Saturday, April 11, 2020

Primul copil...

... l-am intarcat la 8 luni, fiindca ramasesem gravida cu al doilea si sarcinile mele au fost toate insotite de varsaturi aproape insuportabile. Al doilea, pe la 3-4 luni, fiindca am avut o cadere a imunitatii si m-am imbolnavit grav. Al treilea, pana pe la 10 luni, cand iar am ramas insarcinata. Al patrulea pana la un an cand suprarenalele mele au intrat in colaps si revenirea a fost foarte dificila, in ani de zile si niciodata totala. Urmatorii au fost alaptati pana la 1an si cateva luni (nu mai mult de 6). Desi am tinut mult la alaptarea prelungita ca idee, motivul pentru care i-am intarcat a fost ca nu mai faceam fata fizic lipsei de somn.

Nu am inteles niciodata de ce copiii mei au acest pattern ciudat de supt, in care dupa 1an incep sa suga obsesiv noaptea, parca mai insistent decat in perioada de alaptare exclusiva. Ei nu se resimt, fiindca dorm in timpul zilei cate doua reprize, dar eu nu imi prea permit. In fazele avansate nici nu mai pot adormi, chiar si cand toti sunt amabili si imi creeaza conditii.

De cateva luni m-a transformat si Anastasia in suzeta. Seara mananca, deci nu cred sa fie vorba despre foame. In timpul noptii ii mai dau si apa, deci nu de sete ma ronțăie. In loc sa fie o poveste de iubire, alaptarea mea sfarseste intotdeauna ca o lupta pentru supravietuire. Orice trezire din somn ma doare in toate celulele corpului. Mai ales noaptea, cand ratiunea mea nu e in forma, parca simt cum copilul vrea si ultima picatura de viata din mine si in loc sa ma intorc spre el cu drag, ca in pozele frumoase de pe internet, ma intorc iritata si cartind. La ceilalti copii cred ca eram mai tanara si mai in forma si nu ma resimteam psihic atat de puternic.
Cred foarte tare in beneficiile fizice si psihice ale alaptarii prelungite, dar se pare ca, in comparatie cu alte mame, care alapteaza cu aii si in tandem chiar, organismul meu are un oarecare handicap.
Deocamdata nu renunt, fiindca mai am rezerve, dar am o frica grozava de a infrunta din nou trairile de ultima suta de metri, de spoliere totala de nutrienti si odihna, fiindca sunt ca un soi de agonie lucida. Tot vorbesc cu Dumnezeu despre treburile acestea si nadajduiesc ca el sa imi echilibreze balanta si sa imi daruiasca intelepciune in hotararile mele.

PS. Nu va ganditi ca postul e de vina. Inainte de postul asta lung imi era mai greu trupeste. Iau suplimente minerale. Magneziul e prietenul meu😏

18 comments:

  1. Nu am decât unul, acum al doilea, dar primul la fel a fost, după 1 an a început să sugă noaptea și mai și. L&am intarcat la 1an și 4 luni, de noapte. A mai supt ziua vreo câteva luni până a renunțat singur. La al doilea aș vrea să îl intarc eu de noapte mai rpd, la 1 an cel târziu. Nu cred că e foame, ci proasta obișnuință sa suga cand cand cicluri de somn sau la orice trezire, pt că nu știu să adoarmă altfel. Cred că înțărcarea de noapte e o soluție pt continuarea alăptării dar păstrarea sănătății fizice și mentale ale mamei.

    ReplyDelete
  2. Puseu de crestere, erupții dentare, achiziții. Probabil e o perioada .

    ReplyDelete
  3. Dacă ați lăsa-o să doarmă cu surorile, care nu mai miros ca mama, s-ar mai trezi peste noapte? Puteți experimenta... Eu am înțărcat cel mai devreme la 1 an și 6 luni, dar mult timp după copilul se trezea noaptea și nu putea adormi la loc decât căutând, apoi după ce găsea, stătea zeci de minute cu mâna pe sfârc, tot ciupindu-l.

    ReplyDelete
  4. La al patrulea copil, prietena mea, medic gonecolog care m-a și asistat la naștere, mi-a zis în prima zi în spital, venind ontr-o scurta vizită la salon: "Daca nu suge, de ce o mai tii la san? Trebuie fie să o determini să suga cat stii tu ca are nevoie, trezind-o, fie să o detasezi înainte să adoarmă și să o adormi separat. Masa-i masa, somnul e somn." Mărturisesc că nu știam că poate dauna acest obicei, mai ales la un bebe in primele lui zile de viață. Alt medic, mămică de mulți copii, mi-a spus că de pe la 5-6 luni le oferea doar apa și multă iubire la trezirile de noapte, nu și sanul:" Te iubesc foarte mult, vom mânca ziua!"...până au renunțat la treziri. Multă putere! Va pomenim.

    ReplyDelete
  5. O las sa mai suga fiindca simt ca daca insista, mai primeste un val de lapte. Deocamdata mi se pare prea mica si as vrea pe cat se poate sa nu o refuz. Cu surorile este exclus sa o culc. Poate sa incerc sa o plimb in brate fara sa ii dau san. Dar pana la toamna nu o supun acestei schimbari, ci incerc sa preiau eu partea neplacuta pe cat voi putea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Și mie mi s-a părut foarte greu înțărcatul de noapte, fiindcă altfel reacționezi la o repriză de plâns ziua, și altfel în mijlocul nopții. Mai ales când stai și la bloc... Trebuie muncă de lămurire ca să înțeleagă că nu se mai poate să primească lapte, iar asta nu mi se pare că poți face înainte de un an și jumătate, pentru că nu înțeleg.

