Tuesday, February 28, 2012

Armele sfântului Constantin

 Dintotdeauna am considerat că desenul, la copii în special, nu trebuie apreciat după criterii estetice, drept pentru care m-am ferit să comentez în vreun fel ceea ce am văzut pe foile "muncite" de ei. Cred că toate mâzgălelile au mai degrabă funcţii psihologice: de eliberare a tensiunilor interioare, de exprimare a trăirilor pe care nu le pot încă verbaliza, de problematizare şi autocunoaştere.
 

Sunday, February 26, 2012

Febră

          Cinci copii virusaţi şi nedoftoriciţi decât cu ceaiuri, în diverse stadii de boală, a căror mamă nu a fost în stare să le gătească azi, iau masa în pat şi privesc la un filmuleţ cu Shirley Temple  - "The little colonel". Pentru ei drăgălaşa actriţă va rămâne totdeauna "Heidi", deşi, vorba Mariei, "nici un film nu e fain cum e cartea" (cu argumentul ăsta m-a refuzat când am vrut să-i caut o ecranizare la "Cei trei muşchetari" pe care a citit-o de mai multe ori - "sigur o să fiu dezamăgită" ).
Maria şi Ionuţ- extreme ale manifestării umane la 39 grade
         Deşi lucrurile nu merg ca pe roate, avem a mulţumi sponsorilor noştri (bunicii) şi Celui Care le-a trimis gândul de a ne face surpriză o pizza Party vegan tocmai când aveam nevoie.

Saturday, February 25, 2012

Rugăciunea necontenită şi rugăciunea isihastă nu sunt totuna

 Am selectat câteva fragmente dintr-o postare care m-a bucurat şi m-a inspirat pentru o lucrare interioară mai intensă în postul mare:
           Sunt multe de spus despre rugăciunea inimii. Ea cunoaşte mai multe trepte. Una este rugăciunea inimii, alta este rugăciunea care se săvârşeşte în minte. Originea ei stă în porunca Apostolului Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat! (I Tes 5, 17). Sigur că în vremurile acelea în care scria Apostolul, nu existau călugări. Îndemnul acestuia era adresat tuturor creştinilor. În mod cert au existat atunci creştini care au împlinit cuvântul din epistola paulină. Porunca pe care ne-o dă Apostolul Pavel este actuală şi valabilă nu numai pentru monahi, ci şi pentru creştinii de rând.
            - Credeţi că isihasmul, ca tradiţie de rugăciune ortodoxă, poate fi practicat şi în lume? Se poate practica rugăciunea inimii în condiţiile societăţii de astăzi? Poţi fi în pace cu Dumnezeu, cu semenii şi cu tine însuţi şi te poti despătimi în mijocul lumii în care trăim?
            - La aceste întrebări răspunsurile au fost destul de neclare. Au apărut în zilele noastre diverse idei şi exista chiar şi o revistă pentru isihasm, în care se spune că isihasmul este cea mai buna metodă pentru lumea actuală de a fi în armonie cu universul. Se face o mare confuzie între isihasm şi rugăciunea neîncetată. Isihasmul înseamnă pustnicie.

„A crede că isihasmul este bun pentru oricine reprezintă un gând incorect şi nereal“


Noi să facem cum spune Apostolul în altă parte: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu“. Făcând astfel, cel aflat în lume poate ajunge la rugăciunea necontenită.

Metoda Sfântului Vasile cel Mare

Pentru a dobândi rugăciunea necontenită trebuie să facem astfel. Să zicem că te-ai trezit din somn dimineaţa. Mintea ta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu şi să spună: „Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai mai dat o zi“. Pentru că puteai să mori. Este atâta lume care se culcă seara şi nu se mai trezeşte a doua zi. Atunci când te speli pe faţă, dimineaţa, să zici: „Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat această materie minunată, apa, care mă curăţă şi este bună pentru sănătatea oamenilor“. Când te îmbraci cu haina ta, mintea să înalţe iar un gând către Dumnezeu: „Mulţumesc, Doamne, pentru haina aceasta care îmi acoperă goliciunea trupului şi mă apără de intemperii“. Şi tot aşa, în tot ceea ce faci, ai rugăciune necontenită. Acest mod de vieţuire este realizabil pentru omul de rând.

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci

Un exemplu de astfel de prezenţă l-a dat ca pildă Parintele Paisie Olaru. La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat:
Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“.
 

