai ales in a nu ma tulbura de frica pentru ce va urma.

Partea mea e sa am grija sa imi curatesc vasul pe dinauntru pentru ca la carma corabiei mele sa stea Hristos. In rest, toate celelalte cate imi sunt folositoare cu adevarat se vor adauga. Si pe toti care imi cer sa ma rog pentru ei ii las la picioarele Lui, ca El sa iconomiseasca totul mai bine decat prin directivele neghioabe pe care i le-as putea trasa eu exprimand vreo cerere mai articulata.

Thursday, October 26, 2017

Roade

"Daca nu impodobesc rugaciunea noastra smerita cugetare, simplitatea si bunatatea, rugaciunea aceasta, sau mai bine zis paruta rugaciune, prea putin ne poate folosi. Si nu spunem aceasta numai despre rugaciune, ci si despre orice osteneala si stradanie: a fecioriei, a postului, a privegherii, a cantarii, a slujirii si a oricarei lucrari savarsite de dragul virtutii. Daca nu vedem in noi rodurile dragostei, pacii, bucuriei, simplitatii, smeritei cugetari, blandetei, nevinovatiei, credintei, indelungii rabdari si cugetul prietenos, rabdam ostenelile fara de niciun folos. Caci ostenelile primim sa le rabdam pentru folosul rodurilor. Deci daca nu se afla in noi rodurile dragostei, fara de indoiala ca e de prisos lucrarea.
...
Deci ostenelile si straduintele sa se socoteasca ceea ce sunt, adica osteneli si straduinte, iar roadele, roade. Daca insa cineva, din lipsa cunostintei, va socoti ca lucrarea si osteneala sa sunt roduri ale duhului, sa afle ca se amageste si se inseala si fiindca socoteste astfel se lipseste de roadele cu adevarat mari ale Duhului."

Filocalia 5, Parafraza in 150 de capete a sf  Simeon Metafrastul la cele cinzeci de cuvinte ale sf Macarie Egipteanul, nr22

Monday, October 23, 2017

Despre manie...

...de aici


Barfele...

...au existat dintotdeauna si se pare ca nu sunt letale, asa ca, pe principiul ca tot ce nu te omoara te intareste, le consider ca pe un vaccin anti slava desarta ­čśä
(din "Idiotul")

Saturday, October 21, 2017

Eliptica

Mi-a spus aproapele ca sunt idioata(pe bune, chiar mi-a spus­čśŐ)

Si m-am simtit ultrajignita, m-am enervat, i-am zis ca nu permit sa mi se vorbeasca asa, ca sunt adepta decentei, etc.

Apoi am pus putin tacere si am reflectat asupra mea. Nu cumva are dreptate? Si am descoperit cu tristete ca, intr-adevar, luand in considerare intregul meu univers interior, cu tot ce hranesc si incalzesc acolo, cuvantul "idioata" e chiar indulgent.

Nu am putut sa nu ma duc la aproapele sa ii spun si lui cat adevar graieste fara sa isi dea seama. Macar atata demnitate sa am, sa recunosc acest lucru.

PS Am avut aceasta deschidere, pentru ca este vorba despre un aproape cu o intelegere mai adanca a lucrurilor.

Sunday, October 15, 2017

Ce rabda...

...alte femei cunoscute (nu stiu de ce, dar exemplele din carti nu au asa impact) ma ajuta enorm sa nu mai cartesc niciodata fata de sotul meu. Sunt in biserica familii unde femeile se sfintesc prin multa suferinta. Nu stiu ce pacate au ele la activ si nici ce raspuns vor da barbatii lor la judecata, dar stiu ca nu as putea duce grosolanii ca acelea pe care le aud.


