Wednesday, May 30, 2012

23 mai

Contracţiile au inceput pe la 4 dimineata, de intensitate medie, la 10 minute. M-am tot învârtit prin casă în poziţiile recomandate pentru prezentaţia occipitoiliacă posterioară (şi pot să spun cu toată inima că m-au ajutat, în sensul că n-am avut deloc "back labour", adică dureri de spate în travaliu) şi am evacuat ultrades tot ce stătea în calea progresului :). Mi-am făcut ceai de scorţişoară, cum am citit că se bea pe alte meridiane pentru a reduce riscul de hemoragie postpartum, am luat un calciu (nimic special, calciul meu cel de toate zilele), am mâncat o banană şi am aşteptat să se lumineze de ziuă, ca să nu-i alertez pe toţi prea devreme.

Spre spital am plecat pe la 8, iar în sala de naşteri am intrat în jurul orei 9. Dilataţie 6. Eram singură într-o sală mare cu două mese de naştere şi şase paturi pe care aşteptau mămici pregătite de cezariană. O asistentă mai şugubeaţă a găsit de cuviinţă să glumească: "Uitaţi-vă, fetelor, ca să vedeţi ce pierdeţi!" Sinceră să fiu, nu prea aveau ce vedea, în afară de plimbările mele în jurul patului şi postura care mi se părea cea mai eficientă în timpul contracţiilor - puţin înclinată anterior, cu mâinile sprijinite pe noptieră.
În scurt timp mi-a venit rândul să fiu torturată cu o clismă şi să alerg în mod penibil până la capătul culoarului ca să mă eliberez. La consultaţia de după clismă, pentru că dilataţia avansase spectaculos la 8, mi-au rupt membranele (deşi puteau să le lase în pace). Am primit iv nişte glucoză, întrucât mi-era nespus de foame, dar nu mă lăsa nimeni să mănânc.

Pe la ora 10 aveam deja dilataţie maximă şi doctoriţa s-a hotărât să-mi administreze binecunoscuta oxitocină. La toate naşterile am avut parte de medicaţia asta în expulzie, şi totuşi de data asta am avut o puternică reacţie de respingere (din păcate nu m-am exteriorizat în nici un fel, ci am aceptat perfuzia, în ciuda faptului că totul în mine dezaproba manevra). Motiv să se grăbească nu avea, BCF erau 152. La următoarul tuşeu dilataţia era iar 8 (ori m-a minţit prima dată) şi au mărit ritmul perfuziei. De data asta chiar m-am enervat, pentru că nu apucam nici să respir între contacţii, şi am ţipat la doctoriţă să oprească oxitocina, că nu vreau rupturi uterine. Contracţiile au fost subintrante, foarte dureroase, dar din vreo 5-6 căpşorul deja se pegătea să iasă şi m-au poftit să merg pe masă (nu le interesa că eram aproape într-o continuă contracţie).

Ultima fază a fost de groază, întrucât după ce de-abia s-a născut capul, cu echimoza facială de rigoare (bine că n-a fost hematom, cum se proptise ea cu glabella în simfiză) şi cu nasul cam şifonat, am avut parte de distocie de umeri şi a fost nevoie să se urce pe mine o namilă de asistentă ca să finalizez expulzia. Au fost căteva momente, dar mie mi se prea că nu se mai termină, mai ales că toate halatele albe făceau galerie "Hai, acum! Încă o dată! Lung!". După fazele astea bebe s-a ales cu o elongaţie de plex brahial (o mânuţă îi atârna inertă pe lângă corp în primele 48 de ore, apoi a început să-şi revină treptat, iar acum ambele au tonus la fel). Din fericire nu e nici o fractură şi nici nu e nevoie de imobilizare, ci doar de puţin masaj.
pufuleaţa adormită la spa
Am născut la 10 şi 18 minute (pentru cine aşteaptă pe hol totul pare că a decurs foarte rapid şi simplu) A plâns imediat, dar era cam albăstrică. au luat-o de lângă mine a să-i administreze iv nişte glucoză, care cică ar fi fost 38, s-o recolteze de bilirubină şi grup sangvin. Într-o oră a fost din nou lângă mine şi a început să sugă viguros, spre uşurarea mea ( Grigo n-a fost deloc tentat de sân imediat după naştere, chiar îl scotea afară).
Nu pot şti cum ar fi decurs totul fără graba spitalicească, am doar sentimentul că ar fi fost o naştere mai puţin traumatizantă pentru amândouă. Nu durerile sau rupturile perineale m-au speriat, cât panica de a nu putea expulza în timp util pentru bebe. Restul chiar nu mai conta...

