Am fost...

...de curand la o conferinta. De ani de zile nu am mai gustat tipul acesta de comunicare. Discursul a fost frumos, dar daca il scuturai putin de podoaba cuvantului, de muzicalitatea frazei si de prezenta scenica a protagonistului, nu ramanea prea multa substanta.

Mi.a placut ca a enuntat ideea ca nu iti alegi un partener de viata ca sa il transfiguram ulterior, fiindca schimbarile, si mai ales cele in bine, sunt dificil de realizat si necesita motivatie interioara pentru a fi durabile.

La extrema cealalta, m-a intrigat condescendenta cu care se referea la imaturitatea barbatilor. Enunta axiomatic faptul ca toti barbatii sunt niste copii. Apoi se arata foarte nemultumit de feminism care incurajeaza femeile sa conceapa copii "la tonomate" de material genetic, fara prezenta efectiva a unui barbat, ba mentiona si un studiu facut pe 200 de femei londoneze care preferau sa aiba mai degraba un caine decat un copil.

S-avem pardon, stimabile, de ce si.ar dori o femeie (atee) sa conceapa copii cu un copil mai mare, care mai vrea si sa fie sef, dupa ce ca lipseste mult de acasa si are o groaza de adictii, pe scurt, cu cineva care ii face viata mai grea? Sa zica mersi societatea aceea ca mai exista femei care vor totusi copii si nu catei.

In biserica noastra se merge pe responsabilizarea barbatului, caruia i se atribuie rolul de cap al femeii, dar i se si pretinde sa aiba pentru ea o dragoste mai presus de fire ("cum a iubit Hristos Biserica"). Langa un astfel de barbat (pe care e bine sa ti.l alegi cu sfatul parintilor, pentru ca pazirea ascultarii e esentiala) nu se pune problema ca femeia sa nu isi doreasca un camin plin de copii.