Thursday, May 10, 2012

Liber schimbism

Când ai mai mulţi fraţi şi surori găseşti întotdeauna cu cine să te joci, cu cine să stai de vorbă, aşa că nu te plictiseşti niciodată. Dar viata într-o familie numeroasă poate însemna în egală măsură dezordine şi muncă mai multă. Pentru a nu ajunge la epuizare ajută o organizare bună, un program pentru ziua respectivă şi o repartizare adecvată a sarcinilor gospodăreşti. Într-o familie cu mulţi copii viaţa are un ritm aparte. Exagerând puţin am putea spune că la fiecare 30 minute apare câte un mic incident din cauza căruia trebuie să abandonezi ceea ce făceai pentru că cineva s-a lovit, ceva s-a spart sau s-a vărsat.
Aceste multiple întreruperi pot fi privite nu numai ca un inconvenient, ci şi ca un prilej de a ne modela caracterul, un antrenament duhovnicesc. Secretul supravieţuirii în condiţiile de care vorbeam mai sus este flexibilitatea. Prin flexibilitate înţeleg a nu te ataşa de idei sau planuri care pot fi schimbate de Dumnezeu sau semenii tăi. Arta de a fi flexibilă îţi deschide calea spre o anumită libertate: nu mai eşti sclavul a ceea ce crezi că ar trebui făcut.
nimeni nu vrea sa stea la poze
Când eram mai tânără şi copiii erau mai mici, deşi înţelegeam că viaţa acasă nu e cu program strict ca la birou ( de asta urăsc să stabilesc ore fixe de întâlnire, ci dau intervale cam de 30 de minute; e mult mai onest aşa), mi se părea greu de pus în practică adaptabilitatea la schimbarea neaşteptată a cursului evenimentelor. Eram obişnuită să fac lucrurile într-un anumit fel, să organizez casa cum vreau eu, să fiu punctuală în ceea ce mi-am propus, dar am constatat că toate astea pot deveni adevărate capcane în viaţa spirituală. Deveneam nemulţumită, mă revoltam când lucrurile nu mergeau cum le plănuisem eu şi mă enervam pe copii. Purtarea crucii căsniciei, mai ales partea ce-i revine femeii, mi se părea cu totul nesuferită. Ce e de făcut? La început te străduieşti ca măcar în afară să nu răzbată tulburarea pe care o simţi, iar cu timpul acceptarea situaţiilor neaşteptate devine firească. Contează foarte mult cum reacţionezi la aceste evenimente care te determină să-ţi tai voia, mai ales că te înregistrează şi copiii şi preiau modelul de părinte pe care îl oferi fără să-ţi dai seama.
ma multumesc si cu instantanee
Mi-aduc aminte că aveam un prieten care era frate în Sf Munte care avea nevoie pentru călugărie de nu ştiu ce aprobări de la Patriarhie şi mereu se iveau piedici în obţinerea lor. În vreme ce-mi povestea asta şi eu îl compătimeam el mi-a zis ceva care m-a contrariat la început "Lasă, c-aşa-i mai fain!". Toate aceste mici întreruperi te ajută să te formezi, duc în final la o sporire a răbdării şi te ajută să te laşi în voia lui Dumnezeu şi în aspectele majore ale existenţei.  E o binecuvântare să-ţi dai seama de asta cât mai devreme, pentru că viaţa reală este spontană şi trebuie să fim pregătiţi pentru plusurile şi minusurile ei, pentru răsturnări de situaţie în interval de 5 minute.

Postarea asta e inspirată de o lady de trei ori mai flexibilă ca mine ( pe puţin) şi dinamizată de faptul că anul acesta, de ziua lui - 1Mai, tati a avut în program ... o înmormântare, ceea ce a ne-a deturnat toate planurile. Lasă, c-aşa-i mai fain :)

13 comments:

  1. Uite de asta citesc eu mereu blogul tau: mereu intalnesc aici situatii traite de mine si faptul ca si alte persoane se confrunta cu aceleasi neajunsuri dar are parte si de aceleasi bucurii ma incurajeaza. Eu sunt inca in proces de adaptare si flexibilizare si am inca destule esecuri la activ. Le spun esecuri pentru ca de cele mai multe ori sfarsesc prin a tipa la copii sau uneori prin a plange.
    De exemplu, eram obisnuita ca dupa primele doua nasteri, sotul m-a asteptat cu casa curata, pusa la punct, flori, etc. Era foarte placut sa vii de la spital cu copilul si totul sa fie in ordine. La a treia nastere, deja a inceput sa se simta dezorganizarea, dar a fost cat de cat ok. /ei bine, cam cu o luna inainte sa nasc al patrulea copil, instinctul meu de cuib s-a accentuat si am inceput sa incerc sa pun casa la punct, dar pe o parte aranjam, pe alta veneau din urma copiii si distrugeau tot. Lucrurile au decurs cu totul altfel decat imi imaginam si am venit acasa intr-o dezordine totala. Sotul abia s-a descurcat sa le dea mancare si sa se ocupe cat de cat de ele dar se simtea ca lipsisem. De la unghii netaiate si par nespalat, pana la trimisul la gradinita cu incaltamintea murdara. Plus ca aveam in cap niste standarde despre cum trebuie sa se desfasoare saptamana mare si sarbatorile in general, dar m-a smerit Dumnezeu si in legatura cu asta pentru ca a fost haos total.

