Ca orice bebe care se respectă Grigo joacă şah :) Este atras de orice înseamnă recipient mare ce conţine mai multe obiecte mai mici. În această categorie intră şi cartofii sau ceapa din lădiţele de pe balcon, cariocile şi creioanele din penare, CDurile din suporturile lor rotunde, portocalele la plasa de 2 kg, piesele lego în poşetuţa lor transparentă, lingurile sau polonicele din sertare, plicurile de ceai sau cârligele de rufe din cutiuţe, şi hainele de prin şifoniere şi pantofii din rafturi ş.a.m.d. Nici nu-i pasă de jucării. Cred că vede şi el că noi , adulţii, niciodată nu le folosim :) Din toate cele de mai sus reiese ce e în stare să facă un pui mic lăsat să se simtă bine în universul domestic. Multă lume mă întreabă "Cum te descurci?" Pot spune că îmi este acum mult mai uşor decât atunci când aveam 2 sau 3 copii. Au crescut şi mă ajută şi ei. Niciodată nu am fost de acord cu expresia: "Tu l-ai făcut, tu să-l creşti!" (în sensul că nu e moral să-i pui la treabă pe fraţii mai mari când eşti ocupată cu cel mic) pe care am auzit-o al mulţi dintre creştinii noştri. Am primit în acest sens o confirmare şi de la părintele Iustin Pârvu care mi-a spus cu putere: "Măi, copiii trebuie să înţeleagă că în familie ne ajutăm pentru că ne iubim." Atât a spus, dar cu aceste cuvinte un val nevăzut a spulberat toate nelămuririle mele.
După ce l-am născut pe Grigo le-am explicat copiilor ce lucrare importantă este să ajuţi un om să crească, să fii împreună lucrător cu pronia dumnezeiască. Au văzut şi ei cât este de neputincios un prunc, cum depinde total de îngrijirea celorlalţi. Le-am explicat că pentru bunul mers al casei (o oarecare ordine şi curăţenie, mâncare gătită şi rufe spălate la timp) este nevoie ca şi ei să mă ajute. Ce este mai de folos, mai valoros înaintea lui Dumnezeu: a bate mingea pe alee, sau a fi alături de mama în momente în care doar două mâini nu fac faţă? Răspunsul l-au dat singuri şi n-am văzut nici o urmă de regret sau resemnare pe chipurile lor.
P.S. Să nu vă închipuiţi că ai mei copii nu ies la joacă. Şi altceva: chiar sunt încântaţi de baby-sitting şi se "bat" pe acest job :)
Draga Ecaterina, blogul tau mi-a adus o nesperata bucurie, m-a facut chiar sa plang. De multa vreme citesc bloguri mamicesti, ca sa spun asa, insa acum, parca cel mai mult rezonez cu acesta. Am si eu trei copii si cu ajutorul si puterea de la Dumnezeu voi mai avea si altii. Recunosc ca ma dsperie uneori ideea si am nevoie sa mai "ascult" si ce zic alte mame, cum fac fata unor situatii specifice familiei numeroase.
ReplyDeleteIn ceea ce priveste ajutorul celor mari, am simtit acelasi lucru ca si tine. Parca imi e mai usor acum cu 3 copii decat cand erau doar 2. Cand spun asta celor ce ma intreaba,sunt privita cu suspiciune. Dar cele mari (5 ani si 3 ani) ma ajuta cu cea mica (9 luni)si nu e pentru ele o corvoada. Chiar sunt bucuroase si se intrec care sa imi aduca pampersul, sa stranga masa (desigur cu firmituri scapate printre degetele :) ), sa faca patul.
Ma bucur ca te-am descoperit si am sa te vizitez cat mai des. Doamne ajuta!
Şi eu m-am întărit în ispite citind alte bloguri, din păcate de alte confesiuni.
ReplyDeletePai asta era si problema mea, ca daca vroiam sa gasesc un blog al vreunei familii cu multi copii, gaseam numai de alte confesiuni. De aceea ma bucur acum ca l-am gasit pe acesta. Putere multa si sa va fereasca Dumnezeu de ispitele care nu inceteaza sa apara in urma unei actiuni de acest gen. Doamne ajuta!
ReplyDelete