Cioco

Am "păcătuit" faţă de principiile mele de alimentaţie :) şi am făcut o tavă imensă cu ciocolată de casă:

Friday, February 24, 2012

Cattier

Din coşul meu virtual de la Bio Beauty cu produse bio am testat o pastă de dinţi cu ulei esenţial de rozmarin (are un gust acceptabil, o culoare cam respingătoare - un verde ca de mucegai, dar e eficientă şi, în plus, se laudă că este şi remineralizantă ceea ce ar fi grozav pentru Eca) şi un şampon pentru păr gras (tot cu rozmarin, curăţă excelent fără să fie nevoie să consumăm o jumătate de litru la spălare şi conferă volum şi strălucire, fără a produce iritaţii pe scalp)

Iubirea datorată

Unul dintre scopurile căsătoriei, oricât de mare ar fi taina aceasta în Hristos şi în Biserică, este ferirea de desfrânare (element destul de dificil de abordat, chiar şi de către duhovnici). Ceea ce nu pot eu înţelege este expresia "iubirea datorată" care în contextul de mai jos cred că se referă la iubirea trupească datorată.
1.Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2.Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3.Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4.Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5.Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.(1Corinteni cap 7)

            Va să zică relaţiile trupeşti nu presupun întotdeauna o reciprocitate, aşa cum se menţionează referitor la abstinenţă, care trebuie neapărat realizată prin "bună învoială"? Mă gândesc că "datorată" sugerează că nu este neapărat nevoie de reciprocitate la nivel de libido. Totuşi, cred că acceptarea bilaterală la nivel psihologic a actului sexual este indispensabilă unei relaţii armonioase.

            "Iar dacă se întâmplă ca unul din voi să aibă un temperament mai domol şi celălalt mai vioi (e vorba de ritmul intrinsec al vieţii intime), atunci trebuie să se facă o jertfă din partea celui mai puternic pentru cel mai slab (nu zice care-i cel mai slab: cel domol sau cel vioi), care încet-încet va fi ajutat să-şi dobândească sănătatea sufletească"- pr Paisie Aghioritul, "Viaţa de familie"

             Există cazuri în care femeia (bisericoasă, dar copleşită de greutatea crucii propriei fertilităţi) încearcă să impună un regim mai auster în viaţa conjugală. De aici se ajunge la tensiuni pe care bărbatul încearcă să le gestioneze scripturistic şi aduce în ecuaţie ideea cu iubirea datorată, şi-şi revendică dreptul de stăpân asupra trupului femeii. Stăpân să fie, dar să-şi aducă aminte de apostolul pe care se presupune că l-a auzit la cununie: "bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor" şi că "nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte". De ce aşa explicită mila asta faţă de trupul femeii? În parte şi pentru a înţelege de ce acesteia îi vine greu să dea o noapte romantică pe 3 luni de vărsături ulterioare (ca să nu mai pun la socoteală şi alte multe dureri) şi pentru a i se da libertatea de a spune "da" fără să fie încolţită cu argumente teologice.

        Ba încă nu mi-a venit să-mi cred urechilor ce am auzit din gura unui cucernic reprezentant al "bărbaţilor refuzaţi": "În vremurile noastre suntem asaltaţi vizual cu ispite şi de aceea înfrânarea e aproape imposibilă". Îngrozitor! Te tulbură indecenţa femeilor de pe stradă şi vii acasă pentru a-ţi descărca oarecum patima ta urâtă? Acesta e un preţ al fidelităţii şi ar trebui ca soţia să-ţi fie recunoscătoare? Cred că paza simţurilor şi cultivarea gândului curat faţă de imaginea trupului omenesc sunt soluţii mult mai elegante. Nu spune nimeni că e uşor, dar se poate. De-asta ai cortexul în dotare la etajul superior.











