Tuesday, June 23, 2020

Sa povestim...

...cate ceva despre mitul frustrarii la femeile casnice, despre care cred ca este de multe ori o idee indusa de cei care generalizeaza in mod eronat o parere subiectiva pe care si-au facut-o despre ce simte o casnica, despre cum sta ea inchisa toata ziua oftand si visand sa evadeze candva din temnita propriei case si sa isi valorifice potentialul in perspectiva financiara urcand pe scara claselor sociale o treapta mai sus.

Desigur, exista in lume si tipul femeii care sta acasa fiindca este nevoita, constransa de lipsa posibilitatilor materiale sau pentru ca i se impune acest mod de viata. In acest caz este de la sine inteles ca tot ce face devine o corvoada si este implicit o sursa de suferinta pentru sarmana femeie. Cine opteaza insa pentru a ramane acasa langa copii, renuntand benevol la alte variante care par atractive financiar sau sunt in trendul social, are alte obiective si nu experimenteaza frustrarile comune pe care se spune ca le au casnicele.

Viziunea asupra unei vieti de succes este o chestiune subiectiva. Nu pe toti ne bucura aceleasi lucruri: visele tale pot fi cosmarul meu. Imaginea succesului se configureaza diferit in functie de personalitatea, varsta si aspiratiile fiecarui om. Intr-un fel arata succesul (ca perceptie interioara) pentru o vedeta si in cu totul alt fel pentru un monah. Veti intelege deci ca exista femei care simt ca ar trai o viata de succes acasa, inconjurate de cei dragi, slujindu-le din iubire si facand din caminul lor o oaza de odihna sufleteasca pentru ei. Exista femei bucuroase de posibilitatea de a se ocupa mai atent de formarea caracterului copiilor lor, de a le urmari mai indeaproape evolutia si de a ii ajuta punctat si particularizat in materie de dezvoltare personala.

Mai ales femeile din biserica au o usurinta in a se detasa de asteptarile societatii, fiindca spiritualitatea este eliberatoare de tot felul de sabloane. Relativa retragere din viata sociala zgomotoasa si o conditie economica mai modesta nu reprezinta o catastrofa pentru o femeie crestina. Dimpotriva, in linistea casei poate lua mai usor aminte la sine si isi poate cultiva mai usor virtutile.

Sentimentul autentic de implinire personala nu depinde de frecventarea unui job, nici de suma castigata lunar si nici de aprecierea altor oameni. El este o asezare interioara venita mai ales dintr-un echilibru psihic, din intelegerea profunda a vietii, din deschiderea ochilor mintii spre a vedea nenumaratele binecuvantari care ne inconjoara si din curatia constiintei in fata lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce realizeaza cineva nu rezista fara darul Lui, iar aceste daruri nu le primim fiindca meritam ceva, ci pentru simplul fapt ca El este bun cu noi Stiind ca stradania omului este in esenta desarta, nu ne putem hrani permanent satisfactia din ceea ce se intampla la serviciu. Fundamentul starii de implinire este unul duhovnicesc, altminteri viata pamanteasca este un sir lung de neimpliniri întrerupt de vanitati penibile pentru victorii trecatoare.

Dupa mine, ai mai multe sanse sa fii bucuroasa si multumita acasa, in spatiul guvernat de tine si printre oamenii pe care ii iubesti cel mai mult. Poate doar patima slavei desarte sa te chinuie cerandu-ti sa fii "atestata" de ideologia feminista a anturajului si apreciata ca femeie puternica de catre gura lumii. Ar mai fi si iubirea de arginti care se ascunde ca un sarpe in spatele unor nevoi inchipuite si unor standarde economice ridicate nejustificat din snobism.

In concluzie gandirea stereotipa conform careia toate casnicele sunt niste plictisite lipsite de inegalabilele satisfactii oferite de alternativa unei cariere este total gresita.

