Thursday, January 24, 2019

Ce fapte...






































34.
...marete savarsite pentru binele societatii va da o mama in schimb la judecata pentru sufletul copiilor sai pe care i-a lipsit in mod deliberat, la varsta la care aveau nevoie, de un anume timp petrecut impreuna in multa sfatuire si in impartasirea dragostei materne, de caldura prezentei ei?
Nici nu ma gandesc la decizia de a opta pentru job ca varianta mai comoda de petrecere a timpului, ca solicitare psihica mai redusa si ca modalitate de crestere a stimei de sine. Cu astea chiar nu se cumpara nimic pe la vamile vazduhului 😊.

Sau ce minuni si convertiri in parohie vor contrabalansa implicarea deficitara sau comportamentul smintitor al unui preot in intimitatea familiei sale? Sa fie clar ca nu pun in discutie faptele avand ca motivatie slava desarta, magulirea din partea crediciosilor sau urmarirea unor distinctii de la ierarh, caci acelea se vor cerne ca o pleava dupa ce vom iesi din trup.

Chiar nu stiu...

Din cate am inteles eu, lui Dumnezeu nu ii plac "mormintele varuite", adica cei preocupati ca doar inaintea oamenilor straini sa se straduiasca sa faca impresie buna hranindu-se din aprecierile altora. De aceea suntem chemati sa facem ordine dinauntru in afara, dand intaietate lucrarilor discrete, smerite, pentru care nu se acorda nici medalii, nici recompense materiale, nici vorbe de lauda.

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
35.Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
36.Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

43 comments:

  1. Cu tot respectul, dar nu cred ca serviciul si maternitatea pot fi privite doar asa cum le-ati expus. Asta ar insemna ca mamele singure sau cele care muncesc pentru ca venitul sotului nu este suficient, sunt condamnate din start. In celalat caz, nu ma pot pronunta, nefiind sotie de preot; insa ca mama care lucreaza pentru binele familiei, nu pentru faima ei, sper si cred ca Dumnezeu nu judeca precum o facem noi, oamenii.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bineinteles ca nu. Eu doar le-am exclus ca "pricini binecuvantate" de a alege un job. Am auzit de n ori "abia asteptam sa plec la serviciu, sa mai ies, ca innebunisem acasa."

      Delete
    2. Asta pentru ca nu oricine este facut sa stea numai in casa, cu copiii, si nu stiu daca este de condamnat. Pentru cineva care a lucrat inainte de copii, dar care stie ca fara salariul ei, nu ar putea merge inainte, decizia de a se intoarce la serviciu mi se pare normala. Cred ca fiecare trebuie sa faca ceea ce poate, cu ceea ce are, acolo unde se afla. In aparenta, multe par cum nu sunt de fapt, nu putem cunoaste sufletul nimanui.

      Delete
    3. Mi se pare gresit teologic sa afirm ca o mama "nu e facuta" sa stea cu proprii copii. Iertati-ma, Dumnezeu ne-a facut apti pentru a ne duce crucea randuita, poate doar noi ne-am netrebnicit.

      Delete
    4. Si e mai corect sa le aratam cu degetul pentru ca atata pot sa faca? Inseamna ca nu ne vedem barna din ochi, ne credem superiori! Daca unii suntem mai intariti fizic, psihic si sufleteste, nu inseamna ca trebie sa-i punem la zid pe cei care nu sunt asa, dar se straduiesc sa fie pe cale. Intr-o societate care nu mai e de mult ideala, e de apreciat orice efort. Imi pare rau ca nu-l pot cita exact pe sfantul care a spus ca ar fi preferat sa traiasca in vremurile noastre, care-s pline de atatea ispite.

      Si referitor la a doua situatie, cu parintele din parohie, daca nu ma insel, parintele Constantin Necula, intrebat ce sfat le da fetelor care se pregatesc sa fie sotii de preot, a spus "sa se pregateasca sa fie mai mult singure"; cred ca asta spune multe despre responsabilitatea unui preot.

      Mai departe nu pot sa comentez, dvs. sunteti in aceasta pozitie si puteti observa, discerne mai bine situatia.

      Iertati, nu vreau sa tulbur pe nimeni, deja am "spus", scris mai mult decat era, poate, cazul.

