Sunday, January 29, 2012

Foloasele alintarii :)

  • ideea titlului mi-a dat-o Maria
  • simţul tactil este primul simţ dezvoltat la embrion, ai cărui receptori au cea mai largă distribuţie în organism
  • prin stimularea receptorilor tactili se stimulează sistemul nervos în general, îmbunătăţindu-se cumva biochimia acestuia (neurohormonii)
  • la nou născuţi are un rol foarte important în dezvoltarea fizică, demonstrat prin studii efectuate pe prematuri cărora li s-a făcut masaj (gen mângâiere,  nu mă refer la tradiţionalul "tras" al copilului care mi se pare mai degrabă o metodă de tortură) 10-15 minute pe zi şi au crescut în greutate semnificativ mai mult decât ceilalţi cu care nu s-a interacţionat fizic şi au putut fi şi externaţi mai devreme. Una din explicaţii ar fi stimularea prin atingere a terminaţiilor nervului vag, care, la rândul lui are legături cu sistemul digestiv (reglarea secreţiei subst implicate în digestie)
  • ataşamentul "skin to skin" duce la o scădere a hormonului de stress cortizol şi, prin aceasta la o creştere a imunităţii: cantitatea de anticorpi dozată la pui de maimuţă e crescută la puii mai mângâiaţi
  • bebeluşii cu care se menţine un contact fizic adecvat dorm mai bine, au un ritm somn-veghe mai organizat şi plâng mai puţin decât dacă sunt privaţi de îmbrăţişări; de altfel plânsul reprezintă unul din mijloacele prin care anunţă că au nevoie să fie luaţi în braţe
  • tot datorită modificărilor hormonale pe care le produce, atingerea ajută mamele să depăşească depresia post partum
  • mamele, dar şi taţii şi bebeii, beneficiază prin atingere de producerea de oxitocină, hormon implicat în formarea legăturilor afective şi a sentimentului de siguranţă
  • tot prin simplă atingere se declanşează un răspuns al sistemului limbic prin secreţie de endorfine (supranumite "hormonii fericirii") care produc o stare de bine şi o analgezie naturală
  • nu în ultimul rând atingerea ajută la întărirea legăturilor interpersonale şi a sentimentelor de recunoaştere şi afecţiune intrafamilială
  • după nastere mamele au o temperatură mai crescută a zonei presternale decât în restul corpului (arie naturală de încălzire a bebeluşului ca o masă radiantă de neonatologie); s-a constatat o termoreglare a acestei zone pentru nou născut, o legătură uimitoare: dacă temperatura copilului scade, a mamei creşte, şi invers, când puiul are o temperatură mai crescută, pieptul mamei se mai răcoreşte
  • deci nu întâmplător pielea bebeluşilor  e fină, delicată, parfumată, irezistibilă la capitolul mângâiere :) 
  • imbrăţişările, mângâierile  nu reprezină un răsfaţ, ci un răspuns instinctual la nevoia de afecţiune a copilului, contribuind la sănătatealui fizică şi mentală
         Şi după ce citii eu toate astea (pe-aici şi pe-aici de exemplu) să vă spun că Grigorică al meu când are (rar, din fericire, unul la 2-3 luni) episoade de furie inexplicabilă (pentru mine, care nu reuşesc să desluşesc printre răcnetele lui ceea ce încearcă să-mi explice) nu vrea deloc să fie mângâiat sau luat în braţe. Mă bate şi strigă într-una "mami nu, mami nu". Dacă dau să plec din cameră, crezând că asta îl linişteşte, plânge mai tare şi vine după mine. Deci vrea neapărat să fiu numai un martor la supărarea lui. Cum crizele nu durează puţin încerc să mă rog în gând, să nu mă las copleşită de panică (mă întreb ce făceam cu un copil cu spasmul hohotului de plâns) şi să-i comunic altfel decât prin atingere afecţiunea mea. Tot ce am de făcut este să îl aprob şi să-l compătimesc repetând la 2-3 minute: "Da, mami, văd că eşti supărat. Mami te iubeşte."  Este mult mai frustrant decât la ceilalţi 4 pentru care braţele deschise reprezentau cel mai bun calmant, locul unde se topeau toate nemulţumirile sau spaimele de noapte.
PS Nu funcţionează stropit cu aghiasme sau miruri, asta-l irită şi mai mult. De obicei îi place să fie miruit, chiar se caţără singur la locul unde le ţinem şi se joacă cu sticluţele. Când e necăjit are pur şi simplu altă nevoie şi nu e momentul să intervin cu ceva văzut ca să-l "exorcizez".

