... la care incep sa formulez niste diagnostice referitor la mariajul personal, sa imi dau seama ce a functionat si ce nu, care sunt cauzele si ce se poate remedia. Pentru o femeie normala la cap casnicia mea e una dintre cele mai fericite, dar avand in vedere ca subsemnata e perfectionista, as vrea sa elimin si cele cateva boabe de mazare care mai deranjeaza printesa din mine.
In primul rand regret ca nu am avut acces la literatura crestina pe teme de familie decat tarziu dupa ce m-am maritat. Am citit in schimb cu nesat carti cu si despre calugari care imi erau o adevarata bucurie inimii. Din pacate au avut si efecte secundare. Sunt ferm convinsa ca legatura dintre barbat si femeie dupa casatorie nu poate fi analoga relatiei cu oricare alt aproape, deci sfaturile nu se pot translata de la relatia intre monahi pe celalalt versant al urcusului duhovnicesc- familia. Singura dimensiune pe care calugaria si casatoria au puncte comune este relatia personala cu Hristos.
Simt ca tot ce am obtinut bun intre noi doi a fost prin rugaciune in primul rand si apoi prin indelunga...vorbire. Tacerea e o virtute pentru monahi. In familie trebuie sa stii sa vorbesti. Calugarii au pilde despre cei care in tacere au suferit pe nedrept osandirea oamenilor si nu s-au dezvinovatit, incununandu-se astfel. Intre soti nu e bine sa taci lasandu-l pe celalalt sa te judece gresit, fiindca in adancul inimii lui el arde de nerabdare ca tu sa infirmi banuielile pe care le are. Adesea tacerea raneste, iar cuvintele mangaie.
Iarasi, exigenta cu care monahul taie desertaciunile m-a sedus, dar aplicarea acestor principii in viata de familie cere mult discernamant pentru a nu intrista peste masura pe cei mai slabi, si mai ales pe copii. La inceputuri nu intelegeam ca trebuie sa fac pogoraminte si sufeream prosteste. Pana la urma am reusit sa gasesc un echilibru si suntem bine. De pilda intotdeauna cand se termina posturile, ma gandesc cu dragoste la ceea ce am citit despre Hagi Gheorghe, ca de Paste rosea cartofi. Pai am intrat pe un forum de crestine care pregateau meniuri chipurile simple de Craciun si mi-a venit sa plang.
As mai scrie da nu pre am timp. Cred ca va urma :)
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
La multi ani binecuvatati...sa aveti bucurii in acest an si nu numai.
ReplyDeleteSa ne dea Domnul tuturor
DeleteDaca nu te superi, as vrea sa fac o completare. Parerea mea e ca in familie trebuie sa stim cand sa tacem si cand sa vorbim. Femeile simt nevoia sa comunice, sa spuna, sa se planga, in schimb barbatii simt nevoia de liniste si cuvinte putine, clare, concise, nu fac o drama din orice nimicuri, nu se framanta si macina asa ca noi. Noi, femeile, adesea complicam niste situatii prin vorbe si, de fapt, am obtine mult mai multe prin tacerea de moment, macar pana a doua zi, sa treaca o noapte in care sa ni se limpezeasca gandurile.
ReplyDeleteAltfel sunt si eu de acord ca lucrurile neclare, apasatoare trebuie sa fie discutate indelung intre soti, fara cearta, pana sunt lamurite, ca sa nu fie lasate sa se adune si sa se faca un bulgare mare de zapada care sa duca la instrainare. Despre rugaciune eu chiar nu sunt in masura sa vorbesc, fiind mai jos de genunchiul broastei, dar intr-adevar, de cate ori am tacut si m-am rugat in sinea mea dorindu-mi pentru noi ceva anume ce credeam eu ca este bine, lucrurile s-au asezat cum nu se poate mai bine, lasandu-ma fara glas de uimire.
De acord cu tot ce spui
DeleteTe rog continua cand ai timp.
ReplyDeleteSi dispozitie interioara...
ReplyDeletete rog continua cand ai timp si dispozitie interioara!
ReplyDeleteNu cred ca pot continua, cel putin acum. In orice caz, nu mi-am pierdut cu totul obiceiul de a mai da din casa 😊
Delete