Sunday, February 25, 2018

Mi s-a cerut...

...sa scriu despre "programul liturgic" pe care il avem eu si copiii.
De-a lungul vietii implicarea mea liturgica a variat, trecand prin toate etapele, de la zero taiat 😊 la full time.

In prezent cei patru copii mai mari pleaca duminica singuri la biserica inaintea mea. Fetele sunt mai ravnitoare, merg devreme, prind o buna parte din utrenie si canta la strana. Ionut ajunge la sf liturghie. E un tip hiperactiv si daca nu ajuta la taiat anafura, e foarte tentat sa se fataie si chiar sa iasa afara.Uneori, mai ales cand e vreme frumoasa, merge si Grigo cu ei. Daca nu, ramane la vatra pana ma urnesc eu cu mezinul.

Fata de participatul copiilor mici la slujba am avut de asemenea diferite abordari, in functie de copilul care era cel mai mic. Ca punct comun pentru toti as mentiona faptul ca am insistat ca timpul pe care il stau in biserica sa fie dedicat exclusiv rugaciunii si inchinarii, ca sa priceapa in felul acesta ca biserica e un loc sfant si nu o confundam cu o sala de clasa de la gradi. Nu am fost de principiu sa le dau sa manance, sa se joace, sa vorbeasca cu alti copii in timpul slujbelor. Asta am facut-o in primul rand pentru a-i face sa inteleaga ca biserica e un loc sfant, dar si din grija de a nu tulbura si distrage atentia crestinilor care vor liniste la rugaciune.

Tinand cont de aceste reguli, cu Iuliana si Maria puteam sta mult la biserica, ele fiind mai linistite si mai tacute. Ionut m-a tinut aproape doar prin gazonul de pe langa biserica si intram doar la momentul impartasirii. Ecaterina a fost ceva de mijloc, avea rabdare un timp, dupa care trebuia sa ies afara cu ea. Cu Grigo si Gheorghita ma duc mai spre finalul slujbei, dar stau cumintei pana la sfarsit. Nu ii duc in apropierea altor copii in biserica, ci intr-un loc din care sa priveasca o icoana sau miscarile preotilor. Le vorbesc scurt din cand in cand despre ceea ce se canta la strana si le dau sugestii cum sa se roage.

Asta e cu participarea la sfinta liturghie in duminici si sarbatori. Mergem sambata seara la vecernie si la litie cand e cazul.  La maslu nu stiu sa ii fi dus regulat. Dupa ce a murit Elena ma hotarasem sa mergem mai des, ca sa ne tamaduim de boli ascunse. Mai nou i-am luat pe cei mici cu noi la paraclis la biserica. O perioada au venit in fiecare seara, dar apoi au racit si am lasat-o mai moale. La canonul cel mare participam dupa puteri: unii au ore, unii au fost cu gripa.

Ne propunem sa ne impartasim macar o data pe luna, noi, cei care avem nevoie de spovedanie, iar cei pana in sapte ani, aproape in fiecare duminica. Pana pe la trei ani ii impartasesc chiar daca au mancat ceva inainte. Prefer sa ne impartasim in zile in care nu e aglomeratie in biserica. Nu stiu de ce, dar nu ma odihnesc bisericile arhipline, desi logic ar fi sa ma bucur.

Nu i-am lasat decat extrem de rar cu altcineva ca sa plec eu la slujba. Am vrut ca unde ma impartasesc eu de bucurie sa fie prezenti si ei. Nu imi tihneste sa ii stiu pe mititei departe de mine. Parca imi lipseste ceva, desi in prezenta lor confortul meu e dus😊.

Concluzia este ca programul nostru liturgic este destul de lejer. Nu stiu daca fac bine totul, acesta este stilul meu si asa simt sa actionez, cu blagoslovenie de la duhovnic, bineinteles.

8 comments:

  1. Și eu mi-am pus problema timpului petrecut în biserică în cazul copiilor mici (0-6 ani), i-am supus unui program prea lung (plecat cu noaptea în cap,înainte de Utrenie, pentru că tata este preotul și singurul șofer din familie, biserica este departe de casă, ne întoarcem în jurul orelor 14, după ce se rezolvă toate problemele bisericii și se face ordinea cuvenită, adică totul ține 6-7 ore propriu-zis) și am greșit prin ocuparea timpului acestuia și cu alte îndeletniciri (activități educative silențioase), dar am fost conștientă că decât să lipsim eu și copiii, mai bine să se "joace" în ambientul liturgic, slujba nu doar le trece pe la urechi,ci le rămâne în suflet. Cât despre prezența copiilor în biserică și cu toată agitația lor, un arhimandrit american spunea: o biserică în care se aud copiii este o biserică vie!
    Nu au fost permanent ca sfinţii de pe pereți, dar sunt integrați în comunitate, ca într-o familie mai mare, oamenii au început să facă efortu de a participa mai des la slujbe văzând că asemenea copiii mititei sunt capabili de "jertfa" părăsirii confortului casnic duminica...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu nu am procedat asa decat cu primele doua fete. Restul (care nici in soapta nu pricepeau sa vorbeasca), fiind mult mai nazdravani, au avut parte de mai multa indulgenta.
      Cat despre partea cu "biserica vie", asta e text sa il spui celor care se manie pe galagia micutilor, nu ca sa il foloseasca mamele spre a se indreptati pentru tulburarea produsa chiar de propriii copii. Suna cam asa"Eu te deranjez, dar tu trebuie sa ma rabzi, ca de-asta esti crestin." Nu, daca eu am dragoste decaproapele, incerc prin orice modalitate sa nu il mahnesc catusi de putin, chiar daca ma stramtorez pe mine, nu ii pretind lui sa ma suporte.