      Delete
    5. Pai sa nu le aratati cu degetul😊. Sau vi se pare ca am orientat posyarea catre cineva anume si il arat cu degetul. A comenta o situatie la modul general, pastrand anonimatul protagonistilor, nu este un mod de a judeca pe cineva, daca vreti sa ma intelegeti. Si, intr-adevar, orice generalizare are minusurile ei cand o raportam la un caz particular anume, fiindca nu se suprapun total.

      Delete
  2. Nu stiu, iarta ma, dar uneori ai niste convingeri care nu mi se par tocmai in regula... poate inteleg eu gresit.
    In general un job nu e deloc o varianta mai comoda de petrecere a timpului, nici solicitare psihica mai redusa, dimpotriva, o casnica are multa libertate si odihna, nu se compara cu o femeie care are si job si desigur ca acasa face oricum ce face si o casnica. Mama a fost casnica, eu nu, stiu ce vorbesc.
    Nu mi place nici cum spui ce fapte marete... sa stii ca sunt chiar fapte marete, o educatoare, o invatatoare, o profesoara, o doctorita - si in general orice profesie ai avea, daca o faci constiincios, muncesti mult si realizezi mult. Societatea asta functioneaza fiindca muncesc niste oameni,totusi. Noi suntem mereu nemultumiti, dar realitatea e ca se munceste si se cunoaste ca se munceste. E o fapta foarte mareata sa faci paine, de ex., sa stii ca in fiecare dimineata oamenii cumpara, mananca painea pe care o faci tu. Acasa oricum nu ti face nimeni treaba, tot tu o faci, teme cu copiii, sedinte la scoala, "sedinte" acasa... m as intinde prea mult sa insir tot ce e de facut.
    Cred ca oricarei femei i ar place sa stea acasa cu copiii si gata. Traim insa in alte vremuri, urmam niste scoli, ne pregatim pt o profesie, abia apoi ne facem familii si sigur ca avem si job, si copii, si ...de toate.
    Nu cred ca e corecta abordarea ta aici.
    Maria

    ReplyDelete
    Replies
    1. Tocmai pentru ca nu ai fost casnica nu stii si crezi ca toate mamele isi doresc sa stea acasa si ca e mai usor asa. Cunosc o sumedenie de mame (in viata reala, dar si on-line) care nu au luat deloc usor decizia asta, tocmai fiindca te-ai pregatit pentru o profesie, fiindca toti cred, asa cum spui ca acasa stai si ca ai si un imens confort psihic.
      Si nu cred ca m-am facut inteleasa, nu e vorba de "treaba" aici.

      Delete
    2. Imi pare rau, ai denaturat ce am scris si nici n ai raspuns.
      Am fost casnica in cateva perioade, deci stiu cum este.
      E chiar irational sa crezi ca o casnica ar fi mai tracasata decat o femeie cu job si copii, sot, toate cele acasa.
      Adica, cine face mai putin e mai tracasat?!
      Sunt convinsa ca Dumnezeu, cum spunea cineva, ne va oferi multe surprize la sfarsit, vom fi uimiti cine va intra si cine nu in imparatia Lui.
      Cei invidiosi si pricinosi se zice ca nu prea au sanse...

      Delete
    3. Observ ca am schimbat aiurea persoana la pronume. Sper ca se intelege totusi.

      Delete
    4. Societatea asta functioneaza fiindca muncesc niste oameni totusi... Ce anume te face sa crezi ca fac apologia lenevirii?
      Societatea functioneaza cu atat mai bine cu cat noi, ca mame, ne crestem copiii cu mai multa implicare si daruire.
      Cred ca este evident pentru oricine ca intre cresterea copiilor si practicarea performanta a unui job exista un conflict pe cateva elemente de care nicio supermama nu dispune nelimitat: ca timp acordat, ca energie disponibila si ca preocupare mentala.

