Cel ce vindecă toate bolile tale...

            Soţia devotată arată soţului său cea mai deplină încredere. Ea nu ascultă vorbe ale oamenilor străini pe care nu i le-ar putea povesti. Când se simte dezamăgită sau jignită poate avea ispita de a căuta compasiune povestindu-şi trăirile prietenilor apropiaţi. Nimic nu poate fi mai distructiv decât acest lucru pentru refacerea păcii şi fericirii din casa ei. Amărăciunile de care ea se plânge străinilor rămân răni nevindecate. Soţia înţeleaptă nu împărtăşeşte nefericirea sa tainică nimănui, în afara domnului său, pentru că numai el poate şterge, prin răbdare şi dragoste, toate neînţelegerile.  (Sf. Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei)

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.

Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
- Pe unde-ai fost?
- La ce ospăţ?
- Am fost şi eu peste coline...
- Dar cu ce gând?
- După ce pradă?
- Aşa... ca mă mai uit de coadă...
- Ei, şi-ai uitat?
- Şi-a fost mai bine?
- Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

Credit: Free images from acobox.com

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Iisus!
( Fabulă de Costache Ioanid)