Aşteptare

        De câte ori am avut de aşteptat la cabinete medicale, la paşapoarte, la notar, am putut observa cum toţi oamenii erau enervaţi: "Ce mult durează!". E chiar obositor să aştepţi, chiar şi pe scaun, când autosugestia colectivă dictează că e stresant. Între timp însă nu făceau nimic constructiv, fie bârfeau, fie îşi exprimau nemulţumirea faţă de organizare sau conducerea locală, fie citeau ziare de scandal. N-am văzut pe nimeni cu o carte, cu un lucru de mână sau măcar cu nişte integrame. Mai nou, ca lumea să nu se mai agite la uşa cabinetului, s-au instalat televizoare unde poporul, consumator de trivialităţi, poate fi ţinut la curent cu toate ororile din societatea contemporană (de exemplu divorţul dintre Oana şi Pepe )
         Am mai remarcat un lucru: oamenii în vârstă sunt mai comunicativi, dispuşi să convereze. Tinerii însă sunt mai suspicioşi, nu pot stabili uşor o relaţie cu cineva necunoscut care stă pe scaunul de alături. În mod paradoxal bătrânii par mai joviali decât noua generaţie. Oricum, n-am auzit decât discuţii pesimiste, despre necazuri şi despre sărăcie. Aceasta cred că este una din multele boli ale naţiunii noastre: nu ştim să ne bucurăm de ceea ce avem (nici să fim îngăduitori cu funcţionarii publici care "se mişcă în reluare").
        În aceste situaţii metania este un bun prieten. Rugăciunea lăuntrică se poate practica indiferent de anturaj. Am încercat să sparg gheaţa şi mi-am luat croşeta la dentist. La început mi-a fost greu dar mi-am zis: "Dacă domnului din faţa mea nu-i este ruşine să-şi întindă ziarul lui obscen, de ce mi-ar fi mie jenă să întind firul lucrului"? Pălăriuţa din imagine e lucrată exclusiv în maşină şi în sala de aşteptare la cabinetul de chirurgie maxilo-facială.