Mama de cinci copii, gravida cu al saselea, batuta de socri sau lovita de sot pe temeiul vorbelor spuse de ei,  nu are parte niciodata de o atitudine protectoare din partea lui. Si sta cu el si il ingrijeste si il iubeste!!!
Altele se confrunta cu ispita pornografiei si sunt jignite cum ca nu sunt la inaltime. Am intrebat pe una dintre ele de ce mai sta cu el si mi-a spus ca simte ca trebuie sa faca rabdare si vrea ca toata suferinta ei sa o converteasca intr-o jertfa inaintea lui Dumnezeu pentru copii.
Un parinte mi.a povestit de mama lui pe care o dadea sotul afara din casa cand se enerva, cu tot cu cei 12 copii, chiar si iarna sa fi fost.

Mai deschideti careva gura, ca nu sunteti intelese, ascultate si nu primiti flori? Eu, una, ma simt mica si netrebnica, eu, care nu am primit o palma toata viata si care ma deranjez daca vreodata barbatul se arata mai jovial cu strainii decat acasa.

Nu ma pot abtine insa sa nu ma intreb cum gestioneaza duhovnicii cazul celui insensibil din familie...

PS Nu sunt pentru a nu comunica standardele si asteptarile tale de la partener, dar unde el nu se poate schimba, si vine vorba de rabdare, cred ca ajuta sa te uiti imprejur sa constientizam ce cruce usoara avem de dus.

Friday, October 13, 2017

Ce numesc eu...

... atac dracesc: o tulburare care vine in anumite conditii si se intinde ca un foc de paie, stricand linistea interioara si lasand pustiu in suflet. E uimitor cum, desi evolueaza atat de tipic, nu ma prind decat dupa ce raul fost facut.

De obicei este precedata de vreo sfestanie sau vreo spovedanie periculoasa :) facuta de parintele meu sau de vreo marturisire a lucrarilor lui Dumnezeu. Poate aparea dupa orice forma de propovaduire a Adevarului, dupa orice succes in a face pace intre oameni sau in a sfatui pe calea cea dreapta pe cineva - pe scurt toata fapta cea buna care atrage invidia diavoleasca. 

Ma cuprinde in mod obisnuit inca din timpul somnului sau imediat dupa trezire, pana sa apuc sa fac obisnuitele inchinaciuni in duh cu care imi incep ziua.
Se instaleaza ca o stare de iritabilitate extrema. Reactionez interior prost la ganduri care in mod obisnuit nu ma destabilizeaza. Pe langa asta, desi nu am motive fizice sa imi fie rau, dar ma cuprinde o neputinta inexplicabila combinata cu cartire si intristare. 

Trec apoi la etapa urmatoare. Ma bosumflu, intep, reprosez si critic pana reusesc sa mai inflamez pe cineva (persoana favorita si la capitolul asta este tot sotul, bineinteles­čśŐ) Marturisesc cu rusine ca pana la varsta asta nu am reusit sa am atata stapanire de sine incat sa nu revars nimic in exterior din ceea ce ma bantuie. Dupa ce trece la el "buna-dispozitia" ma linistesc ca prin minune si mi se pare absurda atitudinea mea, as vrea sa intorc timpul inapoi, dar nu se mai poate.

Pe scurt, cam asa isi bate vrajmasul joc de preotesele fara minte, ca sa ii necajeasca prin ele si pe slujitorii casei Domnului. Recunoaste careva scenariul?

Ce asteptari...

...am avut eu de la sotiorul meu, ca protagonista a unor scenarii de sarcini horror cu tot cortegiul de manifestari psihologice aferente dezechilibrului hidro-electrolitic si hormonal.