Sunday, February 19, 2012

Mici probleme

          Incisivii centrali superiori definitivi ai Ecaterinei au nişte pete albe pe marginea incizală pe care le-am observat chiar de când au erupt. Deşi pe ea a mai văzut-o dentista la care merg, nu s-a sesizat şi nu mi-a spus nimic. Din fericire pe net se găsesc materiale utile care m-au ajutat să înţeleg că nu e o chestiune de neglijat şi că există chiar şi tratament local.
         Denumirea acestei modificări de culoare (discromie) este "pata cretoasă", este o displazie dentară dobândită, consecinţă a acţiunii unor factori ce acţionează în perioda de formare a structurilor dentare, înaintea erupţiei dinţilor respectivi (în cazul meu, până în 6 ani). Apar simetric hipoplazii - mici şanţuri sau godeuri pe suprafaţa dintelui (bine că nu e cazul nostru) sau hipomineralizări de smalţ (când fatorii etiologici au acţionat în perioada de mineralizare a smalţului) - aceste pete cretoase.
        Dintre cauzele enumerate în sursa citată pot identifica în catul fetiţei mele:
  • boli infecto-contagioase ale copilăriei - a făcut varicelă în perioda de sugar
  • traumatism pe dinţii de lapte între 1-3 ani
  • dezechilibrul fosfocalcic (pe care doar l-am bănuit, el nefiind niciodată depistat la analizele pe care i le-am făcut)
  • alăptare peste vârsta de 8 luni - autoarea are acolo o notă 39 cu trimitere la un aşa-zis studiu, pe care n-o găsesc la sfârşitul cărţii. Din câte ştiu alăptarea prelungită nu poate fi decât benefică, laptele matern nu dă carii ca biberonul pentru că jetul este propulsat în spatele limbii, iar absorbţia de calciu este optima din laptele de mamă, comparativ cu al altor specii.( citiţi de aici şi aici dacă aveţi dubii)

Friday, February 17, 2012

Gândul bun

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la Bruce Lipton (şi aici) este că m-a ajutat să conştientizez nişte gânduri care nu sunt neapărat din categoria celor care trebuie spovedite la o mărturisire clasică, dar pe care trebuie să le resping cu perseverenţă, până când gândirea pozitivă devine o obişnuinţă.
Cel mai la îndemână exemplu ar fi lupta cu convingerea că naşterea nu va decurge bine pe care am avut-o de fiecare dată în mod nejustificat. Mi-am creat singură o stare de indispoziţie care a avut repercursiuni asupra dispoziţiei mele şi, implicit, asupra atmosferei din familie. Am "programe" despre naştere instalate din copilărie, care mă fac să identific travaliul cu agonia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin multă rugăciune, abia în sala de naşteri (cu excepţia primei expulzii care părea că nu se mai termină) m-am simţit eliberată de frica asta chinuitoare care m-a însoţit cele 9 luni de sarcină şi am fost învăluită de o liniştite aparte.
Mai am o mie de alţi paraziţi cu care m-am infestat de-a lungul timpului  (gândul că oricum voi fi hipertensivă şi voi avea diabet şi glaucom , pentru că şi bunicii mei au fost bolnavi de aceleaşi chestii; că vom face accident, de fiecare dată cînd avem de făcut un drum lung; că s-a întâmplat ceva cu copiii în drumul de la şcoală spre casă şi multe altele...) În esenţă dacă toate ar fi înlocuite cu gândul cel bun, cu credinţă şi nădejde, am putea merge ca Petru pe apă. Uşor de zis...
P.S. Nu rezonez cu tot ce auziţi în video de mai sus, selectez ceea ce mă ajută.

Mofturi

partea superioară
partea de jos
Ca să am o pâine cu coajă mai subţire (când eram mică mie-mi plăcea coaja crocantă a pâinii, mai ales colţul, dar copiii mei nu o mănâncă şi mă aleg cu o mulţime de resturi după mesele la care nu pun o pâine moale):
  • coc pâinea la foc iute, aproximativ 40 minute în cuptorul meu
  • înainte de a o pune în tavă o modelez şi o acopăr uniform cu un strat subţire de făină (excesul se îndepărtează uşor chiar şi după ce s-a copt)
  • de cum o scot din cuptor o învelesc într-un prosop de bumbac (umed sau nu, în funcţie de cât de rumenită mi se pare) şi o las aproape până se răceşte 
  • o păstrez în pungă de plastic 

Întrebări incomode


O idee despre prezentarea unor subiecte delicate. Poate cam devreme, poate prea explicit... În nici un caz nu sunt adepta instaurării unor tabuuri, pentru simplul fapt că ne pare dificil să abordăm problema.