      Delete
  2. Desigur, e clar că mă străduiesc din răsputeri să nu deranjez prin agitația copiilor mei, de aceea spuneam că am apelat la material didactic silențios care să îi țină pe loc măcar 3 ore... dar chiar și așa sunt cazuri (rare în țara noastră, ce-i drept) când nu avem încotro și limita de răbdare a copilului este depășită (sincer acum, ați stat 7 ore, iarna, când este ger afară și nu îi putem scoate la plimbare pe lângă biserică, cu 4 copii sub 6 ani în biserică, să cunoașteți ce reacții pot avea? ��)
    Nu caut să mă îndreptățesc, doar prezentam situația noastră, care nu ne permite libertatea altora, care stau maxim o oră la Liturghie, când micuții sunt foarte ușor de implicat în slujire și nici nu e nevoie ca mama să se streseze prea tare în acest scop. Dvs. sunteți avantajată din acest punct de vedere și sunt convinsă că îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru aceasta! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intr-adevar, adesea ma gandesc ca am o viata plina de facilitati. Parte mi le-a randuit Dumnezeu, parte mi le-am randuit eu insami prin alegerile pe care le-am facut de-a lungul timpului.

      Din ceea ce relatezi, ai o situatie foarte grea. Eu cu siguranta nu as putea sta sapte ore cu copiii in biserica. Nu stiu daca as reusi sa stau chiar eu. Nici la manastire nu stau calugarii la slujba de duminica sapte ore.

      Ceea ce stiu este ca Dumnezeu nu forteaza pe nimeni peste masura si, daca omul are discernamant, nu ajunge prea des in situatii limita care sa il depaseasca. Dumnezeu iti va rasplati cu siguranta osteneala si dragostea pentru sfanta liturghie.

      Delete
  3. Doamna Ecaterina, iertati, dar nu se poate sa spunem ca nici noi, cei mari, nu am rezista sapte ore la slujba... Imi place sa cred ca, daca nu ati avea grija copiilor, ati rezista... De exemplu, eu am fost la o manastire in Romania unde privegherile sunt la fel de lungi ca in Athos: peste noua ore. Si nu doar duminica, ci de 2-3 ori/saptamana. La sfintirea manastirii slujba a tinut vreo 12 ore. Si, pentru ca am rezistat, am simtit o mare curatie trupeasca si sufleteasca in zilele urmatoare. Stiu o fetita de zece ani care este in aceasta manastire si care participa la aceste privegheri lungi. Va rog din suflet sa nu-i mai invatati pe oameni sa se crute. Harul lui Dumnezeu vine pentru ravna si harnicie. Avem exemplul Sfantului Ilie. Si nu este suficient ca fetele cele mari "prind o buna parte din Utrenie". Trebuie sa o prinda pe toata. Nu se poate ca la scoala sa mergem inainte de inceperea orelor, iar in fata Domnului sa ajungem mai tarziu... Ne trebuie mai multa seriozitate. Va spun lucrurile acestea pentru ca scrieti pe acest blog de mult timp si pentru ca dati sfaturi!

    (Ecaterina)

    ReplyDelete
    Replies
    1. De ce nu se poate spune? In functie de puterea trupului fiecaruia si de dispozitia spre indurarea suferintei oricine poate spune daca rezista sau nu sapte ore in picioare. Nu spun ca nu exista oameni care fac asta, nici ca n-ar fi manastiri care au slujbe atat de lungi. Cinste celor care participa cu adevarat, cu intreaga fiinta slavindu-l pe Domnul, la aceste lungi privegheri.

      Delete
    2. Ma scuzati, eu nu sunt invatatorul nimanui, nu invat oamenii. Priviti va rog acest blog ca pe niste insemnari pe marginea carora discut cu oameni aflati la departare.

      Delete
    3. Intransigenta dumneavoastra orientata spre altii precum si faptul ca nu intrevedeti nimic din diversitatea reactiilor de natura umana ma fac sa cred ca nu aveti o intelegere cuprinzatoare a ceea ce inseamna o relatie vie cu Dumnezeu. Probabil va odihniti duhovniceste silindu-va in trup. Nu toti suntem asa. Unii mai mult se imprastie cand isi forteaza trupurile. Daca nu se atinge scopul duhovnicesc al nevointei, ea este desarta. Sper sa nu ma intelegeti gresit, cum ca as fi impotriva privegherilor lungi. Spun doar ca ele nu sunt pentru oricine.

      Delete