Am marturisit...

Iconostas aranjat zilnic
cu dragoste de Gr si Gh

... odata la duhovnic ca nu mai am ravna de inceput in lucrarea duhovniceasca alaturi de a doua serie de copii. Cu cei care acum sunt mari nu numai ca aveam mai mult timp si mai multa energie interioara, dar ma simteam probabil motivata si de reprezentarile nerealiste despre rezultatul a tot ceea ce faceam cu si pentru ei in sens spiritual. Asteptarile ridicate sunt insa intotdeauna o sursa de dezamagire. Desi toti patru sunt in mare tineri de treaba, ancorati (cel putin formal) in viata bisericeasca, trebuie sa recunosc ca faptul ca nu vad profunzimea scontata in gandirea lor ma dezamageste.
Raspunsul parintelui a fost super-simplu "nu-i bine asa", dar fiind in cadrul spovedaniei a avut o extraordinara rezonanta in mine. Am inteles intr-o clipa ca trebuie sa am rabdare cu fiecare in calatoria spre convertirea interioara si sa dau fiecarui copil al meu sansa de a fi tratat ca primul si ultimul. Sa nu ii lipsesc pe cei mici de bucuria entuziasmului matern de a fi langa ei, chiar daca am mai trait de multe ori aceleasi lucruri cu fratii mai mari. Am inteles ca trebuie sa dau tot ce pot omeneste pentru ca ei sa nu simta ca le-a ramas o mama obosita si plictisita si ca normal este sa il tratez pe fiecare in parte ca pe o adevarata minune in viata mea.
Am pus inceput bun, de data asta numai cu cei mici pe langa mine, ceilalti ramanand sa isi lucreze zilnic fiinta pe cont propriu. Am incercat un mod mai liber si mai viu de abordare a rugaciunii si pot sa spun ca in fiecare seara am parte de momente "priceless" alaturi de Gr si Gh. Sa le tina Dumnezeu apropierea autentica de El si cand vor creste!