Saturday, May 26, 2012

Elena


la prima alaptare, abia la o ora

Elena: fetita, 4250 g, Apgar 9 

Tuesday, May 22, 2012


masinili parcate
  • Cine te-a lovit la deget?  Îl cheamă sertar
  • "Mami fă şi tu crize "Cum să fac crize?" "Aşa: să ţipi, să plângi"
  • "Tatăl nostru Care eşti în ceruri..." încep eu, dar copilul, privind pe fereastra pe care se văd doar ramurile copacilor, reformulează "Doamne ajută Care eşti în frunze..."
  • Ai făcut un trenuleţ din maşini? - întrebare stupidă din partea mea, deoarece copilul nu a văzut nici un tren în toată viaţa lui. "Nu, e maşinili în pacale la Auchan"
  • În bucătărie Eca îl învaţă pe Grigo despre utilizarea castravetelui în cosmetică "ca să avem o piele mai frumoasă ne dăm cu castravete". Cum aude el, vine cu feliile la mine, croit să-mi facă o mască anticelulită pe burta mea imensă.

Posterior

Mă dusei la test non-stress şi primii o veste proastă: bebe e pe dreapta posterior. Am mai avut o naştere similară, şi e groaznică, dacă restul se pot numi plăcute :)
Doctoriţa mi-a dat timp până joi, când e de gardă. Da' cine e ea să-mi dea ultimatum? Mai ales la prezentaţiile mai dificile graba strică treaba.

Saturday, May 19, 2012

Eroine

Ca o continuare  a postării de aici, priviţi nişte imagini cu femei curajoase care au reuşit VBAC (naştere vaginală după cezariană, unele chiar după 2-3 şi chiar 4 cezariene) nespitalizate...
"Credeam că trupul meu e distrus. Habar nu aveam că nu e deloc aşa" VBA3C (după 3 cezariene).Apoi a născut acasă: "Experienţa mi-a transformat viaţa pur şi simplu. Cezariana are un impact puternic asupra imaginii despre sine, despre ceea ce pot eu, ca femeie." ( ca să nu mai discutăm despre impactul pe care-l are asupra vieţii de cuplu, în familiile din biserică - mutilant efectiv)
"Poate unele femei nu sunt concepute pentru a da naştere..." apoi după VBA3C: "Corpul meu a fost perfect creat pentru a-mi naşte copiii"
Şi încă un filmuleţ emoţionant (conţine imagini din timpul expulziei, dacă nu puteţi privi, săriţi de la 7,20 la 11,36) cu povestea unei mame VBA3C. Să aveţi batiste la îndemână!

"Nu mai voiam să am copii. De fapt nu mai voiam să mai trec printr-o cezariană, iar un copil însemna automat o incizie..." Câte femei nu trec prin coşmarul acestui raţionament dat de refuzul categoric de care se lovesc în spitale?

Înfrânare

Vineri am primit o plăsuţă cu căpşuni şi una cu cireşe, din care am mâncat fiecare câte un castronel şi au mai rămas câteva. Noi, părinţii, le-am lăsat pe masă casă le ciugulească cei mici. Azi după amiază am constatat că erau stricate şi m-am mirat, pentru că ştiu că le plac foarte mult. Ce să mai zic? Ca în pilda cu strugurele :)

"Acesta este avva Macarie alexandreanul, pentru care se scrie in Lavsaicon, pe langa altele si aceasta, ca s-au adus odata struguri lui avva Macarie si poftea sa-i manance pe ei. Dar aratandu-si infranarea sa, i-a trimis la alt frate bolnav si care poftea struguri. Si primindu-i pe acestia fratele, foarte s-a bucurat, dar nevrand si el sa-si implineasca pofta sa, i-a trimis la alt frate, aratand ca el nu are pofta de mancare. Iar acesta a zis tainuindu-si lucrarea infranarii sale. Si acela primindu-i, la fel a facut si pentru ca ii poftea pe ei, nu s-a impartasit, ci la alt frate i-a trimis. Si acesta asemenea la altul. Si asa la multi frati venind strugurii si de nici unul mancandu-se, mai pe urma au ajuns iarasi la avva Macarie, nestiind fratele cela ce mai apoi decat toti i-a primit, cum ca de dansul intai s-au trimis si pentru aceasta ca un mare dar lui i-a adus. Iar batranul cunoscandu-i pe ei si cercetand si afland, s-a minunat si a multumit lui Dumnezeu pentru acest fel de infranare a fratilor."

