...pana acum ma chinuiam cumplit cu insomniile, de duminica incoace in mod subit dorm in stil mare😊: ma culc devreme, ma scol tarziu, nu ma mai duc la toaleta noaptea, daca ma trezesc piticii (uneori Grigo coboara in timpul noptii din patul lui de la etaj doar ca sa ma imbratiseze, dragul de el) si adorm la loc aproape instantaneu.
Pe langa faza nocturna, ar mai fi si un lung somn de care am nevoie dupa-amiaza, precum si doua reprize scurte de motaiala, una dimineata si una pe inserat.
Somnolenta asta ma deranjeaza mult mai putin decat senzatia de neputinta si ameteala pe care o incercam in perioadele de insomnie.
Pe cat pot, voi incerca sa raspund nevoii crescute de odihna, fiindca stiu ca ma asteapta oboseli crunte si vreau sa imi refac rezervele pe cat pot.
Ma bucur in sinea mea de comutarea asta a bioritmului si cred ca este doar mila lui Dumnezeu (am inceput postul si duminica m-am impartasit) care m-a eliberat de canonul nedormirii.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Asta cu somnul apare inainte de nastere mereu. Domnul le randuieste bine pe toate. Are El grija.
ReplyDeleteAm citit ca asa e, dar eu nu am mai experimentat pana acum asa o trecere rapida de la oboseala cronica la program de recuperari intensive😊
ReplyDeleteBucurati-va de somn, il meritati din plin! Si ca o curiozitate, Dumnezeu are grija de toate.... cercetarile arata ca somnul femeii care alapteaza (exclusiv) este mult mai bun calitativ decat in mod normal. Desi este fragmentat si chinuit, hormonul prolactina promoveaza intrarea mai rapida in faza de somn profund, reparator (REM). Asteptam vesti bune in curand. eu simt ca Anastasia isi va face aparitia de Bunavestire:-)
ReplyDeleteM-am casatorit acum 10 ani. In prezent sunt mama la 3 baieti si o fata. Am terminat o facultate foarte buna ( automatica) insa nu am profesat niciodata. Sotul isi doreste sa raman in continuare acasa pentru a creste copii. Mi-e teama ca nu voi mai munci niciodata. Cum voi trai la batranete fara o pensie? Sunt foarte deprimata. Mi-e rusine cand ma intalnesc cu o fosta colega si imi descrie realizarea profesionala. Va rog ajutati-ma cu un sfat. Raluca
ReplyDelete"Nu te teme, turma mica..."
DeleteAsta e "grija de multe" și "dorința de stăpânire", lasa-L pe Domnul stăpân peste toate, că El va rândui exact ce-ți trebuie!
Cu mult drag,
Elena
Fara o adanca inradacinare in credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu oamenii au tot felul de temeri ciudate. Nu le poate cineva spulbera cu cateva vorbe.
DeleteDetest sa pun diagnostice duhovnicesti, dar si rusinea fata de colege cu realizare profesionala precum si preocuparea pt ce vei face la pensie (pe care, fie vorba intre noi, nu ai de unde sti daca o apuci sau nu) indica o anumita stare spirituala caracterizata pe instabilitate, superficialitate. Analizeaza de ce iti este rusine? E vreo fapta reprobabila sa nasca cineva 4 copii in decursul a 10 ani si sa se dedice cresterii lor? Dar sa asculti de viziunea sotului si sa iti vezi de vocatia ta ca femeie si mama, e jenant?
DeleteRaluca,
DeleteGândiți-vă că suntem multe cele care au terminat o facultate menită să te ajute să ai o meserie bănoasă, însă ne-am căsătorit, au apărut (mulți) copii cu timpul, nu am apucat să profesăm și că pe toate ne încearcă la un momentdat gândul îndoielii privind viitorul carieristic sau parental...
Și eu sunt căsătorită de aproape 12 ani (din anul II de facultate) și în curând se va naște al șaselea copil. Dar pentru pacea mea sufletească, fiindcă încă sunt coruptibilă, am rupt legătura cu toate colegele /prietenii/cunoștințele cu care nu am în comun nici stilul de viață, nici principiile.
Soțul dvs vă iubește nespus dacă își asumă singur întreținerea financiară a unei familii numeroase, lăsându-vă în grijă numai preocuparea familială!