Wednesday, February 15, 2012

Embrio

           În Pravila bisericească a lui Nicodim Sachelarie, ediţia a doua, editată de parohia Valea Plopului, judeţul Prahova în 1966 găsim un text interesant, şi anume: "La copiii născuţi monştri a căror înfăţişare este mai mult de animal decât de om, la botez se obişnuieşte formula: "Botează-se, dacă este om,..."
Aceste cuvinte ne ndreptăţesc oare să credem că din împreunarea a doi oameni poate să nu se nască un om, ci un animal?  Greu de crezut... (vezi şi depre sfântul Hristofor, cel cu cap de câine )
           Mi-a atras atenţia acest paragraf pentru că am avut o discuţie cu cinevă despre ecografia de sarcină pe care a făcut-o, la care s-a evidenţiat doar un sac vitelin gol. Medicii spun că acest fel de sac a conţinut un embrion cu defecte genetice majore, deci un "monstru". Astfel se relizează conservarea speciilor, prin eliminarea (autoliza?) la o vârstă gestaţională foarte mică a acestor embrioni mutanţi.

Saturday, February 11, 2012

Mai mult decât "dar din dar"

            Câteva hăinuţe tricotate de mine care i-au rămas mici Ecaterinei şi pe care vreau să le dau.... Constat că simt cu totul altceva când dăruiesc lucruri primite sau chiar cumpărate, faţă de milostenia făcută din lucrul mâinilor mele: îmi e mai greu să dau, dar pun mai multă dragoste în plăsuţa respectivă :) De-asta zic c-ar trebui daţi la pomeniri colaci făcuţi de mâna celor care l-au iubit pe cel adormit...Nu se ştie dac-aş fi în stare să şi fac vreodată ceea ce spun. De exemplu săptămânile trecute am făcut în trei rânduri prăjituri ca să şi dăruiesc vreunui om sărman. Totul a rămas în stadiul de dorinţă dat fiind faptul că cele 6 "termite" ale mele au devorat totul.
ultimele gogoşi salvate

Carpaţi (n-a mai ajuns să fie asamblată în forma clasică)


cornuri cu rahat


Răstălmăciri

12. Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.
13.Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14.Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15.Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16.Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? (I Corinteni, cap.7)
          Folosindu-se de cuvintele Sfântului Apostol Pavel unii duhovnici cu experienţă în Occident minimalizează importanţa tainei căsătoriei, spunând că important ar fi, în principiu, să existe fidelitate faţă de un singur partener şi nu consideră vinovaţi de curvie pe cei uniţi prin căsătorie legală. Există însă mai multe stadii ale acestui păcat. Nu pot fi judecaţi la fel cei care confundă validitatea tainei cu actul juridic (mulţi dintre părinţii noştri trăiţi şi îndoctrinaţi în comunism n-au avut habar că ar fi vreo diferenţă) cu cei pentru care promiscuitatea este un mod de viaţă şi n-au nici o intenţie de a întemeia o familie (oameni de moravuri uşoare care robesc poftelor).
          De asemenea aceşti păstori nu văd nimic în neregulă nici la căsătoriile între membrii confesiunilor religioase diferite, mai ales atunci când se obţine făgăduinţa ca pruncii să fie luminaţi cu Sfântul Botez. Canonul 72 de la Sinodul VI ecumenic ne lămureşte însă că biserica are o anumită rânduială pentru cei botezaţi (cărora nu numai că nu li se îngăduie să se cunune cu eterodocşi, ci chiar dacă au săvârşit aceasta să se despartă - greu cuvânt) şi alta pentru cei care au fost chemaţi la credinţă fiind căsătoriţi în legea lor.
           Vedem prin Vieţile Sfinţilor multe cazuri în care doar unul din părinţi era creştin (iată o mângâiere pentru femeile noastre necăjite care vieţuiesc cu bărbaţi necredincioşi botezaţi totuşi) iar legătura aceasta a rodit un vlăstar vrednic de slava cerească:
"Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon."(aici)










  

Wednesday, February 8, 2012

Pâine

video

         Mi-am clarificat câteva de întrebări legate de făină: ce-i cu cifrele de pe ea, ce-i cu cenuşa, de ce făina albă e incriminată pentru ateroscleroză mai ceva ca slana ( ştiam că 97% colesterolul din organism este de provenienţă endogenă, adică este produs în corpul nostru, nu absorbit din alimente)