Cezariene

Profesor la Universitatea din Boston, disciplina Sănătate Publică.
US are una din cele mai crescute rate ale cezarienei din lumea industrializată: 32.9% în 2009. Problema e că nu avem dovezi că o treime din mame au un risc obstetrical destul de mare pentru a se indica cezariană. Niciunul din argumentele legate de schimbările demografice în rândul populaţiei materne nu pot fi susţinute de studii statistice realiste:

  • vârsta mamei (până în 2002 vârsta maternă era crescută, dar de atunci, în ciuda scăderii vârstei medii a mamelor, numărul cezarienelor e în acelaşi ritm de creştere)
  • mai multe sarcini gemelare, datorită folosirii metodelor de reproducere artificială
  • nou născuţii au greutate mare la naştere (ceea ce nu e adevărat deloc, de fapt greutatea medie a lor a scăzut, acest lucru datorându-se parţial şi cezarienelor care au dus la rate crescute ale prematurităţii)
  • mamele o cer (un procent extrem de mic, mai mic de 1%, cere efectiv acest lucru, din diverse motive: frica de durere, de travaliu)
Mit: nu e nimic în neregulă cu această creştere a numărului de cezariene. Nu există însă nici un beneficiu al acestor cezariene fără indicaţie judicioasă, nici pentru mame, nici pentru copii. Ceea ce se întâmplă de fapt este introducerea chirurgiei abdominale majore la persoane care nu au realmente nevoie de ea (glumea cineva spunând că obstetricienii te bagă la cezariană cu atâta uşurinţă, de parc-ar fi vorba de unghii, nu de burţi tăiate). În felul acesta creăm riscuri (anestezic, infecţios) pe care pacienta nu le-ar fi avut altfel. De ce să ne mire că aceste femei necesită respitalizare sau cel puţin tratament ambulator la scurt timp de la externarea din maternitate?
Nu incriminăm medicii că nu lucrează atent, ci afirmăm că actul medical în sine comportă nişte riscuri care pot fi evitate la o naştere normală. Nu mă îndoiesc că unii medici cred sincer că cezariana e cea mai bună opţiune. Problema este cum au ajuns să gândească aşa. Dacă privim la modul în care sunt instruiţi observăm că se pune accentul în mod excesiv pe patologie. Probabil de aceea tratează mamele ca şi cum la naştere le aşteaptă un mare dezastru imprevizibil. Ei chiar cred asta...
Schimbarea ar trebui să se producă la nivelul sistemului de învăţământ medical. Mă gândesc aici şi la recrutarea celor care nu numai că au note bune la chimie organică, ci şi nivelul de empatie necesar cuiva care  
 supraveghează o naştere. Şi mai e o chestiune colosală, surprinsă într-un documentar despre naştere, în care sunt intervievaţi câţiva tineri obstetricieni: la un moment dat li se pune întrebarea: "Aţi văzut vreodată la stagiu  o naştere normală (adică fără absolut nici un fel de intervenţie din exterior)?" la care ei se uită unul la altul şi răspund "Păi...nu..."

Thursday, May 17, 2012

Nerăbdare

Îngrijirea unei sarcini se aseamănă întrucâtva cu grădinăritul... te minunezi de trandafirii îmbobociţi în sărutul dulce al razelor de soare şi aştepţi să se deschidă deplin, fără să cutezi să tragi de petalele delicate doar ca să înforească la termenul stabilit de tine. (cuvintele nu-mi aparţin, dar nu mai ştiu unde le-am citit...pe netul ăsta minunat şi grotesc în acelaşi timp)
burtică-40 sapt

Wednesday, May 16, 2012

Alternativa la modul traditional de a schimba scutecul, care ar reduce intensitatea colicilor, evitand suprasolicitareacoloanei lombare a carei curbura fiziologica nu e inca formata.

Tuesday, May 15, 2012

1,2,3,...