    ReplyDelete
  2. Buna seara, Citesc de cateva luni blogul dumneavoastra si va admir pentru familia pe care o aveti si pentru felul in care cresteti si educati copiii. Eu am o fetita de 1 an jumate si acum am aflat o veste minunata. Va avea o surioara sau un fratior. Totusi am niste dubii privind alaptarea, Care este opinia bisericii ortodoxe privind alaptarea in timpul sarcinii?Imi doresc enorm sa alaptez in continuare. Sper sa primesc un sfat din partea dumneavoastra. Cu drag, Iulia

    ReplyDelete
  3. Hristos-a-inviat!
    Aceasta-flexibilitate-imi-pare-absolut-necesara-mai-ales-cand-ai-langa-tine-un-teolog(preot/diacon/cantaret)intotdeauna-lucrurile-se-pot-schimba-in-intervalul-acelor-5-minute..Numai-bine-si-nastere-usoara!

    ReplyDelete
  4. Ecaterina, nastere usoara! Doamne ajuta!
    Are cine sa te ajute dupa nastere?

    ReplyDelete
  5. Mihaela, nu ma ajuta nimeni in afara de sot si mama, dar de baza ramane tot el.
    Nu stiu care e opinia bisericii in ceea ce priveste alaptarea in tandem. De altfel biserica nu a formulat opinii legat de aspecte ale vietii care pana nu demult erau firesti.
    Diana, la mine lucrurile au fost exact invers: daca la prima nastere am gasit casa intr-o dezordine de nedescris, la a doua a uitat sa vina la timp la spital pentruca "s-a luat cu vorba",iar la a treia parca nici nu venisem acasa (el descoperea meniul telefoanelormobile) in timp, cu multa rabdare lucrurile s-au asezat pe fagasul firesc. In prezent ma ajuta enorm si ma odihneste mai mult decat sa-mi angajez pe cineva sau chiar decat prezenta mamei mele(cu care ma inteleg f bine).

    ReplyDelete
  6. Eh, asta cu descoperirea meniului telefoanelor mobile o inteleg perfect :))
    Daca unele femei se tem de rivalitatea altor femei, pentru mine cei mai puternici rivali sunt telefoanele mobile, sistemele audio, forumurile de pe internet *(fie teologice fie cu discutii privitoare la programe instalate, gadget-uri sau cum s-or mai numi toate chestiile astea care fac referire la ultimele descoperiri tehnologice).
    Nu mai spun ca la interval de maxim un an il apuca dorin tele de a schimba telefonul mobil si vine cu fel de fel de argumente pro. Eu nu pot sa nu consider o prostie si o risipa de bani sa dai cateva milioane pe un...telefon in definitiv.
    Dar incerc sa fiu maleabila si sa ma adaptez din mers consolandu-ma ca nu are alte patimi daunatoare si periculoase.

    ReplyDelete
  7. Cat despre venitul la timp la spital... ce sa mai vorbesc. In ziua in care am fost externata cu asta mic am plecat ultima dintre toate pentru ca nu s-a incadrat deloc, ba a mai uitat si paturica pentru copil. Il sunasem eu de dimineata si ii spusesem de cateva ori ce sa ia la el pentru scosul copilului si am insistat pe paturica, sa nu o uite cumva. Cand ajunge la spital...nu era paturica, ci doar un costum destul de subtirel. Dar nu se opreste aici povestea pentru ca a gasit repede solutia aratand spre halatul meu si sugerand sa il infasor in ala :)) Nu stiam daca sa rad sau sa ma enervez imaginandu-mi cum ma voi infiinta eu la asistentelele de la copii cu halatul. Pana la urma a fugit repede la o cunostinta din orasul in care am nascut si a imprumutat o paturica...roz :))
    Cand intr-un final am ajuns la copil sa il iau, asistentele mi-au spus: "Gata? Credeam ca nu mai veniti azi sa il luati". Iar s-au dat peste cap toate cliseele si preconceptiile mele despre cum ar trebui sa se desfasoare lucrurile si m-am chinuit din rasputeri sa nu izbucnesc de nervi. Totul e sa trec peste momentul ala critic in care imi vine sa arunc cu ceva, ca apoi totul decurge normal.

    ReplyDelete
  8. se pare ca se aseamana uimitor :)

    ReplyDelete
  9. eu am pregatit dinainte plasa cu absolut tot ce trebuia pt externare si am pus-o in portbagajul masinii.Asa a fost imposibil sa uite ceva, si nici n-a trebuit sa caute bagajul prin casa.

    ReplyDelete
  10. Iulia, alapteaza linistita copilasii :)

    ReplyDelete
  11. Eu am avut plasa cu mine, in care pusesem tot ce-mi trebuia pt copil. Insa a venit soacra mea si i-a adus hainute si lucrusoare mult mai frumoase. A fost f bine si asa.
    stefania

    ReplyDelete
  12. Si eu am avut probleme, si inca am, cu dorinta mea de a face totul cum trebuie.
    Dar imi place mult cum ai zis "Las' ca-i mai fain asa!"
    I-am spus sotului sa imi zica si mie asa cand vede ca ma supar ca nu iese treaba cum vreau eu, adica perfect.

    Cu drag, Anca

    ReplyDelete
  13. Vaai, deci cat ma bucur ce citesc pe aici - in sensul ca pana nu demult credeam ca sunt singura care se confrunta cu astfel de probleme - ce bine este ca oamenii sa povesteasca aspecte din viata lor, nu ne mai simtitm singuri/unici. Multumim , Ecaterina!

    ReplyDelete