Am cunoscut o femeie care mi-a povestit ceva impresionant si tot am zis sa notez. Bunica ei, o taranca simpla din Ardeal, a avut 10 copii. Era tare evlavioasa. De fiecare data cand simtea ca se apropie ceasul sa nasca spunea catre barbatul ei: "Marine, ada tu un brat de fan si pune-l aici jos!" Facea asta cu gandul la Maica Domnului si se prihanea pe sine zicand: "Daca Preacurata a nascut asa, cine sunt eu, o pacatoasa, ca sa ma intind in pat!?"
Mai rar asa ceva!
M-am tot gandit asa, la durerile nasterii. Ultima data mi s-a spus: Ei, ai nascut usor! M-a deranjat cumva. Se vede treaba ca slava mea desarta tot asteapta sa-mi ridice cineva o statuie, sa-mi recunoasca cine stie ce merite deosebite. Daca as avea nitica minte as pune tot ce am indurat la picioarele Mantuitorului si nu m-ar interesa "sa fiu inteleasa"...
"Ei, ai nascut usor! M-a deranjat cumva. Se vede treaba ca slava mea desarta tot asteapta sa-mi ridice cineva o statuie, sa-mi recunoasca cine stie ce merite deosebite. " Asa m-a deranjat si pe mine cand toti mi-au spus ca am nascut usor, intr-o ora. Imi venea sa le spun ca nu ar vrea sa treaca ei prin chinurile si durerile alea sfasietoare si fara pauza nici macar 10 minute. Dar parca nu am indraznit.
ReplyDeleteSunt impresionante, într-adevăr, cele povestite. Câtă smerenie, câta mărime de suflet...
ReplyDelete