Inima mea de mamă creştină nu m-a înşelat niciodată, doar mi-a lipsit timpul de a sistematiza ceea ce gândesc.M-am bucurat să citesc părerea unui specialist în psihologia copilului, Jan Hunt , care corespunde viziunii mele asupra acestei probleme.
Iată câteva pasaje din articolul "Moş Crăciun periclitează încrederea?" de Jan Hunt:"Cum să păstrăm fantezia fără minciună? Fantezia şi jocul sunt elemente esenţiale ale vieţii copiilor. Imaginaţia este o componentă importantă a gândirii, a rezolvării problemelor. Care e diferenţa dintre o fantezie sănătoasă şi decepţia care pune în pericol încrederea copiilor în părinţi?" În continuare psihologul propune ca părinţii să-i spună copilului povestea lui Moş Crăciun care aduce daruri copiilor în poveste, nu în lumea noastră, să joace împreună jocul lui Moş Crăciun punându-şi reciproc cadouri sub brad întocmai cum pune Moşul în poveste."Acestea oferă copilului bucuria de a dărui şi el altora, lucru care nu se realizează în varianta tradiţională". Autorul subliniază faptul că micuţii "au nevoie de o imagine realistă a lumii în care trăiesc" (scrie asta cu litere îngroşate) fără a distruge bucuria de a deschide un cadou-surpriză de la cei dragi.
Şi cam care ar fi diferenţa dintre vestitul Moş Crăciun şi vestitul fecior Isus?
ReplyDeleteAmbele personaje sunt protagoniştii unor poveşti fantastice, supranaturale, care nu au nici un suport în realitate.
Aşa că dacă invocaţi „imaginea realistă a lumii” de care ar avea nevoie copiii, ar trebui să deconspiraţi nu doar mitul lui Moş Crăciun, ci şi pe acela a lui Isus. O faceţi?
Pentru dumneavoastră Hristos este un mit, pentru mine este o realitate, este Adevărul.
ReplyDeleteSigur, fiecare ne alegem miturile în care să credem --iar alegerea asta e bine să o facă fiecare pentru sine, nu unii pentru alţii--, dar nu asta era problema acilea.
ReplyDeleteProblema era că dacă invocaţi „imaginea realistă a lumii” --prin asta înţelegând Universul natural, aşa cum poate fi el observat de oricine are dorinţa să-l observe-- atunci Moş Crăciun şi Dumnezeu sunt pe acelaşi calapod. Pentru ambii există la fel de multe dovezi c-ar exista şi ambii sunt --nu-i aşa?-- capabili de lucruri supranaturale.
Nu are nici un sens --decât, poate, sub formă de poantă-- să-l „ucideţi” pe unul pe motiv că n-ar fi real, dar în acelaşi timp să-l preaslăviţi pe celălalt deşi e la fel de ireal ca şi primul.
Domnule Moga în "Universul natural, aşa cum poate fi el observat de oricine are dorinţa să-l observe" nu are sens să vă minţiţi copilul că aveţi gândire. Este nepalpabilă ca şi dumnezeirea.
ReplyDeleteCu siguranţă pot să-i dovedesc copilului că gândesc, dar n-aş putea să fac acelaşi lucru dacă mi-ar cere să umblu pe apă, să dorm trei zile-ntr-o balenă sau să pocnesc din bici pe lângă reni trecând cu sania pe deasupra acoperişului.
ReplyDeleteNu puteţi să-i demonstraţi că gândiţi, ci doar o "îndoctrinaţi" în acest sens.Dacă sunteţi victima vreunui Neghiniţă contemporan? Nu ne puteţi dovedi asta:-)
ReplyDeleteMda,anumite lucruri nu încap în mintea omenească, sunt mai presus de ea.Autosuficienţa ne face să le încadrăm în categoria "mituri"