  • sa stea cat mai mult timp cu mine, ca sa nu ma simt parasita, ci sa vad ca imi e alaturi in ceea ce am construit impreuna
  • de vreme ce eu pot sa stau la pat cu lunile, nu mi se pare drastic ca el sa renunte la orice plecari facultative, fiindca prezenta lui langa mine efectiv ma ajuta psihologic enorm sa inteleg ca nu m-am angajat  sigura pe acest drum greu
  • sa ma ingrijeasca, sa incerce sa imi procure ceea ce pot inghiti, sa imi faca masaj, ceaiuri, comprese reci etc
  • sa se roage pentru mine cu durere, ca pentru trupul sau si sa ma inconjoare cu multa afectiune
  • sa aiba grija de ceilalti copii si sa incerce sa reduca pe cat e posibil impactul pe care suferinta mea il are asupra lor, incurajandu-i ca totul va fi bine dupa un timp
  • sa ma inlocuiasca la treburile casnice atat cat ii permite timpul liber sau sa accepte ajutor de la o persoana de incredere
  • sa ma lase sa fiu eu cea care decide cand sa reluam relatiile intime, de vreme ce eu sunt cea care trebuie sa poarte in trup aceste suferinte la limita mortii


Treaba asta cu sarcinile toxice a iesit din cutia Pandorei si ne-a lovit frontal fara de veste pe amandoi.
Sa nu ma comentati cu ce se face si ce nu, ca in perioadele acelea nu eram eu cea de toate zilele.
Faptul ca le-am prezentat aici ca asteptari sa nu va bage in ispita de a deduce daca s-a ridicat totusi la standardele mele. Suntem totusi impreuna­čśŐ inca.

Tuesday, October 10, 2017

O investitie...

...care imi usureaza mult existenta, avand in vedere ca pana acum uscam rufe de la noua oameni in casa. Gradul de umiditate din apartament e mult mai aproape de normal. In plus, economisesc timpul in care stateam sa le intind si micsorez mult intervalul in care o rufa murdara poate fi din nou folosita. Nu imi dau seama de gradul de uzura al hainelor datorat strict uscarii automate, dar drept sa spun nu ma prea intereseaza, fiindca nu avem o vestimentatie pretentioasa de zi cu zi.

Desi stau acasa...

...cu copiii, tot simt ca nu petrec destul "timp de calitate" cu cei mai mici: ori am treaba ori dadacesc dupa cei mai mari.
Acum ca vine iarna, sper ca eu si Gheorghita sa avem mai mult timp doar pt noi doi, sa ne imprietenim si sa ne iubim :)

Monday, October 9, 2017

"Sa nu se uite la trup...

...ca este trecator". Ba eu am invatat din viata mea cat e de important sa te uiti la trup si aici am in vedere in primul rand sanatatea lui, pentru ca acesta e pamantul in care vor fi rasaditi copiii tai. Indraznesc sa subliniez un aspect controversat in mediul ultra-ortodox, crescut pe langa manastiri, in care oamenii casatoriti se inchipuie a fi cuviosi si cuvioase: preocuparea pentru latura estetica a corpului.

Sigur ca o femeie crestina pune grija pentru frumusetea sufleteasca pe primul plan si stie ca aceasta e responsabila de sanatatea casniciei, dar nu ne putem preface ca suntem fara de trup. Asa cum atunci cand gatesti te ingrijesti ca mancarea pe care o faci sa fie gustoasa si aspectuoasa pentru a fi mancata cu placere de ceilalti membri ai familiei, tot asa este necesar sa te straduiesti ca aspectul tau exterior sa fie placut atat pentru sot, cat si pentru copii (chiar si copiii ies din zona de comfort alaturi de o mama slampata).

Mai ales in cuplurile care se vor duhovnicesti am simtit o atitudine gresita din partea femeilor. De ce? Partial pentru ca mizeaza pe fidelitatea din motive religioase a barbatilor lor si nu isi pun problema concurentei, asa cum e ea in jungla atee. "Nu are incotro, tot la mine trebuie sa vina" (asta e citat din discutia cu o preoteasa evlavioasa dealtfel). De acord, dar e de datoria ta sa incerci pe cat poti sa ii fii pe plac, ca sa il ajuti in lupta cu ispita desfranarii care este atat de mare in zilele noastre. Nu te supara, dar cauta in spatele atitudinii tale si vei gasi acolo multa lene si delasare.

