Sunday, June 10, 2012

Zgomoteca

 Zilele trecute m-am trezit că mă sună la uşă o vecină şi-mi spune să nu mai las copiii să tropăie pentru că o deranjează. Stupoare! La ora respectivă fetele mari erau la şcoală, iar cei mai mici dormeau toţi, aşa cum obişnuim în fiecare după-amiază. În primul rând i-am atras atenţia că şi pentru mine ora două şi jumătate e oră de linişte, deci nu era prea politicos din partea ei să mă apostrofeze chiar atunci. Apoi am încercat să o fac să înţeleagă că şi copiii sunt oameni şi nu ar trebui închişi în timpul liber în rezervaţii speciale şi că dintre ai mei singurul care se joacă pe rampa de  tablă cu pricina este Grigo, restul doar accidental îşi găsesc scăparea acolo la "prinselea". Spre mirarea mea am aflat că vecina  este educatoare, deci se presupune că ştie cam ce poate capul unui copil prins în joacă. N-am făcut greşeala să presupun că îndrăgeşte copiii, ci m-am raportat corect la situţie, bănuind că e "sătulă de copii".
vedere din "turnul meu de control"

Deşi m-am străduit să nu dau importanţă prea mare discuţiei (doamna avea în mod evident probleme psihice, iar copiii mi-au povestit ulterior că i-a ameninţat şi pe ei în mod repetat cu poliţia şi că le-a vorbit murdar), m-am surprins că am transferat conflictul în interiorul familiei şi că începând din după-amiaza aceea mă uitam din minut în minut pe fereastră şi îmi stresam copiii să se joace în surdină (de vină e slava deşartă). Mare prostie... Eu eram singura mămică preocupată să închidă gura copiilor, iar pe platforma metalică ţopăiau veseli şi copii care nici măcar nu erau din blocul nostru.
La următoarea întrevedere am rugat-o să se intereseze mai bine cine depăşeşte limita admisă de dumneaei la decibeli, întrucât copiii mei chiar stau în casă între 14 şi 17 p.m. "Nu pot să ştiu asta, dar ai dumneavoastră sunt cei mai mulţi!" Prin extensie eu sunt mama tuturor copiilor din faţa blocului :)
Mi-am explicat de ce se crede îndreptăţită să mi se adreseze aşa când o vecină mi-a spus că până să ne mutăm noi în bloc copiii de aici nu ieşeau la joacă împreună. Deci tot eu sunt capul răutăţilor.

1 comment:

  1. Cred ca fiecare perimetru isi are propria ''duamna liniste'' pe care culmea, n-ar deranja-o veci propriile odrasle, ci doar copiii altora ...
    Dintr-o astfel de cauza am reusit sa plec de la bloc la casa, fiind super fericita ca de data aceasta am un singur vecin. Ghinion!
    Vecinica mea cea atotstiutoare si nemultumitoare este oripilata de faptul ca un copil are nevoie de joaca. In toamna trecuta facea de zor fotografii peste gard, vadit deranjata de faptul ca 3 copii de 10 anisori stateau de vorba razand pe bancuta, in curtea mea. Amenintari peste amenintari....
    Problema s-a transferat si la mine, de cate ori vine cate un pui mic la joaca la al meu kinder, tresar la fiecare nota sonora mai ridicata (si parca mi-as dori sa vorbeasca bietii copilasi in soapta)....
    Pana una alta, era o vorba romaneasca ce spunea ca nu e vinovat cel care cere, ci cel care da (ceea ce i se cere). Daca ar fi sa bagam in seama pe toti, unde am mai iesi?

    ReplyDelete