Tuesday, February 22, 2011

Monolog

          "Nu înceta a certa pruncul, pentru că de-l vei lovi pe el cu nuia nu va muri. Că tu îl vei bate pe el cu nuia iar sufletul lui de la moarte îl vei mântui"  (Pildele lui Solomon cap 23, 13). Ceea ce ne învaţă Scriptura nu seamănă deloc cu dulcegăriile  psihologilor americani pe care le-am citit în ultima vreme. Copii trebuie pedepsiţi cu varga atunci când purtarea lor le primejduieşte sufletul, când încalcă legea lui Dumnezeu sau când dispreţuiesc ascultarea şi nu acordă părinţilor cinstea cuvenită. În aceste cazuri nu poate fi preluată reţeta cu drepturile copilului, ci este vorba despre obligaţiile lui, pe care trebuie să-l determinăm, chiar şi prin metode coercitive, să le îndeplinească.
hainele din excursii sunt de unică folosinţă :-)
            Bineînţeles, bătaia pentru un pahar cu lapte vărsat pe covor, pentru un pipi în pat, pentru a 5-a pereche de pantaloni ruptă, pentru calificativul insuficient la evaluare, pentru că ne-a "făcut de râs" în vizită, pentru că nu ne lasă să privim liniştiţi la actualităţi etc. constituie un abuz din partea părinţilor şi este un indicator al faptului că nu ne iubim copiii cu adevărat. Sigur că ni se pare greu să ne depăşim limitele iubirii noastre interesate. Spun interesate pentru că a pedepsi un copil pentru un obiect, oricât de scump ar fi acesta, demonstrează că obiectul respectiv este pentru noi mai de preţ decât dragostea copilului. De asemenea, dacă dintr-un motiv oarecare copilul nu mai poate servi drept subiect al mândriei părintelui, acesta din urmă nu are dreptul să lovească. În astfel de situaţii blândeţea şi răbdarea sunt virtuţi la care suntem chemaţi să lucrăm ca să ajungem la dragostea care "niciodată nu cade"

35 comments:

  1. Solomon ăsta o fi avut el 23,13 capete dar pare că toate i-au fost de prisos în clipa în care a dat pilda cu care se deschide postarea asta.

    Partea cu adevărat tristă însă, e aceea că mai sunt unii care nu pot realiza că incitarea la violenţă împotriva copiilor e un gest descalificant din punct de vedere uman, indiferent cât de dragă le este o dogmă sau alta.

    Aşa. Iar drepturile copiilor nu sunt o reţetă, ci doar o recunoaştere a faptului că sunt şi ei oameni, prin urmare, au drepturi. Ale omului. Şi unul din acestea e că au dreptul la viaţă, libertate şi securitate personală.

    Mai citiţi, doamnă, şi pildele din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, nu doar pe cele ale lui Solomon. Poate vă ajută să-nţelegeţi mai bine lumea în care trăim azi.

    ReplyDelete
  2. Am citit textul acesta de cateva ori, pentru ca mi-a fost greu sa cred ca vad ceea ce vad. Nu ma asteptam la asemenea povete, mai ales pe un blog al unei persoane credincioase.
    Am simtit multa tristete, dezamagire si (de ce sa nu fiu sincera?) revolta citind sfatul dat de tine parintilor. Ca sa evit primele intrebari, spun de la inceput ca nu sunt o persoana religioasa, ci mai degraba agnostica (a nu se citi atee, va rog!), daca e neaparat nevoie sa pun o eticheta pe sentimentul acesta. Si inca nu am copii. Dar, ca fost copil, actual adult si viitoare mama, ma simt cumva indreptatita sa aduc si cealalta perspectiva asupra violentei in familie, mai ales asupra copiilor.
    O sa incep cu cateva intrebari care nu-s deloc retorice si vin din curiozitatea mea fata de rationamentul din spatele sfatului:
    Cum poate fi parintele (om supus pacatului) in masura sa judece cand merita copilul batut pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu? Iar pe el, parintele, cine il bate cand face aceasta ”greseala”?
    Cum poate parintele stii ce motivatie are copilul pentru ce a facut? Sau ca e constient macar de ”greseala”? Sau numai actiunea conteaza?
    Cum poate fi bataia un act permis si promovat de Dumnezeu, care, din ce-mi amintesc eu, este bun si drept?
    Copilul cum se simte oare cand e batut? Ce intelege el din tot ce i se intampla?
    Acum cateva specificari:
    Citatele scoase din context nu sunt destul de relevante pentru a argumenta solid o afirmatie.
    Drepturile copilului nu sunt o ”reteta” a carei aplicari depinde de context, ci drepturi reale si permanente ale ființei umane. Copiii sunt fiinte umane intregi, de sine statatoare, care merita respect.
    Respectul nu este unidirectional, de la copil pentru parinte. Aceea este obedienta si se potriveste relatiei sclav-stapan.
    ”Dulcegariile psihologilor americani” sunt cel mai probabil rezultatul unei munci de cercetare si observare a copiilor. Nici eu nu ma dau in vant dupa tot ce zic psihologii, dar cand aduc argumente care valideaza lucruri de bun simt, n-am de ce sa-i contrazic.
    Violenta naste violenta. Violenta nu poate niciodata, sub nicio forma si sub nicio justificare, duce la invatarea unor valori. Violenta naste numai teama si resentiment, chiar ura, fata de cel care loveste. Violenta da o singura lectie: cel care e mai mare si mai puternic il poate forta pe cel mai mic si mai slab sa faca orice.
    Scopul nu scuza mijloacele si asta e cu atat mai important in cresterea copiilor. Nu ne putem ascunde dupa bunele intentii, justificand astfel un abuz. Nu e moral sau bun sau drept. Nu e deloc in conformitate cu valorile crestinesti.
    Valorile nu se invata cu batul pe spinare. Valorile se invata din comportamentul celor din jur si din discutiile cu acestia.

