Saturday, February 28, 2015

Opinii desarte

Inca de cand m-am apropiat de biserica mi-au fost dragi scrierile de si despre calugari. Desi nu consider ca m-as regasi intre zidurile unei manastiri, mi-a placut dintotdeauna sa cochetez cu abordarea monahala a vietii duhovnicesti. Nu stiu daca e o pista falsa, dar asta simt ca imi misca sufletul. Sunt foarte atrasa de anumite aspecte ale acestui stil de viata.

Printre lucrurile care ma fascineaza se numara si viata pustniceasca "a celor ce se intraripeaza cu dumnezeiescul dor". Astfel, cu toate ca traim in lume si avem inevitabil o viata sociala destul de activa prin copii, gasesc ca o anumita doza de insingurare imi este foarte folositoare si ma pune la adapost de multe vorbe desarte si clevetiri.

Mult, foarte mult, ma ajuta in aceasta linistire si faptul ca nu sunt obligata zilnic sa merg la un serviciu. Cand stateam cate jumatate de zi la spital cu colegii nu era prea usor sa nu ma las atinsa de tulburarea generala (din cauza slabiciunii si nestatorniciei mele). In micul meu univers casnic ma pot misca liber, ma pot interioriza mai degraba decat intre straini si-mi e mai usor sa iau aminte la mine.

De curand am invatat sa pun in practica doua strategii (pe care le cunosteam inainte doar la nivel teoretic) prin care se poate omul detasa de intrigile lumesti. In primul rand sa nu contrazic pe nimeni care-si sustine fervent punctul de vedere. E o ispita sa te inflacarezi aducand argumente unui om pe care-l simti inchis in parerea lui. Daca nu te trezesti cu o ploaie de resentimente dupa confruntarea verbala cu el, in cel mai fericit caz ramai doar la un duel steril al vorbelor.

In al doilea rand nu trebuie sa cad in capcana intrebarilor de genul "ce parere aveti despre?". Daca nu e un subiect care ma vizeaza in mod direct e o risipire de energii interioare sa incerc sa patrund problema si sa clarific o concluzie. Gresit. Nu trebuie sa ma simt obligata sa emit opinii despre ceva, cu atat mai mult despre cineva (nu tre' sa-mi pun intrebari stupide despre a fi sau a nu fi Charlie). De ce sa-mi bat capul cu chestiuni care nu ma privesc? Mai de folos e un "nu stiu si nici nu ma intereseaza" decat 100 de vorbe goale.

Mai mult ca oricand, astazi e nevoie ca omul sa fie selectiv, altminteri informatia e coplesitoare. E nevoie de un pic de calcare in picioare a slavei desarte care nu vrea sa te cosidere altii un om neinteresant care nu gandeste, dar cu acest strop de smerenie ajungi intr-o mare a libertatii interioare, unde gandul se poate indrepta nestingherit spre taramuri unde e cu adevarat nevoie de ocarmuirea lui.

Monday, February 23, 2015

La inceput de post...

... ma simt motivata sa fac ordine si curatenie nu numai la nivel digestiv, unde ma simteam deja supraincarcata, ci si in viata mea in general.

Simt nevoia unei reorganizari interioare si a unei redefiniri personale. Abia astept sa ma spovedesc. Sunt foarte tentata sa tin un jurnal al suferintei interioare (pentru ca sunt o persoana pe care vrajmasul o prinde in cursa in special pe partea rationala, de pofte nu ma prea plang) pe care sa-l analizez cu ochi critic din cand in cand. Ca argument contra ma retine faptul ca nu mi se pare o idee buna sa ma opresc asupra evenimentelor si starilor negative. Poate e mai bine sa le las sa treaca, sa le duc cu mine la mormant fara sa le dau importanta.

Incerc sa transform iubirea lumeasca pe care o port in inima in iubire duhovniceasca, chiar daca asta inseamna durere pentru egoismul meu. De asemenea fac eforturi uriase sa-mi canalizez constructiv sensibilitatea si sa ma detasez de orice simt ca ma atinge distructiv.

Vreau sa fiu mai consecventa in lucrarea launtrica fiindca acesta e singurul mod in care pot sa ma mentin intr-o stare buna si sa-i bucur pe cei din jurul meu. Cu orice pret trebuie sa disimulez ingrijorarile, tristetile si deznadejdile fiindca nu vreau sa transmit copiilor o astfel de mostenire stricatoare de suflet.

Trebuie sa-mi planific tot ceea ce vreau sa intreprind pentru sanatatea mea, fiindca altfel dau uitarii aceasta nevoie de autoingrijire. La urma urmei grija pentru trup e grija pentru bunastarea copiilor mei (si cei pe care-i am, si cei care poate vor mai veni) si are acelasi rol pe care il are antrenamentul pentru atleti, ca sa fac o comparatie cu iz biblic...