Priviți totul la rece, este o ispită a crede că femeia își găsește împlinirea altfel decât în sânul familiei, unde vor apărea situații când va trebui să aplicați și ce ați învățat în facultate ;-)
Andreea
Andreea ma bucur pt voi, pt familia ta! Sa fiți fericiți și tu sa treci cu bine și peste aceasta naștere, pe care cred ca tot natural o sa fie..
DeleteCă-ți băieți ai?, știam de micuța M.. Acum ce o sa naști?
Pt Raluca! Nu cred ca ar trebui sa îți fie rușine cu condiția de mama!
DeleteDacă crezi ca ești pregătită și îți dorești să încerci să te angajezi, fa-o! Și eu am făcut-o dar îți pot spune că mulțumirea cea mai mare e aceea de acasă, și îți trebuie ceva schimbări pt a întreține acest pas, eu de pilda, am avut nevoie de bona....
Mai am postari pe tema asta pe blog. Nu pot sa iti dau sfaturi. Limpezeste-ti interiorul, clarifica-ti principiile de viata, discuta cu sotul si duhovnicul, cerceteaza posibile cauze ale temerilor tale si ia o decizie care crezi ca aduce pace si echilibru in viata voastra.
ReplyDeleteDragă Raluca, deși întrebarea e adresată Ecaterinei, îndrăznesc să spun și eu ceva. Felicitări pt cei 4 copilași! Ai nevoie de mult sprijin din partea familiei. Dumnezeu ne iubește și ne dă ce-i mai bun pt noi. Fiecare dintre noi suntem diferite, cu experiențe de viață diferite. Tu împreună cu duhovnicul tău poți hotărî dacă să mergi sau nu la serviciu la un moment dat. Eu am prietenă și fostă colegă de facultate, profesor universitar, fără familie. Cam toate realizările profesionale pălesc când vine vorba de copii... Te îmbrățișez, o mămică de 4, din care unul în Cer.
ReplyDeleteDraga Raluca,
ReplyDeleteIndraznesc sa iti dau si eu un sfat. Poate ar fi bine daca ati reusi, ca familie, sa economisiti in vederea unei eventuale pensii private pentru tine. Sau sa economisiti pentru a va cumpara candva o garsoniera si a o inchiria pe termen lung, pentru ca acel venit din chirie sa devina apoi, peste ani, substitut pentru “pensia” ta. Nu stiu daca sunt ok aceste sfaturi, nu stiu ce situatie financiara aveti acum.
Eu am doi copii acum, dar si o profesie, in invatamant. Avem o situatie financiara mai mult decat ok acum, prin prisma sotului. Eu mi-as dori sa fiu in locul tau, tare mult as vrea asta, sa am mai mult timp liber pentru ai mei. Dar sincer, ma retin aceleasi temeri. Viata poate fi foarte imprevizibila.
Si am si modelul bunicii mele, care traieste inca, are o varsta foarte inaintata, este foarte activa, a fost si ea profesor, este foarte credincioasa si nu accepta deloc ajutor, tine foarte mult sa traiasca din pensia ei, ba chiar si economiseste cand poate. Mentionez ca bunicul a murit de mult, iar ea are doi copii, care ar putea sa o ajute foarte mult financiar, dar ea refuza categoric, vrand sa fie cat mai independenta, sau, in perioade mai grele din viata, ne-a ajutat chiar ea pe noi.
Incearca sa vorbesti cat mai mult despre temerile tale cu sotul si duhovnicul, poate se schimba ceva. Dar, orice ar fi, nu te certa cu sotul tau pe tema asta si nu trece peste dorinta lui, pentru ca pacea si linistea familiala sunt cele mai importante, zic eu. Si cred ca ar trebui sa te rogi cat mai mult pentru a gasi o solutie, dar incearca sa ramai mereu linistita in timpul acesta, in sufletul tau, gandindu-te ca multe se pot schimba, in timp, si ca Dumnezeu nu te va lasa, niciodata.
Cu drag,
O mamica, ca si tine.
