Sunday, May 6, 2012

Mai fericit este a da decât a lua

Dacă la o familie cu trei, patru membri o combină frigorifică este suficientă pentru depozitarea mâncărurilor perisabile, la o familie de 8 persoane e clar că, mai ales când vremea e caldă, nu prea faci faţă cu un singur refrigerator.
Ca oricărei gravide de trimestrul trei mi s-au deşteptat şi mie instinctele de a-mi aranja cuibul pentru ca la venirea pe lume a puiului să nu mai fie alte obiective casnice majore de rezolvat, în afara programului de mămică. Prin urmare i-am prezentat domnului soţ cererea de a mai achiziţiona un frigider. De data asta vreau să fie nou, ca să nu-l mai duc în fiecare an la reparaţii cum am păţit până acum cu cel pe care-l am. În realitate, în timp vreau să iau două, pentru că actualul e luat de la second hand şi a mai fost doftoricit de 4 ori în viaţa lui, iar actualmente este iar bolnav. 
Răspunsurile pe care l-am primit au fost evazive (replici care să pună în stand by insistenţele mele), întrucât partea masculină este responsabilă cu autovehicolul familial pe care-l consideră neîncăpător şi doreşte să investească în achiziţionarea unui microbuz. Nu am auzit niciodată refuzuri, întrucât sunt fericita soţie a unui om diplomat, dar judecând după entuziasmul cu care studiază piaţa auto şi după oboseala ce iese la iveală de fiecare dată când îl invit la Flanco sau Altex, am dedus că trebuie să-mi tai voia, ca să nu devin cicălitoare şi nesuferită. În definitiv, trăieşte şi el în aceeaşi casă şi va trebui să ia o decizie când va vedea cum se strică diverse alimente (mai primim şi noi de pe la ţară o căpşună, o roşie).
Ieri seară, fiind eu la cumpărături, m-am întâlnit cu o familie de preot dragă nouă, pe care n-o mai văzusem de mult. Din vorbă în vorbă, am ajuns şi la chestiunea cu frigiderul. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor când l-am auzit pe părinte spunând "Alegeţi-vă voi ceva care să vă convină, că vreau să vi-l cumpăr eu!" apoi, ca să se smerească pe sine zice "Şi aşa dau banii pe tot felul de prostii..." Îi cunosc de mult şi ştiu că nu nici foarte bogaţi, nici nechibzuiţi cu banii. Deşi mă bucur nespus, mă simt prost să primesc aşa o milostenie.
pică pară mălăiaţă
Discutând asta cu cineva apropiat am primit un răspuns care m-a ajutat duhovniceşte (să nu cred cumva că Dumnezeu mă ajută să şuntez ierarhia familială de El rânduită) "Dumnezeu ţi-a dat ceva să taci din gură ca să-ţi laşi soţul să-şi poată vedea nestingherit de problemele pe care le consideră prioritare. Pentru el ai primit ajutor în fond :)"

7 comments:

  1. Poate pentru el, poate pentru tine, cine stie? Misterioase sunt caile Domnului.
    Mie imi place tare mult istoriara ta prin prisma mesajului transmis. Multi oameni asteapta ajutor de la Dumnezeu si nu vad ca Dumnezeu lucreaza prin oamenii din jurul nostru in fiecare zi.
    Sa te bucuri de darul tau!

    ReplyDelete
  2. Poate pentru copii... :)

    ReplyDelete
  3. Nastere usoara si un bebe sanatos si vesel iti doresc, cred ca se apropie .
    Cat despre frigider, sa-l stapaniti sanatosi.Cred ca depind mult nevoile astea lumesti ale noastre de modul de organizare a fiecarei familii de fapt pentru ca eu la patru copii de exemplu nu am frigiderul niciodata plin, chiar m-am mirat la inceputul articolului tau ca iti doresti asa mult sa mai cureti un frigider :). Eu si pe asta l-as da daca nu ar fi laptele si fructele. Mancarea o termin spre pranz oricum si se mananca, ceea ce ramane pun in cuptor de obicei pentru la 18 , cel mult folosesc un taper mic in frigi dar oricum nu ocupa mult loc si pentru seara la fel gatesc putin timp inainte. Painea, checul, piscoturile stau in dulap.
    In schimb, fiarele de calcat imi pun capac de exemplu, indiferent cat de scumpe sunt (bine acum nici exagerat :) tot se strica in doi ani.

    ReplyDelete
  4. Ce fac cu un volum mai mare la refrigerator?
    De exemplu după Paşti am primit o groază de ouă ceapă şi usturoi verde pătrunjel, socrii mei ne dau multe căpşuni, vara mi se strică şi pâinea dacă nu o pun la rece, iaurt n-aş face chiar zilnic, ci l-aş depozita în frigider, de asemenea mâncare de post aş face o dată pentru prânzul de miercuri şi vineri, ca să nu mai spun de drumurile la supermarket care vor fi mult mai rare.
    Toate astea îmi aduc aminte de un cuvânt al bătrânului Paisie care spunea că de când cu frigiderele lumea face mai puţină milostenie :) Chiar aşa e, dar când trebuie să dau banii (care şi aşa nu prea se ajung) din nou pe ceva ce am avut şi n-am putut conserva la rece, fie şi o legătură de pătrunjel, mă cam necăjesc...

    ReplyDelete
  5. Si eu sunt mereu in criza de spatiu in frigider. Oalele cu mancare au dimensiuni mult mai mari decat cand eram doar doi, plus ca miercurea gatesc o ciorba si o mancarica si o tin si pentru vineri, deci inseamna doua oale dintr-un foc. Primim de pe la parinti branza, oua, fructe si fel de fel, care tot in frigider isi gasesc locul. Piata e la 5 km de noi, asa ca atunci cand cumpar cumpar sa imi ajunga macar o saptamana, deci trebuie sa le pastrez tot in frigider.

    ReplyDelete
  6. A, am inteles. E altfel la voi. Merita efortul de a curata doua frigidere atunci daca aveti asa multe chestii de depozitat.:)
    PS : sa -l iei no frost si sus si jos , e considerabil mai putina munca asa.

    ReplyDelete
  7. Noi suntem doar trei dar avem din aceleasi motive nevoie deseori de mai mult spatiu in frigider. Ma intreb de ce nu gasim deloc frigidere mari fara acel congelator, noi avem o lada mare unde pun legume si fructe pentru iarna si de congelatorul combinei nu as avea atata nevoie. Dar mi-ar prinde bine un frigider mai incapator sau cu un compartiment mai mare de legume si fructe. In fine, sa stapaniti sanatosi darul si sa rasplateasca Domnul milostenia asa cum stie El! Nastere usoara! Sa dea Domnul sa aflam vesti bune!

    ReplyDelete