Friday, February 1, 2019

Despre alimentatie...

...mai poti citi ce am scris pe aici sub eticheta cu acelasi nume, cu mentiunea ca e posibil ca nu toate ma reprezinte si in prezent. Asa am gandit eu in momentul respectiv, in dinamica evolutiei alimentatiei noastre.

Nu vreau sa dau verdicte nutritionale, fiindca nu imi plac polemicile si nici nu vreau sa ma erijez in apostol al vreunui stil alimentar. Voi asterne doar cateva randuri despre ceea ce fac eu cu alimentatia si atat. Daca te inspira, bine, daca cineva poate mai mult, cinste lui, daca nu esti de acord te poti manifesta comentand, dar nu astepta replica mea.

Nu consider sfintii care chiar neglijau pana la batjocorire trupul (cuv Iosif Vatopedinul mergea pana la a manca mancare stricata, conserve execrabile) si se alimentau ca sa il usuce nu sunt un model pentru mine, fiindca eu urmaresc sa fiu in putere, sa am energie si sa rezist la toate solicitarile fizice ale vietii de familie.

Nici vegetariana nu sunt, nici macar ovo-lacto-vegetariana, cu exceptia posturilor obisnuite randuite de biserica noastra. Ma calauzesc in mare dupa principiul simplitatii, al sanatatii si al firescului traditional specific zonei noastre geografice.
Nu merg pe comoditate la gatit (deci nu cumpar, ci imi fac paine cu maia), nici pe investitii prea mari de timp si bani in stomac, nici nu pun placerea ca prim criteriu, ci mai degraba infranarea. Ocazional fac exceptii de la regulile de baza (de exemplu am o slabiciune pentru ciocolata, mananc citrice chiar daca nu sunt autohtone, le mai dau voie la copii sa manance pizza la diverse intalniri). O alta dificultate in a imi promova ideile despre nutritie in familie este viziunea sotului meu care si asa considera ca sunt prea stricta (desi in mare ne intelegem, el le mai ia din cand in cand mezeluri sau cate o conserva de peste, ca e buna, nu intelege de ce evit cu atata zel pastele fainoase si zaharul).

Carne, lapte, oua consumam de la animale crescute traditional, in gospodarii particulare. Sunca si carnatii ii avem preparati traditional. Branza romaneasca o procuram din piata de la tarani. Fac kefir acasa din lapte de vaca proaspat muls. Cascaval nu cumparam aproape deloc. Branza mucegaita, de burduf, mascarpone sunt raritati pe masa noastra. Gatesc zilnic, nu cumpar decat produse alimentare de baza, fac bulion, pun muraturi, uleiul folosit e cel de masline (pe care ma straduiesc sa nu il incalzesc) faina nu e una special aleasa de pe net, sarea e neiodata, de la plafar. Nu jonglez cu prea multe condimente. Nu sunt abonata la legume si fructe bio, desi mai iau cateodata.

Nu pot sa comentez pe cineva anume, pe Cristela Georgescu in cazul de fata. Fiecare mananca asa cum crede ca e mai bine. Nu cred ca te imbolnavesti instantaneu daca mananci lapte, dar stiu ca stimuleaza productia de mucus (am si simtit diferenta asta personal). Nu cred ca alimentele te imbolnavesc, ci mai cu seama excesul lor. Sunt convinsa de eficienta detoxifierilor prin post cu cat mai multe cruditati (80% fructe dc se poate) doar cu lichide sau post uscat. Acestea le vad  insa mai mult ca pe niste tratamente si simt ca as forta nota si as crea tensiuni inutile daca as incerca sa fac din ele un mod de a trai in familia mea.

Fii putin atenta la reactia corpului tau la diverse grupe alimentare si vezi ce te face sa te simti bine si ce iti produce disconfort, care te ingreuneaza si care iti da energie. Citeste diverse opinii in domeniul nutritiei si alege sa aplici ideile cu care rezonezi. Nu cred sa fie o singura cale a alimentatiei corecte, si aceea trasata rigid, pentru toti. Asta pentru ca oamenii, construiti in mare dupa acelasi tipar general, sunt totusi atat de diferiti.

Cam atat despre pantece😊 momentan.

12 comments:

  1. Cat o inteleg pe cea care a lansat intrebarea, cand am descoperit-o pe Cristela nu mai puteam dormi noaptea de grija alimetatiei, apoi mi-am dat seama ca sunt pe aratura. Am invatat si lucruri utile de la Cristela sau de pe alte bloguri dar avem modelul nostru de functionare :). Zilele trecute cand am vazut din nou o postare ma gandeam ca este un abuz si sa te joci cu mintile oameniilor, sa le pui vina cancerului si a urmasilor slabanogiti, in spate. Mi se pare tentanta painea cu maia :)

    ReplyDelete
  2. Multumesc! Daca o sa aveti vreodata timp si dorinta sa impartiti ciuperca de Kefir, ati face bucurie multora :). Nu vreau sa fie unstres in plus, am cautat in Cluj, dar n-aam gasit si am zis ca nu va suparati daca intreb.

    ReplyDelete
  3. Se vand scump pe net 😊. Eu am si am mai si aruncat din ea. Am si kombucha uitata prin frigider. Dar nu imi e la indemana sa stau la coada la posta pt asta. Cel putin nu acum. Am mai dat la persoane cunoscute, dar nu imi pot asuma o distributie pe scara larga. Lasa-mi totusi o adresa si voi incerca sa rog unul din copii sa faca un drum in locul meu. Sa vad daca vor...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Puteti trimite prin curierat, cu plata transportului de către persoana care dorește. Eu am plătit transport 25 ron pt ciuperca de apă:). Ciuperca a fost gratis :).

      Delete
    2. Si vine si ti-o ridica de acasa? Sotul meu a mai expediat cu fancurier, de ex, si a trebuit sa mearga acolo.

      Delete
    3. Eu am trimis o sg dată prin curierat, dar îl cunosc pe cel care livreaza (locuim într-un orăsel mic, pe lângă București,nu au sediu). Când am avut de trimis l-am sunat, i-am zis ca am un colet de expediat si a venit. Nu știu dacă asta e politica sau a vrut să mă ajute.
      Persoana care mi-a trimis ciuperca de apă mi-a zis din start că o să plătesc transportul și m-am conformat. Comandasem inițial pe net, si transportul era mai mult decât ciuperca :d.ciuperca era 75 ron, iar transportul 80 :))))).

      Delete
    4. La serviciile de curierat rapid se plateste mult daca transportul daca esti intr o localitate mai mica sau un sat mai dosit. Se platesc de fapt km suplimentari facuti de masina fata de sediul lor.

      Pt.a va ridica un colet de acasa, sunati la nr.afisat pe site ul lor si le spuneti ca doriti sa solicitati un curier sa ridice de la o adresa un colet si daca plata transportului o face expeditorul/destinatarul. Le spuneti daca e plic/colet etc.si in aceeasi zi cand se face solicitarea vine la usa un curier sa ridice pachetul. La Fan Courier e aprox 25 de lei transportul.

      Delete
  4. Eu sunt din cj, am o prietena care are ciuperca de kefir :) Rezolvam local!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ar fi mai usor asa, dar cum sa ne intalnim?...

      Delete
    2. Multumesc foarte mult amandurora!

      Delete
    3. Oana te rog scrie-mi pe e-mail: gratielasturza@gmail.com

      Delete
  5. E mult mai simplu asa. Eu stau in Craiova.

    ReplyDelete