          Gradul de extracţie al făinii reprezintă canitatea de făină obţinută din 100 kg de grâu. Tipul de făină este caracterizat printr-un conţinut în cenuşă (nu făina conţine cenuşă, ci aşa se evaluează calitatea ei, prin reziduurile rezultate în urma arderii unei probe) şi se exprimă în procente faţă de substanţa uscată şi înmulţit cu 1000: ooo, 480, 650, semialbă 800, 900, neagră 1250, dietetică 1750, 2200. Datorită faptului că substanţele minerale, celuloza şi hemiceluloza sunt repartizate preponderent spre periferia bobului, cu cât gradul de extracţie e mai mare, cu atât creşte indicele de cenuşă, iar făina e mai închisă la culoare, mai bogată în minerale, proteine, celuloză, vitamine, enzime.
             Făina albă se obţine prin îndepărtarea germenilor (vit B, E) şi a porţiunii periferice a bobului de grâu (aminoacizi esenţiali- constituenţi ai proteinelor ce nu se produc în organism, vit.B, fier, calciu, mangan, fosfor, seleniu şi fibre alimentare). Fibrele alimentare scad nivelul colesterolului, încetinesc absorbţia glucidelor, stimulează peristaltismul intestinal şi menţin senzaţia de saţietate.
             Consumând făină rafinată (comparativ cu acelaşi volum de făină integrală)  carbohidraţii se absorb rapid în circulaţia sangvină producând creşteri ale glicemiei care necesită descărcări mai mari de insulină şi, prin urmare se ajunge mai repede la epuizarea rezervelor pancreatice->diabet instalat mai devreme. Tot pe fondul acestor glicemii crescute sunt alterate anumite proteine din peretele arterial, iar organismul foloseşte drept mecanism reparatoriu LDL colesterolul, iniţiindu-se formarea plăcii de aterom (aici ) sau, o altă a ateromatozei ar fi glicozilarea LDL şi legarea lui ulterioară de proteoglicanii din intima arterelor (pag 6).
Deci "The whiter the bread, the quicker you are dead" - "Cu cât e pâinea mai albă, cu atât atât ţi-e moartea mai aproape"

Sunday, February 5, 2012

Vocabular

          De-acum Grigo începe să vorbească mai bine şi nu vreau să pierd câteva din cuvinţelele ciudate pe care le spunea:

o Monalisă la primul surâs de dimineaţă
  • creion, carioca- ghia
  • elefant-gua
  • girafă-lung
  • mâncare- niamnia 
  • minge-bamba
  • păpuşă-iaia
  • sân- agă
  • şuşu-roşu
  • taxi-caşi
  • leopard-panda
  • urs- moi
  • Eca, Nuţ, Mia, Lulu
  • ultima achiziţie este "Şunghi" pe care mi-a luat ceva timp să o decodific. Vrea să însemne singur, pentru că, mai nou, îi place să încerce să se autoservească şi să nu mai fie manevrat de noi: apa-şunghi, niamnia-şunghi, botoşei-şunghi
  • Fetele s-au distrat pe seama lui şi l-au învăţat să stea picior peste picior, aşa că dacă-l întrebi "Cum stă Monalisa?" se aşează automat în poziţia corespunzătoare.

Saturday, February 4, 2012

Grija pentru trup să nu o faceţi spre poftă

           Ce nu fac doamnele pentru un perineu în formă?
  • exerciţii Kegel: contracţii ale muşchilor perineali (aceleaşi pe care le efectuăm pentru întreruperea jetului urinar) fără implicarea muşchilor abdominali sau fesieri, corelate cu expirul sau inspirul. Sunt la îndemâna oricui, se pot face oricând, dau rezultate în tratamentul incontinenţei urinare şi, practicate zilnic în ultimele luni de sarcină pregătesc perineul pentru naştere (asta dacă nu cumva vreun ginecolog grăbit strică totul)
  • masaj perineal cu ulei de măsline sau cu un gel rehidratant care zice-se că n-ar avea substanţe farmacologice prin el, relaxând voluntar musculatura şi presând dinspre vagin spre perineu apoi masând bilateral în formă de U. Manevra trebuie să fie blândă, nedureroasă (cel mult senzaţie de înţepătură) iar presiunea se menţine până la amorţirea zonei respective (maxim 2 min)
  • dispozitiv Epi-No pe care nu îl agreez datorită implicaţiilor senzoriale care contravin principiilor mele. Metoda constă în simularea unei epulzii cu ajutorul unui balon gonflabil la dimensiuni progresive. 

Friday, February 3, 2012

Seară de iarnă

           În timp ce băieţii fac un nou loc de parcare mutând munţi de zăpadă, noi, fetele, stăm în casă şi citim sau croşetăm. În sfârşit am terminat un fular. "Seamănă cu un guler de clovn." " Ba cu gâtul unei iguane nervoase." Modelul este de aici

Thursday, February 2, 2012

O muncă neobişnuită

           Am găsit un bloguleţ, un bloguşor care mă inspiră în lupta pentru a proteja dragostea dintre soţi de seismele provocate de mentalitatea egoistă şi feministă sădită în mine cu grijă de lumea necreştină în care am trăit până la prima spovedanie.