Sunday, February 15, 2015

:)

Bai, tu cum poti sa fii asa evlavioasa? Incerc si eu, da' mie nu-mi vine deloc...
"cel mai iubit dintre pamanteni"
asa-l numeam eu cand era bebelus

Ca antidot...

impotriva depresiei, folosesc in primul rand Paraclisul Maicii Domnului:
"Umple Preacurata de veselie viata mea, daruindu-mi bucuria ta cea nestricata, ceea ce ai nascut pricina veseliei!"
"Umple de bucurie inima mea, Fecioara, ceea ce ai primit plinirea bucuriei si ai pierdut grija pacatului!"
Vindeca multe rani facute de duhurile rautatii.

Apoi trebuie sa am mare grija la programul de somn, sa prind cat mai mult inainte de 12, eventual sa atipesc putin dupa-amiaza. Nu-mi prea ies planurile cu somnul, dar supravietuim.

Foarte bun mi s-a parut si mersul descult prin zapada sau apa rece. Te invioreaza evident. Am o prietena care s-a mutat din oras mai la munte si imi spunea: "Draga, aici in loc de cafeaua de dimineata, ies afara in aer liber la racoare si ma simt excelent toata ziua."

Nu in ultimul rand, un important factor de echilibru interior sunt si plimbarile lungi. Caut sa nu pierd mai ales zilele insorite, fiindca lumina soarelui ma binedispune instantaneu. Am vazut si pe fetele copiilor cum se schimba expresia de la plictiseala la entuziasm dupa iesirile in parc sau chiar in fata blocului. Nu e ceva ce observ doar uneori, e regula.




Elena chiar trage sania :)


Cand e vant, ploaie si nor, tricotatul isi are, pe langa latura utilita, rolul lui benefic pe plan psihic.
scuzati dezordinea, dar n-am timp de editat instantaneele


Saturday, February 14, 2015

Delicatete

In perioadele mele bune fac rugaciune inainte de masa. In schimb, cand ma pliez pe program de sugar mic, mamanc grabita, uneori in picioare, iar de rugaciune imi amintesc mai rar.
Pe copii i-am invatat insa sa multumeasca lui Dumnezeu si inainte si dupa masa si, spre rusinea mea, ei sunt mai consecventi ca mine.
Odata am intrat val-vartej in bucatarie si infulecam fara randuiala, dar am vazut cu coada ochiului ca unul dintre copii s-a ridicat discret de la masa ca si cand ar fi uitat sa-si zica rugaciunea, a spus Tatal nostru, apoi a inceput sa inchine spre masa.
"Ce faci, draga, binecuvantezi mancarea?"
"Nu, inchin si eu lumea care nu s-a inchinat..."
Nu am simtit nimic ostentativ sau dispretuitor, ci doar o grija ca totul sa fie asa cum ar trebui. M-am rusinat si m-am induiosat in acelasi timp.

Nasa

...pentru a patra oara in viata mea:




Friday, February 13, 2015

Saratele cu untura

bucatareasa sefa

reteta





nu am impaturit foile si am mai adaugat 1 lgt de sare + maia


Monday, February 9, 2015

Un cuvant de folos...

...pentru mine, care ma preocup peste masura de nimicuri pamantesti:

"Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine."

E de pe Facebook , fragment dintr-o rugaciune a parintelui Arsenie Boca.
noile noastre jucarii, pietricele din Athos

Magneti

...ca suport de chei si cutite

+ fisicuri de 1 leu


Saturday, February 7, 2015

Nume de animale


Mai nou asa arata creatiile artistice ale lui Grigo. Ii place nespus cum insirand niste litere poate forma cuvinte. Are si un jurnal (mazgalit fara mila) unde scrie cate un rand cand isi aduce aminte. Trebuie sa-i dicteze cineva, apoi ne pune sa citim sa verifice ca a iesit ce voia el.

Prin zapada




 Ne mai si imbracam cand iesim afara :))

Desculti...

video
...prin zapada

Thursday, February 5, 2015

O arbaleta...

din hartie si bete de inghetata
instructiuni aici

De primavara

Ieri am iesit la o plimbarica si am facut fotografii (eu si Grigo) la tot ce ne aducea aminte de primavara. Am cautat sa gasim micile semne ale vietii ce pulseaza in subteran sau detalii care i s-au parut lui frumoase, de-asta printre verdeturi si frunze uscate am strecurat si o baterie Toshiba aruncata in gradina blocului :)

baloanele sunt o necesitate :)







cu degetelul explorator




catelul blocului


o radacina +botoseii fotografului :)


si bineinteles, ghiocelul (goicelul, dupa Elena)
dupa sarma ghimpata...