Fiindcă tot sunt la capitolul numărătoare inversă, ma preocup să număr mişcările bebelului, care a fost extrem de vioi până acum 2 zile, cu lovituri dese, scurte, energice şi chiar dureroase, iar acum şi-a schimbat efectiv stilul de "luptă": e delicat şi lent, trasând curbe largi pe abdomenul meu.
fetoscop- sursa

  • o variantă mai greu de urmărit: 10 mişcări la 12h - ok (aici)
  • o metodă care nu implică atenţie încordată toată ziua, ci doar 10- 15 minute dimineaţa şi seara, timp în care la o sarcină fără probleme se numără 10 mişcări, indiferent de intensitatea lor.(aici) Dacă timp de 2 ore nu se simt măcar 10, nu e prea bine.

Pe stânga

Ce mai trebuie să facă o gravidă : să doarmă pe stânga, deoarece altfel uterul face compresie pe vena cavă,  scade întoarcerea venoasă, scade presiunea arterială şi implicit perfuzia uterină, rezultând un produs de concepţie suferind. Asta o ştiu de când eram gravidă cu primul copil, deşi niciodată n-am ţinut regula strict, pe motiv că pe partea stângă coastele orizontalizate mă dureau mai tare decât pe dreapta. Am citit aceeaşi informaţie prezentată în stiluri total diferite: un articol mai relaxat şi altul al cărui titlu generează panică.

 La actuala sarcină eu am dormit aproape numai pe spate (poziţie al cărei rezultat s-a concretizat în nişte hemoroizi rebeli) întrucât feciorul meu autoînţărcat de vreo trei luni şi-a găsit un substitut de sân: îşi strecoară mâna pe mâneca bluzei mele, iar aceasta n-o poate face decât dacă eu stau în decubit dorsal, altfel mă ceartă că mâneca e strâmbă sau că ar trebui să-mi mut capul în altă parte decît unde se află :)

Sunday, May 13, 2012

Imponderabilitate

"Ce mai faci? Cum te mai simţi?" sunt întrebări şablon pe care le tot primesc în ultimul timp. Răspund invariabil "Bine!" deşi, dacă ar fi să dau un răspuns mai aproape de adevăr nu prea aş şti cum să-l formulez.
 Din punct de vedere clinic am o evoluţie normală, cu discomforturi banale de trimestru trei (banale, adică le au peste 90 din gravide, deşi uneori sunt foarte greu de purtat).
Sufleteşte mă simt suspendată în afara timpului: aştept un eveniment decisiv în viaţa mea, care nu ştiu când va veni şi nu ştiu cum va decurge (tot mă sâcâie gândul că pote va fi chiar punctul terminus). Glumeam azi cu Eca, răspunzându-i la nerăbdarea ei "Mami, da tu când mai naşti?" "Dar tu ştii la ce oră te vei duce la toaletă azi?" şi s-a lămurit total cam care-i procesul. Nu pot întrevedea nimic în viitor, nu pot concepe planuri şi nici din trecut nu mă mişcă nici o amintre. Trăiesc în prezent oarecum absentă şi derulez programul îndatoririlor zilnice din inerţie. Mă raportez intens la Dumnezeu, relativ desprinsă mental din torentul vieţii.

Aşa sunt pentru mine zilele din apropierea termenului de naştere şi mă gândesc că aşa s-or fi simţind şi oamenii foarte bătrâni care îşi aşteaptă sfârşitul, ultimul moment crucial pe care-l mai au de trăit.

Saturday, May 12, 2012

Rough

În vizită la bunicii de la ţară băiatul meu cel mare şi-a confecţionat o suliţă dintr-un băţ şi ar fi vrut să vâneze o găină... apoi a şterpelit un cuţit din casă şi a început să arunce la ţintă... Sunt ultimele două exemple care-mi vin în minte dintr-o suită de manifestări de acest gen, datorită cărora a fot etichetat drept violent. Chiar şi eu mă îngrijorez văzându-l că nu se îngreţoşează de mizerii, nămoale şi bălţi infecte, că rupe o pereche de încălţări pe lună şi una de pantaloni pe zi iar de când cu pantalonii scurţi apa oxigenată se consumă pe rănile lui mai ceva ca săpunul pe mâini, că-şi caută mereu un partener de trântă cu care să-şi măsoare puterile, că-şi doreşte o tarantulă a lui şamd.
Vorbesc de un copil care trăieşte într-o familie relativ armonioasă, care nu a privit nici măcar desene cu caracter agresiv şi care, mai ales, a fost împărtăşit regulat.
Tot am încercat să-l cizelez cicălindu-l şi obstrucţionându-l în pornirile lui agresive. Am stat şi m-am gândit la copilul meu şi din postura de avocat al apărării şi am ajuns la concluzia că toate astea sunt în fond instincte primitive masculine care, în copilărie măcar, n-ar trebui cenzurate, ca să nu se ajungă la probleme psihologice mai târziu.