      Delete
    5. Draga mea, eu nu pun in discutie cine e mai tracasat. Nu observi ca mereu fac trimitere la ceea ce e dincolo de pamantesc. Daca te tracasezi de buna-voie, asta e optiunea ta. Fiecare e bine sa isi cantareasca mult beneficiile felului in care isi investeste lucrarea lumeasca ca atunci cand se va trece din lumea asta sa nu constate ca s-a tracasat degeaba.
      Imi pare rau daca simti ca vorbim limbi straine. Spui ca nu ti-am raspuns. Desi am libertatea de a opta pentru a nu raspunde, pune totusi o intrebare tintita. Eu nu vad niciun semn intrebare in textul tau initial.
      O mama care sta acasa e mai relaxata decat una care pleaca la serviciu? Depinde ce fel de femeie este si depinde din ce punct de vedere e mai relaxata (de exemplu financiar nu e mai relaxata). Cert este ca aceea care pleaca nu are cum sa aiba aceeasi disponibilitate de a fi alaturi de copil ca aceea care sta acasa, pur si simplu pentru ca nu e acasa.
      Nu intentionez sa ofensez pe nimeni si nu judec pe cineva anume.
      Nici eu nu am fost numai casnica😊 Poate asta ajuta cumva la lamurirea situatiei.

      Delete
    6. PS nu spun fapte marete peiorativ, ci chiar cred ca e nevoie de fapte marete ca sa ai aceeasi plata ca si cand ti-ai fi facut lucrarea clasica mantuitoare de nastere si crestere de prunci.

      Delete
    7. Nicaieri n am spus ca faci apologia lenevirii. Faci apologia femeii casnice, ceea ce este o greseala, in opinia mea.
      Preoteasa din parohia mea este tot medic, copii, s a zbatut mult, din cauza lipsei banilor, sa si faca o firma, cu foarte multe greutati a reusit, parte din timpul de munca il dedica oamenilor sarmani care nu si permit sa plateasca o asistenta medicala corespunzatoare. Cred ca ea face un lucru maret.
      Cred ca femeile care se scoala dis de dimineata sa faca paine in fabrica, ca sa pot manca eu paine proaspata in fiecare zi, fac fapte marete. Pot continua asa mult si bine. E multa jertfa aici. Nu se merge la serviciu ca sa si faca un nume sau fiindca e mai comod, or fi cazuri, irelevant, nu fac majoritatea.
      Mi ai raspuns fara sa mi raspunzi, adta am vrut sa spun.
      Esti gravida si nu vreau sa te supar.
      Te rog totusi fii mai rezervata cand abordezi subiecte de larg interes. Nimeni nu detine adevarul absolut. Toate sau, ma rog, cele mai multe dintre noi, ne straduim sa fim crestine. Toate vrem sa ne crestem copiii cat mai bine. Nu toate ne permitem sa stam acasa. E un privilegiu, in ziua de azi, sa stai acasa cu copiii. Un privilegiu, nu o jertfa. Poate n ar fi rau sa reflectezi putin si in sensul asta, poate descoperi ca ai fost, ca esti privilegiata. Poate incerci sa simti mila si compasoune fata de femeile care se frang intre un serviciu plin de obligatii si sot, copii, adica alta parte plina de obligatii. E foarte greu.
      Maria

      Delete
    8. Nu fac nici apologia femeii casnice. Tocmai, inteleg ca sunt fapte pe care le faci la serviciu care justifica lipsa de acasa si ma intreb cam care or fi acelea care sa atarne mai mult in fata Domnului (nu a mea si nici a ta) decat dedicarea fata de familie, care este calea mentionata explicit ca fiind felul in care se mantuiesc femeile. Am precizat ca nu spun batjocoritor fapte marete, ci cu convingerea ca trebuie cu adevarat sa fie ceva "de calibru" impresionant.

      Delete
    9. Doamna Maria, aici nu e vorba de cine munceste fizic mai mult. Daca vi de la srrviciu si te apuci de treburile casnice ramase nerezolvate o faci cu un pret:acela al neglijarii copiilor, a problemelor lor fizice si sufletesti. Si in alta ordine de idei, o mama care primeste toti copiii dati de Dumnezeu chiar nu prea mai are cum sa faca cariera. Daca se fofileaza ca. serviciu, ca banii ca una ca alta asta e alta treaba dar o face in detrimentul datoriei ei de mama. cat despre ce vorbeati cu privilegiul... asa poti sa spui ca si sa ai serviciu e un privilegiu, nu te obliga nimeni nici la una nici la alta. Nu toata lumea vrea sa i creasca copiii sub ochii si influenta altora. Sunt si mame care se implica 100%. Semnat, o mama cu serviciu

      Delete
  3. Eu am momente când îi compătimesc pe cei care nu au copii fiindcă așa au ales ei, nu că ar fi sterpi, dar sunt realizați dpdv profesional. Nu există bucurii mai mari decât cele provocatr de copii. Bine, și încercările sunt pe măsură, dar trec mai ușor...

