In dictionarul de expresii este explicata cu a pedepsi pe cineva pentru a-i fi spre invatatura sau a face pe cineva sa castige experienta printr-o situatie neplacuta in care il pui.
In general sintagma e folosita pentru a deghiza setea de razbunare a cuiva, care plateste niste polite usturatoare pentru neplacerile suferite. Asa cum lumina nu are partasie cu intunericul, la fel si atitudinea asta nu are a face cu iubirea de aproapele.
Alteori cand vreun nepriceput se baga singur in incurcatura (uituc, dezorganizat, lenes) sau cand nu a tinut cont de sfatul tau si i-au mers lucrurile prost, in loc sa te grabesti sa il ajuti, tu iti gasesti scuza ca vrei sa il inveti minte si iti impietresti inima fata de fratele. Invata-l minte cu vorba blanda si smerita, nu intorcandu-i spatele.
In cel mai bun caz e chiar vorba de faptul ca vrei sa inteleptesti pe cineva, poate chiar propriul copil, caruia ii intinzi o paruta cursa ca sa stie sa se fereasca de una reala. Eu zic ca are efect si doar sa ii descrii ceea ce se poate intampla, fara sa ii regizezi emotii si suferinte reale, fie ele si de scurta durata.
Mie nu mi se pare bine sa confectionez ispite pentru copiii mei. Ma simt raspunzatoare pentru momentele de tulburare si pentru trairile negative pe care le induc.
Poate copilului ii ramane intiparit mai bine in minte asa, dar mi se pare ca ii sadesti o oarecare neincredere in tine ca parinte si nu te va mai putea asculta cu totul, ci va avea o umbra de indoiala asupra cuvintelor tale (oare vorbeste serios sau ma testeaza?). Nu mai bine sa fie "ce e da, da, iar ce e nu, nu"?
Imi sunteti tare draga, prin postarea asta am realizat ce greseala fac cu copii, post usor si cu folos!
ReplyDelete