De curând mi-am dat seama (cam târziu ce-i drept) că de fapt tot încerc să-l feminizez ca să-l apropii în timp de standardele bărbatului contemporan, specie de birou, care e dur doar în faţa soţiei, în mediul virtual pe forumuri sau, mai rău, la jocuri on-line. Acum câteva sute de ani toate aceste neajunsuri ar fi fost calităţi de oştean viteaz. Nu mai spun de succesul pe care l-ar fi avut într-o societate tribală de vânători :)
Ce e de făcut atunci când comportamentul copilului nu e conform cu societatea spilcuită în care trăim? Cred că timpul va atenua mult problema, iar până atunci, l-aş limita doar la a nu face rău altora.
En garde!

Flashuri

Activităţi educative, exclusiv la iniţiativa copiilor
"Spune: ar-te-zi-a-nă"
entomologie+construcţii
pe urmele lui Kasparov
Îmi dai voie sa caut biografia lui Dumas pe net?
"Cele mai importante batalii" ne inspiră şi artistic
clasa întâi lasă cărţile preferate în pat

Thursday, May 10, 2012

Liber schimbism

Când ai mai mulţi fraţi şi surori găseşti întotdeauna cu cine să te joci, cu cine să stai de vorbă, aşa că nu te plictiseşti niciodată. Dar viata într-o familie numeroasă poate însemna în egală măsură dezordine şi muncă mai multă. Pentru a nu ajunge la epuizare ajută o organizare bună, un program pentru ziua respectivă şi o repartizare adecvată a sarcinilor gospodăreşti. Într-o familie cu mulţi copii viaţa are un ritm aparte. Exagerând puţin am putea spune că la fiecare 30 minute apare câte un mic incident din cauza căruia trebuie să abandonezi ceea ce făceai pentru că cineva s-a lovit, ceva s-a spart sau s-a vărsat.
Aceste multiple întreruperi pot fi privite nu numai ca un inconvenient, ci şi ca un prilej de a ne modela caracterul, un antrenament duhovnicesc. Secretul supravieţuirii în condiţiile de care vorbeam mai sus este flexibilitatea. Prin flexibilitate înţeleg a nu te ataşa de idei sau planuri care pot fi schimbate de Dumnezeu sau semenii tăi. Arta de a fi flexibilă îţi deschide calea spre o anumită libertate: nu mai eşti sclavul a ceea ce crezi că ar trebui făcut.
nimeni nu vrea sa stea la poze
Când eram mai tânără şi copiii erau mai mici, deşi înţelegeam că viaţa acasă nu e cu program strict ca la birou ( de asta urăsc să stabilesc ore fixe de întâlnire, ci dau intervale cam de 30 de minute; e mult mai onest aşa), mi se părea greu de pus în practică adaptabilitatea la schimbarea neaşteptată a cursului evenimentelor. Eram obişnuită să fac lucrurile într-un anumit fel, să organizez casa cum vreau eu, să fiu punctuală în ceea ce mi-am propus, dar am constatat că toate astea pot deveni adevărate capcane în viaţa spirituală. Deveneam nemulţumită, mă revoltam când lucrurile nu mergeau cum le plănuisem eu şi mă enervam pe copii. Purtarea crucii căsniciei, mai ales partea ce-i revine femeii, mi se părea cu totul nesuferită. Ce e de făcut? La început te străduieşti ca măcar în afară să nu răzbată tulburarea pe care o simţi, iar cu timpul acceptarea situaţiilor neaşteptate devine firească. Contează foarte mult cum reacţionezi la aceste evenimente care te determină să-ţi tai voia, mai ales că te înregistrează şi copiii şi preiau modelul de părinte pe care îl oferi fără să-ţi dai seama.
ma multumesc si cu instantanee
Mi-aduc aminte că aveam un prieten care era frate în Sf Munte care avea nevoie pentru călugărie de nu ştiu ce aprobări de la Patriarhie şi mereu se iveau piedici în obţinerea lor. În vreme ce-mi povestea asta şi eu îl compătimeam el mi-a zis ceva care m-a contrariat la început "Lasă, c-aşa-i mai fain!". Toate aceste mici întreruperi te ajută să te formezi, duc în final la o sporire a răbdării şi te ajută să te laşi în voia lui Dumnezeu şi în aspectele majore ale existenţei.  E o binecuvântare să-ţi dai seama de asta cât mai devreme, pentru că viaţa reală este spontană şi trebuie să fim pregătiţi pentru plusurile şi minusurile ei, pentru răsturnări de situaţie în interval de 5 minute.

