Delimitări

           "Fiica noastră Anna afost încă de mică o persoană foarte tăcută şi foarte încăpăţânată. Cred că aceste două trăsături se datorează unei profunde încrederi în sine. Copiii o iubesc şi de aceea este rugată de părinţi deseori să stea cu cei mici în timpul slujbelor. Ea are în mod natural abilitatea ca, fără să ridice vocea, să menţină disciplina şi în acelaşi timp entuziasmul unui grup de copii, prezentându-le alternative de joacă plăcute. Când micuţa noastră Lorilee făcea crize de plâns, Anna o lua în braţe şi îi spunea doar: "Nu mai plânge! Plângi prosteşte!" şi bebeluşa se liniştea instantaneu şi zâmbea. Anna are darul de a fi fermă şi liniştită.
         Dar cei mai mulţi dintre noi nu sunt ca Anna, nu ne putem controla firesc emoţiile pentru a aduce pacea în situaţii dificile. Un subiect care ne preocupă pe noi, mamele este tendinţa noastră de a ridica tonul şi de a ne mânia pe copiii noştri, atitudini care ne produc îngrijorare, ruşine şi chiar o adâncă tristeţe. Mai întâi, nu cred că orice mânie este păcat. Şi Dumnezeu se mânie, Scriptura este plină de exemple (2 Regi, cap 17) (...)
        Aş vrea să adaug ceva aici. Nu cred că de fiecare dată când ne exteriorizăm mânia îi rănim ireversibil pe copiii noştri. Părinţii nu-şi pot permite să acţioneze cu timiditate când îşi disciplinează copiii, această diminuare insidioasă a autorităţii creează mai multă confuzie în mintea copilului. Acesta este un rău şi mai mare, în umila mea părere.
      Ceea ce ne face să izbucnim atunci când vrem să controlăm situaţia este lipsa de siguranţă. Anna este un bun exemplu în acest sens. Copiii o ascultă pentru că ea vorbeşte puţin, dar întotdeauna serios. Se simte că nimic nu o poate zdruncina, nu are nici o şovăială. Noi, ceilalţi, tindem să ne schimbăm hotărârile sau afirmaţiile în funcţie de împrejurări sau de starea noastră sufletească.
      O falsă autoînvinuire pentru stabilirea unor limite şi a unor consecinţe pentru un comportament inadecvat ne face să ezităm. Suntem influenţate să credem în mod greşit că le facem rău copiilor acţionând aşa, când, în realitate, adevărul este altul.
     Nu-i corectăm pe copii cu fermitate şi din cauza dorinţei egoiste de a le fi pe plac. Trebuie însă să ne "lepădăm de noi înşine şi să ne luăm crucea" de părinţi. Alteori, pur şi simplu nu vrem să fim deranjaţi de ei (nu suntem consecvenţi în disciplinarea lor). Interesele noastre imediate - telefonul, computerul, lucrul de mână, puţin somn - sunt puse mai presus de grija pentru copil. După o perioadă de neglijare a corectării cu fermitate copiii noştri vor deveni tinerii pierduţi de sub control tipici care ne fac şi pe noi să ne pierdem controlul. (...)

Credit: Free images from acobox.com

         Animalele care au pui reacţionează negativ la privirile indiscrete. Aceste creaturi ştiu că au nevoie de intimitate pentru a-şi creşte puii. Oamenii, însă, nu respectă aceste lucruri. Orice mamă însărcinată află despre multele opinii referitoare la creşterea copiilor de la "mii de experţi" care oferă informaţii fără să le fi cerut cineva. Este foarte obositor. Toate acele voci o fac să nu mai ştie ce să creadă. (...) De aceea este crucial ca relaţia cu Dumnezeu să fie ancora noastră, să nu ne comparăm cu alţii - contribuie la nemulţumirea noastră şi ne dau o falsă impresie că putem atinge perfecţiunea pe pământ şi să fim mulţumitori pentru tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu"
                                                        după Sherry