Wednesday, January 25, 2012

Why?

           Dacă am stat vreodată prost la vreun capitol, cu siguranţă acela este răbdarea şi diplomaţia când nu primesc la timp sprijinul necesar tocmai de la omul cu care se presupune că trebuie să duc acelaşi jug. Unul din rivalii bunului mers al lucrurilor în familia mea este chiar acesta
Să vedem ce mai spune John Gray despre asta (ssst, se pare că nu sunt singura care are problema asta )

Tuesday, January 24, 2012

Ce mai mancam...

video
  • paine cu faina de secara (o jumatate de kg la 2kg de faina de grau) si tarate de grau (o mana); se framanta mai greu, dar e singurul sport pe care-l practic :)
  • in loc de biscuiti (dulci) cu iaurt, mâncăm iaurtul si cu paine si putina sare
  • lui Grigo ii place sa rontaie nuci (cu sau fara miere)
  • saratele dupa o reteta simpla pe care o fac si piticii (doar cu unt, telemea de vaca si un ou)
  • am reluat un obicei mai vechi de a rontai felii de morcov crud
  • migdale rehidratate, humus, pasta de susan (sursa de inspiratie )
  • desi nu-mi place ideea de a manca legume care nu sunt de sezon, pentru ca iarna asta copiii au cerut tsatsiki  si ardei gras rosu am făcut excepţie
  • zeama de varza de anul acesta a avut un succes extraordinar 
  • pate de casă 
  • am gatit de cateva ori si omleta cu jumari sau cu felii de "trandafiri" (de care ma ingretosam pana anul asta, sincera sa fiu).

Sunday, January 22, 2012

O viaţă mai uşoară cu...

mai multe curăţătoare de legume
un raft imens pentru încălţăminte
jaluzele >>fără perdele
un robot uşor de curăţat, 1000w, cu cană de 2l
husele de pat cu elastic elimină nevroza cuverturilor mototolite
îngustă, cu înărcare verticală, spală aproape zilnic de mai bine de 8 ani

Copiii şi păcatele părinţilor

           A murit zilele trecute un prieten de-al nostru, cam de aceeaşi vârstă cu noi, tată a trei copii. Cauza: melanom malign. Cu acest diagnostic a supravieţuit aproape 6 ani şi s-a stins după o lungă suferinţă. Spre mirarea mea părea foarte liniştit şi împăcat cu o zi înainte de a muri, când a mers soţul să se roage pentru el: nici o umbră de tristeţe sau revoltă pentru deznodământul vieţii lui.
          În ultimele ore, când era deja în comă, mama lui, nemaiputând suporta să-i privească agonia, şi având probabil ceva pe conştiinţă, a promis în sinea ei: "Doamne, nu-l mai lăsa să se chinuie! Mă voi spovedi şi-mi voi schimba viaţa dacă-l odihneşti mai repede!" Şi într-adevăr copilul ei a încetat din viaţa pământească după ce a plătit şi ceva din păcatele celor din neamul său.
un fluturaş la noi în balcon (acum, în ianuarie)
          După înmormântare cred că bătrâna şi-a schimbat planurile pentru că nu şi-a făcut vorbă despre spovedanie către nici unul dintre preoţi. În noaptea aceea însă i s-a întâmplat ceva, banal dealtfel, dar în contextul dat pentru ea a fost ca o mustrare din partea fiului pentru că nu şi-a ţinut promisiunea. Fiind multe rude venite de departe la înmormântare au rămas peste noapte în casa răposatului, iar mama acestuia a rămas să se culce în camera lui. Pe la miezul nopţii s-au auzit brusc nişte cântări bisericeşti de sub pat. Bătrâna a sărit ca arsă şi a început să strige. Nu era decât un radio cu alarma setată în mod ciudat la ora aceea (ori a vrut cineva să facă o glumă proastă, deşi nu ştiu cui i-ar fi ars de glume) care s-a deschis pe frecvenţa Trinitas. Toată lumea s-a distrat copios, dar "victima" a chemat-o pe nora ei de urgenţă şi i-a spus. "Mâine să-l chemi pe părintele ăla înalt şi slab (soţul meu) că vreau să-mi ţin de făgăduinţa!"