Postarea asta e inspirată de o lady de trei ori mai flexibilă ca mine ( pe puţin) şi dinamizată de faptul că anul acesta, de ziua lui - 1Mai, tati a avut în program ... o înmormântare, ceea ce a ne-a deturnat toate planurile. Lasă, c-aşa-i mai fain :)

Sunday, May 6, 2012

Mai fericit este a da decât a lua

Dacă la o familie cu trei, patru membri o combină frigorifică este suficientă pentru depozitarea mâncărurilor perisabile, la o familie de 8 persoane e clar că, mai ales când vremea e caldă, nu prea faci faţă cu un singur refrigerator.
Ca oricărei gravide de trimestrul trei mi s-au deşteptat şi mie instinctele de a-mi aranja cuibul pentru ca la venirea pe lume a puiului să nu mai fie alte obiective casnice majore de rezolvat, în afara programului de mămică. Prin urmare i-am prezentat domnului soţ cererea de a mai achiziţiona un frigider. De data asta vreau să fie nou, ca să nu-l mai duc în fiecare an la reparaţii cum am păţit până acum cu cel pe care-l am. În realitate, în timp vreau să iau două, pentru că actualul e luat de la second hand şi a mai fost doftoricit de 4 ori în viaţa lui, iar actualmente este iar bolnav. 
Răspunsurile pe care l-am primit au fost evazive (replici care să pună în stand by insistenţele mele), întrucât partea masculină este responsabilă cu autovehicolul familial pe care-l consideră neîncăpător şi doreşte să investească în achiziţionarea unui microbuz. Nu am auzit niciodată refuzuri, întrucât sunt fericita soţie a unui om diplomat, dar judecând după entuziasmul cu care studiază piaţa auto şi după oboseala ce iese la iveală de fiecare dată când îl invit la Flanco sau Altex, am dedus că trebuie să-mi tai voia, ca să nu devin cicălitoare şi nesuferită. În definitiv, trăieşte şi el în aceeaşi casă şi va trebui să ia o decizie când va vedea cum se strică diverse alimente (mai primim şi noi de pe la ţară o căpşună, o roşie).
Ieri seară, fiind eu la cumpărături, m-am întâlnit cu o familie de preot dragă nouă, pe care n-o mai văzusem de mult. Din vorbă în vorbă, am ajuns şi la chestiunea cu frigiderul. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor când l-am auzit pe părinte spunând "Alegeţi-vă voi ceva care să vă convină, că vreau să vi-l cumpăr eu!" apoi, ca să se smerească pe sine zice "Şi aşa dau banii pe tot felul de prostii..." Îi cunosc de mult şi ştiu că nu nici foarte bogaţi, nici nechibzuiţi cu banii. Deşi mă bucur nespus, mă simt prost să primesc aşa o milostenie.
pică pară mălăiaţă
Discutând asta cu cineva apropiat am primit un răspuns care m-a ajutat duhovniceşte (să nu cred cumva că Dumnezeu mă ajută să şuntez ierarhia familială de El rânduită) "Dumnezeu ţi-a dat ceva să taci din gură ca să-ţi laşi soţul să-şi poată vedea nestingherit de problemele pe care le consideră prioritare. Pentru el ai primit ajutor în fond :)"

Saturday, May 5, 2012

Vaporase

editura Casa
explicatii pentru pliere
pregatiri pt apa din cada :)

