Vreau sa va marturisesc o scadere a mea, pe care Dumnezeu a completat-o in chip minunat. Dupa adormirea ei am pomenit-o 40 de zile, parintele a slujit zilnic, iar eu am gatit pentru o familie cu multi copii a caror mama era lehuza si tare bolnava. A fost un timp de jale, caci toate acele zile au fost sub semnul jertfei in amintirea ei.
Apoi am simtit nevoia sa ma repar interior si sa nu ma mai gandesc o perioada la ea. Am dat toate lucrusoarele ei, iar cele cateva hainute pe care le pastrase sotul le-am ascuns in sifonierul lui. Asa se face ca am neglijat cu totul sa ii fac pomenire la trei luni. Tati era in Sfantul Munte, iar eu m-am lasat absorbita de griji in stil "pilot automat" (dupa adormirea Elenei am avut in premiera o perioada cand programul aglomerat mi s-a parut o binecuvantare fiindca ma ajuta sa uit de dor).
Dupa un timp a venit la noi in oras un parinte din Moldova impreuna cu familia. Ei si-au manifestat dorinta de a sluji un patastas la mormantul Elenei si chiar au venit ei cu toate cele necesare. Nici ei, nici eu nu ne-am dat seama ca toate acestea s-au intamplat fix la sorocul de trei luni ale fetei.
M-am simtit ca si cum Elena si-ar fi randuit singura pomenirea si m-a mustrat constiinta ca am vrut sa fug de durere in felul acesta las si nu printr-o silire de a intelege realitatea duhovniceasca.
Minunat este Domnul!Sa va dea Domnul si Maicuta Lui multa putere si mangaiere in continuare!Alina
ReplyDelete