Friday, January 20, 2012

Jobs

           Cunosc mulţi oameni chinuiţi (dacă nu chinuiţi atunci cel puţin plictisiţi) efectiv de meseria lor, în care, culmea, sunt apreciaţi ca buni profesionişti. Nici sistemul educaţional nu i-a ajutat să identifice în ce domeniu s-ar putea simţi împliniţi şi liberi, nici părinţii nu au putut oferi un suport în acest sens.
Îmi vine în minte ceea ce-mi spunea un bun prieten care regreta că-şi irosise ani din viaţă până să-şi găsească vocaţia: "Şi mama, văzând talentul meu la sculptură, m-a dat la chitară clasică şi apoi m-a şi orientat profesional: am ajuns marinar!"
Mama mea, neavând bani pentru meditaţii la desen tehnic, nu a putut deveni arhitect, ci profesoară de mate. Dar pentru că latura creativă, artistică, nu s-a putut manifesta în ceea ce avea de făcut, şi-a dorit să iese la pensie încă din primul la catedră.
Mai am o prietenă care are o abilitate extraordinară de a comunica cu copiii, de a le capta atenţia şi de a-i organiza. Ar fi o educatoare extraordinară, dar lucrează la Casa de pensii unde stă îngropată în sute de dosare...

Wednesday, January 18, 2012

În sfârşit eco...

Nu-mi făceam probleme legate de morfologie. Pur şi simplu. Cam astea erau curiozităţile familiei şi am aflat cu toţii ceea ce ne interesa:
  • nu sunt gemeni
  • e băieţel
  • va avea alura lui tati: femurul e mai lung decât media
  • placenta nu e praevia
  • lichid amniotic suficient
Acum e acum. Ce nume-i dăm băiatului? Eu aş fi vrut să-l numesc Serafim, pentru că dintotdeauna l-am iubit pe sfântul şi l-am simţit aproape, dar mai ales în perioada de disgravidie a acestei ultime sarcini am simţit multă uşurare rugându-mă lui. Starea de rău pe care o simţeam mă ducea mereu cu gândul la Motovilov, cel înconjurat de un nor de duhoare şi ros pe dinăuntru de viermele cel neadormit. Cam aşa ceva (sigur de intensitate mai mică) trăiam şi eu.
N-aş fi nici prima, nici ultima preoteasă care-şi numeşte copilul aşa, nu vreau să ies în evidenţă, cum mi-a reproşat cineva din familie. Îmi place doar ca numele să aibă o semnificaţie mai profundă pentru istoria venirii pe lume a fiinţei respective.
Nu cred c-ar "râde copiii de el la şcoală" decât dacă ar ţine neapărat să-l enerveze, şi în cazul acesta orice nume ar putea fi maimuţărit şi transformat într-o poreclă. Copiii nu râd de numele altora până nu se miră adulţii de ele. Le iau ca atare. Am cunoscut în parc o fetiţă cu numele Bristena. Nici un copil de-al meu nu s-a mirat de numele ei şi nici alţii cărora le-au povestit de ea.
Nici soţul meu nu vrea să audă de "nume de călugărie", fără alte argumente. Nu pot să nu ţin cont de el, dar mai insist 

