Friday, May 20, 2011

De ce-mi doresc o curte mare:

           Dintotdeauna am simţit nevoia să aleg cu grijă anturajul copiilor mei. Uneori chiar mă îndoiam că procedez corect şi îmi spuneam că poate îi judec greşit pe copiii de la bloc sau că le inoculez copiilor mei complexe de superioritate prin faptul că nu-i las să se joace cu ei. Dumnezeu a avut grijă ca zilele astea să aflu nişte lucruri care să mă convingă că nu trebuie să ne "amestecăm" cu oamenii care, deşi sunt botezaţi creştini, n-au nici o relaţie vie cu Dumnezeu.
     "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
      Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul.

"îngeri căzuţi"
         Acum câteva zile ploua şi am ieşit puţin pe balcon. Am observat la blocul vecin un grup de băieţei - pe care-i ştiu , iar cel mai mare e de abia în clasa a treia - cum se adăposteau de ploaie la intrarea în bloc. Pe unul dintre ei, însă, nu-l lăsau să stea acolo, ci îl împingeau afară. După câteva tentative eşuate de a li se alătura, a strigat "Da dacă fac asta, mă lăsaţi?" "Daaa" Şi copilul a experimentat primul (probabil) episod de exhibitionism din viaţa lui, acompaniat de un hohot de râs general. Mie nu mi s-a părut amuzant...
      Ieri stăteam la masă cu fiul meu de 7 ani şi m-a întrebat "Mami, tu ştii ce sunt filmele porno?" Tot discutând, am aflat câte perversiuni (măcar dacă i-ar fi explicat "procedura standard" care se lasă cu naştere de prunci, deşi cred că nu e la vârsta când are nevoie de detalii tehnice) au încercat să-i descrie puştii de la bloc şi m-am îngrozit. Eu nu l-am lăsat niciodată în compania lor mai mult de un sfert de oră: pe măsură ce îi îmbrac pentru plimbare în parc îi scot afară, ca să nu se mai hârjonească în casă şi să-mi fie mai uşor să mă gândesc ce mai am de luat cu mine. Aşa se face că gaşca a avut timp să-şi verse mizeriile din minte la urechile copilului meu.
          Bineînţeles, aceste lucruri se pot întâmpla şi la şcoală. Dar acolo unde suntem nevoiţi să ducem copiii, îi mai acoperă şi harul lui Dumnezeu. Pentru restul situaţiilor e nevoie să întărim paza.

2 comments:

  1. Ecaterina, iti dau mare dreptate...
    Copiii mei sunt mai mari si am incercat si eu sa ma impun oarecumva dar....totusi le-am explicat copiiilor de ce e nevoie de apartajare insa sansele mele sunt destul de minime!:(
    Mi-am pus de multe ori problema parintilor credinciosi de pe vremea sfintilor parinti.M-am intrebat oare cum io fi crescut mamele lor de au iesit asa niste oameni deosebiti.
    Si Dumnezeu din mila lui mi-a dat raspuns framantarii mele.In cartea "153 de istorisiri minunate adunate de la Sfintii Parinti" am gasit o poveste minunata cu Ganea.Ganea in varsta de 7 anisori era un copil mai zburdalnic si din cand fugea la sanius cu copiii din satul lor.Dar vreau sa spun ca din aceasta povestire am aflat ca mama lui Ganea nu-l lasa la joaca cu copiii satului.Dorea sa-l protejeze de multe lucruri rele si vorbe murdare care le-ar fi putut auzi acolo.
    Si m-a luminat Dumnezeu spunandu-mi ca uite asa isi cresteau mamele crestine copiii.Ganea a ajuns calugar intr-o manastire dedicandu-si viata lui Hristos.Adolescent fiind si cu mare ravna spre Dumnezeu, a fost invrednicit sa faca minuni inca din timpul vietii.
    Eu le-am citit povestea lui Ganea copiilor si mereu le aduc aminte despre Ganea!
    Atata timp cat sunt mai mititei putem sa le impunem anumite criterii dar la varsta adolescentina e tot mai dificil....
    Fi binecuvantata!

    ReplyDelete
  2. Şi noi îl cunoaştem pe Ganea :)

    ReplyDelete