Inca ceva. Eu consider ca nu ar trebui sa te intereseze parerea colegelor, ci doar o sotului, a parintilor si a familiei tale. Eu asa am simtit mereu. In locul tau as fi foarte mandra ca am patru copii, o consider a fi o mai mare realizare decat orice altceva, cum ar fi sa fii cea mai buna profesoara din oras, cel mai bun medic, cel mai mare om de afaceri, etc. Eu una chiar si in perioadele in care nu aveam inca nimic, nici loc de munca, nici copii, nici sot, nu eram afectata sau complexata de parerea prietenilor, a colegilor, a celor din jur, asta poate si pentru ca am avut mereu incredere in mine. Iar acum, ca le am pe toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu ma vad superioara nimanui, ba chiar stiu ce le-as putea pierde oricand pe toate, intr-o clipa, daca asa ar vrea Dumnezeu. Cred ca conteaza sa cautam sa il multumim pe Dumnezeu, nu sa fim pe placul oamenilor.
ReplyDeleteAceeasi mamica de mai inainte
Intr-o familie sunt doi si cred sincer ca sotul trebuie sa tina cont si de modul tau de a simti. Eu am tot 4 copii si muncesc. E drept ca muncesc pentru mine si am programul flexibil adaptat cumva nevoilor familiei dar chiar si asa tot muncesc 6-8 ore pe zi poate si mai mult uneori sau deloc alteori. Asa cum e acum viata mea e f bine, daca nu as lucra cred ca as fi un om imposibil pentru cei cu care as interactiona. E greu de dat sfaturi. Fiecare om simte in felul lui. Singurul meu sfat ar fi sa nu tii cont de parerile prietenilor/colegilor etc....dar de inima ta da, tine cont. Doamne ajuta si decizie inteleapta!
ReplyDeleteeu zic exact ca Larisa.Cauta tu raspunsul care te face pe tine fericita si multumita.Eu cred ca sotii trebuie sa se sprijine reciproc in dezvoltarea lor pe toate planurile.Daca tu consideri ca pentru tine e bine sa muncesti in afara familiei, sotul ar trebui sa te sustina.Nu mi se pare sanatos sa faci ceva doar fiindca asa hotaraste altcineva pentru tine.Si noi avem patru copii si lucrez.Cat copiii au fost mici am stat acasa si am fost foarte fericita, dar la un moment dat am revenit la serviciu si sunt foarte multumita cu decizia luata
DeleteUps! A ii spune sotiei cum ti se pare just sa se comporte sotul poate sa nu fie decat gaz pe foc. Uneori sotul are o atitudine total nepotrivita, nedreapta, abuziva si trebuie sa mergi un timp carand povara asta, ca o jertfa pentru pace. Cu timpul, cu rugaciune, sfatul duhovnicului si multa delicatete lucrurile se pot indrepta.
DeleteTu ai mare dreptate ecaterina in ce zici. Eu am citit insa la raluca ca sotul isi doreste ca ea sa ramana acasa nu ca e categoric si impune asta. Asa am si gandit raspunsul meu in acest context. Poate ca sotul nu a inteles ca ea chiar isi doreste sa munceasca si considera ca ii face un mare favor lasand-o sa se ocupe doar de familie.
DeleteIntr-adevar, o comunicare mai explicita si mai profunda nu poate decat sa aduca bine acolo unde e dragoste
DeleteCam așa:
ReplyDeleteUn părinte cu discernământ şi îndrumător a spus:
Odată, o cunoştinţă a venit să mă vadă, fiind într-o stare mizerabilă. El îşi construia o casă într-un loc foarte liniştit din oraş. În curând, nişte oameni au deschis un garaj lângă casa lui. Apoi, mai în jos, a fost construită o autostradă. Vis-a-vis s-a deschis un club de noapte. În curând omul nu a mai putut să doarmă deloc.
– Ce pot să fac, părinte? m-a întrebat. Să-mi construiesc altă casă? Cum aş putea?
El avea cinci copii. Nu e uşor să construieşti altă casă.
– Ce să facem? Nu mai e odihnă pentru noi acolo.
Astfel era problema lor, încât toată familia lua calmante.