    ReplyDelete
  4. După ce de câțiva ani partea profesionala mă preocupa dpdv al experientei (pe care nu o aveam) și mai ales al timpului maxim in care poți lipsi din sfera profesionala (da, exista și așa ceva), din part time am lucrat full time și am avut o perioada intensa în care am avut ce învață. Cred sincer ca nu exista o cale pentru toate mamele, ci fiecăreia îi arata Dumnezeu drumul, pt ca eu singura îmi doresc sa rămân la o variartă part time, exclus weekenduri și nopți. De ce? Fizic și emotional atât pot. Le admir deopotrivă pe care fie sunt casnice, fie lucrează mult, e nevoie de un echilibru pentru a face fata ispitelor extremelor. Cea mai grea lupta e cea cu propriile neputințe și ne lovim de ele în orice circumstanță.

    ReplyDelete
  5. Buna ziua,
    Va citesc cu mare drag si va impartasesc parerea in ceea ce priveste acest subiect. Mi-as dori sa pot renunta la servici (care ma solicita mult si ma “rapeste” de langa copiii mei), insa, din pacate, sotul meu nu este de acord cu acest lucru, spunand ca nu ne-am descurca financiar. Ma puteti sfatui, va rog, cum sa fac sa il conving de importanta mai mare de a fi acasa, langa copii, decat la servici? Va multumesc. Sarcina usoara in continuare si toate cele bune!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai mult decat a cere de la Dumnezeu sa il lumineze, a ii vorbi tu din inima despre asta, de a cere si o parere copiilor (de fata cu el) despre cum se simt cand esti plecata sau a cere sprijinul indirect al duhovnicului nu vad ce ai putea face...
      Inca un copil😄?

      Delete
    2. Va multumesc pentru raspuns. Si, cu siguranta, ma rog sa ne mai dea Dumnezeu inca un copil ��. Si sper ca, in timp, sa se aseze toate. Numai bine va doresc!

      Delete
  6. Ecaterina și a asumat rolul de mamă cu normă întreagă. A da naștere, a crește și a educa 8 copii, nu este deloc ușor. Asta o știm și noi celelalte care avem 2, 3 sau max 4 copii, care ne plângem că i greu și trebuie să avem și job, și plătim la afterschool salariul nostru. Sau avem părinții care "doar" fac mâncare, menaj și supraveghează copiii cât suntem noi la serviciu. Sau, mai rău, îi lăsăm singuri cu cheia de gât și cu telefonul, iar mai târziu alergăm pe la psihologi că nu s ok copiii.
    Ecaterina ar fi putut fi oricând un medic bun pt societate și pt bunăstarea familiei ! Dar ea a ales să dea societății mai mulți creștini, educați, cu conștiință și cunoștințe. A pus înaintea Domnului grijile și nevoile familiei! În niciun caz nu i mai ușor să fii casnică și să ai grijă de familia ta numeroasă. E nevoie de multă dragoste și jertfă! Oamenii nu mai fac copii pt că nu se mai iubesc și nu se mai jertfesc sau sunt bolnavi. O mămică de 4 copii, dintre care unul în Cer.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Subscriu. O mămica de 6

      Delete
    2. Total de acord. O mamica de 5 cu serviciu.

      Delete
  7. "PS nu spun fapte marete peiorativ, ci chiar cred ca e nevoie de fapte marete ca sa ai aceeasi plata ca si cand ti-ai fi facut lucrarea clasica mantuitoare de nastere si crestere de prunci"

    Iarta-ma, Ecaterina, cred ca putin e dusa in extrema postarea aceasta.
    In plus le poate rani pe femeile care n-au putut avea copii. Si nici nu poate adopta copii oricine, e o altfel de lucrare pentru care trebuie sa te simti pregatit macar putin, altfel e f greu.
    Nici lucrarea clasica de nastere si crestere de prunci nu e implicit si automat mantuitoare.
    Sunt atatea situatii familiale diverse ... Nu putem sa decretam ceva valabil pentru toata lumea.
    Daca o mama are serviciu nu inseamna automat ca neglijeaza cresterea copiilor. Depinde ce face ea in timpul petrecut acasa, cum sunt discutiile ei cu copiii, daca se joaca cu ei, modul in care le vorbeste, daca copiii ii simt grija chiar si atunci cand ea nu e fizic langa ei. Copiii sa-i simta dragostea si purtarea de grija, mama sa fie un model crestin pentru ei. Iar asta cred ca se poate transmite in mai multe moduri.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asta este problema societatii din ziua de azi. Trebuie sa fim politic corecti. Nu mai poti sa scri un adevar ca trebuie sa te gandesti cui ii ranesti sensibilitatea. Nu mai poti vb debeneficiile alaptarii ca se simt lezate cele care nu au putut/vrut etc. sa alapteze. Si multe alte exemple.