Mai este si tipul deznadajduit. Si eu m-am incadrat un timp aici. Sarcinile modifica aspectul corporal atat de mult incat ai impresia ca niciodata nu vei mai avea un aspect agreabil. Cu riscul de a ma repeta, marturisesc ca am avut efectiv un soc atunci cand mi-am privit abdomenul dupa prima nastere. Bine, dupa un timp, situatia s-a ameliorat considerabil, dar intre primii patru copii am avut o burtica mereu suspectata de straini ca fiind o sarcina. Ceea ce vreau sa spun este ca nu e ok sa nu incerci nimic pentru a remedia. Putin sport, putina dieta dau ceva rezultate daca esti consecventa si nu ai vreo boala endocrina pe fundal.

Pe langa ceea ce intreprinzi fizic pentru corpul tau, conteaza enorm sa te eliberezi de complexe si sa fii degajata mental in ceea ce priveste evolutia curbelor tale. Nimic nu e mai atragator decat dezinvoltura. Mai ales daca esti o multimamica, priveste-ti corpul si invata sa il vezi altfel si sa pretuiesti felul in care viata care a izvorat din pantecele tau a lasat urme adanci. Nu te gandi strict la elementele vizuale pe care nu le mai poti influenta si fii constienta ca ele au o pondere redusa in sarmul personal comparativ cu imaginea ta in dinamica (zambet cald, mimica bine-dispusa, gesturi afectuase, miscari gratioase etc).


Am scris toate astea pentru ca eu cred ca nu exista femeie pe care sa nu o intereseze deloc cum arata. Cand spun asta ar trebui sa bag si un disclaimer prin care sa arat ca nu iau in discutie maicile si nici pe cele atinse de vreo tulburare psihica.  Am simtit  nevoia sa completez ca pe manualele cu instructiuni tehnice: acest lucru e normal si nepericulos ­čśŐ chiar si pentru cele care sunt in biserica.

Si pentru ca nimic nu e mai convingator decat exemplul personal, postez doua fotografii pe care mi le-a facut Grigo in septembrie, pe cand eram impreuna internati si se plictisea grozav. Imi pare rau ca nu gasesc acum si una before, de cand aveam vreo 90 de kg.



Wednesday, October 4, 2017

Cauti...

...o femeie inteleapta? Atunci, nu te uita dupa diplome sau functii sociale cate are, ci dupa cuvantul Scripturii, caut-o la ea acasa, in familie. Are barbatul ei inima vesela, e implinit alaturi de ea? Cum o priveste? Copiii sunt pe calea cea buna a invataturilor bisericii? Le arata dragoste si blandete, desi ii tine si in frau cu asprime? Casa ii e ingrijita si simti o atmosfera calda cand ii pasesti pragul? Ea se osteneste pentru toate cu drag sau carteste?

Se prea poate sa n-o gasesti printre desteptele acestei lumi. Caminul e academia care o valideaza in calitate de femeie, restul sunt praf in ochi. Toate celelalte realizari raman cumva in urma, dar maiestria cu care isi indeplineste misiunea complexa in familie propulseaza femeia in vesnicie.

Convorbire:

"Blagosloviti, parinte! Ma duc si eu acasa." "Unde pleci? Nu stii tu traiul de acasa?" Nu pot suporta sa aud astfel de replici. Mi se par atacuri subversive la adresa familiei. Fiindca sunt spuse spontan pot fi mult mai influente decat ceea ce se aude la predica...

Nu ma distreaza deloc nici umorul pe teme conjugale. Lumea spune glume despre cum se inseala reciproc, despre cat de satui sunt unul de celalalt, despre cum il tine nevasta sub papuc pe barbat, despre cat munceste ea in timp ce el sta la televizor, despre cat e ea de cheltuitoare si el atasat de masina si despre multe alte cuie din talpa casniciilor contemporane.