– Ascultă, binecuvântate, am spus eu. Tu nu te confrunţi duhovniceşte cu problema. Să presupunem că acolo a început un război şi eu ţi-am spus că, dacă stai în acea casă îţi voi garanta că nu ţi se va întâmpla nimic; dacă ai vrea să ieşi afară, nimeni nu te va deranja şi nici măcar o bombă nu va cădea pe casa ta. Ce-ai spune? Probabil că aceasta ar fi cea mai mare binecuvântare în asemenea situaţie. Şi ai spune: «Ce binecuvântare este aceasta, Domnul meu! Lumea întreagă este distrusă şi mie mi se garantează viaţa!». Cu siguranţă că ai considera aceasta ca o mare binecuvântare. Acum să ai alt gând bun, de această dată despre situaţia curentă şi să spui: «Mulţumesc lui Dumnezeu! Cel puţin nu sunt tancuri blindate care să meargă pe aici... vedem numai nişte maşini... nu convoaie blindate. Unii oameni merg ca să aibă grijă de afacerile lor. Nu este război! Ce binecuvântare! Mulţumesc lui Dumnezeu!». Să dai mereu mulţumire. Pentru că dacă nu gândim pozitiv şi nu avem pace înăuntru nostru, nu trebuie să ne păcălim că dacă mergem într-un loc liniştit, vom avea atunci pace. Chiar şi acolo ispitele se vor aduna în jurul nostru ca şacalii, ca să urle noaptea. De fapt, şacali adevăraţi ar putea să se adune. De ce? Pentru că întotdeauna vom avea ispite. În timpul zilei, de exemplu, dacă în locul nostru liniştit avem un copac, se vor aduna greierii. Atunci aceste ispite ne vor înşela ca să folosim un băţ, pentru a împrăştia insectele, sau pietre, pentru a îndepărta şacalii! Trebuie să înfruntăm întotdeauna orice situaţie cu gânduri bune!
Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 181-182
ARTICOLUL PRECEDENT
Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă
(Sursa: altarulcredintei.md)
Eu stiu pe cineva, foarte apropiat mie, care s-a imbolnavit brusc, de cancer, la 30 de ani, avand si un copil foarte mic. Nu a mai putut lucra si nu vreau sa ma gandesc ce greu ar fi fost pentru ei daca nici celalalt sot nu ar fi avut un loc de munca. Poate ar fi bine, Raluca, sa incerci sa lucrezi ceva macar de acasa, sa ai un venit al tau, pentru orice situatie s-ar ivi in viata (Doamne-fereste, oricum, de orice rau!).
ReplyDeleteOrice munca cinstita este foarte buna, nu neaparat ceva in domeniul tau, al automaticii, adica neaparat ceva bine-vazut in ochii oamenilor.
Ai putea sa incerci sa faci ceva hand-made, de exemplu, apoi sa vinzi (bijuterii, goblene, felicitari, tablouri, icoane, prajituri, dulceata de casa, muraturi, croitorie, martisoare, etc.-nu stiu, orice stii sa faci si ti-ar aduce un venit), sau, daca stii o limba straina, poate ai reusi sa faci traduceri de acasa.
Extrapoland, ducand chiar in extremis, ai putea avea grija de inca un copil- poate luat in plasament (cu acordul sotului, bine-nteles, al duhovnicului- aceasta decizie fiind una majora).
Munca nu este un pacat, iar daca reusim sa echilibram planul familial, cu cel profesional, am putea avea chiar bucurii.
Citind parerile cititoarelor am observat ca este foarte important sa ceri sfatul duhovnicului in framantarile pe care le intampini. Eu insa cu toate ca m-am rugat inainte de a merge sa vorbesc cu un duhovnic, pentru ca Dumnezeu sa-l lumineze in problema mea, dupa ce am in pus in aplicare sfaturile primite, de mai multe ori s-a intamplat sa am enorm de suferit . Trecand prin aceste experinte am ajuns sa nu mai am incredere in sfaturile primite la scaunul de spovedanie, de multe ori gandind ca mai bine nu mai cer nici un sfat, sfat care poate imi va complica si mai mult existenta. As vrea sa pot avea din nou acea speranta de la inceput, speranta care ma facea sa gandesc ca mergand la spovedanie si implinind ceea ce mi s-a spus voi reusi. Din pacate in prezent nu mai am incredere in nici un duhovnic. Raluca
ReplyDeleteImi vine in minte un cuvant care nu e al meu: fa diferenta intre binele duhovnicesc si cel lumesc. Viata crestineasca nu e un contract pt comoditate si lipsa de suferinta. Cauta si vezi de ce suferi. Suferinta in sine nu e rea. Exemplu pur si simplu aleatoriu: Da
Deletedaca suferi din slava desarta e una, si daca suferi ca nu ai rabdare si iti ranesti aproapele e cu totul altceva. Si lacrimile, pot fi de dezmierdare, fara valoare duhovniceasca sau lacrimi de pocainta. De aceea am spus sa te limpezesti.
