Sunday, June 3, 2012

Horror

video

Pentru cine nu cunoaste, ăsta-i un fragment dintr-o criză de furie, nicidecum cel mai reprezantativ sau mai dramatic. Nu, nu e un copil rasfaţat, nici "tulburat de duhuri necurate", ci aşa se manifesta atunci când nu doarme suficient. E o fericire să nu ai parte de concerte live noaptea.
Nu înţeleg cum se poate enerva cineva pe un om chinuit, mie îmi face impresia că în accesele de furie copiii chiar au o stare ingrozitoare pe care nu o pot verbaliza. Păcat că exista oameni care cred că e eficient să cupezi aceste crize cu ameninţări sau loviri. În exterior pare că totul se rezolvă (nu mai sunt deranjate urechile sensibile ale nimănui), însă cred că în adânc apele sunt tot tulburi. Dar, deh, au şi adulţii limitele lor, care se pare că sunt mai rigide dacât ale copiilor.
Eu prefer să fiu o prezenţă neinvazivă, caldă  (în ciuda faptului că şi mângâierile sunt inoportune uneori când micul e prea supărat) şi să accept manifestările până când copilul se linişteşte singur. Calmul se restabileşte de la sine după un timp, timp în care orice încercare de a intra în voia piticului este un eşec. De obicei nu reuşeşte să spună decât "nu vreau" sau să ceară lucruri contradictorii: "Pleacă" urmat imediat de "Nu plecaaa". De fapt, săracul, chiar nu ştie ce vrea, şi, în fond, nu vrea nimic palpabil.
Mai am în memorie trăiri din copilărie când nu mă puteam exterioriza pentru că cineva autoritar considera că sunt mofturoasă şi mincinoasă când plâng spun că-mi e rău şi că mă dor picioarele şi nu ştiu cum să stau cu ele, doar eram un copil perfect sănătos. "Ce să te doară? Şi ce te tot foieşti atâta în pat?"
Cel mai tare mă enerva, când mă făcusem mai mărişoară, că mi se spunea "N-ai motiv să plângi! Du-o, dragă, la culcare, nu vezi că e obosită?". Poate eram cu adevărat obosită, dar m-ar fi ajutat enorm să-mi spună cineva că mă înţelege şi să-mi dea dreptate. Eu chiar eram necăjită pentru ceva care mi se părea important. 
Tot în categoria reacţii neinspirate ale adulţilor mi se păreau şi "Nu ma plânge, că te bat! Îţi dau eu, ca să ai de ce plânge!" (asta-i culmea, normal că dacă mă baţi, plâng mai tare) sau  încercările de a mă păcăli, schimbând vorba. Uitam, ce-i drept, de plâns, dar rămâneam cu o tristeţe care nu se vindeca şi cu un sentiment acut de lipsă de comunicare cu oamenii cei mai apropiaţi.
De efectele speriatului cu bau-bau şi cu ţiganul nu mai vorbesc... Cred că singurele momente de groază autentică din viaţa mea au fost la vârste mai mici de 7 ani la gândul că aceste monstruoase personaje m-ar putea răpi.
O fi aşa greu să iubeşti şi să rabzi un copil când "e nesuferit şi plânge fără motiv"?

9 comments:

  1. Am filmat si eu in urma cu vreo 4 ani o criza de plans a fetei celei mari care pe atunci avea cam 2 ani si ceva. Exact acelasi gen de manifestari avea si toti de prin neamul meu ma speriau ca ceva nu e in regula, ca ori are probleme neurologice ori e ceva necurat la mijloc. Daca incercam sa o iau in brate sa o linistesc mai rau facea. Nu este rasfatata si pot sa spun ca e chiar foarte intelegatoare si responsabila. Celelalte nu mi-au facut scene chiar la modul asta, dar probabil ca cea mare le facea pentru ca avea probleme in a exprinma ce simte. Chiar si acum, la aproape 7 ani, nu se exteriorizeaza cum ar trebui.

    ReplyDelete
  2. asta e horror? :) Sa va fac cunostinta cu ficior-meu in crize?

    In rest perfect de acord...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Se poate si mai rau, dar asta am gasit in filmuletele din telefon :)
      Mie mi-ar fi parut bine sa vad cu ochii mei si alti copii normali in crize inainte sa am de a face cu propriile odrasle, fiindca la inceputuri consideram ca sunt mainfestari patologice.

      Delete
  3. Pur si simplu se scoala asa de suparat noaptea? Nu se linisteste nici daca il iei imediat in brate? Atunci poate il dor piciorusele sau poate il enerveaza sosetele.Totusi o explicatie trebuie sa existe la supararea asta asa de mare.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, se scoala si noaptea. Il intreb tot ce ma duce capul ca ar putea sa-l deranjeze sau sa vrea. La toate spune nu. Ma gandesc ca poate viseaza ceva urat. Dar se intampla si ziua, pe fond de oboseala, ii sare tandara din nimic, pe urma nu mai vrea nici ceea ce pretinsese initial.
      Daca vreau sa-l ating ia foc, ce sa-l iau in brate...

      Delete
  4. Ohh, dragul de el...
    Oare nu face aşa şi pentru că e gelos pe Elena?
    Ce bine că ai înţelegere pentru astfel de manifestări şi nu rezolvi problema repede, cu două palme la fund...

    ReplyDelete
  5. Tocmai de asta apreciez mult reactia dvs.,pt ca cu copilul care-ati fost nu s-a procedat asa, adica nu s-a procedat rabdandu-l. De obicei e tare greu sa rupi lantul amintirilor, caci el te si predispune la un anumit tip de raspuns, pe care fara sa vrei, il reproduci cu copiii tai, pt ca doar asta ai vazut si simtit cand erai in postura de copil.
    Eu sunt tare curioasa cum as putea sa reusesc acest lucru, mie nu-mi iese...De obicei imi pierd cumpatul si devin brusc frustrata mai tare decat copilul daca-mi striga ''pleaca''.
    Ce urmeaza? De obicei strig la el sau incep si eu sa plang, incercand disperata sa-l linistesc fortat, udandu-i fata cu apa rece de exemplu, scotandu-l la aer, nu stiu... dar stiu ca neaparat facandu-l sa simta starea mea de agitatie si de neputiinta, pe care nu pot s-o maschez.
    Ma gandesc ca la cel mic al dvs. e vorba de gelozie pe noua lui micuta surioara...

    Alina

    ReplyDelete
  6. Nu e gelos, filmuletul e mai de demult.

    ReplyDelete
  7. un parinte care isi pierde controlul adesea, tipand si lovind in dreapta si stanga, este modelul (la o scara mai mare) a copilului care se manifesta in acelasi fel. cu multa rabdare (oh, Doamne, asta e cel mai greu!), trebuie sa ii aratam copilului ca ceea ce simte e firesc, sa fim acolo pentru el si sa asteptam, asa cum ai zis si tu, sa se linisteasca singur.
    am citit undeva ca perioada 2-3 ani, marcata prin activitate foarte intensa la nivel cerebral, duce, uneori, la mici "incingeri ale circuitelor" de unde si crizele. acestea se manifesta mai mult noaptea pentru ca in somn se aseaza, se organizeaza achizitiile din timpul zilei.
    raman, desigur, valabile crizele din cauza foamei sau a nevoii de somn. eu m-am confruntat cu cateva inainte de a-mi da seama ce le-a provocat. sunt urate si frustrante, dar, la urma urmei, ceea ce ne face sa devenim mame din ce in ce mai bune pentru copiii nostri este tocmai invatarea din greseli :).

    ReplyDelete