      Delete
    2. Nu trebuie sa exagerati, nu e ceva ce tine de a fi "politically correct", nici nu-mi place sintagma asta.
      Cand spui un adevar conteaza cum il spui. Nu putem tranti cuvintele pur si simplu.
      Pe mine m-au tulburat discutiile de aici, asa ca ma retrag. Oricum nu stiu nimic.

      Delete
  8. Chestia cu femeia care se mantuieste prin nastere si crestere de prunci nu am scos-o eu, asa ca aceste contestatii si comentarii nu mi se adreseaza. Nubam trasat eu directive pentru toate femeile casatorite cam ce au de facut in familie ca sa le fie bine si duhovniceste.
    Nu ma intelege gresit, eu nu neg calitatea timpului petrecut impreuna cu copiii a mamelor cu serviciu si nici nu afirm nebuneste ca nu isi exprima afectiunea. Dar, ca sa folosesc o expresie din Scriptura, este "impartita". Stii ce zic?

    ReplyDelete
  9. Nu stiu in ce masura bucati din Sf Scriptura ne pot servi ca justificari pt diversele noastre "convingeri". Domnul spune ca de nu vom fi ca pruncii nu vom intra in Imparatie. Tot Domnul spune ca ce e cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. Nu cred ca femeia se mantuieste doar prin nasterea de prunci, sunt atatea femei care nu pot naste prunci, raman femei, ele or fi condamnate sa nu se mantuiasca?! A rupe din Scriptura ce ne convine, fara sa avem in vedere spiritul ei, nu doar litera, pt mine cel putin este o eroare.
    Am si eu o convingere, ca Dumnezeu se uita la inima omului, la osteneala lui, la jertfa lui, in contextul in care a trait omul ala, si ca in niciun caz nu i pune bete n roate ci il ajuta cu orice pret sa se mantuiasca. Cine crede ca Domnul e un legalist care va mantui dupa o fraza sau doua, sa creada, eu nu pot sa cred asa ceva.
    Am prea mult respect pt femeile ostenite peste masura din vremurile noastre, femei care fac peste puterile lor orice ca sa fie bine in familie, serviciu si cresterea copiilor si suportarea unor soti si ingrijirea batranilor.... nimeni n o sa ma convinga niciodata ca o casnica, si cu 20 de copii, "merita" mai mult mantuirea decat aceste femei.
    Mai cred ca sunt tot atatea cai de mantuire cati oameni sunt.
    Mai cred si ca nu noi alegem calea de mantuire, noi alegem sa fim sau nu cu Domnul, restul tine de hotararea Lui pt noi. Este evident pt oricine a trait putin si se uita in urma lui ca a parcurs un drum pe care nu l a ales, ca mai multe au fost cele nedorite decat cele dorite. Oare cine suntem noi sa spunem ca stim cine se va mantui si cine nu?
    Poate ca o mama cu 10 copii, care n a reusit sa si struneasca limba, sa si curete inima, sa si iubeasca semenii ca pe sine insasi, n o sa se mantuiasca doar fiindca a nascut si crescut 10 copii. Si poate se va mantui curva care mult a iubit si s a pocait. Si n a nascut prunci deloc. Sau Sf Maria Egipteanca nu s o fi mantuit? Am dat intentionat exemple "tari", poate reusesc sa ma fac inteleasa.
    Maria

    ReplyDelete
  10. Daca socotesti ca pentru o femeie maritata, care are copii, fertila si cu viata sexuala normala, asa cum sunt majoritatea covarsitoare a femeilor contemporane, a se mantui prin nastere si crestere de prunci e o idee nepotrivita rupta din contextul Scripturistic, nu avem principii comune.

