Am vazut si copii cu parinti permisivi (chiar si dintre oamenii duhovnicesti) fie din neatentie, fie dintr-o delicatete dusa la extrem, care evolueaza ca tineri obraznici, tupeisti, rebeli fara discernamant si chiar nesimtiti in cel mai propriu inteles al cuvantului.
Stiu ca nu numai atitudinea parintilor este singurul factor modelator al caracterului copiilor, dar intrevad totusi o relatie de cauzalitate in fenomenul descris mai sus.
O posibila explicatie este aceea ca limitele decente si regulile rezonabile impuse unui copil sunt cel mai viu mod de a ii transmite nemijlocit ca in jurul lui exista diverse entitati care merita sa fie respectate si la care este bine sa ia aminte, sa le trateze cu atentie si consideratie pentru a nu le rani sau distruge.
O buna parte a educatiei consta in a face copilul sa constientizeze ca nu graviteaza singur in univers si ca nu ii este permis orice, criteriul ultim fiind enuntat atat de simplu in evanghelie:
Cred ca prea marea permisivitate nu izvoraste neaparat din delicatete sau marime sufleteasca, fiind adesea paravan pentru neputinte si patimi omenesti, pe care copiii le intuiesc si speculeaza. Este si asta o modalitate prin care Dumnezeu lucreaza si ne smereste.
ReplyDeleteTotal de acord.
ReplyDelete