Maica bunătăţilor

           Orice creştin care ţine posturile lungi încearcă nişte schimbări în viaţa lui, atât sufleteşte cât şi trupeşte. M-am gândit că ar fi de folos ca fiecare dintre voi să scrieţi despre aceste experienţe, pentru a avea mai vie înţelegerea postului ca "maică a bunătăţilor" aşa cum spun sfinţii, şi nu ca o perioadă plină de restricţii.
          Dacă simţiţi că vă primejduieşte sufletul (prin părerea de sine) puteţi posta un comentariu ca anonim, dacă nu , puteţi adăuga un link la postarea voastră. În ceea ce mă priveşte, scriu despre binefacerile pe care le-am primit plinind porunca postului (alimentar vorbind), şi nu cred că vreun cerşetor se poate mândri cu milostenia primită. Doar se bucură de ea.

•   trupeşte:  reuşesc să pierd kilogramele în plus fără să mă înfometez, îmi dispar durerile şi redoarea (înţepenire) articulară pe care le resimt de obicei, tranzitul intestinal se normalizează prin aportul de fibre alimentare care se găsesc în produsele vegetale, mi-au dispărut xantoame(mici tumori galbene formate din celule bogate în lipide) ale pleoapelor-când am ţinut postul Paştelui fără ulei.

• sufleteşte: devin mult mai calmă (de felul meu sunt mânioasă, mă aprind din nimicuri), am o limpezime la rugăciune şi o frecvenţă a aducerii aminte de numele Domnului care nu mă caracterizează, mâncarea fiind mai simplă pot acorda mai mult timp sufletului, am o dispoziţie binevoitoare faţă de toată lumea, o stare de bine care mă face să mă întristez la gândul că se termină postul. La fiecare sfârşit de post îmi propun ca măcar carne să nu mai mănânc, aşa mi se pare de dulce această perioadă. Fiind printre rude (care nu sunt deloc vegetariene), nu reuşesc niciodată să materializez aceste gânduri.