Un principiu...

... simplu pe care trebuie sa il patrunda si sa il aplice oricine vrea sa educe copii este:

Mai mult decat atat, trebuie sa isi foloseasca toata creativitatea pentru a face ideea accesibila intelegerii copiilor prin povesti, exemplificari si  jocuri. E important pentru ei sa stie ce inseamna dreptatea dincolo de prima privire, fiindca de obicei se cearta sau cartesc impotriva parintilor crezandu-se nedreptatiti in momentul in care nu vad egalitate la o analiza superficiala.

 Lor nu li se pare corect ca nu au voie aceleasi lucruri ca fratii mai mari. Mi se pare util sa investesc in explicatii care justifica diferentierile: "Tu nu ajungi singur la interfon, de aceea nu te pot lasa singur afara, nu pentru ca tin mai mult la fratele mai mare. Si el avea interdictii mai demult. O fac doar ca sa fii in siguranta."

Sunt nemultumiti cand sunt implicați in responsabilitatile casnice mai mult decat cei mai mici decat ei. Le mai zic in gluma:" Hai sa o rugam pe Anastasia sa dea cu aspiratorul! Ce ziceti, e corect asa? Cum ganditi?" Rasete."Vedeti, e corect sa ma port cu toti la fel, ca si cum toti sunteti la fel? E absurd, nu?"

O alta durere din invidie apare cand copiii mari isi privesc copilaria retrospectiv si o compara cu aceea a fratilor mici: "Eu nu aveam biclcleta la varsta astuia!" "Dragul mamei, atunci nu ne permiteam mai nimic. Asa a randuit Dumnezeu sa apari in viata noastra in conditiile de atunci. Fii sigur ca va iubesc la fel si ti-am daruit tot ce am putut la vremea respectiva."

Daca diferentele de ordin fizic, material sunt mai usor de sesizat, cele emotionale si cognitive mi se par foarte greu de prezentat. Daca as face copiii mari sa intuiasca ce simte si cat intelege unul mai mic, as fi o zana a pacii prin casa. Adolescentii sunt convinsi insa ca prichindeii:
*nu uita, ci sunt nepasatori,
*fac dezordine fiindca stiu ca au fraieri care strang in urma
*nu plang ci joaca teatru,
*cand spun problemele lor parintilor, sunt niste paraciosi mici si enervanti
*nu isi impartasesc bucuriile cu familia, ci le fac in ciuda altora
*isi permit sa le raspunda si sa nu ii asculte fiindca sunt niste obraznici rasfatati, nu fiindca simt ca nu au nevoie de mai mult de doi parinti ca sa ii dadaceasca
*nu sunt doar curiosi, ci iscodesc ca sa comenteze rautacios
*nu sunt absorbiti de joc, ci nu raspund fiindca sfideaza etc.
Ca sa ii ajut pe cei mari sa nu judece pornind de la prezumtii negative, le punctez in situatii neutre (in cele conflictuale nu ii ajuta ratiunea nici pe adolescenti) cum gandesc cei mici altfel decat suntem noi obisnuiti sa operam.

Mai ales ii "spal pe creier" cu ideea ca un copil care are nevoie acuta de dragoste nu stie sa o ceara direct, ci face asta in cel mai nesuferit mod cu putinta.