Eu nu inteleg cum unii pot sa rada de ceva ce pentru altii e izvor de suferinta. Hazul de necaz nu e neaparat vindecator. Ironia poate amplifica o situatie dificila preexistenta si, ceea ce e mai grav, poate avea un rol formator asupra cuplurilor. Nici nu pasesc bine pragul cununiei ca sunt intoxicati cu preconceptii sumbre despre armonia pe termen lung.

Oamenii trebuie incurajati in calatoria lor fiindca adevarata implinire in casatorie  chiar este accesibila. Ne impiedica de la aceasta doar departarea de poruncile evanghelice. Daca nu poti sa marturisesti din suflet acestea, macar nu distruge nadejdea tinerilor care pun inceput bun.

Monday, October 2, 2017

Erotismul...

...este o forta extrem de puternica. Depaseste uneori intensitatea instinctului de conservare. Pentru a ilustra aceasta idee, este relevant ce se petrece in familiile cu frica de Dumnezeu: unii infrunta saracia, lipsa de spatiu sau chiar diagnostice amenintatoare de viata, dar nu au masura de a merge pe calea cea stramta a abstinentei. Pur si simplu prefera alte greutati pentru a nu se lipsi de manifestarile trupesti ale dragostei.

Sunt totusi oameni puternici. Isi duc cu smerenie crucea nasterii de prunci. Nu se poate spune nici ca si-au dorit al zecelea copil, dar il primesc din mana Domnului cu dragoste desi material venirea lui pe lume ii stramtoreaza.

 Infranarea de la relatiile conjugale nu e accesibila oricui. Toti cei care m-au abordat vreodata cu intrebari penibile despre cati copii mai am de gand sa fac au venit cu cel putin cu solutii contraceptive, ba chiar au indraznit sa aduca in discutie avortul. Nu concepea vreunul alta strategie. De aceea sfatuiesc pe toata lumea sa nu acorde nicio importanta eventualelor hartuiri pe tema asta. Vin din partea unor oameni care traiesc pe alte coordonate si care, chiar daca frecventeaza biserica, habar nu au cu ce se mananca viata crestineasca. Nu permiteti nimanui sa va judece din exterior chestiuni atat de intime.

O poezie

Primita de curand, de la un suflet sensibil, miscat de suferinta Elenei

Sunday, October 1, 2017

Blogul acesta...

...e una dintre micile mele bucurii. E un coltisor in care ma retrag pentru a ma relaxa. Desi ar putea parea si ca o deschidere la lupta de idei in camp deschis, nu ma centrez pe confruntari de genul acesta pentru ca nu prea cred in schimbari ale oamenilor prin polemica. Prin fereastra lui comunic de fapt cu oameni cu care rezonez. Pe unii dintre ei ii simt chiar ca ne iubesc, de aceea nu pot posta oricand in acest spatiu de intalnire virtuala.

Cand nu scriu pe blog perioade indelungate este pentru ca sunt in suferinta, si aici ma refer in special la suferinte duhovnicesti. In ultimul timp am avut parte de multe incercari, din care zic eu ca am iesit mai caliti. Cele mai greu de purtat au fost isipitele din interior ale casniciei, mai ales ca varsta asta de 40 de ani am simtit.o ca pe o varsta a bilantului si a redefinirii personale. Toate astea fiind pe fondul decesului unui copil si al depresiei celor din jur, am simtit deseori ca sunt singura care mai tine steagul sus si se lupta cu morile de vant. A trebuit sa dau de unde nu mai aveam, sa ofer lumina din mijlocul intunericului, sa nu imi pese de ceea ce simt si sa ma ocup exclusiv de ceea ce au ceilalti nevoie sa primeasca. In putinatatea mea sufleteasca mi s-a parut cel putin istovitor.
Si fiindca ochii sunt poarta catre suflet adaug doua selfie-uri pe care mi le-am facut in momente diferite, ambele de intensitate emotionala negativa maxima. De ce mi le.am facut? Pentru ca am vrut sa le tin minte si sa am de ce ma bucura ca voi fi scapat de bantuiala potrivnica