      Delete
  6. Un alt lucru care ma determina sa o mai alaptez este si faptul ca nu primeste lapte de alt fel, oricat de subtil am incercat. Nici iaurt nu vrea, nici urda, nici smantana. F putin unt ascuns in mancaruri.

    ReplyDelete
    Replies
    1. al treilea copil a facut ca pitica dvs.diversificat tarziu si foarte greu.f dependent de mine.foarte greu a primit alimentele de baza.nici acum la 3 ani nu mananca lactate decat ascunse.la 1 si 10 luni l.am intarcat brusc. pt mine devenise chin pusul la somn.sanii erau praf iar eu extrem de irascibila.daca ma simtea in casa se trezea de multe ori pe noapte si adormea f greu.daca plecam sa ma plimb, sotul reusea sa.l adoarma foarte repede.am procedat iresponsabil pt unii, dar am plecat trei zile de acasa si am reusit.fara mine a adormit usor si toata noapte.nu a baut nici un fel de lapte.dupa 2 ani si jumatate a inceput sa manance orez cu lapte si ocazional iaurt cu ciocolata.calciul a iesit ok la analize.dar mananca nuci,curmale,ardei si susan. stiu ca alaptarea este f importanta dar si echilibrul nostru emotional si fiziologic este important.

      Delete
  7. Eu am alăptat primul copil până la 2 ani și o lună; apoi am rămas însărcinată. Dar chiar atat de mare fiind, tot se trezea de mai multe ori pe noapte pentru a suge. La două săptămâni după ce am înțărcat-o, a început să doarmă până dimineața, fără nicio trezire. Acum, la al doilea copil, care e mai mare ca Anastasia dumneavoastră cu două zile, încă alăptez mult, și ziua, și noaptea. Mi se pare că perioada asta cu supt mai intens începe de pe la 9 luni, când ei devin mult mai conștienți de mama, de legătura lor și simt nevoia "să se asigure" de afecțiunea pe care le-o poartă ea. Sau cel puțin așa a fost la ai mei. Se trezeau inclusiv în timpul zilei pentru alăptat... Vă doresc multă putere și sănătate!

    ReplyDelete
  8. Dacă îmi puteți spune, luați suplimente după ce faceți analize de sânge? Sau cum știți ce anume vă lipsește? Și eu am luat vreo două luni magneziu (analizele arătau că am un deficit) și mi s-a părut că m-am simțit mai bine în perioada aceea.

    ReplyDelete
  9. Primul copil l-am intarcat la 11 luni jumătate ca venea următorul copil. Al doilea copil l-am intarcat tot pe la 1 an din același motiv. Al treilea, cu chiu si vai l- am intarcat la 1 an jumătate si atunci mi-am zis ca nu o sa-i mai alaptez atata. Al 4-lea copil l-am intarcat forțat la 1 an ca am pierdut o sarcină si am stat la spital.
    Acum il alaptez pe al cincilea. Mi-e drag tare si daca nu ar suge atata noaptea, l-aș lasa cat vrea el. Are 1 an jumătate si ma molfaie mult si ziua si noaptea. Nu cred ca stie alt fel sa adoarmă. Sper sa rezist încă o perioada si intarcarea sa fie una blândă. Încă mai am ceva resurse fizice si sper sa înmulțesc si cele psihice. Dumnezeu si Maica Domnului să ne ajute!

    ReplyDelete
  10. Eu am înțărcat primii 3 copii la un an și 2 luni. Simion are 2 ani și 2 luni acum, și încă îl alăptez. Îmi este f greu noaptea, pt ca are nopți în care ma tine pe post de suzeta. L-am înțărcat de multe ori (în gând :)) ). Si cred ca o s-o mai fac în continuare. Ceva ma oprește sa o fac d-adevaratelea. Poate faptul ca se alina atunci când vine și îmi pune tricoul în cap,după ce s-a lovit, plângând și zicând "tzitzi", poate gândul ca cel mai probabil e ultimul copil pe care îl mai alăptez, poate mirosul de bebe de care o sa îmi fie dor... Las deoparte toate nopțile pe care mi le face praf, zilele în care sunt zombie, și merg înainte. E ca la nașterea naturala. Doare, dar trece :).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uneori ma simt atat de devastata incat pare ca nu trece, ci ca aici se termina viata. Am mai avut dupa al patrulea copil episodul acela in care am stat exclusiv la pat, dar eram mai tanara...

      Delete
    2. Eu iau niște vitamine de la Calivita. New life. Sunt prenatal și postnatal. Le iau de când am rămas însărcinată cu S. Am tot luat de-a lungul timpului, tot felul de vitamine. Dar cu astea m-am simțit fff bine. Sunt scumpute, 60 ron/100 pastile. Luam 2/zi,dar de când cu pandemia, am redus la 1 :)))). Se simte ca am redus, dar na... Zic ca după post o sa fie mai bine.

      Delete
    3. Eu nu cred in intarcatul de noapte. Ce bine ar fi sa functioneze..Am si eu ani grei de alaptat in urma.Toti copiii mei i tre u an si un an jumate s -au trexit non stop noaptea la san si avfost cumplit. Primii doi i-am intarcat pe la 17 luni din disperarea noptilor pierdute... Penultima fetita a supt pana la trei ani, cand s-a hotarat ea ca nu mai vrea. Acum bb are 5 luni si incepe sa se trezeasca si el tot mai des noaptea....Eu am impresia ca trezirile au legatura si in primul rand cu eruptia dentara...Succes si in primul rand aveti grija de dumneavoastra!

      Delete
    4. Exact acesta simt si eu ca este inamicul: "disperarea noptilor pierdute"

      Delete
  11. Oh. La noi este un intreg infern noaptea. Avem activități de zi efectiv :((((

    ReplyDelete