Tuesday, January 17, 2012

Lopa

           Grigoriţă, cât e el de drăgălaş, are şi el gărgăunii lui: seara, înainte de culcare, se joacă cu anumite jucării. Ei bine, eu trebuie să ţin minte foarte bine care sunt ele şi cum se denumesc pe limba grigoricească, pentru că, dacă nu, e vai şi amar de mine. Adoarme cu gândul la ele, iar noaptea se trezeşte şi cere una dintre ele (bine că cere din mulţimea asta restrânsă) şi nu se opreşte din plâns până nu i-o dau.
          Aseară însă am fost nevoită să plec mai târziu după cumpărături şi l-am lăsat în mod excepţional cu mama. S-a ataşat de o antilopă de plastic şi, pe la două noaptea, mă trezesc cu el că mă somează: "Unde e lopa?" Am crezut că vrea o lupă mare cu care se joacă uneori Ionuţ. După ce am căutat prin raftul de jucării şi m-a "certat" vreo jumătate de oră că n-o găsesc, ne-am dus peste tati:
    "Caută-i, dragă, lupa, că nu mai dormim până mâine!"
     "Vezi că e sub perna lui!"
Credit: Free images from acobox.com
      Ne reîntoarcem în cameră, dăm perna la o parte şi... sirena se opreşte. Bebe zâmbeşte printre suspine şi se aşează la somn din nou. De unde să ştiu eu, inculta, că antilopa aceea nu e o biată capră (care, fie vorba între noi, până nu demult intra în vocabularul piciului în registrul denumit "oaia")?

Monday, January 16, 2012

Iu-huu!!!

           Azi mi-am făcut faimoasa analiză de detectare a anticorpilor anti-Rh la centrul de transfuzii din spital la preţul de 288 lei din care se plătesc doar jumătate dacă rezultatul e negativ şi am un rezultat minune: anticorpii sunt absenţi.  Îmi vine să-mi strig fericirea pe străzi!
           Să mă explic de ce. Sunt fericita posesoare a unui Rh negativ, mamă a 5 copiii Rh pozitiv. După fiecare din primele 4 sarcini am făcut o injecţie (imunoglobulina anti-D) care mă proteja de riscuri pentru următoarea sarcină (riscuri deloc de neglijat, printre care cea mai urâtă mi se pare moartea fătului în uter în lună mare). După aceste injecţii m-am resimţit întotdeauna în sensul că am avut tulburări ale imunităţii la un oarecare interval de timp de la administrare (am avut herpes de la gură până la urechi, am fost suspectată de boli autoimune din cauza unei splenomegalii şi a unor fenomene articulare însoţite de subfebrilităţi trenante). Cu binecuvântarea duhovnicului am luat hotărârea să nu mai repet doza de "otravă" după a cincea naştere. Am născut un băieţel Rh pozitiv şi, după toate informaţiile pe care le am de prin facultate şi din articole de pe net ar fi trebuit să dezvolt anticorpi anti-Rh. Dar nu s-a întâmplat deloc aşa, dovadă că sunt în luna a şasea şi anticorpii sunt absenţi. Nu ştiu ce va fi până la sfârşit, dar azi sunt foarte bucuroasă că Dumnezeu, care nu dă fiilor săi piatră în loc de pâine, m-a ocrotit aşa.