    In general vad ca se pune lupa intentionat pe exceptii (femei care cresc copii singure, femei care si-au ales sa traiasca in feciorie). Daca nu ma crezi, cauta statistici si vezi cate monahii, cate single si cate in cuplu traiesc pe pamant. E un mod de gandire distorsionat cu care e greu sa dialoghezi.

    Chiar si voi rupeti din contextul realitatii inconjuratoare exemple care tin de minoritati si le vreti valabile la modul general. De asemenea nu va place sa analizati postarea si comentariile mele pe marginea ei ca un tot unitar, ci sa evidentiati anumite pasaje izolate, care va irita din motive necunoscute mie. Numai un om nebun ar spune cu emfaza ca exista un sigur drum al mantuirii si ca doar o anumita lucrare te desavarseste.

    Ceea ce trebuie inteles este ca nasterea si cresterea de prunci este o conditie sine qua non pentru mantuirea femeilor obisnuite. Nu ne putem ascunde noi toti cei ce traim in familie dupa modelul de vietuire al sfintei Maria Egipteanca. Asta ar fi chiar o idee deplasata.

    Daca ai mai fi rasfoit acest blog ai fi stiut ca e unul despre familii firesti, biparentale (caci singur nu poti procrea) care nu se impotrivesc venirii pe lume a copiilor randuiiti de Domnul si nu un blog cu specific monahal (daca ai citi in scrierile pentru monahi cum vorbesc in pasaje izolate despre femeie ai intelege contextul?), nici despre cum sa te descurci in fam monoparentale, nici despre cum sa gasesti cea mai instruita bona ca sa poti pleca la serviciu si nici despre cele mai performante metode de contraceptie.

    De asemenea ai fi gasit postari in care imi exprim si eu convingerea ca nasterea si cresterea de prunci nu sunt suficiente, mai trebuie bineinteles si alte lucrari duhovnicesti mai inalte.

    ReplyDelete
  11. Ce spun eu: nu cred ca femeia se mantuieste DOAR prin nasterea....Ce spui tu:daca socotesti ca... a se mantui prin nastere... e o idee nepotrivita si rupta din context...
    Este evidenta distorsionarea grosolana a spuselor mele.
    Nu stiu unde vorbesc de femei "single" sau familii monoparentale sau de metode de contraceptie sau in general ce scrii tu acolo.
    Am specificat ca am dat exemple "tari" ca sa ma fac inteleasa, nu fiindca as considera ca e plina lumea de sf ca sf Maria Egipteanca.
    Nu am rupt nimic din context, am incercat sa ti prezint un alt unghi de vedere care corespunde spiritului si literei Sf Scripturi mai mult decat corespunde unghiul tau exclusivist de vedere.
    As putea sa ti evidentiez pe fiecare fraza erorile pe care le faci, dar chiar nu mai vreau. Ramai cu convingerile tale.
    Iarta ma.
    Maria

    ReplyDelete
    Replies
    1. Acel "daca" nu e folosit ca sa introduca o distorsionare grosolana ci pentru a elimina o posibila varianta in care "doar" al tau submina importanta acelui pasaj din Scriptura. Sa inteleg ca esti de acord ca fara aceasta lucrare o femeie (in conditiile enuntate de mine) nu prea e eligibila pt imparatia cerurilor fara pocainta serioasa.
      Unghiul tau de vedere e ingust, punand in lumina dupa cum am spus minoritati. Da, e o completare a imaginii femeii, dar nu este ceea ce traiesc majoritatea femeilor azi.
      Percepi spusele mele drept erori fiindca nu incerci sa intelegi in duh si te opresti in capcanele de limbaj. Se pare ca sunt si oameni care inteleg ce scriu. Altii se vor folosi de profunzimea comentariilor tale. Sper sa fie o experienta constructiva pentru toti.

