Ma cert...

...cu copiii mei mai mari. In procesul de reciproca slefuire mai ies scantei. Asta pentru ca uitam cate ceva fiecare: eu uit ca un copil nu e o jucarie turnata pe matrita gandirii parintesti, ei uita sa porneasca de la premise binevoitoare fata de apartinatori.

De fapt nu le pot numi certuri, sunt niste confruntari pe cat de solicitante,  pe atat de interesante, in care ii descopar tot mai profunzi, tot mai abili in comunicare si mai bine conturati ca personalitate. Regret cateodata ca nu sunt inregistrate ca sa le revedem impreuna mai tarziu si sa le comentam cu intelepciunea pe care o vom dobandi odata cu trecerea anilor (si ei, dar si eu).

Poate sunt o ciudata dar adesea simt in conversatiile noastre in scop educativ si o componenta mistica. E ceva din acel "nu va ingrijiti ce veti spune" din evanghelii. E o mirare in fata a ceea ce mi se da cateodata sa spun, a neasteptatei intorsaturi pe care o iau replicile si a deznodamantului situatiilor pe termen lung.

Am un feeling clar ca lucreaza Dumnezeu prin mine (cea fara de rabdare si grabnica la scarbirea de aproapele) pentru binele lor. Si e  frustrant sa vezi cum uneori isi inchid inimile...