PS. M-a încurajat mult convorbirea cu o soră duhovnicească, mamă de 10 copiii, care are aceeaşi grupă de sânge ca mine şi care a fost chiar invitată să fie obiectul unei prezentări de caz la o conferinţă medicală.
Cred că în literatura de specialitate s-au afirmat nişte lucruri  verificate doar parţial despre acest subiect, altfel n-ar fi aşa speriaţi toţi medicii de Rh-ul mamelor. Probabil că, pornindu-se în sens invers, de la cazurile patologice s-a constatat că mamele tuturor copiilor cu icter nuclear (de ex.)  sunt Rh negative. Dar, luând-o ca la mate, o condiţie necesară nu e întotdeauna şi suficientă, deci nu toţi copiii mamelor Rh negative au probleme.
Nu mi-a fost deloc uşor să merg strict pe credinţă, mai ales cu formaţia pe care o am, dar nădăjduiesc să trecem şi noi cu bine prin urechile acului!
icter prelungit- Grigo la 1 lună şi jumătate

Sunday, January 15, 2012

Anapoda

           De ce sunt criticate atât femeile care îşi nasc toţi pruncii, lăsându-şi corpul să-şi îndeplinească ceea ce a rânduit Dumnezeu? E foarte grav că totul pare în regulă atunci când o femeie ia substanţe sintetice care-i perturbă funcţiile organismului sau foloseşte tot felul de bariere mecanice nefireşti doar ca să prevină concepţia. Ori avem de-a face cu un popor abstinent în proporţii uriaşe care nu poate înţelege de ce într-un cuplu la 30 de ani mai există latura fizică a iubirii?
          Ce-ar fi să le iau şi eu la rost pe vecine, pe vânzătoarele de la magazin (şi chiar pe femeile de pe stradă) "Nu mă-nnebuni! Îţi blochezi în mod deliberat ovulaţia?" sau "Faci toate astea ca să poţi să te bucuri doar de plăcere şi să împiedici ataşarea micuţului ou la mucoasa uterină? Eşti o criminală!" La fel de ofensatoare mi se par şi mie remarcile şi întrebările despre viaţa intimă adresate în loc de bună-ziua de o mulţime de femei pe care de-abia le cunosc.
Un filmuleţ frumos despre evoluţia intrauterină a vieţii
  • Nu mai râde, că mă doare excelent de rău!
  • Dacă mă laşi să fac ce te-am rugat, îţi promit c-am să vorbesc articulat!
  • Crezi că dacă te pup se ia pe mine boala asta gravidă?
  • De ce fug câinii aşa? Ca să vadă şi ei artificiile din centru?
  • Mami, vreau să cos şi eu pe vitamină!
  • Grigo, văzând cum icnesc atunci când îl ridic în braţe, când vrea să-l iau sus îmi spune scurt "Mama,uah!"
    micul "meloman" apreciază liniştea (căştile nu sunt conectate la player)

    Saturday, January 14, 2012

    Mai răruţ că-i mai drăguţ

              De vreo două săptămâni sugărelul meu nu mai cere în fiecare zi la sân, nici măcar când trebuie să se culce. Probabil cele câteva picături de lapte pe care le am au un gust neplăcut (şi vacile gestante dau un lapte mai amar). Zic asta pentru că şi când suge, după un timp renunţă singur şi se întoarce cu spatele la mine. Nu pare deloc nemulţumit sau iritat. Doar din când în când îşi mai aduce aminte de tinereţile :) lui şi se cuibăreşte lângă mine trecând peste inconvenientul cu "buta-bebe mic". Nu ştiu ce va fi când va vedea pe "bebe mic" la mine în braţe, dar văd că a rărit-o cu suptul fără ca eu să insist.
    la "masă" şi la plimbare pe munte în acelaşi timp

            Deşi cu ocazia asta mi-e mai uşor fizic, parcă mi-e greu să mă desprind de el. Mai nou are o relaţie specială cu tati. Vrea să ne aibă pe amândoi cu el la culcare, iar tati trebuie să pufăie ca şi când ar dormi. Dacă uită cumva de respiraţia pufăită Grigo are grijă să-i amintească: "Tati, hai fuu, fuu!". Asta-l linişteşte pe el şi pace! Nici vorbă de cântec de leagăn. De când avea câteva luni nu suporta nici o melodie: se întrista şi plângea. Problema asta o aveam şi duminica la liturghie. Cum auzea maicile, cum începea să jelească.