S-a intamplat ca ascultand de sfatul duhovnicului sa trec prin niste experiente care m-au slabanogit spiritual, mi-au vatamat sufletul considerabil, de aceea zic ceea ce zic. Raluca
DeleteDaca te-au slabanogit spiritual schimba duhovnicul, asa cum pentru sanatate cauti un medic bun. Oricum, esti datoare cu un feedback fata de el de genul: mi-ati dat cutare sfat si totul a mers prost, mi-am pierdut pacea, etc.
ReplyDeleteCum sa-mi dau seama cat de bun este un duhovnic, atat timp cat in experientele mele anterioare am fost la un duhovnic cu renume, la cineva care era si este foarte laudat. In legatura cu feedback-ul, pe mine nu ma ajuta cu nimic acest lucru, atat timp cat raul produs nu se va mai putea remedia vreodata. Raluca
DeleteUn duhovnic bun isi conformeaza viata si invatatura cu pravila bisericeasca si scrierile sfintilor bisericii.
ReplyDeletePe tine nu te ajuta feedback-ul, dar poate pe el si pe altii pe care ii sfatuieste gresit, da.
Ia pe cineva in care ai incredere. Neincrederea in duhovnic mineaza totul. Sa te lumineze Domnul!
ReplyDeleteEu niciodata nu am primit sfat practic de la duhovnicii cu care am interactionat. Nici cand l-am cerut expres. Nu mi-a zis nimeni fa asa sau asa. Tot indemnul a fost roaga-te, iubeste, iarta nu sfaturi concrete. A lasat mereu hotararile pentru noi pentru familie si asa mi se pare si corect sa fie. Sigur ca uneori a zis ca e pacat ceva anume sau ne-a zis cum ar vrea Hristos de la noi fara sa simt insa o presiune din partea dumnelui ca eu sa fac ceva intr-un anumit fel. Eu si sa ma iertati cred ca e o decizie pe care trebuie sa o iei impreuna cu sotul tau ( cea legat de serviciu). Nu e nici un pacat ca o femeie sa munceasca, stiu cazuri de femei care isi intretin familia si au si copilasi....fiecare familie are specificul ei, greutatile ei, prioritatile ei.
ReplyDeleteExact, nici eu. Duhovnicul nu e un fel de manager lumesc al vietii omului. Nu cred in beneficiul folosirii duhovnicului pe post de administrator
DeleteAcest subiect este foarte sensibil si creaza intotdeauna polemici. Nu exista o solutie general valabila. Dar daca atat de mult te macina situatia si esti deprimata chiar nu e bine.
ReplyDeleteUite eu sunt fac parte celalta tabara. Sotul meu nu apreciaza femeile care nu lucreaza (in afara casei) si intodeauna am avut presiunea de a face fata si profesional. Dupa primul copil (nu locuiesc in RO) a trebuit sa revin la servici la 10 saptamani. Oribil. Complet neeficient pe toate planurile. Eu am incercat ani de zile si nu cred ca cineva poate sa dea radament 100% si in familie (numeroasa) si intr-un serviciu full time. Pe una din doua le face de suprafata.
Dar, pentru ca traim in era informatiei nu mai trebuie sa fii plecata fizic de acasa ca sa poti lucra. Se pot gasi solutii. Iesi din carapace:-)
Daca grija ta cea mare e legata de pensia (de stat) asa cum o cunoastem de la parintii si bunicii nostri, sa nu ne imbatam cu apa rece. Nu cred ca generatia noastra va mai prinde macar acest concept. Varsta de pensionare creste (aici deja este de 70 de ani la barbati) si la felul cum evolueaza economia nu doar in Ro ...
Inca ceva, avem impresia ca suntem utile in camin doar cand copiii sunt mici si apoi nu mai avem nici un rost acasa. Dar ce ne facem cu adolescentii nostri? Eu cred ca tocmai acum au nevoie se nu piarda contactul cu mama si sa nu fie lasati de izbeliste pentru ca sunt panditi de destule capcane si expusi la explozia de informatie de tote felurile.