... faptul ca vad cum copiii, desi se cearta si se tachineaza in acelasi ritm ca inainte, isi cer sincer iertare unul altuia, din proprie initiativa. E un progres vizibil. Am tot respectul pentru ei, fiindca eu, la varsta lor, nici nu-mi puneam problema sa rabd pe cineva sau sa trec cu vederea vreo nedreptate (nici n-aveam cu cine sa intru in conflict, frate-meu fiind cu 10 ani mai mic). Una dintre fete a avut un conflict la scoala cu o colega si l-a depasit cu o usurinta care pe mine ma depaseste (eu i-as fi zis macar vreo doua vorbe usturatoare, daca nu cumva as fi clocit vreo razbunare).
Incearca sa duca si ei, pe masura intelegerii lor o lupta cu patimile. Nu ma astept sa fie deosebit de buni si de cuminti, dar mi-as dori sa-si constientizeze pacatul si sa-l spovedeasca, apoi fie sa se ridice impotriva lui cu hotarare, fie sa-si marturiseasca Domnului neputinta de a se desprinde de obiceiul cel rau.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
doamna, asta e esenta educatiei: sanatoase: nu sunt de acord, se cearta, si se impaca. Dragostea si respectul trece peste toate diferentele.
ReplyDeleteSunt persoane care se arata contrariate ca se cearta si copiii preotului. Multi au asteptari care pe noi ne depasesc, printre care si asta cu armonia desavarsita intre frati...
ReplyDeleteacestea sunt naivitati.
DeleteFiecare om e diferit si unic, copiii si ei. Armonie desavarsita nu gasim nici intr-o manastire, dar ce gasim este dragostea si dorinta si toleranta de a accepta si intelege. Nu conteaza o cearta, conteaza impacarea.