    Nu pot sti cum vor fi citite aceste randuri. Sau daca vor fi citite si puse la dispozitia cititorilor. Dar ma multumesc sa stiu ca n-am tacut, ca m-am opus unui sfat daunator si le-am luat apararea celor lipsiti de aparare.

    ReplyDelete
  3. Am fost lovita, pedepsita, apostrofata! Am o ura in mine de care nu stiu cand voi scapa! Stima de sine e undeva sub nivelul marii, noroc ca am gasit oameni care nu promoveaza violenta, si carti cu dulcegarii americane SI EUROPENE (vezi Alice Miller. Datorita unor astfel de mentalitati au aparut monstrii ca Hitler, Ceausescu si altii. Luati aminte oameni buni: ''vorba dulce mult aduce''

    ReplyDelete
  4. Faptul că vă revoltaţi trădează sensibilitate şi blândeţe. Aşteptaţi însă până veţi deveni părinţi şi atunci să puneţi în practică teoriile susţinute.
    Legat de oamenii care nu folosesc niciodată "nuiaua", cred că pedepsele sunt cu atât mai mutilante sufleteşte şi se şi întind pe perioadă mai lungă de timp. Am văzut odată o fetiţă terorizată de părinţii ei, care declarau sus şi tare că ei nu o bat niciodată (o speriau că o lasă în parc peste noapte dacă nu-şi cere iertare)-îngrozitor!
    Me, pentru ce ai fost bătută, nu cumva pentru genul de greşeli menţionate în a doua parte a postării, de părinţi care nu-şi puteau controla mânia?
    Aţi cunoscut vreodată adulţi care sunt recunoscători părinţilor lor pentru că i-au bătut? Eu da. "Dacă nu mă bătea mama cred că ajungeam să înfund puşcăria, aşa rău o luasem" mi-a spus unul dintre ei.
    Andreea, ştii are sunt valorile creştine? Ştii că ele sunt legate în special de viaţa cea veşnică?Părintele ştie când copilul încalcă legea lui Dumnezeu pentru că această lege este cunoscută tuturor. Pe părinte nu îl bate nimeni fizic, dar există Judecata viitoare. Motivaţia copilului sau conştientizarea greşelii reies din discuţiile pe care le purtăm cu copilul.Cum se simte când e bătut? Dacă ştie că a greşit simte părere de rău (eu, cel puţin aşa am fost) dacă nu ştie probabil că nu l-am educat orespunzător până la vârsta respectivă. Dintr-o nuia la fund un copil înţelege că a făcut ceva în neregulă (unii înţeleg doar dintr-o privire). Copilul trebuie să ştie că ne vine greu să procedăm aşa(să loveşti omul la care ţii cel mai mult) şi că acest comportament este determinat de faptele lor.

    ReplyDelete
  5. Chiar în noaptea trecută i-am dat o pălmiţă la fund(cu care am obţinut cooperare) unei domnişorici de şase ani, care nu voia să stea să-i pun un supozitor antitermic. Toţi din casă avem gripă, eu aveam febră 39,4, Grigo tocmai vomitase, ea avea frisoane şi nu voia să cedeze rugăminţilor mele. Nu voia nici lichide, nici medicamente.Ce soluţii pacifiste aveţi pentru situaţii când nu e timp de explicaţii? Să-i fi explicat despre riscurile deshidratării, ale convulsiilor febrile? Copilul vede binele imediat, n-au interesat-o nici ameninţările cu internarea în spital.Îmi pare rău, n-am putut să-i respect decizia:)

    ReplyDelete
  6. Pare că plecaţi de la premiza că cei care nu-şi lovesc copiii TREBUIE că fac altceva cu ei (i.e. îi terorizează psihic) pentru a le obţine colaborarea.

    E o premiză falsă.

    Încercaţi să vă imaginaţi că există familii în care părinţii şi copiii colaborează şi se respectă reciproc pur şi simplu pentru că asta au făcut dintotdeauna şi nu au recurs niciodată la metode de control şi manipulare.

    De îndată ce se face apel la ameninţări şi violenţă, încrederea şi respectul reciproc se diminuează până la dispariţie totală. Şi d-aia e greu ca o dată ce s-a plecat pe panta manipulărilor (prin ameninţări, loviri, etc.) să se mai revină la starea de confort şi încredere reciprocă.

    ---

    „Copilul trebuie să ştie că ne vine greu să procedăm aşa(să loveşti omul la care ţii cel mai mult) şi că acest comportament este determinat de faptele lor.”

    Nu, nu e copilul cel care determină comportamentul violent al părintelui. Sunt pildele lui Solomon şi a celorlalţi din gaşca lui care duc la această determinare.

