Certuri

           Dacă în familie nu suntem creştini după fapte,să nu ne amăgim că am fi adevăraţi creştini. Dacă a ne iubi unii pe alţii este o poruncă de bază pentru credincioşi, ce văd oamenii când iau aminte la familia noastră?Cum sunt relaţiile dintre copii,cum vorbesc între ei?Nu ar trebui să demonstrăm această poruncă între noi, membrii aceleiaşi familii?
            Majoritatea dintre noi ştim că rivalitatea dintre fraţi este o realitate.Ceea ce contează este atitudinea noastră faţă de ea."Copiii sunt copii..." nu este o replică a celor care Îl urmăm pe Hristos pe calea cea strâmtă(pentru noi copiii sunt "moştenirea Domnului").Trebuie să avem bine stabilit în minte: ceea ce este un lucru obişnuit pentru toţi nu trebuie acceptat ca fiind normal.
            Să le spunem copiilor în mod repetat:"Dacă eşti politicos şi blînd cu străinii,iar cu fraţii tăi te porţi urât,eşti ipocrit!Între voi trebuie să aveţi iubire mai întâi!"şi să fim conştienţi că îi învăţăm lucruri a căror profunzime nici noi nu am cuprins-o,şi noi ne luptăm să ţinem această poruncă a iubirii aproapelui.De aceea nu trebuie să ne grăbim să pedepsim,ci mai degrabă să ne rugăm pebtru ei şi să-i sfătuim îndelung.Să luăm în considerare că din clipa zămislirii aceştia îi aparţin lui Dumnezeu,Care ni i-a dat în grijă.Sa nu fim chiar noi cei care oferă un model nedemn de credinţa noastră.
            Familia este un lucru minunat lăsat de Dumnezeu,El a rânduit cu înţelepciune fraţii şi surorile,chiar şi ordinea venirii lor pe lume a hotărât-o(de mici învăţaţi-i că acesta este adevăratul planning familial).În acest cadru omul poate lucra toate virtuţile pentru a ajunge la asemănarea cu El. Putem să le explicăm copiilor că micile frustrări pe care le presupune viaţa într-o familie numeroasă sunt de fapt binecuvântări pentru care trebuie să fim mulţumitori.De exemplu, întarindu-ne în răbdare prin convieţuirea cu fraţii trupeşti,vom duce mai uşor crucea căsătoriei care presupune multă renunţare la sine.De asemenea cei mici înţeleg (dacă li se spune) că ei sunt adulţi în devenire şi că obiceiul de a lovi pe altul care nu e de acord cu tine este inadmisibil între adulţi.
           Tot nouă,părinţilor, ne revine sarcina de a le ocupa timpul cu activităţi captivante,de a le oferi un spaţiu în care să-şi consume energia debordantă,suficient timp în aer liber,de a-i învăţa să facă uneori haz de necaz.Copii vor fi deprinşi cum să evite certurile cu fraţii mai mici acăror atenţie poate fi uşor distrasă,cum să negocieze,cum sa renunţe,cum să respecte regulile familiei,ce drepturi şi ce obligaţii au etc.Toate acestea constituie un valoros exerciţiu social.Mai presus de toate, însă, trebuie să le vorbim despre şi din Evanghelie aşa cum simţim că ne luminează Dumnezeu şi să le arătăm care este fundamentul vieţii noastre creştine şi să ne asigurăm că primesc ajutor prin Sf.Taine ale Bisericii.