Casnica

            "Ieri un coleg de serviciu l-a intrebat pe fiul meu: "De ce mama ta nu lucreaza?" Cateodata uit cat de contra-cultural este sa stai acasa. Ciudat, tot ce trebuie sa faci ca sa fii considerata la periferia societatii este sa stai acasa si sa ai grija de familie. In timpul razboiului rece aveam o cunostinta  care mi-a spus ca nu era impotriva legii comuniste sa stai acasa sa-ti cresti copilul, dar dupa ce acesta implinea 2 ani, daca nu mergeai la serviciu erai arestata. Acuzatia era practicarea prostitutiei, pentru ca se presupunea ca asta faci ca sa te intretii.
          Cand m-am hotarat eu sa fiu casnica nu eram deloc instariti, de fapt eram saraci lipiti. De-abia aveam destule haine ca sa nu umblam goi, dar nu voiam sa predau singurele doua comori pe care le aveam, copiii nostri, pe maini nesigure. Puteam sa ma angajez undeva ca sa pot oferi copiilor mei lenjerii de pat asortate sau cablu TV,dar nici macar rusinea pe care o simteam cand veneam la biserica imbracata in haine proaste nu m-a convins.
Eu experimentasem deja cealalta varianta, a singuratatii si izolarii pe care o simt copiii "eliberati" de adulti. Nu am  renuntat la hotararea mea nici cand rudele, bine intentionate, au facut presiuni asupra mea. Oricum, nu ne mai intelegeam inca de cand Dumnezeu devenise cel mai important lucru din viata mea.
        Pentru nimic in lume n-as fi renuntat la zilele petrecute acasa impreuna cu copiii mei. Dumnezeu era cu mine si stiam cum sa chivernisesc putinul pe care il aveam ca sa ne ajunga. Avand putine lucruri de administrat, aveam mult timp sa savurez dragalasenia copiilor si sa ne jucam impreuna. Ne plimbam, le citeam, organizam lupte pe covor, ne jucam de-a calul, dansam impreuna.
       La un moment dat cineva ne-a dat niste bani ca sa ne cumparam un apartament cu 2 dormitoare. Eram extaziata! Curand dupa aceasta am inceput sa am tot mai multi copii (in prezent 15) si iata ca traim intr-o casa cu 6 dormitoare si 4 bai, cu propria noastra curte. Dumezeu ne-a ajutat!
       Ce s-a intamplat cu cei 2 copii, cei imbracati in zdrente? Il iubesc pe Dumnezeu cu toata inima lor. Fetita are la randul ei doi copii si sta acasa ca sa-i creasca, desi oameni de bine chiar de la biserica o ironizeaza si o umilesc (si inca nu e atat de saraca cum am fost eu la inceputul casatoriei). Tinem legatura la telefon, imi povesteste aproape zilnic de bucuriile pe care i le ofera viata alaturi de cei mici. Baiatul este logodit si este un barbat care isi dedica viata lui Dumnezeu (este un fel de lider in biserica lor). Logodnica aceasta este prima si singura lui prietena si este hotarat sa-si pastreze curatia trupeasca pana la casatorie. De ziua mea mi-a oferit un buchet imens de trandafiri roz, m-a imbratisat si mi-a multumit pentru tot ce am facut pentru el. Stiu ei oare cat au facut ei, copiii, pentru mine?
       Sunt implinita ca mama. Unde sunt cei care ne batjocoreau cu ani in urma? Timpul a dovedit ca Dumnezeu a fost alaturi de noi si ei au fost adusi la tacere. Alegerea mea "costisitoare" a adus roade de bucurie si o comoara vesnica in ceruri. Ceea ce facem acasa este de o importanta vitala, nu pentru ca scriem istoria sau suntem priviti la TV, ci pentru ca se imprima indelebil in inimile copiilor nostri si pentru ca in functie de asta suntem judecate de Dumnezeu.
                                        dupa Sherry