...ma obsedeaza ideea nevoii de rugaciune, rugaciune si iar rugaciune. Sa vina Dumnezeu in viata noastra sa faca ordine, sa repare ce e de reparat si sa vindece ce e de vindecat. De la El asteptam sa indrepteze caile noastre inaintea Lui, fiindca ceea ce e facut dupa mintea si ambitiile noastre nu imi inspira incredere.
Mi-e tot mai clar: credinta adevarata in Hristos nu poate fi decat elementul central al vietii, care transfigureaza orice comportament si atitudine. Daca nu se intampla asta, credinta e moarta si omul e dezorientat si bolnav sufleteste. Citesc prin carti si tanjesc dupa fericita asezare interioara a oamenilor lui Dumnezeu.
Imi doresc sa caut numai la poruncile Dumnezeiesti si sa ma lipsesc cu mai multa usurinta de aprecierea si iubirea omeneasca.
In rest totul imi pare oarecum lipsit de importanta, desi nu pot spune nici pe departe ca n-am chef de viata.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Excelenta postare Ecaterina! Rezonez si simt intru totul la fel desi nu reusesc sa si pun in practica mare lucru....Doamne ajuta!
ReplyDeleteMa bucur de tot ce postati!
ReplyDelete