    ReplyDelete
  7. Nu plec de la premisa de care spuneaţi, doar spun că e o idee mai sadică.
    V-am mai postat un comentariu în care am exemplificat o situaţie limită (reală, vă asigur) în care cu o palmă am evitat chestiuni grave. Fiind mici nu am întâlnit situaţii în care să la fie sufletul în pericol, şi-au primejduit doar trupul.
    Legat de colaborarea cu copiii, probabil sunteţi fericitul părinte al unui copil care încă din maternitate a acceptat cu seninătate aspirarea secreţiilor nazale, toaleta ombilicală, aplicaţiile cu cremă pentru eritemul fesier şi niciodată nu aţi fost silit să recurgeţi la manevre neplăcute în îngrijirea lui. Eu, fiind violentă chiar i-am imobilizat uneori pentru diverse înţepături, exudate şi alte chestii horor.
    Şi dumneavoastră sunteţi capabil de violenţă, la fel ca oricare, doar că nu aţi fost angrenat în conjuncturi care să o dovedească. De altfe resimt o oarecare violenţă chiar şi în limbajul pe care îl folosiţi (termenul "gaşcă" vă trădează puţin). Sau aşa vorbiţi în mod curent?

    ReplyDelete
  8. Dacă nu plecaţi de la premiza cu pricina, atunci nu-nţeleg raţiunea argumentului. Ziceaţi aşa:

    „Legat de oamenii care nu folosesc niciodată "nuiaua", cred că pedepsele sunt cu atât mai mutilante sufleteşte şi se şi întind pe perioadă mai lungă de timp. Am văzut odată o fetiţă terorizată de părinţii ei, care declarau sus şi tare că ei nu o bat niciodată (o speriau că o lasă în parc peste noapte dacă nu-şi cere iertare)-îngrozitor!”


    Aveţi în vedere doar două posibilităţi (nuiaua şi teroarea psihică) şi lăsaţi de-nţeles că-n ce vă priveşte măcar aţi ales-o pe cea care vi se pare răul mai mic, de parcă asta ar putea justifica în vreun fel alegerea.

    N-aţi lăsat niciunde de-nţeles că poate sunt unii care nu-şi terorizează copiii nici cu bătaia, nici cu alte metode mai puţin contondente.

    Ei bine, vă spun eu că sunt. Şi vă mai spun că probabil toţi părinţii ar putea fi aşa, dac-ar avea voinţa şi determinarea să-ncerce.

    Cât despre capacităţile mele violente -- sigur că le am, la fel cum o am şi pe aceea de a le ţine-n frâu când vine vorba de fiinţe lipsite de apărare.


    ps/ Re: gaşcă, vedeţi DEX. Şi apoi cugetaţi dacă îndemnul la bătut cu nuiaua e sau nu o faptă reprobabilă.

    ReplyDelete
  9. A tăia burta unui om cu obiecte contondente este o faptă reprobabilă. Domnule Moga, lansaţi către gaşca chirurgilor un apel la reorientare profesională!

    ReplyDelete
  10. Am cateva precizari de facut cu privire la comentariul meu.

    Nu am avut intentia de a va spune cum sa va educati copiii. Sunt sigura ca ii iubiti, chiar daca nu pot fi de acord cu felul in care va purtati cu ei. Si, pentru ca sunt sigura ca si mie imi va fi greu sa accept si sa urmez sfaturi de la ceilalti cand voi fi mama, in special de la cei care nu au aceeasi perspectiva asupra cresterii copiilor, nu pretind a va da sfaturi. Fiecare parinte procedeaza pana la urma cum vrea sau cum a fost invatat de proprii parinti. Problema pe care o vad eu aici e ca ca cei mici sunt nevoiti sa indure tratamentele de acest gen fara ca cineva sa-i intrebe vreodata cum se simt sau sa le ia apararea.

    Am postat un comentariu pentru ca nu sunt de acord cu faptul ca promovati acest comportament ca pilda pentru alti parinti. Mi s-a parut corect sa ofer o alta parere asupra subiectului, astfel incat cei care citesc sa fie informati ca aceasta nu este singura perspectiva. In plus, am incercat sa pun problema si din punctul de vedere al copilului, care e pana la urma cel ce sufera abuzul (imi pare rau, dar asta cred ca este bataia, indiferent ce justificare gaseste parintele).

    Intr-adevar, nu sunt familiarizata cu morala crestina decat din ce am aflat la orele de religie si in putinele ocazii in care am fost la biserica. Daca asta ma descalifica in ochii dumneavoastra, nu-mi pare rau ca n-am aflat mai multe despre crestinism. Asa cum am zis, nu sunt atee doar pentru ca am ales sa nu ader la o religie. Si am multe valori la care tin, multe intalnite si in dogma crestina: toleranta, compasiunea, bunavointa, blandetea, iubirea, intelegerea.

    Sunt foarte curioasa ce ar zice alti crestini despre acest subiect. E o parere unanima, reprezentativa? Sau doar o interpretare a unui fragment scos din context pentru a justifica o practica des intalnita si comoda? Intreb pentru ca pareti a promova bataia ca facand parte din religia crestina, ceea ce am banuiala ca nu e deloc asa.

    ReplyDelete
  11. Sunt parinte asa ca vorbesc in cunostinta de cauza. Nu am de spus decat atat: ''violenta naste violenta''.