Soluţii

Dintre cumpărăturile de ultim trimestru care atenuează micile inconveniente specifice perioadei:
seara, după ore bune de stat în picioare
  • papuci cu talpă ortopedică de plută, căptuşită cu piele, suficient de laţi pentru picioare umflate de luna a noua. Ce-i drept, nu sunt tocmai eleganţi ("mami şi-a luat cei mai urâţi papuci de la Deichmann") dar sunt de neînlocuit la plimbări, susţin foarte bine bolta piciorului, şi nu jenează cu nimic conformaţia anatomică pe care o am.
  • păturele absorbante de unică folosinţă pe care le voi folosi în maternitate, mai ales că, la celelalte na;teri, în primele 24 ore nu mi s-a întâmplat să nu pătez cearceaful şi să nu trebuiască să milogesc pe lângă infirmiere să schimbe lenjeria (nu eram singură în salon şi mai şi veneau vizitatori la mămicile din paturile învecinate şi era penibil)

Thursday, May 3, 2012

La coadă la har


Ne-am închinat şi noi la moaştele sfântului Calinic. A  fost o reântâlnire după 9 ani. Atunci am fost amândoi cu fetele la Cernica: am mers cu trenul, tramvaiul şi autobuzul până la mănăstire şi am avut parte de multă linişte în biserică (nu era mai nimeni) Aşa micuţe şi iubitoare de zburdălnicii cum erau, Iuli şi Maria s-au manifestat în mod deosebit la racla cu sfintele moaşte: o mângâiau şi o sărutau apoi îşi lipeau obrăjorii de ea şi n-ar mai fi vrut să plece. Chiar şi atunci când noi, părinţii, ne-am fi dus la masă, căci ne chemase un părinte la trapeză, ele nu s-ar fi dezlipit de acolo. Aşa ceva nu ni s-a mai întâmplat  decât la mormântul cuviosului Paisie aghioritul.
 De data asta am stat la coadă (cu excepţia mezinului care a avut prioritate) dotaţi cu umbrele de soare, cu sticle de apă, cu rezerve de ronţăit (mere feliate şi rondele de morov), ba char am cărat cu mine şi un scaun pliant mititel pe care a mai stat Eca. Măcar trupeşte ne-am nevoit puţin (ştiu pe cineva care pleca la sfânta Parascheva în pelerinaj şi simţea că se foloseşte mai mult dacă poartă o pereche de pantofi mai strâmţi)
Persoanele din faţa şi din spatele nostru stăteau la taifas aşa că degeaba le-am spus eu copiilor dinainte că ar fi bine să stăm liniştiţi rugându-ne în taină până ajungem la raclă. Nici eu n-am putut să mă dezmeticesc şi să mă adun, mai ales că tomai în dreptul nostru poliţiştii au avut două incidente: o femeie bolnavă psihic care se certa strigând în gura mare la un personaj imaginar şi un şarlatan care încerca să vândă celor care aşteptau să se închine nişte pliante (care oricum se ofereau gratis după ce treceam de raclă).
Lângă sfântul Calinic am stat prea puţin timp şi nu am putut cuprinde măreţia momentului la nivel conştient, dar sunt încredinţată că blagoslovenia lucrează.

video
  • "Ce zice tati, e de acord?" "Nu zice nimic, dar are o mutră de DA"
  • M-am spălat pe toate mâinile
  • Ăştia parc-ar fi chiloţii lui Goliat!(de când sunt în trimestrul 3 am într-adevăr dimensiuni uriaşe)
  • Eca atinge din greşeală pielea cuiva epilat mai de mult. Neştiind despre ce e vorba, îşi explică: "Vai, are şorici!"
  • De 1 aprilie, în încercarea de a-l minţi pe tati: "Alo, tati, cred că mi-am pierdut ghiozdanul!" "Ei, nu mai spune! O fi la mine în maşină..." "Cum să fie acolo, când eu îl văd sub birou?"
  • Cineva le spune copiilor: "Vorbiţi între voi în laude şi în cântări duhovniceşti!" Nimeni dintre ei nu-şi aminteşte nici un verset. Ca să curme tăcerea penibilă, unul se scuză în numele tuturor:"Tu chiar crezi că noi avem ceva în cap?"

Tuesday, May 1, 2012

Cu întârziere, poze Paşti

în sâmbăta mare nici un plod n-are somn
o mămică obosită
mai durează mult?
nu le lupem
un cadou fiţos
nu pace bleta, e ulâtă