De mult...

...nu mi s-a mai intamplat sa primesc fix ceea ce am nevoie fara sa intreprind nimic omenesc. Poate fiindca nu am mai fost demult la limita cu finantele si nu am fost stramtorati de multa vreme, cel putin in ceea ce priveste mancarea.

In ultimul timp insa am concentrat amaratele noastre fonduri pe paturi, asa ca am hotarat in sinea mea sa utilizez proviziile pe care le am (fasole, ceapa, cartofi, carne) si sa completez doar cu cruditati din piata. Asa se face ca nu am consumat deloc branza o buna perioada dupa terminarea postului. Eu, una, nu am suferit prea mult din cauza asta, nefiind o mare consumatoare de proteina animala.

Totusi, copiilor cred ca le era dor de obisnuitele sandwich-uri calde pe care le luau ca gustare in zilele de dulce. Am pus problema asta inaintea lui Dumnezeu in treacat, fara sa ii dau mare importanta, ca doar aveam ce manca din belsug.

La o zi, doua, dupa gandul acesta, m-a sunat o doamna, sotia unui ctitor al bisericii nasului nostru. Nu mai vorbisem cu ea de ani de zile (mai ales ea a evitat sa ma sune, caci stia de Elena si are si ea un copilas mic plecat la rai). A trecut prin fata blocului si m-a rugat sa trimit pe cineva jos, ca are sa imi dea o plasa. "Probabil hainute de la baietelul ei cel mic" am gandit eu. Cand am inspectat continutul, surpriza: era de fapt o cantitate mare de telemea de diverse sortimente (capra, vaca, oaie).
M-am bucurat enorm, nu atat de mancare in sine (eu chiar ma umflu acum in ultimul trimestru dc mananc branza si mai ales sarata) cat de frumusetea duhovniceasca a  "coincidentei", de legatura minunata a gandului pe care o face Domnul intre surplusul unuia si nevoia altuia.