    ReplyDelete
  12. Andreea, spui că celor mici nu le ia nimeni apărarea. Dar eu vorbesc de situaţii în care bătaia îi "apără" pe copii de propriile acţiuni. Uite: Eca, pe la 3 ani, uitându-se pe fereastră, vedea pisica unor vecini stând pe pervaz. Îi plăcea pisicuţa asta atât de mult încât ar fi vrut să o imite. În sinceritatea ei mi-a spus asta. Câteva zile i-am tot vorbit despre faptul că e un lucru periculos, dar într-o dimineaţă, pe când aeriseam în cameră şi plecasem să duc aşternuturile pe balconul de la cealaltă cameră (operaţiune care durează maxim 1 minut)
    Eca si-a luat un scăunel şi s-a urcat pe pervazul ferestrei. Am găsit-o mieunând fericită. M-am apropiat uşor să nu-i distrag atenţia şi să cadă şi apoi am luat-o de la geam. Pe moment n-am putut să am nici o reacţie, tremuram toată şi eram uşurată că nu e întâmplase nimic. După ce mi-am revenit i-am explicat iarăşi, am aruncat chiar cu o jucărie de plastic de la balcon şi i-am arătat că s-a spart. Efectul? Peste câteva zile a repetat figura în timp ce era cu altcineva acasă. Atunci i-am dat câteva joarde la funduleţ. Nu cred că i-a plăcut, sau că m-a aprobat, dar cert este că n-a recidivat.
    În ceea ce priveşte părerea copiilor, am fost întotdeauna adepta unui feedback.
    Da, aveţi dreptate,în poporul nostru nu prea e indicat să dai pilde în care se promovează bătaia pentru că aceasta din urmă e un instrument pedagogic tradiţional de bază, din păcate.
    Mă feresc din principiu să calific sau să descalific pe cineva, toţi suntem oameni.
    Repetaţi sintagma "scos din context". Special am dat capitol+verset ca să se poată citi tot contextul.Nu scoateţi nici dumneavoastră din context: este vorba de bătaia care scapă sufletul de la moarte, nu orice bătaie, E vorba de o joardă, nici măcar de un băţ.
    Creştinismul nu se configurează ca o rezultantă a părerilor mai multor creştini (botezaţi creştini) ci are la bază Sfânta Scriptură(Biblia) şi învăţăturile sfinţilor.
    Tot din Biblie, despre bătaia copiilor: "nebunia este lipită de inima copilului, iar nuiaua certării o va alunga de la el" (Prov.22,15)

    ReplyDelete
  13. Pildele lui Solomon se numesc PILDE pt ca ceea ce3 este acolo nu se ia tocmai ad literam. Din cate stiu - spun asta pt ca nu am studii teologice, dar sunt crestin practicant - citatul controversat se refera la relatia Lui Dumnezeu cu oamenii si la dreptatea divina si nu la parinti si copii.

    Eu v-am citit cu tristete, as avea multe de spus, dar intreb (retoric) un singur lucru: Iisus pe cine a batut?

    Ba nu, mai intreb unul: credeti ca inchizitorii au salvat sufletul lor/al celor pe care i-au chinuit? (exagerez, evident, paralela. Dar ma uimeste si am intristeaza faptul ca LEGEA IUBIRII a Domnului Iisus Hristos si invatatura Ortodoxa sunt aduse in sprijinul... violentei. indiferent de scop, tot violenta e. Si, nici macar, nu e eficienta).

    ReplyDelete
  14. Ilinca, poate vrei să-mi explici cui se adresează îndemnul "Nu înceta a certa pruncul...". Lui Dumnezeu, legat de relaţia Lui cu oamenii? Pare forţat! Dar pe Sf Apostol Pavel nu-l condamni pentru cuvintele:"să daţi pre unul ca acesta Satanei spre pieirea trupului" (1 Corinteni 5,5)-despre desfrânatul din Corint.
    Iisus n-a bătut pe nimeni, Dumnezeu nu are nevoie de bici. Când a rostit "Eu sunt", toţi au căzut cu faţa la pământ. Ce zici însă de orbirea lui Pavel pe drumul Damascului, de moartea lui Anania şi a Safirei?
    Iar citiţi tendenţios. Păi, inchizitorii au plecat în cruciade înarmaţi cu nuiele? Ce vă este?

    ReplyDelete
  15. Dragilor, nu inteleg de ce va atacati in acest fel.
    Unu. Articolul care va revolta nu este scris de Ecaterina, doar preluat!

    Apoi, aveti un copil care poate a fost cooperant de cand s-a nascut - majoritatea primilor nascuti sunt asa, dar nu preferati sa il doar fundul cateva minute decat sa se se electrocuteze, cada de pe fereastra sau alte minuni? Uneori o palmita la fund ii salveaya viata in alte situatii similare, uneori nu e timp de explicatii savante. Astefl de gesturi nu traumatizeaza copilul, nu sunt rezultatul maniei, furiei, razbunarii, descarcarii parintelui, ci sunt o masura de protectie. Un exemplu: NU ai voie la aragaz! Copilul tot merge. L-am apropiat cu palma de cuptor, suficient cat sa simta caldura puternica, nu sa se arda, ci sa simta ca e foarte cald (mana mea era langa a lui, astfel incat simteam si eu daca e o temperatura periculoasa). E o lectie, un experiment - acolo doare, e fierbinte, nu ma mai duc. La fel si cu o lovitura la fund, nu sa il invineteasca, dar suficient cat sa ii provoace o mica durere.
    Pur si simplu anumiti copii, in anumite situatii, nu reusesc sa invete altfel.
    Sub nici o forma nu sunt pentru violenta! Copiii mei nu au fost batuti sau intimidati niciodata, dar pe unul dintre cei trei l-am atins de cateva ori cu cateva palme la fund. Sunt atat de rare ca le pot numara, insa stiu sigur ca i+au prins bine.

    Viata da lectii, daca nu ii respecti regulile te loveste, orice actiune are un efect. Copiii trebuie sa invete consecintele actiunilor lor, iar daca o consecinta periculoasa nu le este evidenta in timp util, pretul platit poate fi prea mare...

