... cat esti de sarac, poti sa pastrezi o atitudine nobila in ceea ce priveste chestiunea banilor si invers, poti fi bogat fara sa fii educat cum sa te raportezi "cu stil" la subiectul bani (sa nu fii nici badaran, nici dispretuitor, nici penibil prin felul in care iti afisezi "valoarea").
Mai ales un crestin ar trebui sa fie autentic detasat de cele materiale si cand spun asta nu ma refer la a se lipsi intentionat de bunastarea la care poate avea acces, ci la a avea eleganta de a nu se lipi de iubirea de arginti.
Ideal ar fi ca prezenta sau absenta unui cont consistent sa nu modifice mentalitatea crestinului si nici perceptia lui despre ceilalti sau raportarea la semeni (fie cu aroganta, fie cu invidie). Chiar daca ai ceva, parafrazand evanghelia, sa fii ca si cand nu ai avea, sa multumesti lui Dumnezeu din ingaduinta caruia primesti totul si parte din castigul tau sa daruiesti spre slava Lui unui om mai putin avut decat tine.
Daca, dimpotriva, esti foarte sarac, pune inaintea lui Dumnezeu problemele tale, nu carti si nu te plange in dreapta si in stanga, ci pastreaza o atitudine demna ne-recurgand la compromisuri, ci indreptandu-ti viata si staruind in rugaciune. Oricat de necajit esti, poti gasi imprejur pe cineva mai "lovit de soarta" decat tine si, cugetand la el, saracia ta iti va parea usor de purtat.
In general este de prost gust sa iscodesti starea materiala a cuiva prin intrebari directe sau evaluandu-i cu ochi critic achizitiile, dar si sa dai detalii gratuite despre cat castigi.
La fel de neinspirat este sa faci publice datoriile pe care le ai de achitat, mai ales daca nu sunt din categoria facturilor, ci sunt imprumuturi. Cel mai intelept este sa iti gestionezi resursele astfel incat sa nu ajungi niciodata sa te incurci in datorii carora nu poti sa le faci fata. Imprumuturile repetate si neonorate la timp sunt o nota proasta pentru oricine si indica o neoranduiala si o lipsa de chibzuinta in administrarea banilor. In general, finantele sunt un domeniu oarecum intim si cea mai eleganta atitudine este discretia maxima, exceptie facand cei pe care ii simti foarte, foarte apropiati.
Un aspect important, mai ales pentru cei carora li se pare ca nu au destul, ar fi acela ca dpv duhovnicesc generozitatea nu tine de venitul unei persoane (vezi cei doi bani ai vaduvei) si nu reprezinta numai o modalitate de a ajuta pe cei mai saraci. Ea este o forma de expresie a bunatatii inimii prin iubirea concreta de aproapele. In ultima instanta, putem considera ca ea nu se refera numai la bani, ci la orice ai de oferit/impartit pentru a aduce bucurie semenilor.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Sunt 111% de acord cu ce ai scris! aum cunoscut si oameni bogati, si oameni f. saraci .
ReplyDeleteAs adauga putin: e important sa expunem datoriile in mod constructiv. Am avut un coleg de munca ce intr-o zi ne-a expus ca are datorii. L-am intrebat cum putem sa il ajutam ca in momentul ala financiar nu se descurca desi era cu 2 venituri peste media pe economie dar sotia in prag de concediere. L-am intrebat daca putem sa il ajutam si si-a scris bugetul si datoriile pe hartie. Cum suntem mai multi cu educatie financiara in birou, am reusit sa ii recomandam niste alternative (cum sa inchida cardurile cu dobanda 20%, cum sa caute servicii medicale mai ieftine, atras atentia ca exista versiuni gratuite la A si B, unde sa isi vanda masina la mana a2a etc) - pana la sfarsitul anului s-a redresat financiar. Daca nu deschidea gura cine stie unde ar fi ajuns. Noi eram pregatiti sa ii oferim si bani, el a avut nevoie doar de un punct de vedere obiectiv si de un umar cald pt a intelege ca are alternative, si l-am salvat sigur de la imbolnavire pt ca povara de a fi singurul venit pe unii ii irita nervos si imbolnaveste.
Cu anii am inteles ca nu e o rusine in a primi si oferi ajutor. Daca vrem sa evoluam ca societate e nevoie sa ajutam si pe cei mai amarati, educatia financiara e cheia aici.