    Timing

               Deşi stau acasă parcă nu petrec suficient timp de calitate împreună cu copiii mei. Mă preocupă mai mult o bună desfăşurare a programului zilnic, fapt pentru care deseori sunt stresată şi uit că relaţia şi amintirile frumoase contează mai mult decât punctualitatea (uf, iar vine şcoala cu orarul ei ca un pat al lui Procust...)

    Friday, January 13, 2012

    Nimicuri importante


          Cu 10 ani în urmă, când n-aveam nici acces la internet şi nici bani să-mi cumpăr cărţi despre relaţiile în familie mă plângeam părintelui Iustin de "armonia" din familia mea. Lucrurile stăteau în felul următor: dacă-l întrebai pe soţul meu, el se înţelegea foarte bine cu mine, pentru el totul era ok, dar pentru mine totul era un dezastru. Nu mai ştiu exact ce-i spuneam, dar îmi amintesc perfect răspunsul părintelui: "Astea-s giumbuşlucuri de 16 ani!" De 16 ani sau nu, întotdeauna m-am împiedicat de aceste giumbuşlucuri. Chiar i-am răspuns obraznic părintelui: "Părinte, eu nu am consumat aceste lucruri la 16 ani şi le trăiesc la 20 alături de soţul meu. De la el le vreau!" "He! He!" a râs părintele şi n-a mai zis nimic. Între timp soţul meu a învăţat aceste nimicuri care mă mulţumesc...

          John Gray explică: La început când vă întâlniţi el ştie că trebuie să-ţi comunice că eşti deosebită, cât eşti de importantă pentru el, că te iubeşte, că eşti frumoasă, că te găseşte interesantă, că-şi doreşte într-adevăr o relaţie, că eşti persoana nr.1 din viaţa lui, că are sentimente speciale pentru tine etc. Deci la început, când ştie că trebuie să-ţi spună toate astea, o face. (...) E aproape ca atunci când face cunoştinţă cu cineva şi spune: "Bună, sunt J.Gray!" Ţi-a comunicat asta o dată şi nu trebuie să-ţi reamintească de fiecare dată: "Bună, sunt eu J. Gray!". Nu e nevoie de asta pentru că ţi-a spus-o şi ar trebui să ştii. Cam aşa gândesc bărbaţii despre întâlniri "Ţi-am zis o dată chestiile astea, ar trebui să ştii că te iubesc!" Asta-i mentalitatea lor. Ei nu ştiu că dacă vrei o femeie fericită trebuie să te porţi ca la primele întâlniri. Trebuie să facă toate aceste lucruri mărunte. Totul ţine de felul în care femeile atribuie "puncte" (cu totul diferit de felul în care bărbaţii cred că marchează puncte). Bărbaţii dau importanţă venitului pe care-l aduc, poziţiei sociale, relizărilor la serviciu, maşinii pe care o conduc. Pentru bărbaţi a face lucruri importante echivalează cu acumularea de multe puncte. Femeile trăiesc într-o lume diferită chestiunile mari nu sunt mai importante decât cele mărunte. Dacă partenerul nu se ocupă şi de amănunte el pierde puncte în fiecare zi. Scorul venusian (Venus, planeta femeilor) este ilustrat cel mai bine prin expresia "gestul contează" (gândul e la fel de important ca darul). Ele acordă puncte în mod egal pentru orice act de iubire. Gândiţi-vă la asta băieţi, este în avantajul vostru! Nu e nevoie să faceţi lucruri extraordinare ca să le faceţi pe femeile voastre fericite :) Puteţi fi cuceritorul, regele, eroul zilei prin mici gesturi de dragoste, care nu cer nici mult timp, nici multă energie, nici mulţi bani...