      Delete
    2. Mie îmi ajunge sa citesc doar acest blog...comentariile sunt de prisos, draga Maria. Ăsta e adevărul crud pe care, chiar dacă nu vrei sa.l primești, e valabil și așa. Menirea mamelor este de a sta lângă copii...ceea ce nu pricepi este ca decizia de a te supune Scripturii Îți aduce tot ajutorul și încă mai mult decât poți gândi. Drumul este foarte greu dar ajutorul Domnului este imediat, vizibil și negandit de suficient. ..adică atunci când intervine omul cu previziunile lui subiective Domnul se retrage cu ajutorul Lui. Nu în totalitate ca ai muri...Dar se retrage în fata omului nătâng care refuza umărul Lui. Asta nu pricep femeile. ...pornesc strâmb, cred ele ca pot răsturna lumea cu serviciul și altele...Și nu asculta de Domnul ca singura lor menire este sa stea la cratiță și sa crească toți copiii iar dacă nu sa.și vadă neputințele și sa stea tot la cratiță. ...trist pentru ele. Este trist ca poți face analiza gramaticala pe fraza încercând sa găsești greșeli. ...reusita Scripturii este garantata dacă femeia asculta de Domnul. Daca, însă, de la început, aduce ea o alta învățătură și pune puterea omeneasca mai presus de cea Dumnezeiasca se pierde în analize gramaticale fără noima și își pierde puterile treptat. ..Pana ce ajunge epuizata tot la Domnul. Sau nu. Oare de ce sa ajungi epuizat la Domnul când mai bine asculți? Dar mai este ceva : nu toți cei ce au urechi asculta așa cum nu toți cei ce au ochi văd. ...E nevoie de supunere, de tăierea voii și de Ascultare. Nu a colegilor, a vecinilor, a sinelui ci a Domnului. ..Când te vei opri în a diseca cu mintea umana și.ți vei asuma eroarea dintru început vei începe sa pricepi. O mama

      Delete
  12. Eu am reinceput serviciul dupa 4 ani de stat acasa cu cei 2 copii (din motive financiare caci se terminase indemnizatia). Toata lumea din jur se bucura pt mine de parca m.am intors din exil, iar acum puteam sa am viata sociala si profesionala. M.am bucurat si eu cu ei de o noua etapa in viata mea, dar nu a durat mult, la scurt timp am inceput sa ma simt folosita de colegii de la servici, ma saturasem de pretentiile tuturor, oricate ai face nu e destul niciodata, ori sefa ori colega e nemultumita... si am inceput sa tanjesc dupa viata casnica, unde singura cu pretentii tot mai mari de la mine eram eu, iar copiii erau multumiti cu prezenta si dragostea mea... am ramas apoi din nou insarcinata, spre dezamagirea tuturor colegilor de munca si de atunci ma bucur (sau ma zbat) cu viata de casnica cu 3 copilasi. E foarte greu, dar dupa ce trece o zi nu ma mai gandesc cu tristete ca am lipsit atata timp de langa copiii mei. Sefii, colegii, cariera vor fi tot acolo si peste ani si ani, cand va ramane cuibul gol si vom fi din nou doar noi doi, eu si sotul.

    Cand esti casnica le faci pe toate, si medic si educator si contabil si gestionar si menajera si bucatareasa... deci acumulezi experienta in multe domenii, nu te plafonezi.


    Am si eu o cunostinta care se gandeste cu groaza la o alta posibila sarcina ca va trebui sa stea acasa doi ani, pentru ea a fost o perioada grea, sora cu depresia, perioada in care a stat acasa cu primul copil. Acum e fericita si se imparte foarte bine intre servici si copil. Copilul s-a obisnuit cu lipsa ei, dar tanjeste dupa un fratior

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu nu am apucat, de când am terminat masteratul, să profesez, pentru că s-au născut copiii parcă programați de mine, acum vine al șaselea și iarăși se vor suprapune concediile de creștere a copilului pentru o lună-două.
      Și pe mine m-au ispitit toți cei din familia extinsă să trăiesc stări de "regret" că nu am apucat să profesez în domeniul pentru care m-am pregătit de la 14 ani continuu, ci am ales să fiu casnică permanent cu plozi în braţe sau atârnați de fustă. Cred că am fost programate mental de bunicii și părinții noștri să nu mai vedem esența feminității, să ne auto-tratăm ca posibile concurente dpdv profesional cu bărbații, și aici ne pierdem și devenim fragile. Nu mai știm ce vrem de fapt. Numai practic ne-o dovedim. Eu acum nu mă văd în stare să fac altceva decât să mă îngrijesc de copiii mei și de soț, la un loc de muncă sigur aș fi o ratată.
      Andreea

      Delete
  13. Am si eu o intrebare fara legatura cu subiectul insa. Acum ceva timp am inceput sa spun rugaciunea inimii fara nici o metoda anume. In prima zi cand am spus-o am simtit in inima o durere foarte mare, ca de cutit infipt. M-am speriat foarte tare si m-am oprit. Intrebandu-mi duhovnicul, acesta a spus ca nu trebuia sa ma sperii din a spune rugaciunea, ca nu trebuia sa ma opresc. Intrebarea ar fi daca a mai patit cineva asta, daca imi puteti spune daca am gresit cu ceva in timpul rugaciunii, sau daca asa este normal, pentru ca eu chiar nu imi imaginam ca o rugaciune poate provoca o durere fizica asa de intensa. Multumesc. Sper sa ma fi facut inteleasa.

