A stat foarte atentă în biserică, mai mult ca de obicei. A ascultat şi proloagele despre naşterea Maicii Domnului, deşi mie mi s-au părut pe alocuri greu de urmărit de un copil, pline de exclamaţii şi comparaţii (stil acatist). La sfârşit am rămas mai mult pentru miruit şi maicile ne-au dat păhărele cu colivă de pe masa cu prinoase. Mâncam direct din pahar. "Aveţi grijă la coji de nucă!" le-am zis eu celor mai mici. În secunda doi de la această atenţionare Maria a scos din bolul imens de colivă pe care-l băgase în gură din lăcomie... un bold. Parcă-l văd şi acum: un bold micuţ, elegant, cu capăt albastru-sidefat, căzut probabil din camilafca vreunei maici. Pe spate am simţit un fior rece, de teama a ceea ce ar fi putut să se întâmple. Maria, mai înţeleaptă ca mine, a văzut cum fusese ocrotită efectiv: nu avea nici cea mai mică zgârietură.
 |
| Credit: Free photos from acobox.com |
Când ceva se întâmplă fără voie nu acuz niciodată persoana care a greşit. Anumite lucruri aşa trebuie să se întâmple. De pildă niciodată nu i-am spus ginecologei mele că a uitat în uterul meu un mănunchi de comprese. Asta s-a întâmplat la prima naştere, când am avut probleme cu consolidarea hemostazei şi, ca să-mi prindă câteva fire a trebuit să pună multe comprese ca să vadă ceva. Probabil o parte au căzut în uter, altfel nu-mi explic. Înăuntru acolo era o baltă de sânge şi oricine ar fi putut să nu le vadă, să nu le simtă. Le-am eliminat în timp ce eram încă în maternitate, cu nişte dureri mai mari decât cele de la naştere, în timpul unei sfinte liturghii de duminică. Dumnezeu a "reparat" greşeala doctoriţei (o femeie care şi-a dat sincer interesul ca totul să decurgă bine) şi nu am făcut nici o complicaţie.
No comments:
Post a Comment