    Tuesday, January 10, 2012

    Aruncatul cu piatra

          "Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra".
               De când am copii şi mă preocupă relaţia cu ei am tot citit diverse traduceri şi articole care m-au ajutat să-mi văd multe neajunsuri şi să fiu mult mai înţelegătoare şi mai atentă. Fără accesul la anumite infomaţii aş fi continuat să cred că un sugar nu-i decât un "boţ de humă" care nu ştie ce-i cu el şi nici nu simte mare lucru. N-aş fi gândit nici o clipă că un adult este în atât de mare măsură rodul propriei copilării, că multe din fobiile, angoasele, complexele şi frustrările noastre au rădăcini adânci, chiar până în viaţa intrauterină. Sigur, simţeam toate acestea, dar într-o formă nedesluşită, nesigură care ar fi fost rapid înăbuşită de sfaturi şi sugestii subtil agresive (gen "nu-l lua în braţe că se-nvaţă aşa" "las să plângă, că-şi dezvoltă plămânii" "da-i dai să sugă până-l ia la armată?").
               Reversul medaliei: odată cu atitudinea iubitoare faţă de copii pe care aceste lecturi mi-au conferit-o, am căpătat o predispoziţie de a judeca adulţii şi, mai rău, chiar proprii părinţi. Până la ultima spovedanie nici nu mi-am dat seama de această problemă gravă pe care o aveam de câţiva ani încoace. Asta pentru că mi se părea că sunt îndreptăţită să-mi explic scăderile mele şi să le atribui o parte de vină pentru ele şi celor care şi-au pus amprenta asupra copilăriei mele. Aşa că reflectam fără nici o jenă "Ce mi-au făcut ai mei... m-au pus să mănânc tot, să dorm la prânz deşi nu-mi era somn, să recit poezii lui X sau Y împotriva voinţei mele..." şi altele şi mai înverşunate. N-aş fi vrut ca preţul empatiei faţă de copil să-l reprezinte resentimentele faţă de adult.
    Credit: Free photos from acobox.com

                Din această cauză, deşi mă situam faţă de părinţi, bunici, dascăli într-o zonă neutră, neconflictuală, păstram un fel de revoltă de adolescent nematurizat emoţional. Pentru a putea intra într-un proces de vindecare şi de iertare m-au ajutat mult eşecurile mele în parenting, pe care n-are rost să le expun amănunţit. Am găsit mult mai uşor justificări pentru atitudini pe care le condamnam. Înţeleg că au făcut pentru mine tot ce puteau mai bun în limitările lor, în conjunctura în care au trăit şi văd la rândul meu cât e de greu să fiu la înălţime în relaţia cu proprii copii. Un alt gând care mă echilibrează când mă lupt cu tot ce s-a sădit în mine în pruncie fără voia mea este acela că Dumnezeu judecă diferenţiat oamenii şi toate minusurile pe care le avem din start vor fi circumstanţe atenuante la judecată. 

    Thursday, January 5, 2012

    Meteo

     33. Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat
    34. Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.
               Pe la noi nu a plouat toată toamna pământul este însetat şi oamenii se îngrijorează pentru grâu. Singurele zile în care Dumnezeu a îmblânzit această certare şi a trimis ploaie, începând chiar de seara de la vecernie au fost: 6 decembrie (Sf Nicolae) 12 decembrie (Sf Spiridon) şi 6 ianuarie (Botezul  Domnului). Cine are însă ochi să vadă lucrurile astea?
    Credit: Free photos from acobox.com

    Wednesday, January 4, 2012

    Paza bună ...