    ReplyDelete
  14. Eu stiu de persoane care au simtit dereglari in corp datorita modificarii respiratiei la rugaciune. Daca nu ai facut nimic deosebit decat sa o spui cu evlavie poate fi ori ispita, ori o manifestare trupeasca nelegata de rugaciune.

    ReplyDelete
  15. Du-te la o consultatie la cardiolog si dc nu ai nimic, incearca sa mai spui rugaciunea si vezi dc se repeta. Vezi sa nu ai o pozitie nefireasca a corpului care sa fie cauza unui junghi intercostal.

    ReplyDelete
  16. Sa ne lumineze Doamne Doamne, sa ne dea putere si rabdare pt a ne creste copiii frumos si sanatos! Fie ca esti casnica, fie ca esti angajata e nevoie de multa jertfa de sine. Si oricum, judecata lui Doamne Doamne e diferita de a noastra. Multa sanatate, liniste si putere tuturor mamelor!

    ReplyDelete
  17. Inteleg mamele care au comentat aici si care au 4-5-6 copii sau mai multi. Dar sa va expun situatia mea.
    Am peste 16 ani de casatorie, n-am fost insarcinata niciodata. Asadar am avut serviciu.
    Anul trecut am adoptat un copilas (mai mare, nu e bebelus). Am intrat in concediu de crestere de 1 an (cum se da la adoptie). In curand va trebui sa ma intorc la serviciu - nu pentru cariera, nu pentru faima, nu pentru ca m-ar relaxa timpul petrecut acolo (dimpotriva, mai ales ca nu e un serviciu care-mi place), ci pentru un salariu.
    Copilasul e la gradinita pana la 12:30. Nu ne ajuta nimeni, dar cred ca sotul isi va putea aranja programul asa incat sa ia copilul si sa sta cu el acasa pana vin eu.
    Acum intreb ...
    Ar trebui sa raman acasa, sa renunt la serviciu? Daca ma intorc inseamna ca-mi voi neglija copilul, ca afectiunea mea va fi impartita, ca nu voi fi o mama buna?
    Intreb neutru, fara nicio unda de ironie, ca o femeie care mi-am pus problema: "ce fac mai departe?"

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bunicile mele amandoua au avut cate 7 copii si fiecare dintre ele pleca dimineata la serviciu, adica la camp, si asta inca de cand ieseau din lauzie. Pe sugarul mic il luau cu ele, sa-l alapteze, dar cand devenea mai maricel il lasa cu fratii acasa. NU statea cu ei acasa,mergea la camp zi lumina, lucrau in gospodarie, la animale. Credeti ca-si iubeau copiii mai putin, ca erau mame rele, ca isi periclitau mantuirea? Traiau doar vremurile pe care le-a ingaduit Domnul pentru ele. Femeia casnica de acum este un rezultat al industrializarii si urbanizarii si nu o oglinda a familiei traditionale, taranesti!
      Nu pledez pentru nici una dintre situatii, fiecare isi traieste credinta asa cum poate, dar mai multa toleranta fata de celalalt n-ar strica nimanui!

      Delete
    2. Una e sa fii nevoit, alta e sa pleci de bunavoie. Si eu stiu din batrani ca isi luau copiii la camp (la serviciu 😊), in caruta si il mai alaptau cand si cand. Asta in timpul anumitor munci agricole intensive. Nu cred ca la voi in familie bunica mergea la arat. Ce era mai greu faceau barbatii, iar femeile aduceau mancare la camp si ajutau la operatiuni mai usoare, mai ales cele lehuze.

      Lasatul unui sugar mic acasa cu un frate, mic si el, nu prea e un gest responsabil. De altfel si accidentele/ mortalitatea erau pe masura. Nu cred ca nu isi iubeau copiii, dar viata era mai aspra in general si acest lucru se rasfrangea si asupra oamenilor care aveau o anumita duritate.

      Delete