        "La sfârşitul carierei un om a fost chemat la birou pentru a fi chestionat în legătură cu pensia, apoi a fost întrebat dacă soţia sa a avut serviciu. El a răspuns: "A muncit toată viaţa să mă facă pe mine fericit. Eu am câştigat traiul, dar ea a făcut ca viaţa să merite să fie trăită" (care ştiţi engleză, citiţi mai bine textul original decât adaptarea mea stângace) Viaţa să merite trăită... Am uitat oare esenţa, am uitat că a trăi pentru celălalt (aproapele) este ceea ce dă un sens existenţei?
         În ultimul timp Domnul a lucrat mult în inima mea, luminându-mă în legătură cu rolul meu de soţie. Dacă aş putea rezuma, ceea ce cred că face o căsnicie fericită de-a lungul timpului este aceasta:
     
          Trăieşte pentru a face viaţa celuilalt mai bună

          Răspunsul firesc al multora ar fi "De ce să fac eu asta, atâta vreme cât nici el nu face asta pentru mine?" Nu suntem deloc dornice să ne abatem atenţia de la greşelile lui şi să privim la "bârna din ochiul nostru" pentru a constata că în noi se află multe din motivele care îl fac să nu se comporte aşa cum ne-am dori. Datoria mea de soţie, şi mai ales de creştină, este să fiu preocupată mai mult de ceea ce ofer decât de ceea ce primesc.
         Străduieşte-te să devii femeia lângă care soţul tău se simte (afectiv vorbind) în siguranţă, chiar şi în privinţa slăbiciunilor lui. Asta poate fi foarte greu. Oricine din lumea largă poate să-l facă să se simtă incapabil, obosit, neîmplinit, slab. Dacă are un o fiinţă care să-i protejeze reputaţia, sentimentele, bărbăţia, care să-l odihnească, atunci cu siguranţă el va alerga la ea veselindu-se şi nu o va părăsi niciodată."

Wednesday, February 1, 2012

Păsări-lăţi-lungilă

           Azi, fiind Sf Trifon ocrotitorul podgoriilor, soţul meu a fost în câmp să binecuvânteze prin vii, astfel încât a trebuit să-i iau eu pe copii de la şcoală, ceea ce înseamnă că toată rutina mesei şi somnului de prânz s-a dus. Fiindcă nu am reuşit să prind o comandă prin telefon am pornit-o pe gerul şi gheţuşul ăsta şi am mers până la staţia de taxi ca un pinguin, cu Grigo după mine (n-aş putea să-l las sinur acasă). La întoarcere piticul n-a mai vrut să coboare din taxi. Plânsete. L-am păcălit cu nişte căţei vagabonzi pe care i-a plăcut să-i privească mai de aproape.
            Apoi n-a mai vrut să intre în casă. I-am făcut pe plac atât cât mi-a permis uterul meu gravid. Când am îngheţat l-am luat pe sus acasă. Proverbul cu "vorba dulce mult aduce" n-a mers nici de data asta. Iar plânsete. Înăntru n-a vrut să se dezbrace. Ok. Am făcut însă greşeala să-i dezleg fularul, neştiind ce cascadă de urlete voi declanşa. A plâns până n-a mai avut glas (cât pe-aci să vomite şi masa de prânz), şi orice încercare de a-l linişti a eşuat, în afară de propunerea şireată a Ecaterinei: "Hai taci că-ţi pune mami pe Bambi 2!"

           A urmat tăierea voii mele (voinţă dealtfel cam slabă în atare momente în faţa laringitei proarpăt acutizate de mersul prin ger şi de răcnete). Nu i-am rezolvat problema nici cu Bambi, pentru că în momentul în care au apărut în film câinii de vânătoare bebe s-a dus ţintă şi a închis calculatorul, apoi s-a pus iar pe plâns. Din fericire de data asta m-a acceptat să-l ridic în braţe şi să-l legăn. A adormit printre suspine. Mi-e greu să descriu sentimentele prin care am trecut ca să-mi dilat răbdarea şi dragostea, dar am găsit o postare care le cuprinde genial:
'Spui că e obositor să fii alături de copii. Ai dreptate.

Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic.

Aici însă greșești.
Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor.
Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor.
Ca să nu-i rănești.'

Janusz Korczak