Sunday, January 26, 2014

Vise

Stiu ca visele nu trebuie bagate in seama.

Cu toate astea cartile cu minuni sunt pline de relatari ale lucrarilor sfintilor prin intermediul viselor nu numai asupra marilor asceti, ci si in viata oamenilor de rand. Popularizarea acestor istorisiri are si un "side-efect" asupra credinciosilor mai naivi, care incep sa ia aminte cu rigurozitate la tot felul de naluciri de noapte si cad in inchipuirea de sine.

De cand este preot sotul meu a avut de doua ori ispita de a i se spune ca "s-a aratat" in vis cuiva: prima data unei doamne ce cocheta cu radiestezia si pe care ar fi mustrat-o vorbindu-i dintr-o lumina, si a doua oara unei bolnave de cancer careia i-ar fi reamintit sa se unga cu nadejde cu ulei sfintit de la Maslu.

Cui sa atribuim aceste aratari nu stim, caci parintelul meu in mod cert nu este nici pe departe vreun parinte Porfirie. Un lucru e sigur, credinciosii carora li se intampla asa ceva ar trebui sa discute cu duhovnicul inainte sa umple targul de vorbe care pot fi pricina de slava desarta pentru unii si de invidie pentru altii.

No comments:

Post a Comment