    ReplyDelete
  16. Daca citeam aceasta postare inainte de a avea copii, as fi avut aceeasi reactie ca Me si ceilalti, cu atat mai mult cu cat eu luam bataie cu cureaua candf eram mica. Daca ma udam la sanie, luam curele peste fund, daca cine stie ce facea fratele meu, luam curele peste picioare. Eram hotarata sa nu ma ating cu un deget de copiii mei.
    Acum, cand am trei copii, sunt inca impotriva metodelor barbare gen curea, bici, etc de a educa copiii, dar palme au primit in destule situatii. E foarte lesne sa dai sfaturi cand nu ai copii iar situatiile despre care vorbeste Ecaterina sunt doar mici exemple in care este necasara bataia. Asta cu negociatul, cu comunicarea, nu este eficienta in situatii limita. In plus, majoritatea discutati din perspectiva celor care au sau vor avea un copil, maxim doi si care nu simt presiunea timpului.
    Sunt convinsa ca toti copiii Ecaterinei sunt fericiti, chiar daca va e greu sa va imaginati asta. In plus, au toate premisele sa se bucure de fericire vesnica.

    ReplyDelete
  17. Ecaterina, exemplele pe care le dai tu mai sus eu nu le-as considera reusite ale educatiei. Din contra. Atunci cand lovesti un copil cu febra ca sa-i pui supozitorul ii comunici de fapt "Habar nu am ce sa fac cu tine, dar pentru ca sunt mai mare si mai puternica te lovesc ca sa ma asculti". Am ales exemplul asta pentru ca am avut si eu o situatie similara, cand febra nu voia sa scada cu nimic iar copilul nu voia sa coopereze nicicum. Si era tot in mijlocul noptii. In cele din urma i-am pus supozitorul fara voia lui, cerandu-i scuze ca fac asta, tinandu-l in brate si consolandu-l pentru ca am fost nevoita sa ii incalc decizia. Explicatiile mai pe larg cu el le-am avut dupa ce i-a scazut febra.
    Situatii in care sa se puna in pericol au fost iarasi destule, sunt si acum. Am invatat, greu, cu rabdare, sa am incredere in el si in capacitatea lui de a evalua niste lucruri. Recunosc ca-mi sta inca inima in loc cand il vad cum se catara pe marginea ingusta a chiuvetei ca sa ia ceva din dulap, sau cum se suie (la propriu) in capul lui taica-su ca sa sara de acolo in pat :D. Dar daca ma tem pentru el exact asta ii zic: ca EU nu ma simt in siguranta si il rog sa isi schimbe comportamentul.
    Nu am un "ingeras" de copil, e extrem de activ si de neastamparat. Si adesea neascultator. Si nici eu nu sunt mama perfecta, etern senina si calma (din contra!). Daca evaluez situatia ca fiind real periculoasa il iau de acolo pe sus si discut dupa. Si ii dau altceva de facut, care sa-l atraga mai tare decat "fructul oprit".
    Si pentru ca nu ma simt cea mai in drept sa dau sfaturi, o sa inchei cu un citat:
    "Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei ."

    ReplyDelete
  18. Mesajul ar putea fi "Pentru că sunt mai mare şi mai puternică ştiu ce altceva pot face în loc să mă rog de tine." Copiii se simt în siguranţă cu o mamă mare şi puternică.
    Ananda, n-am putut să-i pun supozitorul cu forţa, contracţia sfincterului anal era prea puternică şi supozitorul începea să se topească în mâna mea. Nu puteam efectiv să o dilat cu forţa. Cât despre expilcaţii, te asigur că i le-am dat. Am discutat şi a doua zi "evenimentul" neplăcut.
    Deocamdată îl poţi lua de acolo pe sus... Pericolele de care vorbeşti nu mi se par impresionante. Cu croşeta la priză l-ai găsit?
    Ai uitat să spui că acei copii care veniseră la Mântuitorul nu erau singuri, nu veniseră din proprie iniţiativă. Erau aduşi de mamele lor.

    ReplyDelete
  19. PS Îmi place blogul tau "Educaţie de tranziţie". Sper ca tot ce se scrie pe net pro homeschooling să aibă răsunet în cadrul legislativ.

    ReplyDelete
  20. Copiii se simt in siguranta cu o mama mare si puternica... atunci cand se simt protejati de ea. Nu atunci cand sunt loviti, fara putinta de a se apara (indiferent daca loviturile sunt fizice sau doar psihice). Nu cred ca e bine sa facem o confuzie intre fermitate - care e negresit necesara - si agresivitate, care e cel mai adesea evitabila.

    Eu am locuit in primii 6 ani cu bunica. Nu m-a lovit niciodata, intotdeauna imi explica ce am gresit si imi raspundea la intrebari. Dupa aceea am locuit cu mama. Pot sa zic ca nu m-a batut niciodata degeaba si nici nu m-a lovit vreodata serios. Dar fiecare lovitura a insemnat un pic de manie, frustrare, ura adaugata la relatia dintre noi. Abia dupa ce am reusit sa fac liniste in sufletul meu am putut sa o iert si sa inteleg ca atat a priceput ea. Si am putut sa ma rog pentru ea.

    Si cand mama mi-a cerut iertare pentru raul pe care mi l-a facut in copilarie era de mult iertata. Dar m-am bucurat pentru ea, ca a inteles unde a gresit, chiar daca pentru mine intelegerea asta a venit prea tarziu.

    Dumnezeu inseamna iubire. Intreg Noul Testament despre asta vorbeste. Atunci cand ai o relatie de incredere reciproca si de respect reciproc cu copilul situatiile in care chiar nu poti colabora cu el nu sunt atat de multe si de grave.