7 comments:

  1. Draga mea, cântărește mult această postare în decizia mea de a renunța la job în favoarea familiei. În iarnă ar trebui sa reiau serviciul, după al 6 lea copil. Nu am o carieră, doar un loc de muncă răbdător cu o mamă cu mulți copii. Acasă mi-a stat mama, pensionata după nașterea celui de-al treilea. M-a ajutat enorm, prezenta ei a fost nepretuita pentru copii și noi părinții. Dar acum au lăsat-o puterile și nu mai poate sa alerge după cel mic. Încă nu am curaj sa renunț la locul meu de muncă ce înseamnă 1/3 din bugetul familiei. Roagă-te pentru mine. Gabriela

    ReplyDelete
    Replies
    1. Deinde o treime din cat, tu stii daca supraviețuiti fara salariul tau. Poate gasesti o alternativa de a lucra de acasa, poate te va sustine cineva (cineva care a facut avorturi poate face canon de genul unor danii catre familii ca a ta, ca si cum ar fi partea copilului pe care ar fi trebuit sa il creasca.

      Delete
  2. Personal, incepusem sa ma simt o paria a societății atunci când mărturiseam cu o sinceritate debordantă ca eu ma simt foarte bine in pozitia de casnică mămică si ca desi mi-am iubit meseria, pur si simplu nu imi lipseste si nici nu imi doresc sa revin in câmpul muncii. Statul acasa cu copiii mei nu ma plictisește, imi da o satisfacție pe care niciunde nu as fi gasit-o, iar disponibilitatea mea de a fi acolo pentru ei, pentru soț și pentru orice alta activitate ce presupune asumarea rolului de mama casnică imi conferă confortul necesar pentru a înlocui orice alt gând de independența financiară, socializare(de care oricum am parte, doar ca in alt cadru decât cel al locului de muncă) sau dorința de "a face si altceva".

    ReplyDelete
  3. Cred ca problema ar trebui privita intr-un sens mult mai larg si ar fi necesara o atentie sporita la afirmatii de genul "Sentimentul autentic de implinire personala nu depinde de frecventarea unui job", "Mai ales femeile din biserica au o usurinta in a se detasa de asteptarile societatii, fiindca spiritualitatea este eliberatoare de tot felul de sabloane.". Cu putin efort, sa ne imaginam o lume in care sunt doar medici barbati, asistenti medicali, profesori, invatatori, educatori, asistenti sociali etc. Doar barbati. Sunt multe profesiile care beneficiaza de daruirea unei femei si nu cred ca e de neglijat nici implnirea pe care o astfel de profesie o poate aduce. N-am fost niciodata adepta extremelor, nu cred ca aduce nimic bun. Cu stima pentru toate femeile care au ales sa fie casnice, Andreea

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi pare rau daca postarea suna extremist. Nu am gandul de a convinge femeile sa nu profeseze. Postarea este scrisa pentru mamele cu multi copii in special, pentru luptele lor interioare intre familie si cariera.

      Delete
  4. Nu suna mai extremist decat postarile feministe! 😁 E bine ca e un fel de "extremism" ortodox! Va urmaresc de ani de zile cu mult interes. Respect pentru ceea ce faceti! Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

    ReplyDelete
  5. sentimentul de implinire sufleteasca depinde de noi. Am fost si casnica, am avut si job. Am inteles ca o mama cu frustrari si care ridica tonul inseamna tensiune si certuri si imbolnaviri in casa. Cheia emotionala a familiei e in mama, noi dam tonul. Nu e relevant ce cale aleg, conteaza sa simt ca sunt in locul meu, implinita interior, cu sufletul impacat.
    (am la munca colegi cu 4 si 5 copii. E drept ca unul din parinti lucra part time, dar si ca noi la munca putem sa luam concedii fara plata si 1-2 luni, asa ca ne luam concediile alternative si sa stea fiecare parinte cate 1-2 luni cu copiii acasa, in vacante. Mai am si o colega ce i-a murit sotul la nici 40 de ani, subit - astea drame. ).
    Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ghidat asa bine in actiuni si decizii.

    ReplyDelete