    Diana mă întreabă...
    Pentru ca ai mai multa experienta in domeniu, as dori sa te intreb si eu cate ceva: -cum procedezi cu pastrarea in buna regula a spatiului pentru studiu? am vazut ca ai in fiecare camera o masa de scris pentru copii, dar eu intreb cum reusiti sa paziti rechizitele de cei mici?Fata cea mare intra anul acesta in clasa I si am senzatia ca nu voi reusi sa ii creez un loc pentru lectii adecvat, pentru ca cea mai mica (1,5 ani) distruge tot. S-a invatat deja sa isi traga scaunele prin casa si sa le aseze peste tot ca sa ajunga la rafturi si le ia cartile si le rupe. Au inceput sa le ascunda prin dulapuri, dar le e peste mana sa le mai rasfoiasca si sa le gaseasca asa pitite peste tot. Nu pot sa o supraveghez continuu si mai ales din primavara, cand va veni si bebelusul, cred ca va fi dezastru din punct de vedere organizatoric.
         Anul acesta Grigo a scăpat de câteva ori în caietele Ecaterinei:), deci se vede că nu reuşesc prea bine să-l păzesc.
        Cum procedez? Ideea e că rechizitele sunt înşirate pe masă doar când scriu copiii, apoi sunt stânse (în sertare sau ghiozdan) În aceste din urmă locuri copilul mic este treptat obişnuit că nu are voie să umble, deşi la început plânge şi se împotriveşte. Cel mai motivat să-l supravegheaze este în primul rând copilul al cărui birou e "ameninţat" de micul explorator,  însă oricine îl surprinde invadând aceste spaţii interzise trebuie să-i reamintească: "Aici nu ai voie" şi să-i reorienteze curiozitatea spre altceva. Dacă suntem consecvenţi, bebe pricepe destul de repede care sunt limitele în care se poate mişca. Ca să îndulcim aceste interdicţii am cumpărat topuri de coli pe care cel mic scrie şi el (cu carioci şi culori din seturi mai vechi, descompletate) alături de surorile mai mari, aşa cum se vede în foto.

    Cine citeşte mai frumos?

               Schitul Lacu a scos un CD cu cele 4 evanghelii citite de părintele stareţ Ştefan. L-am cumpărat şi noi de la pangarul  unei mănăstiri şi am fost încântată să-l ascultăm cu toţii în timp ce mergem cu maşina la drum lung. Dar într-o seară, după rugăciunile pe care le facem cu împreună cu copiii, soţul meu a venit cu ideea de a asculta capitolul din Scriptură de pe CD-ul cumpărat. Lucrul acesta nu mi-a picat bine deloc, pentru că eu obişnuiam să le citesc din Biblie şi mi s-a părut mai mult decât nepotrivit să fiu înlocuită de un aparat. Era ceva special pe care-l făceam pentru copii, o părticică din inima mea, pe lângă cuvântul evangheliei. Exact cum ai înlocui cântecul de leagăn al mamei cu o jucărie muzicală montată lângă pătuţ...
    Credit: Free images from acobox.com
              Nu am zis nimic pe moment. În ziua următoare, fiind în vizită la cineva, părintele meu povestea că a mers "cu Crăciunul" cu un băiat care nu ştia să cânte şi că i-a fost foarte greu. Respectivul l-a întrebat "De ce nu-ţi iei un casetofon mic pe care să-l porneşti când intri în curte la om?" Răspunsul a fost prompt: "Nu se face aşa ceva!" După ce am plecat de acolo i-am zis că simt că nici în casa unde oamenii ştiu să citească nu se face să ascultăm un CD, nu cred că se compară cu lectura oferită de părinţi. Să fie oare invidia mea care m-a făcut să trag concluzia asta? Cred că ar fi mai corect să-i întrebăm pe copii cum le place mai mult. 

    Sunday, January 1, 2012

    36=1

             Ce le face pe femei să se simtă împlinite în viaţa de cuplu? (mă întreb în ce procent sunt bărbaţii interesaţi de răspunsul la această întrebare) Simplu! Gesturile mărunte, fie ele complimente sau flori, care să le asigure în mod constant că sunt iubite. Personal preţuiesc mai mult un sprijin la treburile casnice, timpul petrecut împreună şi disponibilitatea de a acorda întâietate relaţiilor armonioase din familie. Vă las în compania plină de umor a lui John Gray.