    Spui ca ti-a placut blogul meu. Dar ma tem ca nu inteleg ce ti-a placut. Nu militez pentru home schooling, ci pentru o atitudine de respect si de incredere in copil ca individ. Nu militez pentru copii ascultatori ci pentru copii empatici, iar empatia si bataia nu pot fi vreodata compatibile.

    Nu pot decat sa ma rog pentru tine...

    ReplyDelete
  21. Probabil ai fost lovită cu mânie, iar mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
    Situaţiile de care spui nu sunt multe, dar am scris mult despre ele din cauza mai multor comentarii de acelaşi tip. Nu voi mai pedala pe ideea asta.
    Dumnezeu-Tatăl, care e iubire, L-a dat pe singurul Său fiu la moarte cumplită. În accepţiunea ta cum este acest gest al Tatălui faţă de Fiul? Nu huli, vezi iubirea dintre ei în acest act? Da sau nu?
    Domnul Iisus Hristos vorbeşte de bătaie legat de judecata viitoare (vă pare blând?)
    46. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi.
    47. Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.
    48. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Luca, cap. 12
    Premise false (nuiaua exclude iubirea)=concluzii false(facem un rău copilului când o folosim). Puteţi citi cum, bazându-se pe ideea respectului pentru drepturile copilului, un pedofil pledează pentru cauza sa. Construcţia logică este în regulă. Şi totuşi...
    http://viatalatara.wordpress.com/2008/11/04/mai-bine-nu-4/

    ReplyDelete
  22. Multi citesc si interpreteaza Biblia. Din pacate unii inteleg simbolismul, altii iau lucrurile textual. Iar rastalmacirile sunt la fel de numeroase ca si talmacirile.

    Ceea ce uiti cand vorbesti de dragostea dintre Tatal si Fiul este ca fiul s-a jertfit de buna voie, nu a primit joarde la fund ca sa se suie pe cruce. Si s-a jertfit din dragoste pentru oameni. Deci da, vad iubirea aici fara probleme. Nu cred ca am intalnit insa vreun copil care sa zica "mama, bate-ma ca sa nu gresesc".

    Si da, ma astept ca judecata de apoi sa nu fie chiar cel mai placut dintre evenimente, pentru ca pana atunci oamenii vor fi avut vreme sa se pocaiasca.

    Dar tot Iisus spune "cine e fara de pacat sa ridice primul piatra" sau "mila voiesc, iar nu jertfa".

    Cred ca un parinte care isi bate copilul poate sa il iubeasca si sa fie de cea mai buna credinta. Dar mai cred ca se intampla sa fie posibil sa educi si altfel.

    Am vazut miracole savarsite de o vorba buna. Miracole la propriu, ca cele din Biblie. Nu am vazut insa miracole facute cu jordita. Deci nu am cum sa cred in ele. Si am vazut copii educati fara bataie, care au devenit adulti extraordinari, cu incredere in ei insisi, cu o relatie buna cu parintii lor...

    Nu sper sa te conving, esti prea adancita in tine ca sa ai macar vreo urma de indoiala. Dar daca din cauza a ceea ce scriu o sa ai macar o mica ezitare o sa consider ca nu am scris degeaba.

    Da, exista comportamente mult mai rele ca bataia, sunt intru totul de acord cu asta. Dar asta nu inseamna ca bataia e buna.

    O sa te rog sa ma ierti daca nu o sa mai scriu aici, imi face rau fizic aceasta discutie. Te rog sa nu ma intelegi gresit, nu te judec si nu te condamn, ma intristez profund cand vad ca o persoana credincioasa si bine intentionata poate sa gandeasca asa. Iti doresc numai bine, tie si copiilor tai.

    ReplyDelete
  23. Te-am întrebat punctual despre atitudinea Tatălui. Fiul a făcut o jertfă de bună-voie, din dragoste de oameni. Şi totuşi mărturiseşte că a venit să facă voia Tatălui, că a fost trimis. Omeneşte vorbind (pe matricea pe care o propui) niciun părinte nu ar trebui să-i producă nici cel mai mic discomfort fizic copilului său. Mergând pe linia aceasta consecinţele pot fi dezastruoase, mai ales că "gândul omului e plecat spre cele rele din tinereţile lui".
    Ai auzit de Eli, preotul ( Cartea 1 Regi)? Uite cum tălmăceşte Sf. Ioan Gură de Aur cele scrise acolo (au avut parte de moarte năprasnică). Poţi citi aici. Poate vrei să-i faci observaţie şi lui. Tare mi-e teamă că nu faci parte din "religia Iubirii", deşi îţi închipui acest lucru.

    ReplyDelete
  24. Scuze, aici: http://raromecatona.blogspot.com/2011/04/reply.html

    ReplyDelete
  25. Atitudinea Tatălui, huh? Ia să vedem...

    Tatăl ăsta a schimbat vreodată scutecul Fiului? L-a ţinut vreodată-n braţe când era prunc? L-a legănat? I-a povestit s-adoarmă? L-a sărutat de somn uşor?

    Nici (în) poveste! Tatăl era prea ocupat cu nu se ştie ce ca să aibă timp de crescut copii. De fapt, până şi la făcutul copilului a lipsit -- şi aşa a apărut procrearea prin corespondenţă.

    Ce se ştie sigur e că Tatăl şi-a făcut timp să-şi jertfească Fiul într-unul din cele mai sadice moduri cu putinţă. (Sau, măcar, să asiste impasibil la executarea acestuia când prin pocnitu' a două deşte ar fi putut schimba soarta Fiului.)

    Şi, cumva, dată fiind „puternica” legătură stabilită între ei de-a lungul inexistentelor interacţiuni avute, asta (jertfa Fiului de către Tatăl absent) se vrea a fi o extraordinară dovadă de Iubire.

    Logic, nu?

    O raţiune mai contorsionată ca asta e greu de găsit. Pe lângă aşa monstruozitate, faza cu Solomon şi-ndemnul lui de-a pocni copiii din prea-plinul dragostei părinteşti pare o bagatelă.

    ReplyDelete
  26. Mă bucur că vă legitimaţi, domnule Moga. Să ştiu şi eu cu cine am onoarea...
    Vi se pare etic să vorbiţi astfel despre divinitatea pe care eu o venerez. E o carte de vizită proastă pentru dumneavoastră.
    Văd că nu puteţi gândi decât pe axa orizontală a sistemului de coordonate (nimic transcendent), iar pentru expliaţii teologice referitoare la relaţia dintre persoanele Sfintei Treimi nu cred e cazul acum, aici.

    ReplyDelete
  27. Un răspuns stupid la întrebările dvs. stupide: în învăţătura ortodoxă Tatăl l-a născut pe Fiul, ceea ce nu cred să fi făcut dvs. pentru copil.
    O explicaţie slab documentată teologic: raţiunea alegerii acestei căi a jertfirii Fiului pe cruce, în locul unei pocnituri din degete, este oferirea unui termen de comparaţie pentru gravitatea căderii omului în păcat. Pentru ca mintea noastră nătângă să priceapă cât îl rănim pe Dumnezeu de la Adam încoace. Adică, în jargonul dvs.: "Bre, idioţilor, aţi sfeclit-o atât de rău, că cam aşa a trebuit să plătesc pentru tâmpeniile de le-aţi făcut!" Dacă doar pocnea din degete zăceam şi acum în nesimţire. O pildă zguduitoare deschide ochii omului anesteziat de beţia păcatului.

    ReplyDelete
  28. pentru ca acest blog este unul crestin in care Tatal si Fiul si Duhul Sfant se vor glorifica, am vrea doar comment-uri in acelasi spirit al cititorilor Sfintei Scripturi, pentru că ateisme gasesti oriunde altundeva, psihologie, puericultura si alte asemenea. multumim de intelegere.
    nimeni nu suporta ca Dumnezeul sau sa fie luat in ras!

    ReplyDelete
  29. Betel, am publicat acest comentariu pentru că arată cum se dezbracă lupul de pielea de oaie.

    ReplyDelete
  30. @betel: În general nu comentez de nici un fel vizavi de credinţele religioase ale oamenilor -- le respect alegerea şi nu mă amestec în treburile lor. Faptul că am făcut-o pe acest blog e pentru că proprietara blogului a solicitat un comentariu la subiect (e drept, nu mie mi l-a cerut, ci altui comentator). Şi da, am făcut-o într-un mod mai puţin ortodox tocmai pentru a-i da un exemplu deţinătoarei blogului că extremismului ei în materie de interpretări religioase i se poate răspunde foarte uşor cu aceeaşi măsură. Îmi cer scuze dacă v-a deranjat tonul meu.

    Şi cu asta cred că mă retrag şi eu din discuţie, pentru că nu văd cum s-ar putea continua într-un mod cât de cât civilizat. Au încercat destui să explice aici de ce e aberantă ideea de a bate un copil, indiferent de raţiunile aduse în argumentarea agresiunii. Cine poa' să priceapă, trebuie c-a făcut-o până acum.

    ReplyDelete
  31. "Tare mi-e teamă că nu faci parte din "religia Iubirii", deşi îţi închipui acest lucru."

    Ecaterina, eu nu am afirmat ca as face parte din vreo religie. Am folosit argumentele crestinismului pentru ca de la aceasta pleci tu atunci cand iti justifici parerile. Daca foloseai argumente din Budhismul Zen ti-as fi adus contraargumente din credinta respectiva.

    Pe de alte parte, nu inteleg foarte bine ce vrei sa zici. Daca eu reusesc sa-mi educ copilul fara sa-l lovesc inseamna ca nu sunt o buna crestina? Singurul care ar putea sa afirme in cunostinta de cauza daca cineva este sau nu un bun crestin este duhovnicul lui, nu o persoana de pe un blog care se erijeaza in judecator al moralitatii altora.

    Nu ma intereseaza citatele, cunosc suficient de bine literatura crestina si Biblia, nu e necesar sa-mi faci tu educatia. Ma intereseaza argumente din viata reala. Ma intereseaza sa vad ce gandesti cu mintea ta, nu ce reusesti sa conspectezi.
    deci as formula cateva intrebari:
    1. Copiii tai, atunci cand sunt loviti cu jordita si cu duhul blandetii, fara manie. cum se simt? Nu ce fac. Evident ca fac ce vrei tu daca-i bati. Dar i-ai intrebat vreodata daca se simt in siguranta (asa cum sustii tu) ca au o mama puternica si atoatestiutoare sau se simt infricosati?
    2. Ti-ai pus vreodata problema ca un copil care are foarte multe comportamente real periculoase e un copil care se simte amenintat, nesigur, frustrat? (in paranteza fie zis, pe mine bunica m-a gasit cu o sarma in priza si nu m-a batut. desi era crestina...)
    3. Admiti ca e posibil ca unii parinti sa-si educe copiii fara sa-i bata si fara ca acei copii sa devina niste adulti necredinciosi si iresponsabili? Si daca e posibil de ce e posibil doar la unii?
    4. Copiii care venisera la Mantuitorul venisera adusi de mamele lor. Dar nu reiese de nicaieri ca ar fi fost obligati de mamele lor sa mearga, deci de ce aduci acest argument?

    5. Daca e ok sa lovesti un copil care a gresit de ce nu e ok ca preotul sa loveasca in biserica credinciosii care au pacatuit? Ca doar pacatele adultilor au consecinte mult mai grave pentru mantuirea lor decat un supozitor pe care nu reusesti sa-l pui.
    Astept un raspuns cu cuvintele tale, fara citate daca se poate. Multumesc.

    ReplyDelete
  32. Nu inteleg de ce va impacientati cu totii astfel si va chinuiti sa impuneti proprietarei blogului sa gandeasca altfel. Educati-va voi copii asa cum ati decis si nu va ma stresati asa de mult de grija altora. Poate comentariul meu nu isi are locul aici si daca este asa mai bine sa nu fie aprobat, insa mi se pare nepotrivit sa intri in casa omului si sa te apuci sa il inveti cum sa isi creasca copilul. Eu am avut astfel de experiente cu niste apropiati care de cate ori veneau ma invatau cum sa ii cresc. De multe ori gaseau dezordine, lucruri scoase din dulap spre a fi "impachetate" de ele si multe altele. Ma invatau cum sa le obisnuiesc ordonate. Apoi, imi spuneau ca ar trebui sa fiu mai dura, ca "uite sotia mea, cand preda copiilor toti sunt numai ochi si urechi si nu sufla in fata ei". Apoi, ca au si ele nevoie de distractii "nevinonvate". Pana m-am enervat si le-am spus ca astept sa faca ei copii si sa ii observ atent cum trebuie educati.
    Voi sunteti cei care intra pe acest blog si nu Ecaterina la voi, asa ca nu vad de ce atata agitatie sa o convingeti ca greseste. Incepe invitatul sa o invete pe gazda cum trebuie sa gandeasca si ce atitudine sa aiba. Oricum sunt convinsa ca aceasta postare va avea cele mai multe comentarii. Se ajunge la prea multa inversunare.

    ReplyDelete
  33. ideea jorditei este sa arate copilului, in anumite conditii, ca alegerile pe care le faci in viata au consecinte dureroase.
    Desigur, daca parintele gaseste alte metode ca sa arate copilului acest lucru este nemaipomenit. Sf. Parinti spun ca jordita trebuie sa fie ceva gen metoda ultima- adica atunci cand ai epuizat orice mijloc educativ- si ca e bine ca un copil sa stie mai mult de frica jorditei, decat sa cunoasca aplicarea ei efectiva.Cred ca fiecare mama care doreste binele copilului va folosi toate metodele si mijloacele pe care le considera a fi eficiente, in functie de temperamentul si personalitatea copilului. Unii copii sunt extrem de linistiti si de docili, si sunt mult mai usor de educat decat altii. Iar cand familia se mareste procesul educativ se complica si mai mult, fiindca nici un copil nu se aseamana cu altul.

    ReplyDelete
  34. Dragă Andana, pentru că nu reuşesc să gândesc cu mintea mea, mă iau şi eu după ce conspectez.

    Vreau să zic că dacă cineva nu reuşeşte să-şi educe copilul fără jordiţă nu are nici un motiv evite folosirea acesteia. Dacă reuşeşti fără jordiţă cu atât mai bine.

    1. Răspunsurile lor: "Mă simt ruşinată şi aş vrea să dau timpul înapoi să nu fi făcut nimic. Cel mai tare mă doare că te văd tristă." "Îmi dau seama că, probabil, am făcut o prostie" Sunt numai două răspunsuri pentru că doar 2 dintre copiii mei au făcut cunoştinţă cu nuiaua.

    2. Nu mi-am pus această problemă pentru că respectivul copil s-a expus la aceste pericole înainte ca eu să fi avut intenţia să-l lovesc; a fost cel mai aşteptat şi dorit dintre copiii mei. Cred că se supraestimează sau doar bravează.
    3.Da, sigur. Unii copii sunt mai sensibili la "stimulii" (explicaţii sau sfaturi)din mediu, alţii au un prag mai înalt al sensibilităţii. Ştiu copii care reacţionează doar la o privire, neînsoţită de vorbe. Sunt foarte atenţi să nu mâhnească pe cineva.

    4. Pentru că din citatul pe care l-ai dat nu reiese ideea de colaborare perfectă mamă-copil. Ce te face să crezi că vreunii din copiii aceia nu luaseră chiar şi o joardă ca să lase hârjoana şi să vină acolo?

    5.Pentru că preotul nu este răspunzător de păcatele credincioşilor în acelaşi chip în care părinţii sunt responsabili de faptele copiilor. Preotul are însă la îndemână mustrarea pentru păcate prin oprirea de la Sfânta Împărtăşanie (iar o dau în cateheză, sunt incorigibilă) Mântuirea preotului ţine de împlinirea îndatoririlor rânduite în biserică şi de viaţa lui personală, în timp ce mântuirea femeii este prin creşterea, educaţia dacă vrei, pruncilor săi.

    ReplyDelete
  35. Un lucru cred ca e lamurit pentru toata lumea: poti vorbi de incercarea tuturor metodelor, de explicatii pe indelete, etc., etc., doar cand ai un numar mai mic de copii. Dar o mama cu 10 copii, cam de cate ore ar avea nevoie intr-o zi ca sa se ocupe pe indelete de fiecare? Nu inseamna ca fac apologia batailor, dar inseamna ca nu as putea condamna o asemenea femeie ca apeleaza si la metoda asta cand nu se poate altfel.

    ReplyDelete